"Fiecare om cu propriul sau adevar", traducerea articolului "Every man has his own truth", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Every man has his own truth” (9 Mai 2018) de Ad Schaerlaeckens

(sursa: www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/every-man-has-his-own-truth-may-9th-2018/

Fiecare om are propriul lui adevăr

Ascultând un număr mare de columbofili, dintre care unii campioni de top, există două subiecte despre care nimeni nu poate fi sigur:

Primul este referitor la antrenamentele private dintre etape. Vor zbura oare mai bine porumbeii dacă le facem astfel de antrenamente, în special tinerii?

Celălalt subiect este la fel de vechi ca şi însuşi sportul columbofil: medicamentaţia.

Cu ani în urmă, Piet de Weerd a fost clasificat de către columbofili ca fiind un crescător ce nu oferea porumbeilor decât hrană şi apă, alţii fiind numiţi crescători „medicament”.

Mulţi se întreabă cine va concura cel mai bine: columbofilii care au cel mai bun medic veterinar şi implicit cele mai bune medicamente sau cei care deţin cei mai buni porumbei?

Se pare că tot mai mulţi crescători încep să se îndepărteze de medicamente, în timp ce un număr mic tind să-şi trateze din ce în ce mai mult păsările.

Antrenamente

Să vorbim, în primul rând (din nou) despre antrenamentele cu maşina. În zona de frontieră puteţi vedea nenumăraţi porumbei olandezi care zboară în zilele de concurs.

Îmi amintesc acea zi din 2010. Am văzut mulţi pui din Overijssel care erau eliberaţi din Strombeek, la fiecare 10 minute.

Zburau în grupuri mari şi foarte mari. Uneori grupurile zburau unul lângă altul, dar mai ales unul în spatele altuia.

Ceea ce nu făceau era să se depăşească unul pe altul, în afară de câteva grupuri mai mici care zburau la o înălţime diferită.

Nici un porumbel nu se rupea de grupul său şi niciunul nu a rămas în urmă. Toţi păreau că zboară cu aceeaşi viteză.

Acum vă puteţi întreba: cum pot aceste păsări, după ce au zburat aproape 60 de kilometri, să zboare unul în spatele altuia? Oare, după o astfel de distanţă scurtă, nu se poate întâmpla ca mulţi porumbei să nu fie capabili să-i urmeze?

Startul

Cred că diferenţa începe de la lansare. Am asistat la multe lansări de porumbei. Uneori erau pui fără experienţă. Alteori erau păsări mature.

Şi ce am observat în legătură cu porumbeii tineri?

Toţi s-au adunat într-un stol imens deasupra zonei de lansare, apoi s-au separat în grupuri şi au început să zboare spre nord.

Un grup după altul, şi a durat câteva minute înainte ca aproape toţi să dispară.

Am spus aproape toţi deoarece unele păsări nu vor pur şi simplu să zboare. Ei trebuie să fie alungaţi din maşinile de transport sau de pe acoperişurile din apropiere.

Cât de diferit se comportă porumbeii maturi! Aceştia par a fi eliberaţi din închisoare şi zboară imediat către casele lor, în toate direcţiile. După câteva secunde nu mai există nici un singur porumbel în zona de lansare.

Experienţă

Experienţa, sau lipsa acesteia, este singura explicaţie pentru această imensă diferenţă. Mai ales pentru primele etape din sezon.

Răspunsul la întrebarea: Putem face ceva care să facă porumbeii să concureze mai bine? este, prin urmare, uimitor de simplu. Oferiţi-le mai multă experienţă sau, cu alte cuvinte, antrenaţi-i cât de des puteţi!

În acest fel se obişnuiesc cu coşul, dezvoltă mai multă încredere în propriile lor forţe şi le diminuaţi stresul din ziua concursului.

Şi cât stres experimentează puii veţi observa atunci când îi introduceţi în coşul de transport primele dăţi. Sunt nervoşi, se bat între ei şi deseori nu vor ieşi din coşul deschis, iar după ce o fac stau pe drum sau zboară pe acoperişul maşinii.

Veţi observa, de asemenea, această nervozitate, atunci când îi transportaţi pe locul din spate al maşinii voastre. Cu puii, foarte curând ferestrele se vor acoperi de condens. Cu porumbeii maturi foarte puţin.

Să ştiţi de la mine, toţi acei columbofili care concurează excepţional de la începutul sezonului, şi-au antrenat foarte bine porumbeii tineri.

Iar acei super-eroi care concurează cu porumbeii „abia antrenaţi”, aşa cum spun ei, nu sunt super campioni, ci super mincinoşi.

Demifond

Se merită să antrenaţi între etape porumbei experimentaţi, care au zburat deja câteva concursuri de demifond? Unii campioni susţin că se merită. Alţii, la fel de mari campioni, susţin contrariul.

Eu unul?

Nu ştiu ce să cred. Se pare că acest lucru nu este necesar atunci când porumbeii se antrenează bine în jurul casei. Dar este un lucru bun atunci când păsările clocesc. Dacă antrenaţi porumbeii la natural doar dimineaţa, atunci femelele nu vor zbura o săptămână întreagă. Şi asta nu poate fi un lucru bun.

Cu siguranţă aceste păsări vor avea nevoie de antrenamente suplimentare.

Medicamentaţie

Dacă vrei să fii un scriitor de succes, tot ce trebuie să faci este să scrii despre subiecte medicale, iar articolele tale vor fi foarte citite.

Dar aceasta este o sarcină imensă, atunci când realizezi că fiecare medic veterinar şi fiecare campion au propriile lor adevăruri.

Pe de o parte sunt columbofilii care doresc să păstreze totul cât mai natural: hrană şi apă.

Pe de altă parte sunt crescătorii care îşi tratează porumbeii (mai ales împotriva bolilor capului şi tricomonozei) foarte des, uneori în fiecare săptămână.

Unii îşi tratează păsările doar de câteva ori pe an. Aceştia se descurcă foarte bine în etape importante, ca Bourges. Apoi au o cădere de formă, însă după câteva săptămâni se comportă iarăşi foarte bine.

Alţii administrează tratamente de 5 zile (de obicei cu Soludox) înainte de startul sezonului şi după aceea nu mai dau nimic întreg sezonul.

Se pare că toate metodele funcţionează.

De exemplu Michel Vanlint. La un moment dat, el a concurat atât de bine, încât oamenii nu înţelegeau cum e posibil. Michel a recunoscut întotdeauna că a administrat porumbeilor săi multe medicamente. Astăzi pare să fi renunţat la utilizarea acestora. Dar el continuă să concureze bine. El spune că acum nu mai utilizează antibiotice. Şi de ce ar minţi?

Este posibil

Deşi auziţi rapoarte alarmante despre rezistenţa crescândă a tricomonozei, eu sunt unul dintre crescătorii care am renunţat să tratez această boală, cu mult timp în urmă.

Cel puţin în ceea ce privesc reproducătorii. Îmi tratez încă zburătorii, dar numai după o etapă pe caniculă şi două nopţi în maşină.

După părerea mea, zburătorii de Quievrain, deci viteziştii, nu ar trebui să trateze deloc în timpul sezonului. Porumbeii lor stau doar o singură noapte în maşină şi aproape nu există nicio şansă de contaminare.

Eu sunt doar un om modest de la ţară, nu sunt un veterinar ca Ally, van Rompaey, Peters, Hoekstra, de Weerd, Herbots sau Marien, dar încă cred că tratamentele scurte fac mai mult rău decât bine.

Majoritatea crescătorilor care se plâng de bolile capului răspund acelaşi lucru când îi întreb cu ce i-au tratat:

„Domnule, dacă aţi şti. Am încercat absolut orice.”

Columbofilii care nu şi-au tratat niciodată porumbeii împotriva acestor afecţiuni par să aibă mai puţine probleme.

Sfatul meu este: dacă concuraţi bine, continuaţi să faceţi ceea ce faceţi! Dacă nu obţineţi rezultate bune, încercaţi să obţineţi porumbei mai buni în loc să utilizaţi medicamente.

Cum altfel puteţi explica faptul că acei veterinari serioşi, care-şi zboară porumbeii, caută constant să achiziţioneze porumbei de o calitate mai bună?

În concluzie

Braad-de Joode, foşti campioni pe distanţe lungi din Olanda nu au făcut niciodată un secret din faptul că acordă o asistenţă medicală intensă păsărilor lor.

„Va veni un timp când vor avea probleme”, mă gândeam eu, dar ei continuă să concureze bine.

Că este posibil să devii campion fără medicamente este dovedit de J.van Gisbergen (Smedje) din Hooge Mierde, Olanda. Trebuie să aibă acum 88 de ani şi a fost deja un mare campion acum zeci de ani. Şi Smedje nu a auzit niciodată despre bolile capului, să nu mai vorbim de medicamente împotriva acestor afecţiuni.

Aşa cum am spus, fiecare om are propriul adevăr. Dar personal voi merge mereu pe porumbei mai buni şi voi evita utilizarea medicamentelor cât mai mult posibil.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

"Columbodromul", traducerea articolului "New kind of pigeon racing" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “New kind of pigeon racing” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles-english/2016/new-kind-of-pigeon-racing-december-12th/

China acum

În revista „Pigeon World” (o revistă chinezească) putem citi un interesant articol despre concursurile cu porumbei din această ţară. Primele concursuri s-au desfăşurat aici în anii 30 ai secolului trecut. Chinezul Li Meiling a fost cel care a dat startul, cu porumbei importaţi cu barca din Germania. Aceste prime concursuri au avut loc în Shanghai. Iniţial şi străinii care locuiau în această regiune au participat la concursurile columbofile.

Până în anii 80 sportul columbofil s-a dezvoltat doar în marele oraşe din sud şi în jurul acestora. Shanghai a fost centrul şi în 1984 consiliul Uniunii Columbofile (CRPA) şi-a stabilit sediul în acest oraş.

De atunci, sportul a explodat, dar până la mijlocul anilor 90 concursurile se desfăşurau doar la nivel regional.

Columbodroamele

În anii 90 economia s-a dezvoltat cu o viteză uluitoare şi rezultatul a fost o urbanizare masivă. Multe case au fost expropriate, casele cu curte au devenit istorie. Crescătorii de porumbei au început să-şi mute porumbeii în altă parte, dar în cele din urmă mulţi dintre ei au ajuns într-un apartament.

Apoi ceva nou s-a întâmplat, în revistele columbofile fenomenul s-a numit „un nou mod de a concura porumbeii”.

Din moment ce era foarte greu să ai propria crescătorie, au apărut crescătorii gigant unde mai mulţi columbofili îşi aduceau porumbeii.

Aşa a luat naştere ceva nou în sportul columbofil, ceva ce nici în Europa nu prea exista: columbodromul.

Primele columbodroame au fost organizate la începutul anilor 90, iar popularitatea acestora s-a răspândit ca focul.

Rapid

Până în 2013 s-au deschis mai mult de 500 de columbodroame, ziarele spun că majoritatea sunt concentrate în Est, deci în regiunile cele mai prospere.

Se preconizează ca în curând mii de columbodroame să-şi deschidă porţile în fiecare an.

Crescătorii uriaşe sunt construite peste tot. Astfel, columbofilul mediu care nu-şi permite să-şi construiască propria sa crescătorie să poată concura porumbeii la fel de bine ca şi cei care cumpără porumbei doar pentru a-i concur.

Se spune că jocurile de noroc sunt parte din sângele chinezilor.

Sloganul este:

„Columbofilii concurează împreună, porumbeii concurează împreună!”

Europa

Destul de ciudat, astfel de columbodroame nu au devenit prea populare în ţări cu tradiţie columbofilă, precum Olanda şi Belgia.

În Olanda nu există nici măcar unul, în Belgia doar unul. Olandezii au avut în trecut şi ei un columbodrom, însă atât de mulţi pui s-au îmbolnăvit, au murit sau s-au pierdut, încât au fost nevoiţi să-l închidă.  Se pare că dintr-un motiv sau altul în China nu au astfel de probleme.

Dezvoltare rapidă

Este destul de ciudat faptul că doar în urmă cu un sfert de secol, sportul columbofil nu însemna mare lucru pentru China.

Este de asemenea adevărat că, încă din anii 80, câştigătorii din concursurile naţionale desfăşurate în Olanda şi Belgia erau transferaţi în Orientul îndepărtat, dar în acele vremuri japonezii plăteau preţuri nebuneşti.

Mai târziu a apărut concurenţa din partea Taiwan-ului, iar în zilele noastre chinezii sunt de neînvins când simt că este vorba de păsări bune.

„Vremurile sunt schimbătoare” este titlul unui renumit cântec.

După cum puteţi vedea, chinezii gândesc la nivel mare.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

"Sugestii", traducerea articolului "Hints" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Hints” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles-english/2016/hints-4-january-2017/

Columbofilia este, de asemenea, o chestie de bună observare. Campionii văd lucruri pe care ceilalţi nu le văd. Ei ştiu să acorde atenţie lucrurilor cărora alţii nu le dau mare importanţă. Aşa a fost mereu şi aşa va fi.

De exemplu porumbeii care se întorc acasă din concurs. Ei reprezintă un preludiu pentru rezultatele obţinute.

Fără grabă

A fost acea etapă din primăvara anului 2016. Bart van Oeckel şi tatăl său se aflau în curtea mea, aşteptând să sosească porumbeii. Le-am spus că aşteptările mele nu erau prea mari, deoarece forma păsărilor înainte de îmbarcare nu fusese prea bună.

S-au uitat la mine de parcă voiau să spună:

„Las’ că ştim noi mai bine.”

Dar nu le-am zis nimic. În anii trecuţi, i-am distrus efectiv în primele etape din sezon şi acesta trebuie să fi fost motivul pentru care nu m-au crezut.

Apoi a sosit prima pasăre. A aterizat, dar în loc să intre în crescătorie a început să bea apă din jgheab.

„Nu e prea grăbit”, a spus Bart.

Nici eu nu l-aş fi putut caracteriza mai bine. Iar rezultatul a fost aşa cum mă aşteptasem, departe de a fi bun.

Diferit

Cât de diferit a fost la câteva săptămâni distanţă, pe 30 Aprilie. Cu jumătate de oră înainte să aştept porumbeii mi-am făcut o cafea. Apoi m-am încruntat, auzisem ceva. Și nu era un bip.

M-am uitat la ceas. Prea devreme.

Câteva momente mai târziu, un porumbel a coborât întradevăr. Viteza lui era înfricoşătoare. Am verificat ceasul să văd ce pasăre este şi m-am speriat. Acelaşi zgomot ca mai înainte. Al doilea porumbel sosit.

Cei doi au obţinut locurile 1 şi 4 împotriva a nu mai puţin de 18.471 porumbei.

În Septembrie s-a întâmplat ceva similar. În timp ce aşteptam porumbeii, simţeam ceva ca o umbră deasupra mea. S-a dovedit a fi un porumbel care a câştigat locul 2 din 11.928 păsări.

În anii 90, Klak obişnuia să vină la mine pentru a urmări sosirea păsărilor de la etapa naţională Orleans. De data asta el a fost mai norocos decât van Oeckel. Stăteam chiar în faţa crescătoriei când un stol de porumbei au sosit. Aproape mi-au zburat pălăria de pe cap. Păreau că nici nu m-au văzut, atât de grăbiţi erau să intre.

„Nu am văzut niciodată aşa ceva”, a spus Klak.

Rareori am avut un rezultat aşa de bun.

Sosirea păsărilor este foarte semnificativă. Păsările aflate în formă bună nu ezită pe trapă, intră aşa de rapid  de parcă înşuşi diavolul ar fi în spatele lor.

Zgomot

Cu multă vreme în urmă, înainte de apariţia ceasurilor electronice, se întâmpla adesea să fie ratată câte o pasăre. Columbofilii o găseau în volieră şi pierdeau secunde sau chiar minute.

Eu personal am reuşit să diminuez aceste situaţii datorită urechilor mele. Dacă am auzit brusc masculii turuind, am intrat repede în crescătorie să găsesc pasărea pe care nu o văzusem sosind.

Înapoi

Se pare că lucrurile triviale, uneori înseamnă mult. A fost odată o super pasăre care s-a pierdut la un concurs. Nu sunt multe lucruri pe care le urăsc mai mult decât pierderea unor porumbei buni. Dacă acestea se întorc după câteva zile, nu vă vine să credeţi cât de bine mă simt.

A fost deci odată această catastrofă. În acea zi toate păsările erau acasă, mai puţin cea mai bună dintre ele.

Trei zile mai târziu i-am zis soţiei:

„Cred că s-a întors”, şi am arătat spre acoperişul crescătoriei, unde stătea un porumbel.

„Ai şi păsări roşii?”, m-a întrebat ea. „Pentru că acel porumbel este roşu.”

Dar eu nu mă refeream la porumbelul roşu. O pasăre străină pe acoperişul crescătoriei înseamnă deseori că o pasăre pierdută a revenit acasă.

Întârziat

Când păsările se antrenează se poate întâmpla ca un porumbel să lipsească mai multe ore. Vă gândiţi la uliu, însă după un timp întârziatul revine acasă. Acea pasăre va fi prima sosită acasă în etapa viitoare.

„Ar fi trebuit să ştiu asta”, o să gândiţi.

Reciproca este de asemenea adevărată. Atunci când eliberaţi păsările, una refuză să iasă afară.

„Deoarece este prea ataşată de boxă”, vă minţiţi singuri.

Etapa următoare veţi şti mai bine: acea pasăre nu va clasa.

În momentul când vă eliberaţi păsările, atât puii cât şi maturii, acestea trebuie să aştepte coborârea trapei cu gâturile lungi şi să iasă afară cu un zgomot asurzitor. Când vă întoarceţi, nu trebui să le mai puteţi zări.

Porumbeii în formă nu fac nici măcar un tur în jurul crescătoriei, ci zboară în linie dreaptă la dispariţie. Ar trebui să revină în grupuri mici.

Antrenamentele

Puteţi învăţa o mulţime de lucruri din antrenamentele private. Primele câteva antrenamente pentru pui nu înseamnă nimic. Este destul de normal ca aceştia să ajungă acasă mai târziu decât voi.

Dar asta se va schimba.

În scurt timp, indiferent de cât de buni şoferi aţi fi, nu vă veţi mai putea bate păsările.

Şi când veţi ajunge acasă porumbeii trebuie să fie în interiorul crescătoriei. Dacă veţi găsi unii afară, ceva nu este în regulă, nu sunt în formă bună.

Adeno

Am fost odată la Verbree, un bun cunoscător al porumbeilor la mână, şi am văzut nişte pui care stăteau pe acoperişul crescătoriei. Nu se mişcau de acolo.

„I-am antrenat de dimineaţă”, mi-a spus el.

„Nu e deloc bine, Co!”, i-am răspuns eu.

„Nu, nu e bine”, mi-a zis şi el.

Mai târziu am auzit că nu şi-a zburat pui două săptămâni. Adeno!

De neuitat

Cei mai mulţi dintre noi am avut acei ani speciali pe care nu-i vom uita niciodată, deoarece într-un astfel de an am reprodus foarte mulţi porumbei buni. Mult mai mulţi decât în câţiva ani la un loc.

Pentru mine 1998 a fost unul dintre aceşti an, în special etapa de la Etampes a fost una memorabilă. Trebuie să vă spun că mi-am antrenat porumbeii, o dată pe săptămână, cu o zi înaintea îmbarcării, de la Bruxelles, care este la aproximativ 70 km distanţă faţă de casa mea.

Într-una din aceste zile era caniculă cu vânt puternic din faţă. Am avut patru coşuri cu mine, cu aproximativ 15 păsări în fiecare dintre ele.

La aproximativ 15 secunde am deschis câte un coş.

Apoi am condus nebuneşte către casă (în acele zile traficul nu era aşa de aglomerat şi nu erau nici radare pe şosea), sperând că voi ajunge acasă înaintea porumbeilor.

Şi am reuşit. Tocmai ce ajunsesem acasă şi un stol de 15 păsări a coborât. Câteva secunde mai târziu un alt stol, apoi încă unul şi tot aşa.

Pentru moment am fost confuz, dar apoi am înţeles.

Porumbeii au ajuns acasă aşa cum îi eliberasem, coş după coş. Păsările eliberate mai târziu nu le-au putut prinde pe cele din faţa lor.

Rezultatul etapei de concurs ce a urmat, de la Etampes, a fost memorabil şi de senzaţie. Una dintre cele mai bune etape ale mele, dintotdeauna.

„Turbo 882”, unul dintre cei mai buni porumbei, reproduşi în 1998. Este fiul lui „Supertje 144” şi a fost AS Provincial în 2000. „Supertje” a fost AS Provincial în 1996 (dintr-o medie de 11.000 păsări).

Sigur

Nu sunteţi siguri asupra formei păsărilor voastre? Mergeţi la antrenament cu ele şi eliberaţi-le în grupuri, la mici intervale. Dacă grupurile se prind unele pe altele din urmă şi ajung împreună acasă, atunci forma porumbeilor nu este aşa cum trebuie să fie.

Legendarul „Home Alone”. Printre descendenţii lui se află câţiva ASI naţionali şi câştigători de naţionale. Încă o pasăre reprodusă în 1998.

„185” din 1998. Tatăl său a fost un fiu din „Kleinen” al lui Vandenabeele. „185” a fost loc 2 AS Sprint Interprovincial. Am fost aşa de fraier să-l vând, crezând că este o pasăre care nu poate zbura pe distanţe lungi. Cât de fraier am fost! I-am dat lui Leytens Bros un frate care a devenit tatăl „World Champion” pe distanţe lungi.

„Invincible” (191) de asemenea reprodus în 1998. A câştigat 10 locuri întâi şi a fost a doua cea mai bună pasăre din Olanda.

„Big Brother” (98-165), un alt campion din echipa fantastică reprodusă în 1998.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

"Bafta si mult noroc (partea a doua)", traducerea articolului "Good luck and much luck (part 2)", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Good luck and much luck (part 2)” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%20English%202017/good-luck-and-much-luck-part-2-of-2/

Astăzi, chinezii sunt cei care oferă mulţi bani în special pe păsările care obţin rezultate record. De aceea de multe ori auziţi crescătorii spunând:

„Mi-am vândut cel mai bun mascul, deoarece mai am încă un frate bun cu acesta.”

Aceleaşi cuvinte le spun şi atunci când pierd un mascul bun sau când masculul bun devine infertil. Ei cred că pot împerechea fratele masculului cu femela unui porumbel care nu mai este în crescătorie.

Cu toate acestea, nu este acelaşi lucru. Nu este aşa de simplu pe cât pare.

Andre Roodhooft

Roodhooft este un zburător de top de fond scurt. El întotdeauna susţine că tolerează doar porumbei foarte bine construiţi, în voliera sa. Nimic în neregulă cu acest lucru, bineînţeles, chiar dimpotrivă.

Dar… cu tot respectul pentru Andre, este oare un corp perfect o necesitate absolută pentru a reproduce porumbei buni?

Un corp perfect este ceva bun, bineînţeles, dar nu o necesitate. Câteva exemple la care să meditaţi.

Andre Roodhooft

Leo Heremans şi al său Olympiad 003

Acasă la Leo Heremans am văzut odată un mascul bătrân care câştigase nu mai puţin de 18 locuri întâi. Acesta era unul dintre reproducătorii săi de bază. Dar cât de dezamăgitor arăta, nu avea nimic bun.

Şi totuşi a fost un zburător superb şi, chiar, un şi mai bun reproducător.

Faimosul „Olympiad 003”, reprodus de Gust Janssen, nu avea nici el un corp atletic. Doar o pasăre urâtă, pe care îl putem numi un porumbel de fermă, aşa cum şi Leo recunoaşte.

230

Eu însumi l-am avut pe al meu „230”, fratele lui „Ace Four” şi a lui „144”, cei care au obţinut locurile 1 şi 2 Provincial AS, la pui, împotriva a peste 11.000 de păsări.

În urmă cu doi ani, Henk Simonsz a intenţionat să scrie câteva articole despre rezultatele miraculoase a descendenţior lor, dar cercetările sale au dus la atâtea super păsări, încât a scris nu mai puţin de 13 articole.

(n.t.: Cele 13 articole le puteti citi aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/ace-four-ever-de-henk-simonsz-un.html)

Şi când spun super păsări, mă refer la păsări care au obţinut întradevăr super rezultate la nivel national.

Cât despre „230”, nu cred că l-a ţinut cineva în mână, vreodată. A fost un mascul mic şi aşa de urât, încât mi-a fost ruşine să-l arăt cuiva.

Eric Limbourg

Când am fost împreună cu W de Bruijn acasă la Limbourg, acesta ne-a arătat una dintre cele mai bune femele reproducătoare. Ne-am uitat unul la altul. Era această femelă întradevăr una dintre cele mai bune? Sau Eric ne păcălea? Aşa era, el vorbea foarte serios.

Se pare că el are gusturi diferite sau nu este prea interesat de cum arată o pasăre, atâta timp cât aceasta reproduce bine sau foarte bine.

Stan Baelemans

Cu mult timp în urmă, Baelemans a fost unul dintre cei mai buni zburători de viteză, ai Belgiei. În acea vreme eram abonat la cinci reviste columbofile şi puteam citi mereu de al său „Donkere” care a devenit 1 AS Naţional. În acele zile asta însemna să fie cel mai bun din aproximativ 100.000 de crescători.

„Cât de norocos trebuie să fii să poţi reproduce o astfel de pasăre”, i-am spus odată lui Baelemans.

„Hmm! Norocos? Părinţii acestui porumbel sunt cu adevărat urâţi, dar s-au dovedit a fi cei mai buni pui”, a răspuns el. „Doar i-am împerecheat şi nu văd ce noroc trebuie să ai atunci când împerechezi doi dintre cei mai buni zburători”.

Stan Baelemans

Paula 5000

Un alt porumbel renumit a fost şi „Paula 5000”, a lui Remi de Mey. Am ţinut-o în mână pe „Paula” de mai multe ori. Din nou o adevărată catastrofă, nimic bun la ea. Chiar şi culoarea era urâtă. Şi, totuşi, „Paula” este descrisă ca fiind cel mai bun porumbel din toate timpurile.

Patru ani la rând a fost clasificată printre cei mai buni 5 porumbei AS Naţional. Niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva până atunci şi nici de atunci până în zilele noastre.

Bineînţeles că un astfel de miracol zburător a reprezentat Belgia la Olimpiadă.

Atunci când juriul a inspectat pasărea şi a punctat-o, a urmat o mare consternare în lumea columbofilă. Cel mai bun porumbel din lume a obţinut ultimul punctaj.

„Paula” a obţinut un punctaj mai prost decât cel mai slab porumbel din cea mai slabă ţară columbofilă.

Paula 5000

Probabilitate mai mare

Super porumbeii sunt rari. Doi fraţi de cuib care să fie amândoi super porumbei sunt şi mai rari.

Dar dacă obţineţi astfel de fraţi buni, şansele de a fi ambii şi buni reproducători sunt foarte mari.

De exemplu, „Ace Four” şi sora lui de cuib „144” menţionată mai sus. Doar în Belgia, Luc van Mechelen, Jespers v d Wegen, Jochems van Hasselt, Michel Vanlint, Marcel Wouters, Charel Boeckx şi Bart van Oeckel au obţinut ASI Naţionali din descendenţii lor.

Şi reciproca e adevărată: dacă aveţi un super zburător, dar niciunul din fraţii sau surorile acestuia nu sunt deloc buni, sunt şanse mari ca acel bun zburător să fie un slab reproducător.

Caracteristica liniei

Uneori auziţi columbofilii spunând:

„Dacă din această pereche obţin un pui cu pene albe sau un porumbel solzat (sau orice altceva), atunci voi şti cu siguranţă că acesta este o pasăre bună”.

Unii numesc asta caracteristica liniei: acea caracteristică observabilă din exterior care merge împreună cu ceea ce noi numim calitate.

Există aşa ceva? Hmm!

De exemplu, la noi oamenii. Există oare familii în care doar copii cu păr negru sau cu ochi albaştri (sau orice altceva) să fie buni la matematică sau la limbi străine sau la sport?

Grondelaars

Dacă majoritatea păsărilor din compartimentul de reproducţie sunt bâtrâne, feriţi-vă!

Cel puţin 50% din acestea ar trebui să fie păsări tinere. Mai mult de atât, nu trebuie să vă temeţi să reproduceţi din păsări de viteză.

Jan Grondelaars nu a achiziţionat altceva decât păsări de viteză. Un porumbel numit „Eenoog” de la Hofkens a fost unul dintre aceştia. La Hofhkens a câştigat o mulţime de locuri întâi de la Quievrain, doar 135 km.

Descendenţii săi au câştigat etape de fond-maraton pentru Grondelaars.

Daniels

În ultimii ani, Willy Daniels este faimos şi merită asta. Unul dintre ASII săi a fost vândut pentru nu mai puţin de 400.000 EURO.

Zburătorii săi de vârf provin din păsări luate de la Gert Heylen, M Royberghs şi alţi concurenţi pe distanţe scurte.

În special Meyer este interesant. Acest om a avut o pasăre fantastică care a câştigat 14 locuri întâi de la Quievrain, de la doar 100 km.

Willy a cumpărat un voucher de la Meyer. În schimbul acestui voucher el nu a dorit un frate sau o soră cu acest super zburător, ci un pui din el. Si ghiciţi ce? Păsările senzaţionale pe distante lungi pe care Daniels le-a creat în ultimii ani provin din această pasăre de viteză.

Crescători ca Grondelaars şi De meyer ştiu foarte bine ce fac. Ei preferă pui din zburătorii de top, ci nu păsări cu pedigree fanteziste.

Şi păsările de viteză sunt cele pe care le vor. Numele şi liniile nu prea contează.

Willy Daniels şi soţia sa

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

"Buni si rai" traducerea articolului "Good and bad people", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Good and bad people” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%20English%202017/good-and-bad-people-july-11/

Printre crescătorii de porumbei avem toate categoriile de oameni. Unii iubesc acest sport datorită relaţiilor de prietenie, a vieţii sociale şi distracţiei de care se bucură împreună cu colegii lor. Alţii au renuntat la acest sport din cauza geloziei şi egoismului. Eu însumi am propriile experienţe frumoase şi mai puţin frumoase.

Bun

De exemplu fraţii „K” care vin şi îmi fac curat în crescătorie o dată sau de două ori pe an. Sunt destul de tineri şi le ofer ouă în schimbul muncii prestate. Nu foarte multe, însă din ce am mai bun.

Le spun că tinerii nu ar trebui să cumpere porumbei scumpi.

Ceea ce au alţii am şi eu, pentru că… dacă aud despre un crescător care ar putea avea păsări mai bune decât ale mele, nu îmi găsesc liniştea până când nu am acele păsări în voliera mea.

Deci, de ce să vă cheltuiţi banii? Fraţii primesc aceste ouă cu o singură condiţie. Dacă printre puii eclozaţi se afă vreunii bun, atunci ei trebuie să-mi reproducă din aceştia.

Şi trebuie să spun că au fost norocoşi şi au avut succes cu păsările mele. Ei au câştigat chiar locuri de 1, 2, 3, 4, 5, 6 împotriva a peste 1900 de păsări.

Anul acesta ei mi-au scos şase pui din porumbeii mei. Patru din ei s-au pierdut din cauza şoimului care este un coşmar aici. În momentul în care scriu acest articol am participat doar la prima etapă cu puii din acest an. Ambii pui rămaşi, din cei şase primiţi de la tinerii mei prieteni, sunt în topul listelor.

Deci, după o singură etapă, ei s-au dovedit a fi mai buni decât toate păsările de rahat cumpărate din toate acele perechi de reproducători renumite de la toţi acei „campioni” celebri.

I-am tratat bine pe aceşti tineri şi m-au tratat la rândul lor la fel de bine, după cum au promis.

Rău

„B” este altcineva. Trebuie să fi trecut vreo 15 ani de când a fost la mine să cumpere 10 pui, dar încă nu l-am uitat.

Când a pus păsările în coş m-a întrebat cât îmi datorează. Am fost surprins. El ştia deja preţul. I-am spus din nou, dar, deşi preţul era unul foarte rezonabil, a vrut să negocieze. A tot insistat, până când m-a obosit şi am fost de acord să-i ofer o reducere.

Mai târziu am auzit că printre acei pui erau 3 păsări cu adevărat bune. Iar 3 păsări bune din 10 pui este ceva fantastic.

Au trecut câţiva ani şi am primit iar o scrisoare de la un chinez, întrebându-mă dacă i-aş putea oferi mai multe detalii despre păsările pe care le-a cumpărat şi care provin din crescătoria mea.

Când am văzut seriile am fost şocat. El se interesa de păsările pe care i le vândusem lui „B”. Acesta îşi păstrase păsările bune şi vânduse mai departe gunoaiele, cu de 4 ori preţul pe care mi-l plătise mie. Deci, obţinuse păsările bune gratuit şi făcuse şi un profit destul de bun din această tranzacţie.

Am fost atât de supărat încât nu am putut să-mi ţin gura şi i-am explicat întreaga poveste. I-am spus că a fost păcălit.

Era surprins.

„Nu ai reprodus tu aceste 6 păsări?”, m-a întrebat el.

„Sigur că da!”, i-am răspuns. „Dar, ca oricine altcineva, reproduc mai multe păsări proaste decât bune”.

Ceea ce a făcut „B” a fost urât şi destul de rău pentru reputaţia mea de om care vinde păsări dovedite a nu fi bune.

Bun

„M” este american. Acum 5 ani, m-a contactat pentru a-i trimite pui. I-am trimis câţiva, dar în carantină spre USA unii s-au îmbonăvit şi chiar au murit, împreună cu alte păsări. Cât de jenat am fost.

Trimisesem mai multe păsări înainte, şi acum aveam probleme cu prima livrare pentru acest om.

Dar americanul nu a avut nicio problemă cu asta, reuşind apoi să construim o bună relaţie de prietenie.

Nu mi-a reproşat nimic şi nu şi-a pierdut încrederea, dimpotrivă. Mai târziu am făcut o altă afacere. I-am cumpărat 20 de pui de la un crescător cu adevărat bun, la un preţ rezonabil, urmând să-i concurez şi să-i trimit pe cei mai buni în America. Din nefericire niciunul din cei 20 nu s-au dovedit a fi bun. Îmi pare rău pentru el, dar şi pentru acel crescător. Acesta este un om cinstit cu păsări bune, dar iarăşi… norocul.

Din nou americanul mi-a spus că nu-i nicio problemă. El era destul de nou în acest sport, dar deja realizase faptul că păsările bune sunt foarte rare, norocul contând foarte mult.

Vestea bună este că el a avut şi rezultate foarte bune, deşi începător. Oricum, de atunci înainte nu am mai avut nici un cuvânt de rău despre americani.

Rău

Trebuie să fi trecut 5 ani de când belgianul „B” a cumpărat un voucher de la mine.

Când a venit să-şi ridice pasărea mi-a spus că nu e interesat de pedigree.

După 3 ani a apărut brusc la uşa mea. Voia pedigree-ul acelui porumbel. Reprodusese un câştigător de naţională, pe care îl vânduse împreună cu părinţii.

Nicio problemă pentru mine. Pasărea pe care i-am dat-o era a lui acum.

Dar… acea etapă naţională avusese loc cu câteva luni mai devreme. Între timp vorbisem cu el de multe ori şi niciodată nu vorbise despre originea porumbelului câştigător.

Ar fi putut fi mai recunoscător!

Foarte rău

În viaţa fiecărui columbofil există etape pe care nu le va uita niciodată.

Pentru mine etapa de la Pithiviers, din 2007, a fost una dintre acestea. A fost o catastrofă uriaşă şi, ca de obicei în astfel de concursuri, porumbeii proşti au sosit, în timp ce păsările cu adevărat bune s-au pierdut.

Am pierdut 9 din cele mai bune 10 păsări ale mele. Ce dezastru!

Mai târziu s-a dovedit cât de bune fuseseră aceste păsări.

Înainte de începutul sezonului, Jespers v d Wegen cumpărase ouă din aceste păsări. Cu puii obţinuţi el a devenit cel mai bun zburător de naţionale, pentru mulţi ani. Asta înseamnă din toată Belgia.

La o săptămână de la acea catastrofă care m-a ţinut treaz, un crescător a auzit despre asta în magazinul local.

„A pierdut 9 din cele mai bune 10 păsări?” Grozav! Asta înseamnă un concurent mai puţin în anii următori!”

A trecut mult timp de atunci, însă remarca acestui columbofil încă mă doare. Cum a putut spune aşa ceva?

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html