Tipul de porumbel ALLROUND, de Alfons Anker

Este vară, caniculă, vacanţă (pentru cei mai norocoşi!), sezonul cu porumbeii maturi s-a sfârşit, iar cel cu puii va începe în acest weekend (cel puţin pentru UCPR, la alţi nu ştiu).

Vă propun un articol relaxant, scris de Alfons Anker cu mult timp în urmă, în “Rebusul Zburătorilor”, referitor la tipul de porumbel universal.

“Acest tip mai este numit si porumbel - allround.

În legătură cu aceasta aş dori să atrag atenţia, pentru ca prea respectaţii cititori să nu considere o extravaganţă folosirea prea multor cuvinte străne în definirea unor noţiuni. Aceste expresii sunt obişnuite la crescătorii germani, englezi, flamanzi sau francezi, care mai mult sau mai puţin, le cunoşteau si foloseau. Dezvoltarea fantastică a mijloacelor de comunicare ne aduce din ce în ce mai aproape de crescătorii străini. Ei vin aici, sau noi ne deplasăm afară, iar aceste cuvinte de specialitate ne permit să comunicăm mai bine unul cu altul. Dacă folosim aceste expresii ele vor fi cu uşurinţa înţelese de străini, înţelegând exact ceea ce dorim să spunem. Omul de mâine nu va putea trăi dacă nu cunoaşte cel puţin trei limbi străine.

Sigur, întrebarea următoare nu se leagă obligatoriu de campionii allround-universali, dar să trecem la cunoaşterea lor. De ce leg cele două noţiuni într-una: campion si universal?

Pentru că, după părerea mea, în Ungaria, Germania, Olanda, câştigătorul unui campionat poate fi numai un porumbel care se clasează la toate distanţele cuprinse între 100 şi 750 km. Se întâmplă ca un porumbel de calitate mai scăzută, cu clasări mai slabe, dar bun la demifond, să fie campion, deoarece acolo a adunat suficiente puncte cu care să-i elimine pe ceilalţi.

Campionul - allround are ca principală calitate viteza şi o capacitate de luptă ridicată, ceea ce îi permite să învingă distanţele şi vicisitudinile timpului. Trebuie să fie calm, pentru că dinamismul şi elcctricitatea exagerate, foarte importante pentru păsările de viteză şi demifond, pot fi periculoase într-un program de zboruri ce include si fonduri nonstop.

Oare de ce?

Pentru că “electricitatea” determină o anumită stare de tensiune, precum şi faptul că un asemenea porumbel, după două-trei zile de stat în maşină, ajunge într-o stare mai proastă decăt unul mai calm. În schimb, în cazul păsărilor de viteză şi demifond acest caracter este o calitate în plus deoarece stimulează viteza, neputând consuma toate rezervele şi să nu-i rămână şi pentru un drum de 4 sau 5 ore.

Tipul de porumbel campion este mai calm – DAR NICI ÎNTR-UN CAZ ADORMIT – pe lângă acest sistem nervos este şi foarte energic! Construcţia corpului elimină orice urmă de balast. Calitatea musculaturii trebuie să fie cea mai elastică, mobilă, deoarece fără aceasta nu este capabil de o performanţă de campion, dintr-un motiv foarte simplu – pentru că nu ar fi capabil să zboare distanţe mai serioase de concurs. Nu este important la acest tip ca musculatura să fie foarte dezvoltată, multă şi răspândită pe o suprafaţă mare. Poate fi chiar sărac în musculatură, dar când o pipăim să aibă cel mai înalt grad de elasticitate.

Deci tipul campion este porumbelul rapid pe distanţe lungi. Aşa erau superpăsările Huyskens Van Riel, ce prezentau cel mai clar exemplu.

Și pe propria mea “pistă de alergări” au existat porumbei campioni care au trecut prin mâinile mele. În crescătoria Kottek-Anker, RAMONA 47-495, femela albastră solzat, a fost în 1951 campioana zonei, iar în 1952 a zburat în prima zi 877km, performanţă realizată, în afară de ea, de numai trei porumbei. RAMONA avea o constituţie ce reprezenta idealul porumbelului universal. A câştigat pe distanţe scurte, medii şi lungi. Era deosebit de rapidă şi, împreună cu prietenul KOTTEK, niciodată nu am văzut-o obosită. În schimb nu prezenta siguranţă. În datele privind concursurile din 1966, 1967, 1968, porumbeii mei erau cei mai buni din zonă. La noi – diferit de celelalte zone – nu există masculi campioni sau femele campioane, ci indiferent de sex, se iau în considerare primii 10, cei mai buni. Dintre cei trei campioni, în primul rând HULLAM (“Val” 61(63)-207) câştigătorul din 1967 era un porumbel allround deoarece era capabil de performanţe deosebite pe distanţe cuprinse între 100 şi 820 km. În 1967 a fost porumbelul cu cea mai bună performanţă realizată în campionatul naţional. Tatăl lui era SARKANY (Balaurul), porumbel cu strămoşi originari de la Jef Symons. Mama era VICI, albastra solzat, al cărei tată provenea din părinţi deosebiţi ai liniei vechi KOTTER-ANKER, împerecheată cu AKTIV. Aceasta era reprodusă din doi porumbei Wiemels, părinţi din America. Deci HULLAM era născut prin combinarea a trei linii, dintre acestea două erau linii consagvine.

Campionul anului 1966 a fost un alt porumbel de-al meu numit FENYES (63-364) – o pasăre mică şi inteligentă “de-ţi vine să o mănânci”. Aceasta însă nu făcea parte din tipul allround. Am reprodus-o în urma unui schimb cu dr. Tereni, cu tatăl, un mascul Delbar rezultat în urma împerecherii frate – soră şi mama, o femelă Fabry rezultată tot în urma unei asfel de împerecheri (această pereche de reproducţie au produs şi mai târziu porumbei cu capacităţi sportive deosebite).

FENYES (a sclipi) a câştigat o muţime de premii deosebite, fiind capabilă de zboruri unice. În legătură cu acest porumbel m-am convins că rezolvă toate problemele cu ajutorul inteligenţei şi nu datorită unei capacităţi de luptă sau a unui fizic deosebit. În sezonul în care a fost campioană, pe tapet erau 6 Ceska Lipa (536km). Asta îi corespundeau ei. După un an de la Magdeburg a venit acasă după o săptămână. Era prea mult pentru ea.

Când am împerecheat-o cu FOXI, un mascul Symons, a produs pe AZUR 65-491 ce a primit de la FOXI caracterul, dinamismul, puterea de luptă, iar această compoziţie a însemnat un sportiv de prim rang.

Al treilea, SLEZINGER 66-704, de origine Symons, despre care voi mai vorbi, încă nu a ajuns la distanţe lungi. Despre calităţile lui ar fi prea devreme să discutăm, dar pe distanţe medii a dovedit că are clasă. Încăpăţânat, rapid, inteligent, un adevărat pur sânge.

Cei trei porumbei exemplificaţi –“cei mai buni pe ani” – prezentau trei tipuri diferite. Dar pupila la toţi trei era mică, musculatura complet moale, liberă, iar pe faţa fiecăruia se putea citi ceva.

Alte articole Alfons Anker, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-alfons-anker.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

Puncte de vedere privind imperecherile, articol bazat pe "Rebusul Zburatorilor" Alfons Anker

Iarna a revenit, iar acum, mai mult ca niciodata, mintea columbofilului se focalizeaza pe activitatea de selectare a noilor perechi de reproducatori.

Ce sa oprim in matca si ce nu? Ce combinatii sa facem pentru a imbunatati cat mai mult, sau macar sa pastram calitatea pasarilor pe care le detinem?

Se fac schimburi si noi achizitii. Se creeaza noi vise si sperante! Aceasta activitate este una dintre cele mai placute in acest sport.

Sa vedem mai jos ce spune Alfons Anker in “Rebusul Zburatorilor” despre acest lucru:

“Una dintre cele mai importante activitati a unui columbofil este selectarea perechilor, incercarea de a elabora planuri de imperecheri in ideea obtinerii unor exemplare deosebite. Nu gresesc daca spun ca este si una dintre cele mai placute activitati, deoarece ne pune in fata unor mari sperante, in fiecare an.

Horvat Janos scrie in cartea sa: <<Inainte de toate trebuie sa spun ce am auzit in trecut, cum ca trebuie reprodus din toti porumbeii unei crescatorii. Dimpotriva, asa ceva nu este admis>>.

Din punctul meu de vedere, in sportul columbofil, nu trebuie sa fim atat de categorici. In primul rand pentru ca, in reproductia animalelor - cal, ogar, porumbel - inca foarte multe combinatii si caractere nu pot fi prevazute, mult mai multe comparativ cu alte rase de animale. Toti am intalnit exemplare in concursuri sau la reproductie care s-au nascut de multe ori, intamplator. De multe ori la imperecherea parintilor ne-am gandit la orice, numai la aparitia unui <<extra class>> nu. Trebuie sa recunoastem ca urmasii celor mai buni porumbei devin, intr-un procent ridicat, numai date statistice. Mai ales in concursuri.

Personal reproduc porumbei de 30 ani, iar meseria mea <<oficiala>> este de genetician - ameliorator. M-am straduit timp de mai multi ani sa-mi explic si sa-mi alcatuiesc cat mai exact perechile de reproductie, dupa anumite criterii stiintifice. Nu imi este rusine sa recunosc ca, cu toate acestea, am avut multe surprize. Nu o data mi s-a intamplat ca acele perechi de care ma bucuram cel mai mult sa nu produca nimic valoros, iar cele de la care nu asteptam nimic sa produca exemplare deosebite. Daca si mie mi s-a intamplat asa ceva, atunci se poate intampla oricui, si celor mai putin initiati. Daca lucrurile stau asa - si sunt sigur de asta - atunci reproductia nu trebuie realizata numai pe cele mai bune exemplare (dupa parerea noastra), ci sa oferim sanse si altor perechi. In cresterea porumbeilor voiajori lucruri sigure nu prea exista, ci numai sanse, pe care, prin cunostiinte, le putem mari procentual.

Dupa parerea mea, o cale importanta este incercarea permanenta de a cantari urmatoarele caractere ale porumbeilor nostri: capacitatea de lupta, viteza, inteligenta, calitatea musculaturii, marimea pupilei, granulatia ochiului, constitutia usoara si echilibrata. La aceste caractere niciodata nu trebuie sa ne multumeasca calitatea lor, ci trebuie mereu sa cautam sa o imbunatatim. Daca reusim sa ridicam nivelul calitativ al acestor caractere la cote inalte, atunci, prin incrucisari si combinatii bine gandite, sa imprimam urmasilor vitalitate, rezistenta la efort, intrare rapida in forma, cu care sa depasim anumite limite pentru a ajunge la stadiul de campion.”

Asadar, avem de-a face, pe de-o parte cu trasaturi pe care un crescator experimentat le poate verifica “la mana”, cum ar fi musculatura, penajul, ochiul, constitutia, dar pe de alta parte avem si caractere pe care doar cosul le poate verifica: viteza, inteligenta, capacitatea de lupta, etc.

Sa presupunem, totusi, ca avem toate datele si experienta necesara pentru a putea puncta corect toate aceste caracteristici. Credeti ca este deajuns? Alfons Anker pare sa fie de alta parere:

“Nu este suficient sa imperechem pe cel mai bun cu cel mai bun, dupa zicala <<bun cu bun>> sau unui bun cu unul mijlociu pentru a castiga urmasi valorosi. Faptul ca un porumbel este <<bun >> sau <<mijlociu>> nu ne permite sa-i <<tragem pe acelasi calapod>>. Unii porumbei realizeaza performanta datorita unei inteligente remarcabile, reusind sa-si depaseasca adversarii, acesta fiind caracterul lui dominant. La altii organismul foarte rezistent si o capacitate de lupta ridicata, le ofera posibilitatea de a-si depasi propriile limite fizice. Altii, in comparatie cu exemplele anterioare, nu prezinta asemenea calitati, in schimb sunt inzestrati cu o supervitalitate care le ofera capacitatea de a rezista mai usor la efort, in conditiile in care adversarii si-au consumat toate rezervele. Toti porumbeii mai sus amintiti sunt <<buni>> dupa criteriul peformantei, dar analizandu-i mai atent, observam o diferenta uriasa intre ei. Daca luam in calcul caracterele care influenteaza marea performanta, atunci nu e totuna cum ii imperechem. Trebuie sa ne straduim sa aflam care sunt caracterelele pozitive dar si cele negative si, in functie de ele, sa realizam imperecherea.”

Si chiar si dupa ce avem stabilite aceste lucruri, tot mai trebuie sa tinem seama de ceva. Si anume, de conditiile de concurs. Care sunt concursurile care ne pot ajuta sa identificam porumbeii de calitate? Cititi mai jos:

“In depistarea calitatii sportive a unor porumbei trebuie sa luam in calcul si conditiile in care au fost obtinute: conditiile meteorologice, distanta de concurs, calitatea concurentilor, etc. La un concurs de 500 Km., primul porumbei a realizat o viteza de 2106 m/ min. Acest rezultat reprezinta, probabil, un record national. Oare acest porumbei este cu adevaral cel mai rapid porumbel din tara? La acel concurs vantul a suflat atat de puternic incat pasarile nu puteau sta pe acoperis. In saptamana urmatoare insa, tot la aceeasi distanta in conditii in care, pentru clasare, porumbelul trebuie sa lupte, pasarea respectiva nici nu se regaseste. Asadar conditiile meteo grele, vant puternic, ploaie, pot afecta negativ intoarcerea porumbeilor, fiind mai greu la o distanta de 300 Km, comparativ cu un concurs pe o distanta de 500 Km, desfasurat in conditii favorabile. Se intampla, la concursurile derulate in acceasi zi, ca pasarile lansate la distante mai mari sa ajunga acasa in acelasi timp cu pasarile angajate la distance mai scurte. De ce? Deoarece ia zborul lung, pasarile au avul vant din spate, iar la concursul de viteza, un puternic vant lateral.

Sau, porumbeii ce schimba mai rapid penajul, stralucesc la inceputul sezonului, in timp ce, in a doua parte se pierd printre cei obisnuiti. Unii crescatori apreciaza porumbeii care reusesc sa se remarce la concursurile grele, considerand ca reusesc datorita calitatilor pe care le au.

Din punctul meu de vedere, consider importante acele concursuri in care viteza se invarte in jurul vitezei de 1000 m/min sau chiar mai putin. Acestea sunt concursuri in care porumbelul trebuie sa lupte cu adevarat pentru realizarea unei clasari. Nu-mi convin, din punct de vedere al criteriilor reproductive, concursurile in care se realizeaza viteze foarte mari si se inchid foarte repede. In aceste conditii, chiar si pasarile slabe pot clasa, iar castigatorul este mai degraba rezultatul unei constatari rapide.”

Trebuie sa ne bazam, totusi, pe niste reguli in stabilirea perechilor si sa nu uitam ca factorul noroc are o importanta destul de mare.

“Care sunt motivele cele mai importante in realizarea unor perechi:

-         Originea

-         Performantele proprii

-         Performantele rudelor apropiate

-         Capacitatea combinativa, calitatea urmasilor

Despre origine am spus ca este suficient daca luam in calcul stramosii prezenti in ultimele trei generatii. Niciodata originea sa nu fie singurul si cel mai important motiv, ci mai degraba sa folosim aceasta informatie in obtinerea unor urmasi corcspunzatori. Daca pasarile nu prezinta caractere cu o valoare ridicata, atunci originea nu are importanta - degeaba in foaia de origine apar pasari una mai valoroasa decat alta.

Performantele proprii trebuie analizate minutios ca sa aflam care e realitatea. Performantele rudelor colaterale ne pot informa mult in acest sens, aratandu-ne cat este intamplare si cat valoare ereditara in famiiia respectiva.

Daca printre membrii unei familii exista multe exemplare de valoare, acesta este un semn bun.

Capacitatea combinativa este un alt element important. Exista combinatii din care rezulta mai multe exemplare valoroase, iar altele din care rezulta mai putine. Capacitatea combinativa se masoara observand calitatea urmasilor.

Din punctul de vedere al perechilor reproducatoare, este mai importanta pentru noi calitatea urmasilor si nu valoarea sportiva a acestora : <<pomul poate fi cunoscut dupa fructele sale>>. Este mai important sa urmarim valorile ridicate ale unor caractere, de exemplu cele aditive, decat originea lor. De multe ori este suficient sa urmarim, dintre caracterele aditive, calitatea musculaturii si a ochilor, iar dintre caracterele non - aditive, din urmarirea foii de origine - pedigree - ne poate da informatii utile privind gradul de inrudire si, prin aceasta, valoarea acestor caractere.”

Corelatiile ce se pot stabili pentru identificarea celor mai buni parteneri si modul cum putem face acest lucru, intr-un articol viitor.

Mos Nicolae sa va aduca, la noapte, multe cadouri!

Alte articole Alfons Anker, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-alfons-anker.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

Populatia cu sange amestecat, dupa "Rebusul Zburatorilor" Alfons Anker

Pentru ca azi este Black Friday,  o sa postez un nou articol bazat pe extraordinara carte "Rebusul Zburatorilor" a lui Alfons Anker.

Inceputul

Multi dintre columbofili au gasit primul porumbel si l-au salvat gazduidu-l cateva zile, hranindu-l si adapandu-l. Apoi s-au indragostit iremediabil de aceasta pasare si i-au cautat pereche.

Altii au primit cadou de la cunostinte sau prieteni primii porumbei. Altii s-au nascut printre porumbei si au continuat traditia familiei.

Fiecare are propriul inceput si propria poveste care mai de care mai interesanta.

Apoi fiecare incepe sa procure pasari noi pentru a obtine rezultate in concursuri. Si asa ia nastere o populatie cu sange amestecat.

Iata mai jos ce spune Alfons Anker in Rebusul Zburatorilor:

"Marea majoritate a columbofililor detin asemenea crescatorii, lucru de altfel foarte normal. Daca cineva se apuca de crescut porumbei, la inceput primeste cateva pasari de la prieteni si cunostinte. Apoi urmareste cei mai puternici concurenti din regiune, cumparand cateva pasari de la acestia. Mai tarziu isi procura porumbeii din regiuni mai indepartate, de la crescatori renumiti, asadar crescatoria sa va avea la baza porumbei proveniti de la mai multi crescatori. Prin reproducere are loc un amestec de sange de origini diferite rezultand o populatie de porumbei cu sange amestecat, la care insa, nu exista ceva distinctiv, capacitatile lor nefiind bine cunoscute si consolidate.

Deoarece fiecare crescator doreste sa devina campion renumit, apar in mintea fiecaruia intrebarile: cum sa procedez? Ce posibilitati exista pentru atingerea acestui scop?

Cu cat sangele indivizilor dintr-o crescatorie este mai amestecat, cu atat avem o siguranta mai mica in ceea ce priveste valoarea capacitatii lor de zbor. Depistarea acestei capacitati se face, in primul rand, cu ajutorul cosului  de concurs.”

Inmultirea si selectia

Indiferent de originea pasarii si de marimea pedigree-ului, intotdeauna cosul este cel care face cea mai buna selectie.

Sunt multe cazuri cand incepatorii au avut succes cu pasari achizitionate, chiar primite cadou, de la crescatori necunoscuti, in schimb pasarile cumparate pe bani multi si cu pedigree lungi nu au dat nimic bun.

Insa, daca intradevar dorim o selectie a porumbeilor din crescatorie, va trebui sa la asiguram conditiile necesare pentru practicarea acestui sport.

Degeaba angajam in concurs un porumbel bolnav sau aflat intr-o conditie fizica necorespunzatoare. Acesta se va pierde in majoritatea cazurilor, iar noi nu putem trage concluzii exacte despre calitatea parintilor.

Atentie si la modul de antrenare a pasarilor. Aceasta trebuie facuta progresiv.

Stim cu totii ca prima conditie in obtinerea succesului in acest sport sunt pasarile de calitate. Insa in cazul unei populatii cu sange amestecat nu ne putem da seama despre calitatea pasarilor. Totusi pentru a-I putea selecta cat mai corect va trebui sa le asiguram o hranire si o ingrijire corespunzatoare. Doar asa putem avea o sanatate buna a pasarilor, sanatatea fiind cea de-a doua conditie.

Apoi,va trebui sa antrenam aceste pasari. Degeaba avem pasari de calitate cu o sanatate de fier, dar care nu sunt bine antrenate.

Iata ce spune si Alfons Anker in legatura cu acest aspect:

“Asadar inmultim pana la 20-25 numarul porumbeilor pentru zbor, ii hranim, ii ingrijim, ii aducem la forma fizica buna, ii antrenam progresiv:20,40,70,100,160 Km si apoi ii angajam si la 400-450 Km. Apoi ii angajam in concursuri de cate ori se poate, cu conditia ca starea lor fizica sa fie corespunzatoare, dupa care, la sfarsitul perioadei de concursuri, analizam rezultatele obtinute si tragem concluziile necesare.

Sa presupunem ca, din cei 20-25 porumbei prezenti la start, exista 2-3 exemplare cu rezultate bune, constanti, care si-au folosit energia la concursuri pentru a se intoarce acasa - nu au revenit odihniti daca au intarziat - si care s-au refacut rapid. Astfel, inca din primul an de concurs, putem intalni un  porumbel mai bun decat ceilalti. Evident ca, pe langa rezultatele de la concursuri, nu ne este indiferenta provenienta sa, respectiv parintii.

Inca incepand din primul an trebuie sa ne mobilizam si sa incercam sa reproducem din acesti porumbei mai multi pui, uneori cu ajutorul doicilor, iar mai tarziu sa pregatim aceasta noua generate pentru concursuri: antrenamente adecvate in primul an de viata, pregatirea fizica obligatorie, adica sa zboare din cos de cat mai multe ori, sa se obisnuiasca cu greutatile, sa invete sa gandeasca, sa fie obligati sa se intoarca, de cateva ori, singuri acasa, nu in stol. Tineretul poate fi supus zborurilor fara frica de a-i epuiza, chiar si pana la 500 Km, iar daca drumurile sunt mai scurtee, pot fi zburati chiar dc mai multe ori.

In acest fel in primul an alegem 1-2 porumbei buni concurenti, din parintii caruia prasim mai multi pui, astlfel incat, dupa al doilea sezon de concursuri deja avem 4-5 porumbei cu rezultate bune, in comparatie cu primul an.”

Cladirea familiei proprii de porumbei

Ne putem baza propria familie de porumbei plecand de la un bun zburator sau de la un bun reproducator.

Apoi, logic ar fi sa incercam prin imperecheri in linie, mentinerea propriei suse de porumbei. Sangele proaspat (achizitii noi) se poate inocula mai tarziu.

“Daca continuam in acest fel, dupa 2-3 ani avem in crescatorie 6-7 buni zburatori pe care ne putem baza si pe rezultatele carora putem deja “construi”. Cu putin noroc, printre acestia poate aparea si un campion sau un reproducator ai carui urmasi se vor evidentia. In acest caz, urmatoarea etapa este reproducerea inrudita, consagvinizarea, cu ajutorul careia sa incercam conservarea si consolidarea genetica a sangelui acestor porumbei.”

Atentie insa consangvinizarea, dupa cum se stie este o arma cu doua taisuri. Nu va trebui folosita prea devreme pe baza unor presupuneri.

“Momentul consagvinizarii apare atunci cand porumbeii au devenit faimosi in zona in care locuiti - atunci intradevar au ceva deosebit. Exemplarele consagvinizate le folosim la reproductie, nu asteptam de la ei rezultate sportive, incercand sa multiplicam, prin urmasi, porumbelul valoros din propria crescatorie. Dupa un timp rezultatul va fi formarea unei linii proprii, porumbeii nu vor mai avea "sange amestecat “ ci se va contura la ei o anumita tipologie, un anumit caracter, anumite caracteristici particulare -nu va mai fi o linie lipsita de caracter.

Melodele de reproductie trec intr-o noua etapa, cresterea in sange curat. In populatia "sange amestecat” rezultatele sunt nesigure datorita marii variabilitati genetice cauzata de originea diferita a porumbeilor, iar capacitatea de transmitere ereditara este intamplatoare, supusa norocului. Bineinteles ca pot exista porumbei cu o origine mai putin stralucita care sunt buni zburatori sau buni reproducatori. Liniile cunosute, nobile, confera mai multa siguranta iar procentual, sansele sunt mai mari. Asta nu inseamna ca, printre porumbeii obisnuiti nu pot aparea pasari exceptionale, dar acestea sunt cazuri rare, cu titlu de exceptie.”

Bafta!

Alte articole Alfons Anker, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-alfons-anker.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html