Chestionarul - Eseu

Andrei privea, de zece minute, coala albă de hârtie pe care o primise aseară la şedinţa clubului. Doar patru rânduri, cu tot cu titlu, se aflau pe acea foaie. Oare făcuseră alegerea corectă atunci când schimbase preşedintele clubului?

Ceva se întâmpla. Auzise şi el de plecările unor membrii la alte asociaţii.

-          Noi, columbofilii, ne asemănăm foarte mult cu păsările pe care le creştem, îşi zise Andrei. Visele, speranţele, gândurile noastre sunt în legătură directă cu porumbeii. Începem chiar să împrumutăm din comportamentul acestora. Atunci când unul sau mai mulţi membrii pleacă în alt club, alţii îi urmează orbeşte. Cu siguranţă, de la porumbei ni s-a transmis acest instict de grup, ca să nu zic turmă.

Citi titlul de pe hârtia din faţa sa: “CHESTIONAR”. Tehnicul clubului îi liniştise, spunându-le că nu trebuie să se semneze pe foaie. Avea nevoie doar de răspunsurile lor.

-          De ce oare nu a vrut să ne semnăm? îl întrebase vecinul său Şerban, imediat după şedinţă.

-          Probabil oamenii sunt mult mai deschişi atunci când rămân anonimi, îi răspunse Andrei.

“NUMIŢI DOUĂ LUCRURI PE CARE AŢI DORI SĂ LE SCHIMBAŢI ÎN CLUBUL NOSTRU”.

Aşa arăta primul rând de pe foaie. Apoi, era un spaţiu liber până la următorul rând. Spaţiu pe care trebuia să-l completeze el.

Andrei se uită la spaţiul alb dintre cele două rânduri. I se părea destul de mare pentru ce ar fi vrut el să scrie acolo. În schimb, dacă ar fi să spună tot ce avea pe inimă, acest spaţiu i se părea foarte mic.

-          De ce ne întreabă pe noi aşa ceva?

-          Probabil pentru că aparţinem acestui club, nu, Şerbane? îi spusese Andrei vecinului său.

De-a lungul timpului, fusese martor la multe lucruri care nu erau pe placul lui. Sau mai bine zis, lucruri care nu se făceau în aşa fel încât oamenii să nu-şi dorească să plece în altă parte. Andrei luă pixul şi începu să scrie. Cineva avea nevoie de răspunsurile lui. Se simţea important.

“NUMIŢI DOUĂ LUCRURI PE CARE AŢI DORI SĂ LE PĂSTRAŢI NESCHIMBATE ÎN CLUBUL NOSTRU”.

 Erau destule lucruri frumoase care îi uniseră pe membrii clubului sub acelaşi acoperiş. Chiar dacă de multe ori nu avusese un acoperiş, în adevăratul sens al cuvântului, deasupra capetelor. Pasiunea lor trecuse peste toate obstacolele, fiecare membru aducându-şi aportul la buna funcţionare a clubului.

Pe măsură ce completa chestionarul, Andrei se simţea din ce în ce mai bine.

“CE CREDEŢI CĂ AR PUTEA ÎMBUNĂTĂŢI ACTIVITATEA CLUBULUI NOSTRU?”

Avea destule propuneri, bazate pe experienţa sa columbofilă, însă era pentru prima dată când cineva îi cerea părerea. Până acum hotărârile se luau la nivelul conducerii, iar ei, simpli membrii, erau doar înştiinţaţi de deciziile luate. Acum, în sfârşit, îşi putea spune şi el punctul de vedere.

Împături foaia de hârtie şi o introduse în plicul primit odată cu aceasta. Ieşi afară pentru a-l întâmpina pe vecinul său, Şerban. Acesta îl sunase cu câteva minute mai devreme, spunându-i că are o veste mare să-i dea.

-          Ai auzit de fraţii Ionescu? spuse acesta, înainte ca Andrei să apuce să-i deschidă poarta? Pleacă şi ei în cealaltă parte. Trebuie să avem grijă mare, vecine. Să nu ajungem să ne îmbarcăm iar porumbeii, ca acum trei ani, la 30 de kilometri distanţă.

Regulamentul sportiv era strict în ceea ce priveşte numericul minim necesar pentru organizarea concursurilor cu porumbei voiajori.

-          Nu mă interesează de fraţii Ionescu. Astăzi, pentru prima dată în cei 20 de ani de când sunt membru columbofil, cineva mi-a cerut părerea. Pentru simplul fapt că au făcut acest lucru, chiar dacă nimeni nu va citi ce am scris eu pe această foaie de hârtie, spuse Andrei, fluturând plicul pe sub nasul vecinului, aceşti oameni mi-au câştigat încrederea. Apropo, ai completat chestionarul?

-          Nu, zise Şerban, uluit de vorbele prietenului său.

-          Atunci ar cam fi cazul să te apuci.

***

În acel an, pe baza propunerilor primite de la membrii columbofili, s-a reclădit din temelii organizarea clubului. Oamenii au înţeles că rezultatele clubului, în ansamblu, valorau mult mai mult decât rezultatele fiecărui membru în parte. Astfel, cei care câstigau an de an, aproape toate cupele şi diplomele clubului, au început să-i ajute cu sfaturi şi cu păsări şi pe cei mai puţin experimentaţi, iar în scurt timp clubul a devenit renumit pentru valoarea sa.

-          Unde zbori păsările anul viitor? întrebau unii.

-          Ce întrebare e asta? La singurul club care merită.

-          Ce ar fi dacă am extinde această idee la nivel de federatie sau uniune? se întrebă Andrei, într-una din zile. Am putea oare trece peste orgolii şi interese personale şi să avem în final un singur clasament naţional?

Acea foaie de hărtie îi schimbase pentru totdeauna modul de gândire. Dintr-un simplu membru, care depindea de deciziile altora, devenise membru activ, ale cărui păreri contau.

***

-          Ai avut o ideea minunată, spuse unul dintre membrii cu rezultate apreciabile, către noul preşedinte al clubului columbofil.

Înainte era înconjurat de diplome şi cupe, pe care se depunea praful, acum era înconjurat de prieteni. Cu cât oferea celorlalţi păsări şi sfaturi mai valoroase, cu atât devenea mai cunoscut, iar păsările sale erau din ce în ce mai căutate.

Sfaturi de la un columbofil - Eseu

-          Care este marele secret în sportul columbofil? Îl întrebase cu mult timp în urmă, Tudor pe mentorul său.

Bătrânul a fost puţin încurcat la început. Sportul columbofil înseamnă mult mai mult decât se putea exprima în cuvinte. După câteva momente spusese:

-          Marele secret constă în dragostea şi pasiunea crescătorului pentru porumbei.

Trebuiră să treacă câţiva ani, înainte ca Tudor să realizeze marele adevăr din spusele mentorului său. Crezuse atunci că simpaticul bătrânel vroise să scape uşor de el în acea zi. Bătrânul îi furnizase, de-a lungul timpului, toate informaţiile necesare în acest sport. Îşi amintea cu foarte mare drag de el. Acum era de datoria lui să împărtăşească şi altora cunoştinţele sale. De ceva vreme avea pe lângă el un tânăr care vroia să înveţe totul despre această pasiune.

-          Altele erau relaţiile dintre oameni, în acea vreme, începu Tudor. Toţi crescătorii de la club erau prieteni, nu concurau pentru bani, concurau de plăcere. Iubeau cu adevărat porumbeii. Se ajutau reciproc. Când am început concursurile de porumbei în urmă cu vreo 30 de ani, am luat-o de la zero. Au trebuit să treacă patru ani pentru a descoperi păsări valoroase. Columbofilii din ziua de azi nu mai au aşa de multă răbdare. Ei vor rezultate peste noapte, vor să-şi amortizeze cât mai repede cheltuielile. Însă sportul acesta trebuie privit ca o pasiune. Iar într-o pasiune nu conteză câţi bani investeşti. Pentru că o faci pentru tine, pentru sufletul tău.

-          Ştiu că porumbeii de calitate sunt prima condiţie în acest sport, spuse tânărul. Însă, sunt sigur că mai trebuiesc multe altele pe lângă aceştia.

-          Lucrurile pot fi mult mai uşoare atunci când începi cu porumbei buni, zise Tudor. Pentru că aceştia te pot ajuta pe tine, ca şi crescător. Poţi învăţa mai repede şi mai bine de la porumbeii buni. Toate celelalte aspecte din sportul columbofil au, mai mult sau mai puţin, legătură directă cu crescătorul şi cu modul de lucru al acestuia. Chiar şi calitatea păsărilor poate fi îmbunătăţită continuu prin împerecheri bine alese de către crescător. De aceea, deşi prima condiţie se referă la calitatea păsărilor, totuşi, elementul cheie este, fără nicio îndoială, crescătorul.

-          Înţeleg ce vrei să spui. Adăpostul porumbeilor este proiectat şi construit de către crescător. Apoi, curăţenia acestuia depinde tot de crescător. Menţinerea sănătăţii, de asemenea, este asigurată de crescător printr-o dietă corespunzătoare care să cuprindă pe lângă o hrană cât mai deversificată şi minerale şi suplimente naturale atât de necesare porumbelului voiajor. De asemenea, efectuarea tratamentelor ţine tot de crescător.

-          Este adevărat, spuse Tudor. Pe de o parte avem calitatea păsărilor, iar de cealaltă parte asigurarea sănătăţii acestora, care se realizează conform spuselor tale. Dar, uită-te la noi oamenii! Majoritatea suntem inteligenţi şi sănătoşi, nu? Însă nu toţi suntem şi sportivi. Antrenamentul face deosebirea. Doar păsările corect antrenate vor deveni campioane.

-          Aha. Deci, ca să recapitulăm, a treia condiţie ar fi antrenamentul. Acesta se poate aplica corespunzător tuturor porumbeilor, indiferent de calitatea lor, însă cu condiţia ca aceştia să fie sănătoşi. Iată că în relaţia cu antrenamentul, sănătatea devine mai importantă decât calitatea păsărilor.

-          Da. Ai sesizat corect. Doar o pasăre sănătoasă poate fi antrenată corespunzător. Scopul antrenamentului este acela de a dezvolta sistemul muscular, iar în cazul puilor, de a dezvolta capacitatea de orientare. Însă aplicat unei păsări aflată într-o stare precară de sănătate poate avea un efect invers, înrăutăţindu-i boala.

-          Bănuiesc că urmează apoi, pregătirea şi recuperarea păsărilor în vederea obţinerii formei de top, zise tânărul.

-          Fiecare crescător are propriile sale metode, propriul stil de luctu. Porumbeii se adaptează la acest mod de lucru şi se selectează în conformitate cu el. Să nu uiţi un lucru: pregătirea trebuie începută încă de la sfârşitul sezonului trecut. Doar aşa vom avea păsări corect năpârlite, odihnite, sănătoase, antrenate, altfel spus, păsări în formă de vârf.

-          Iar mai departe vom putea concura aceste păsări folosindu-ne de metodele consacrate, la natural sau văduvie. Care crezi că este cea mai indicată?

-          Fiecare metodă are, în acelaşi timp, avantaje şi dezavantaje, e la latitudinea fiecărui crescător să aprecieze care metodă e mai potrivită pentru el, funcţie de spaţiul disponibil în crescătorie şi de timpul liber pe care acesta îl are la dispoziţie. Nu poţi spune că una e mai bună decât cealaltă. Se spune că adevărata valoare a porumbelului e dată de jocul la natural, văduvia dându-i un imbold în plus. Indiferent de metoda de joc aleasă, există foarte multe metode de motivare a porumbeilor. Pentru că acesta este următorul pas din schemă, motivaţia. Eu, de exemplu, prefer să pariez pe o pasăre mediocră, dar aflată în formă de vârf şi bine motivată, decât pe un campion care nu se află în cea mai bună poziţie.

-          Avem, aşadar, păsări bune, sănătoase şi bine antrenate, dar şi motivate şi pregătite corespunzător. De ce alte lucruri mai trebuie să ţinem seama atunci când concurăm porumbei?

-          Este foarte important să cunoaştem regulamentul naţional sportiv al federaţiei sau uniunii din care facem parte. Stabilirea obiectivelor noastre trebuie să se suprapună peste cerinţele regulamentului. Asta este cea mai mare lipsă a columbofililor noştri, spuse Tudor. Dacă întrebi care sunt condiţiile pentru a obţine o normă la demifond, de exemplu, majoritatea nu o să-ţi poată răspundă. Necunoscând aceste lucruri, nu vom şti cum să ne alegem cele mai bune etape, astfel încât, să ne putem atinge obiectivul, cu cât mai puţin efort din partea păsării. Asta înseamnă să-ţi pese de porumbei.

-          Mulţi spun că este mult mai greu să te menţii în fruntea clasamentelor, decât să ajungi acolo, spuse tânărul. Este adevărat.

-          Cu siguranţă. Pentru a te menţine în vârf trebuie să fii mereu deschis la nou, să ai curajul de a încerca lucruri noi, atunci când alţii se tem să o facă. Iar cel mai folositor instrument în acest sens este menţinerea evidenţei. Totul trebuie notat în acest sport. Poţi ajunge repede în vârf, cu puţin noroc, cu ajutorul unei păsări excepţionale. Însă pentru a rămâne acolo ai nevoie de mult mai mult, ai nevoie de o familie de porumbei.

-          Am înţeles. Cum se poate forma această familie de porumbei?

-          Ideea este că dacă vom schimba în fiecare an porumbeii din crescătorie, nu vom ajunge nicăieri. Nu vom face decât să încercăm pe banii noştri, porumbeii altora. Majoritatea crescătorilor încep acest sport cu o populaţie cu sânge amestecat, achiziţionându-şi porumbei din mai multe crescătorii. Cea mai rapidă cale spre succes e să încercăm la zbor aceste păsări sau urmaşii acestora. Apoi, să păstrăm în crescătorie doar păsările care s-au dovedit cu adevărat bune. Dacă avem norocul să descoperim câteva familii care se combină bine, este de dorit să încercăm consangvinizarea acestor păsări, acolo unde se poate, şi apoi să recombinăm aceşti produşi. Rezultatele pot fi spectaculoase.

-          Dar bănuiesc că formarea unei familii proprii presupune mai mult, nu?

-          Sunt mai multe scheme, majoritatea presupune existenţa unui mascul excepţional, atât ca zburător, cât şi ca reproducător. Important este ca acest mascul să aibe cât mai multe rude de aceeaşi valoare, pentru a fi siguri că genele sale sunt destul de valoroase. Se împerechează acest mascul întemeietor cu mai multe femele, numite femele de bază. Apoi se practică consangvinizarea timp de două generaţii, după care se revine, în prima fază, la femelele de bază, apoi la masculul întemeietor. Schema trebuie privită ca un cerc continuu. Bineînteles, din când în când trebuie inoculat sânge proapăt pentru a minimiza depresia de consangvinizare. Eu unul prefer să fac infuzia de sânge nou, folosind porumbei care să fie înrudiţi cu cei din familia mea.

-          Cum aşa?

-          De-a lungul anilor am oferit cadou porumbei prietenilor. Aceştia i-au combinat cu porumbeii lor, însă la bază tot acelaşi sânge au.

-          Pare destul de logic. Sper ca într-o zi să pot avea şi eu propria mea familie de porumbei, spuse tânărul. Ce alte sfaturi îmi mai poţi oferi?

-          Să nu uiţi niciodată că felul tău propriu de a vedea lucrurile, modul tău de a gândi, determină în mare măsură rezultatele porumbeilor tăi în concursuri. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este acela de a observa proprii porumbeii şi de a acţiona în concordanţă cu cunoştinţele şi experienţa ta asupra acestora. Dacă vei observa doar ceea ce fac alţii, schimbând mereu regulile jocului, atunci vei fi printre învinşi. Să nu încerci să aplici metodele altora, doar de dragul de a le aplica, fără să iei în calcul diferenţele dintre condiţiile porumbeilor din crescătoriile respective şi condiţiile din crescătoria ta. Dacă unele metode sunt general aplicabile, altele, din contră, diferă foarte mult de la o locaţie la alta, de la o linie de porumbei la alta, şi aşa mai departe.

-          Dar va trebui totuşi să avem un exemplu de urmat, nu? întrebă tânărul.

-          Bineînţeles. Nu trebuie să trecem în cealaltă emisferă şi să spunem că nu sunt lucruri pe care le putem învăţa de la alţii. Chiar şi cei mai mari campioni au întotdeauna de învăţat. Pe cei care au încetat să mai fie deschişi la nou, să descopere noi secrete, să pună în practică tehnici noi de lucru cu porumbeii, nu o sa îi gaseşti în clasamente decât ocazional. Chiar dacă de multe ori vei face şi greşeli, reuşita ta va depinde de rapiditatea cu care vei corecta şi înlătura efectele acestor greşeli. Atunci când copiezi în mod orbeşte un crescător cu experienţă, s-ar putea să nu sesizezi corecţiile aplicate din mers de acesta, iar greşelile făcute să se transforme în unele mai grave, cu repercusiuni pe termen lung.

-          S-ar putea să mă înşel, zise tânărul, dar cred că sunt crescători care dau sfaturi doar pentru a testa anumite metode pe porumbeii altora, folosindu-i pe post de cobai. Dacă metoda are succes atunci toată lumea e mulţumită. De cele mai multe ori nu se întâmplă aşa, iar începătorului i se impută toata vina, evident.

-          Nu aş merge chiar atât de departe. Dar dacă permitem altora să deţină controlul asupra jocului nostru, cu siguranţă nu vom putea învinge. Este logic, cei care fac regulile jocului vor câştiga întotdeauna. În concluzie, va trebui sa fim mereu atenţi la nevoile propriilor porumbei. Cu alte cuvinte trebuie să te uiţi mai mult la porumbeii tăi, decât la crescătoria vecinului. Pentru că porumbeii tăi sunt cei de la care aştepţi rezultate. Tot ce aparţine de crescătoria ta este în responsabilitatea ta şi dacă nu eşti mulţumit de rezultate atunci va fi necesara o schimbare.

-          Ca un ultim sfat, există ceva anume care poate face îndradevăr diferenţa în acest sport?

-          Da. Diferenţa o face modul cum se simt porumbeii în propria crescătorie. Dacă porumbeii se simt iubiţi atunci, cu siguranţă, vor dori să ajungă cât mai repede acasă. Iar dragostea le-o poţi arăta în multe feluri. Doar trăind printre ei poţi descoperi ce le face cu adevărat plăcere şi ce nu. Eu unul, după aproape 30 de ani,  încă mai descopăr lucruri noi. Asta ne fascinează cel mai mult la aceste păsări. Faptul că mereu avem câte ceva de învăţat de la ele. Asta ne menţine sufletul tânăr, ci nu cupele, diplomele sau normele obţinute. Cine vrea să obţină rezultate cu orice preţ, probabil va reuşi, însă va pierde cea mai frumoasă parte din acest minunat sport, şi anume pasiunea.

Tânărul încă se mai gândea la cuvintele lui Tudor în momentul când intră în crescătorie. Pentru prima dată privea cu alţi ochi aceste păsări. Pentru prima dată putea sesiza inteligenţa din ochi acestora. Îi chemă la mâncare cu blândeţe, dar de data asta nu mai ieşi repede din volieră cum făcea de obicei, ci rămase în jurul lor. Din acea zi, tânărul şi-a reclădit din temelii relaţia cu păsările sale.

În sezonul următor rezultatele obţinute de porumbeii săi au fost senzaţionale. Întrebat, de către colegii de club, care este secretul pentru asemenea rezultate, tânărul a răspuns:

-          Marele secret constă în dragostea şi pasiunea crescătorului pentru porumbei.

Unde o sa fiu peste 5 ani? - Eseu

Nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilăria mea, însă cu siguranţă îmi aduc aminte de porumbei. Masculul hibrid albastru era preferatul meu. Acesta ieşea în evidenţă din mulţimea de porumbei de ornament - satineţi, voltaţi, jucători, toboşari – şi dintre mulţii guţani, care îmi umpleau mica volieră cu 3 pereţi de plasă, în acea vreme.

Cu toţii am început de undeva, cu toţii am simţit microbul instalându-se, ireversibil, în sufletul nostru. Porumbeii sunt un element constant în viaţa noastră, fac parte din sănătatea noastră mintală. Stresul cotidian, supărările şi bucuriile zilnice, toate gravitează în jurul acestor minunate fiinţe.

Chiar dacă unii dintre noi deja au ajuns, iar alţii speră să ajungă să deţină crescătorii moderne, echipate după ultimele standarde columbofile, cu toţii ne vom aminti de micul coteţ de pe vremea copilăriei, realizat de mâna noastră, atunci când nu eram interesaţi de alinierea perfectă a boxelor ori de dispunerea echidistantă a odihnitorilor. Coteţul în care cuiele erau bătute la nimereală, scândurile nu aveau aceeaşi dimensiune, iar boxele erau opere de artă unice, fiecare având propria formă si dimensiune.

Majoritatea am crescut porumbei în astfel de coteţe, doar că atunci porumbeii erau cei care contau. Iubeam hibridul albastru la fel de mult ca şi pe satineţii care zburau în cercuri strânse, foarte, foarte sus, deasupra casei, sau pe voltaţii care rămâneau în boxe în marea majoritate a timpului. Însă, după ce vecinul şi-a cumpărat porumbei voiajori, am fost repede fascinat de zborul acestora. Mi-am promis, ca, într-o bună zi, să pot creşte şi concura şi eu, astfel de păsări.

Iată-mă azi, revenind la pasiunea din copilărie, înconjurat de porumbei voiajori. Unde o să fiu în următorii cinci ani? Cu toţii ne punem această întrebare. Nu ştiu încă răspunsul, dar sper să pot îmbina frumos pasiunea cu sportul. Sper să pot spune cu sinceritate că iubesc porumbeii, în momentul când îi angajez în concursuri.

Încerc, încă, să realizez ce ne atrage aşa de mult la aceste păsări. Probabil faptul că mereu avem de învăţat câte ceva de la ele. Sau poate multitudinea de ritualuri ale acestora. Sau zborul? Nu-i cred pe cei care spun că doar concursurile sunt importante. Pentru că înainte de concursuri, cu siguranţă a existat pasiunea. Acea dragoste pentru porumbeii din coteţul copilăriei. Dacă cineva îmi spune că pasiunea nu a existat, atunci aceea pesoană nu ştie ce a pierdut, indiferent de rezultatele pe care le va obţine sau pe care le-a obţinut deja.

Frumuseţea columbofiliei o reprezintă tocmai îmbinarea pasiunii cu sportul. Noi oamenii avem, prin natura noastră, spiritul competitiv în sânge. Ne place să reuşim, iubim să fim cei mai buni. Iar atunci când pe fundal se află şi pasiunea, totul capătă noi valenţe. Acest sport este unul dintre cele mai echitabile, mă refer la faptul că şansele sunt relativ egale, atât pentru cei bogaţi, cât şi pentru cei săraci, banii unora compensând priceperea, dragostea şi inteligenţa altora. Sau, de ce nu, norocul.

Încă de la început, mi-am pus în gând două lucruri. Primul a fost acela de a oferi tuturor porumbeilor mei libertatea. Nu mi-a fost uşor. Puii cu care am început s-au pierdut repede, şi mi-am spus că singura mea şansă este aceea de a-mi forma o matcă. Însă am avut curajul să eliberez aceşti porumbei sau să-i înapoiez celor de la care i-am cumpărat, chiar şi atunci când se dovediseră foarte buni reproducători. Astăzi, toţi porumbeii mei zboară la mine.

Al doilea lucru a fost acela de a creşte porumbei puţini. Chiar dacă, procentual, şansele de reuşită sunt mult mai mari în cazul celor cu ferme de porumbei, eu cred că un porumbel bun poate învinge oriunde, oricând şi în orice condiţii. O să ziceţi că şansele de a descoperi un porumbel bun cresc proporţional cu numărul porumbeilor din crescătorie. Aşa este, însă poate că nu îmi doresc, cel puţin acum, să fiu în topul clasamentelor. Pasiunea, în acest moment, înclină balanţa înspre partea opusă competiţiei.

Cum oare a reuşit porumbelul meu “Sam”, în primul meu sezon cu puii, să obţină locul doi la concursul Derby, împotriva unor crescători cu mare experienţă în spate? Acest porumbel fusese ajutat de mine să trăiască, atunci când părinţii nu au putut să-i ofere suficientă hrană. Credeţi că porumbeii sunt insensibili, că nu pot simţi dragostea crescătorului. Oare chiar aşa să fie?

Am crezut că am pierdut acest porumbel într-un concurs catastrofal de anul trecut. Dar, după exact 31 de zile, acesta s-a întors acasă cu clema de concurs pe picior. Oare ce a simţit acest porumbel în momentul lansării? Atunci când busola sa internă nu s-a mai putut racorda la câmpul magnetic al Pământului? V-aţi întrebat vreodată? V-aţi pus vreodată în pielea acestor păsări ce zboară sute de kilometri pentru a-şi regăsi cuibul şi, eventual, perechea? Sunt sigur ca majoritatea aţi facut-o.

Oare cât de mult a zburat acest porumbel, înainte ca aripile să nu-l mai asculte? Oare de ce nu a coborât în alte crescătorii străine în căutarea apei, hranei şi siguranţei? Oare prin câte emoţii a trecut acesta, încercând să obţină un bob de grâu sau o firimitură de pâine? Oare ulii, şoimii, pisicile şi braconierii au fost hipnotizaţi de acest porumbel, nefăcându-i niciun rău?

Sunt multe întrebări. Iar răspunsurile le cunosc doar ei, porumbeii. Vântul, ploaia, păsările răpitoare, braconierii, setea, foamea, canicula, şi multe altele sunt împotriva porumbeilor. Iar ei au doar două aripi pentru a putea trece de toate acestea. Două aripi care uneori le sunt frânte. Iar ei clachează. Cei mai buni ajung totuşi acasă. Doar pentru a fi angajaţi din nou săptămâna viitoare.

Care este diferenţa care contează? Care este deosebirea dintre cei buni şi ceilalţi? Ce îi face pe campioni să ajungă acasă înaintea tuturor? Probabil dragostea pe care le-o arătăm în fiecare zi.

Eu unul prefer să fiu înconjurat de porumbei blânzi şi frumoşi, decât de cupe şi diplome fără nicio valoare sentimentală. Prefer să am în crescătorie porumbelul, decât să rămân doar cu cupa, din cauza ambiţiei umane de a forţa cât mai mult limitele acestor păsări minunate.

Unde voi fi peste douăzeci, sau treizeci de ani? Probabil voi fi un bătrânel care va creşte în continuare porumbei. Asta dacă voi fi destul de norocos să mor de bătrâneţe.

Baftă tuturor!