Chestionarul - Eseu

Andrei privea, de zece minute, coala albă de hârtie pe care o primise aseară la şedinţa clubului. Doar patru rânduri, cu tot cu titlu, se aflau pe acea foaie. Oare făcuseră alegerea corectă atunci când schimbase preşedintele clubului?

Ceva se întâmpla. Auzise şi el de plecările unor membrii la alte asociaţii.

-          Noi, columbofilii, ne asemănăm foarte mult cu păsările pe care le creştem, îşi zise Andrei. Visele, speranţele, gândurile noastre sunt în legătură directă cu porumbeii. Începem chiar să împrumutăm din comportamentul acestora. Atunci când unul sau mai mulţi membrii pleacă în alt club, alţii îi urmează orbeşte. Cu siguranţă, de la porumbei ni s-a transmis acest instict de grup, ca să nu zic turmă.

Citi titlul de pe hârtia din faţa sa: “CHESTIONAR”. Tehnicul clubului îi liniştise, spunându-le că nu trebuie să se semneze pe foaie. Avea nevoie doar de răspunsurile lor.

-          De ce oare nu a vrut să ne semnăm? îl întrebase vecinul său Şerban, imediat după şedinţă.

-          Probabil oamenii sunt mult mai deschişi atunci când rămân anonimi, îi răspunse Andrei.

“NUMIŢI DOUĂ LUCRURI PE CARE AŢI DORI SĂ LE SCHIMBAŢI ÎN CLUBUL NOSTRU”.

Aşa arăta primul rând de pe foaie. Apoi, era un spaţiu liber până la următorul rând. Spaţiu pe care trebuia să-l completeze el.

Andrei se uită la spaţiul alb dintre cele două rânduri. I se părea destul de mare pentru ce ar fi vrut el să scrie acolo. În schimb, dacă ar fi să spună tot ce avea pe inimă, acest spaţiu i se părea foarte mic.

-          De ce ne întreabă pe noi aşa ceva?

-          Probabil pentru că aparţinem acestui club, nu, Şerbane? îi spusese Andrei vecinului său.

De-a lungul timpului, fusese martor la multe lucruri care nu erau pe placul lui. Sau mai bine zis, lucruri care nu se făceau în aşa fel încât oamenii să nu-şi dorească să plece în altă parte. Andrei luă pixul şi începu să scrie. Cineva avea nevoie de răspunsurile lui. Se simţea important.

“NUMIŢI DOUĂ LUCRURI PE CARE AŢI DORI SĂ LE PĂSTRAŢI NESCHIMBATE ÎN CLUBUL NOSTRU”.

 Erau destule lucruri frumoase care îi uniseră pe membrii clubului sub acelaşi acoperiş. Chiar dacă de multe ori nu avusese un acoperiş, în adevăratul sens al cuvântului, deasupra capetelor. Pasiunea lor trecuse peste toate obstacolele, fiecare membru aducându-şi aportul la buna funcţionare a clubului.

Pe măsură ce completa chestionarul, Andrei se simţea din ce în ce mai bine.

“CE CREDEŢI CĂ AR PUTEA ÎMBUNĂTĂŢI ACTIVITATEA CLUBULUI NOSTRU?”

Avea destule propuneri, bazate pe experienţa sa columbofilă, însă era pentru prima dată când cineva îi cerea părerea. Până acum hotărârile se luau la nivelul conducerii, iar ei, simpli membrii, erau doar înştiinţaţi de deciziile luate. Acum, în sfârşit, îşi putea spune şi el punctul de vedere.

Împături foaia de hârtie şi o introduse în plicul primit odată cu aceasta. Ieşi afară pentru a-l întâmpina pe vecinul său, Şerban. Acesta îl sunase cu câteva minute mai devreme, spunându-i că are o veste mare să-i dea.

-          Ai auzit de fraţii Ionescu? spuse acesta, înainte ca Andrei să apuce să-i deschidă poarta? Pleacă şi ei în cealaltă parte. Trebuie să avem grijă mare, vecine. Să nu ajungem să ne îmbarcăm iar porumbeii, ca acum trei ani, la 30 de kilometri distanţă.

Regulamentul sportiv era strict în ceea ce priveşte numericul minim necesar pentru organizarea concursurilor cu porumbei voiajori.

-          Nu mă interesează de fraţii Ionescu. Astăzi, pentru prima dată în cei 20 de ani de când sunt membru columbofil, cineva mi-a cerut părerea. Pentru simplul fapt că au făcut acest lucru, chiar dacă nimeni nu va citi ce am scris eu pe această foaie de hârtie, spuse Andrei, fluturând plicul pe sub nasul vecinului, aceşti oameni mi-au câştigat încrederea. Apropo, ai completat chestionarul?

-          Nu, zise Şerban, uluit de vorbele prietenului său.

-          Atunci ar cam fi cazul să te apuci.

***

În acel an, pe baza propunerilor primite de la membrii columbofili, s-a reclădit din temelii organizarea clubului. Oamenii au înţeles că rezultatele clubului, în ansamblu, valorau mult mai mult decât rezultatele fiecărui membru în parte. Astfel, cei care câstigau an de an, aproape toate cupele şi diplomele clubului, au început să-i ajute cu sfaturi şi cu păsări şi pe cei mai puţin experimentaţi, iar în scurt timp clubul a devenit renumit pentru valoarea sa.

-          Unde zbori păsările anul viitor? întrebau unii.

-          Ce întrebare e asta? La singurul club care merită.

-          Ce ar fi dacă am extinde această idee la nivel de federatie sau uniune? se întrebă Andrei, într-una din zile. Am putea oare trece peste orgolii şi interese personale şi să avem în final un singur clasament naţional?

Acea foaie de hărtie îi schimbase pentru totdeauna modul de gândire. Dintr-un simplu membru, care depindea de deciziile altora, devenise membru activ, ale cărui păreri contau.

***

-          Ai avut o ideea minunată, spuse unul dintre membrii cu rezultate apreciabile, către noul preşedinte al clubului columbofil.

Înainte era înconjurat de diplome şi cupe, pe care se depunea praful, acum era înconjurat de prieteni. Cu cât oferea celorlalţi păsări şi sfaturi mai valoroase, cu atât devenea mai cunoscut, iar păsările sale erau din ce în ce mai căutate.