Capitolul II
ÎNTOARCEREA FIULUI RĂTĂCITOR
“Dacă vrei să câştigi un om pentru cauza
ta, mai întâi convinge-l că îi eşti prieten sincer.”
-
Abraham
Lincoln
Trapa a coborât, acesta era semnalul că zborul putea începe.
Porumbeii au ieşit din volieră, bătând cu putere din aripi. În câteva secunde
erau departe pe cer.
Puiul de porumbel zbura zilnic în compania tovarăşilor
săi, zborurile, la început timide, deveniseră acum din ce în ce mai lungi. Îndrăgea
foarte mult aceste zboruri la dispariţie(6).
Avea ocazia de a vedea locuri noi, însă cel mai mult îl
atrăgea modul în care-şi putea stabili poziţia proprie în raport cu crescătoria.
A înţeles demult că se putea baza şi pe poziţia Soarelui, dar în zilele în care
norii acopereau cerul acesta nu-i era de prea mare folos.
Se
simţea conectat cu tovarăşii săi de zbor şi cu crescătoria.
Apoi, într-una din zile, s-a întâmplat ceva cu totul
neaşteptat. Un porumbel străin s-a alipit de stolul lor. Putea simţi cum acest
porumbel purta aceeaşi amprentă energetică, dar mult mai atenuată. De asemenea,
porumbelul străin era conectat la crescătorie, doar că această legătură era
mult mai slabă decât cea a tovarăşilor săi de zbor.
Ca şi cum porumbelul ar fi aparţinut crescătoriei, dar
în acelaşi timp ar fi fost şi străin de crescătorie.
***
-
Rămân
mereu surprins, de câte ori urmăresc porumbeii tăi, îi zise Mircea lui Ionel.
Ies aşa de repede la zbor, de parcă se rănesc reciproc pe trapă, apoi dispar
rapid dincolo de linia orizontului. Iar atunci când se întorc, le pot auzi fâlfâitul
aripilor, ca şi cum ar fi un ventilator deasupra crescătoriei.
-
Da.
Asta înseamnă condiția fizică, spuse Ionel. Ghici cine s-a întors acasă, după
aproape un an de zile, în după-amiaza aceasta?
A intrat în stolul de pui, care se afla în acel moment în zbor, zburând cu
aceştia de parcă se cunoşteau de o veşnicie.
-
Vreun
porumbel pierdut la primele etape din sezon, nu?
-
Nu, nu
ai cum să ghiceşti.
Apoi, după o mică pauză, făcută dinadins pentru a
spori curiozitatea tânărului, Ionel continuă:
-
Un pui
de anul trecut, dispărut de acasă în timpul primului zbor. Ştii că primul zbor este
ca o primă probă pentru puii de porumbel, în timpul acestuia pierzându-se
foarte mulţi. Uneori se pot pierde chiar şi păsări de calitate. De exemplu,
puii se pot speria de o pasăre de pradă şi se pot îndepărta rapid, neavând
timpul necesar pentru a-şi seta coordonatele propriei crescătorii.
-
Ştii
ce mi se pare curios? adăugă tânărul. Zici că a zburat împreună cu stolul de
pui. Din ce cunosc eu, porumbeii, care nu au avut ocazia să iasă de mici afară,
nu ştiu nici mai târziu să zboare alături de ceilalţi. De exemplu, am eliberat
un porumbel din lotul de reproducţie, în ideea de a-l învăţa la mine. Acest
porumbel a fost achiziţionat de pui şi nu a avut niciodată ocazia să zboare
afară. Indiferent de câte stoluri sunt pe cer, el zboară singur chiar şi acum.
Am sau nu am dreptate?
-
Deseori,
aşa se întâmplă. Dar nu elimina posibilitatea ca acest porumbel, care s-a
întors azi acasă, să se fi pripăşit în altă crescătorie şi să fi zburat în acea
locaţie, încă de pui.
Tânărul columbofil era din ce în ce mai confuz:
-
Vrei să
spui că a fost liber în tot acest timp? Atunci cum se face că a revenit acasă doar
după un an de zile? De ce nu s-a întors încă de atunci?
-
Uneori
porumbeii îşi aleg propria casă. Ceva îi incomodează în propria crescătorie şi
decid să îşi schimbe domiciliul. Însă ei rămân conectaţi pe viaţă de crescătoria
natală. Iar atunci când ceva îi deranjează în noua locaţie, în majoritatea
cazurilor, revin la casa iniţială.
-
Ca
pui, înţeleg să fi fost deranjat. Din cauza aglomeraţiei sau stresului generat
de separarea de proprii părinţi. Dar ce ar fi putut să-l supere în noua locaţie?
Mai mult ca sigur avea deja pereche şi pui acolo.
-
Nu
uita că suntem în plin sezon de concursuri cu porumbeii. Angajarea repetată la
zboruri poate fi cauza principală pentru acest fapt. Sunt cazuri în care un
porumbel aparţine de două crescătorii. Şi oscilează între acestea, funcţie de
gradul de stres.
-
Putem
avea încredere în astfel de porumbei? Mie unul mi se par mai isteţi decât
majoritatea. Dar isteţimea lor nu ne ajută prea mult în concursuri, aceştia
nefiind suficient de fideli pentru a se întoarce mereu în acelaşi loc.
-
Ai
dreptate, îi răspunse Ionel. Situaţia este oarecum similară cu cea a
porumbeilor de trei, patru ani, care nu mai obţin aceleaşi rezultate bune, ca şi
în tinereţe. Ei capată experienţă şi nu se mai grăbesc spre casă cu aceeaşi
viteză, ca mai înainte. De ce să rişte, intrând într-o zonă cu precipitații, când
ştiu că o pot ocoli? Aceşti porumbei nu au devenit mai slabi, ci doar mai
experimentaţi. Mulţi confundă acest lucru cu uzura. Nu spun că vârsta nu
influenţează capacitatea sportivă. Totuşi, adevărul este undeva la mijloc.
-
Ce ai
de gând să faci cu acest porumbel?
-
O să-l
angajez la următoarea etapă de zbor, împreună cu porumbeii mei, însă o să-i pun
un bilet pe picior. Sunt aproape sigur că va merge în fosta crescătorie. Cel puţin,
aşa am şansa de a afla unde a stat atâta timp. Am ocazia de a învăţa câte ceva
despre modul de gândire al acestor păsări. Să nu uităm că întoarcerea porumbeilor
acasă, de la sute de kilometri depărtare, este încă un mister. Orice lucru, cât
de mic, pe care îl aflăm despre aceste păsări, ne aduce mai aproape de
elucidarea acestui mister.
Tânărul se gândi un moment şi, apoi, spuse:
-
Aş mai
avea o nelămurire. Oare cum a ştiut acest porumbel că stolul de pui aparţinea
crescătoriei în care s-a născut? De ce nu a ales să intre în oricare alt stol de
porumbei sau să zboare singur pe acoperişul crescătoriei?
-
Eu
cred că porumbeii sunt conectaţi, atât la crescătorie, cât şi între ei, prin
intermediul unor legături energetice. Atunci când a simţit că puii sunt pe
aceeaşi lungime de undă cu el, a ştiut că acesta e stolul de care trebuie să se
ataşeze.
-
Interesant!
Deja am început să privesc cu alţi ochi aceste minunate păsări.
Mircea se gândea la propria lui viaţă. Plecase de
acasă imediat după ce terminase şcoala gimnazială, însă mereu a visat la ziua
când va putea să se întoarcă în satul natal. După căsătorie, în urmă cu cinci
ani, şi-a construit noua casă pe o parcelă primită de la părinţi, la marginea comunei,
devenind, astfel, vecin cu Ionel. Îşi aducea aminte de ziua în care bărbatul,
de aproape şaizeci de ani, l-a invitat acasă la el, împreună cu soţia. Acela a
fost momentul când viaţa lui a luat o întorsătură neprevăzută. Soţia sa a fost
prima care a observat porumbeii, în voliera din spatele casei.
-
Vecinul
Ionel mi-a promis o pereche de porumbei, îi spusese aceasta, soţului său.
Locuiau singuri în noua lor casă. Soţia lucra cu jumătate
de normă la primăria din comună, iar Mircea era poliţist în aceeaşi localitate.
Aveau destul de mult timp liber, grădinăritul fiind unul din lucrurile plăcute
cu care îşi umpleau acest timp.
-
Şi eu
am rămas vrăjit de aceste păsări minunate, recunoscuse Mircea, atunci.
Până în toamna acelui an îşi construiseră, cu ajutorul
mentorului Ionel, o crescătorie în grădina din spatele casei.
Iar de aici până la concursuri nu a mai fost decât un
pas. Aşteptarea porumbeilor, pe banca din grădină, înconjuraţi de parfumul
florilor, a devenit unul dintre momentele speciale de care se bucurau împreună,
la fiecare sfârşit de săptămână din sezonul de concursuri.
***
“Există legături speciale, pline de
înţelesuri pe care nici tu nu reuşeşti să ţi le lămureşti. Sunt legăturile
acelea intense ca emoţii, încărcate de stări sufleteşti care îţi stăpânesc
mintea, făcând-o atât de uşoară încât să poată pluti în minunatul univers al
inimii...”
-
Imma
Brigante
Pe cer stolul de pui dădea ultimele tururi în jurul
crescătoriei, bucurându-se de ultimele raze de soare. După aterizare, la
semnalul crescătorului, au intrat rapid în volieră. Era timpul pentru masă.
Puiul de porumbel a realizat că nu era conectat doar cu
crescătoria şi cu ceilalţi porumbei. O legătură puternică se formase şi cu persoana
care avea grijă de el.
© Marius Nicolae
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu