"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



joi, 28 februarie 2013

Totul pentru bani, traducerea articolului "All for the money" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos traducerea articolului "All for the money" de Ad Schaerlaeckens.

Totul pentru bani
Deşi banii nu aduc fericirea, aceştia au importanţa lor. Dar partea proastă, atunci când vine vorba despre bani, este aceea că unii fac tot posibilul pentru a-i obţine.
Se spune că “banii sunt ochii dracului” şi uneori cred că acest lucru este adevărat. Este dezgustător să vezi ceea ce fac oamenii uneori pentru bani.

Oamenii din ţările din Est
De exemplu, scrisoarea pe care am primit-o, cu mult timp în urmă, de la un tip din Estul îndepărtat.
Acesta vroia să cumpere porumbei şi mi-a cerut să-i spun cât costă.
-            Trebuie să fie o greşeală, mi-a spus el, după ce i-am spus preţul.
Mi-a zis că mai fusese acasă la mine înainte cu un bun prieten, iar atunci preţul fusese dublu.
Primesc aşa de mulţi vizitatori, încât nu-i pot ţine minte pe toţi. Apoi, mi-a trimis o fotografie, iar atunci mi-am amintit de el şi de prietenul său. Sau mai bine spus aşa zisul prieten.
În acea vreme, engleza lui nu era foarte bună, dar asta nu a fost o problem din moment ce prietenul vorbea şi înţelegea limba engleză foarte bine. Mi-am amintit de faptul că “prietenul” mi-a cerut să scriu pe hârtie preţul pentru o pereche de pui. Asta pentru a-i dovedi celuilalt cât de cinstit este el. În schimb, prietenului ia spus că eu am scris preţul pentru un singur pui, nu pentru o pereche. În acest fel jumătate din bani şi i-a băgat în propriul buzunar.
În acele zile, avantajul era de partea celor ce vorbeau engleza.

Asta mi-a amintit de o întâmplare aproape similară. Un crescător chinez a venit la mine împreună cu fratele său. Fratele era pe post de translator.
Acesta mi-a cerut, de asemenea, să-i scriu preţul, ceea ce am şi făcut. Eu am scris preţul în guldeni olandezi, în schimb, aşa cum am aflat mai târziu, el i-a spus fratelui său că aceia erau dolari. Iar un dolar era aproape doi guldeni.
Cum i-a putut face acest lucru fratelui său?

De asemenea incorect
Apoi, a fost acel olandez. El a economisit ceva bani pentru a-şi cumpăra câţiva porumbei de la un campion belgian. El cumpărase porumbei şi înainte de acolo şi fusese mulţumit.
Deci, el a mers din nou la acest campion Belgian, însoţit de un începător care dorea să devină columbofil.
Dar când au ajuns acolo, au fost şocaţi să audă că preţul era cu aproape 300% mai mare decât data trecută. Campionul belgian şi-a cerut scuze, spunăndu-le că nu este vina sa. El făcuse o înţelegere cu Pipa, iar o parte a acordului a fost aceea, ca de acum încolo, toate păsările sale vor trebui vândute foarte scump, 500 EURO fiecare.
Din punct de vedere al afacerii este de înţeles, dar nu este oare acesta un lucru foarte rău din punct de vedere sportiv?
Olandezul a plecat acasă cu dureri de stomac, şi îmi e teamă că prietenul său nu a devenit niciodată un columbofil.

Este de datoria noastră a tuturor de a sprijini şi a promova acest sport. Băieţii de la Pipa merită respect pentru ceea ce au realizat, dar…
Faptul că privezi oamenii de rând de şansa achiziţionării porumbeilor la un preţ rezonabil este mai mult sau mai puţin imoral. Asta îi face pe columbofili să-şi încheie activitatea şi pe începători reticenţi. Iar acesta este ultimul lucru pe care ni-l dorim acum, când sportul columbofil se află în criză.
Desigur, este foarte bine pentru Pipa atunci când păsările sunt vândute foarte scump, dar este un fel de a ucide acest sport.

Gresit
Iată cum îmi imaginez eu că se întâmplă:
Campionul telefonează:
-          Bună ziua, Nikolaas. Eşti bine?
-          Da. Sunt în regulă.
-          Super. Vreau să te întreb ceva. Nişte oameni vor să cumpere porumbei de la mine. Pot să le vând?
-          Sunt chinezi? Dacă da, trebuie să le ceri mulţi bani.
-          Nu. Sunt olandezi.
-          Vor multe păsări?
-          Nu. Doar câteva.
-          Bine, le poţi vinde, dar să nu uiţi că avem o înţelegere.
-          Aşa este, dar nu-i pot cere prietenului meu 1000 EURO pentru doi pui, atâta timp cât el mi-a mai cumpărat păsări şi în trecut, şi nu este decât un simplu muncitor, cu bani puţini.
-          Îmi pare rău, dar înţelegerea e înţelegere.

Fii deştept
Dacă banii sunt problema, nu trebuie decât să fii deştept. Iar dacă eşti deştept, poţi cumpăra încă păsări bune la preţuri rezonabile.
În timpul iernii puteţi cumpăra numeroase vouchere, majoritatea foarte ieftine, în Olanda şi Belgia. Banii sunt pentru club şi voucherele vă dă dreptul să obţineţi păsări de la crescătorul care i-a donat în shimbul acelor vouchere.
Se întâmplă să luaţi voucherul de pui cu 40 sau 50 EURO, de la un campion care, în mod normal, percepe 300 EURO sau mai mult.

Asta îmi aduce aminte de o întâmplare de acum doi ani. Un taiwanez a vrut să cumpere pui de la un olandez.
-          Aceştia sunt 300 EURO fiecare, i-a spus olandezul.
Am fost şocat când am auzit asta şi am încercat să-l convig pe taiwanez să nu plătească, din moment ce niciun olandez nu ar fi plătit aşa de mult pentru porumbei acestui crescător.
Nu am înţeles de ce taiwanezul şi-a dorit aşa de mult acele păsări, cert este că acesta le-a cumpărat.
Câteva luni mai târziu, m-am întâlnit cu olandezul la o expoziţie de porumbei, având în faţa lui un coş plin de păsări. 50 de EURO bucata. Vânduse un singur porumbel, după spusele asistentului său.
Atunci când olandezul a dat cu ochii de mine, dintr-odată a trebuit să meargă la toaletă. Acelaşi om donase un voucher, dar nu au existat oferte…

Arabii

Cu căteva decenii în urmă japonezii au venit să ne cumpere porumbeii. Mai târziu, taiwanezii, iar acum chinezii sunt cei care cumpără tot ce este de vânzare. Se pare că banii sunt cea mai mică problem.
Cine ar fi crezut asta cu ceva timp în urmă?
Recent, există o nouă piaţă. Emiratele arabe şi Iraq. Un singur om obişnuit a expediat 800 de păsări în Iraq anul acesta.
Şi, din nou, unii conaţionali s-au dovedit a fi oameni de afaceri foarte buni. După ce au vizitat China cu cataloage, fotografii şi broşuri pentru a face reclamă propriilor păsări, ei au descoperit această nouă piaţă.
Au mers în Dubai, Qatar şi aşa mai departe.
Să mergi în Iraq pentru a încerca să-ţi vinzi porumbeii? Asta este, de asemenea, un lucru ne necrezut.


Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

marți, 26 februarie 2013

Viata de porumbel - XXII. Marea lovitura, de Marius Nicolae

Băiatul se trezi, ca de obicei, destul de devreme, se îmbrăcă în grabă, ieşi afară şi se îndreptă spre crescătoria de porumbei. Sentimentul de nelinişte pe care îl avea de ceva timp se amplificase în cursul acestei dimineţii. Mergea foarte repede, aproape alerga către crescătorie. Văzu uşa întredeschisă imediat cum dădu colţul casei, iar inima începu să-i bată cu putere. Dintr-un singur salt, sări toate cele patru trepte ale crescătoriei, dădu uşa de perete şi rămase încremenit. Părinţii îl găsiră, după o jumătate de oră, plângând în suspine, ghemuit, în compartimentul zburătorilor.
-       Ce s-a întâmplat, Mihăiţă? întrebă repede tatăl băiatului, auzind suspinele acestuia.
Mihăiţă nu venise la micul dejun, deşi îl strigase de câteva ori. Speriat, bărbatul ieşi în fugă din casă, îndreptându-se spre adăpostul porumbeilor, ignorând întrebările îngrijorate ale soţiei sale. Ceva se întâmplase.
-       Am uitat uşa deschisă, şi…
Băiatul nu putea articula cuvintele. Radu intră rapid în crescătorie privind în jur. Imaginea era una de coşmar. Mai mulţi porumbei zăceau pe podeaua crescătoriei. Erau morţi şi însângeraţi. De abia mai târziu şi-a dat seama că toţi porumbeii fuseseră decapitaţi.
-       Curios lucru, spuse Ionel, care sosise rapid la auzul veştii, însoţit de tânărul vecin, Mircea. La prima vedere pare a fi vorba de un dihor.
După un prim inventar, douăzeci de pui şi cinci porumbei maturi, printre care şi “Last Blue” erau morţi, fiind de nerecunoscut din cauza rănilor. Din câţiva lipseau părţi întregi, inclusiv picioarele cu inelele matricole.
-       Mircea, vreau să aud opinia ta despre acest lucru? întrebă Ionel, luându-l  de o parte pe tânărul său amic. Tu eşti poliţist, deci, cu siguranţă poţi vedea mai multe decât noi, oamenii obişnuiţi.
-       Am solicitat deja prezenţa unei echipe pentru preluarea probelor. Aşa cum bine ai observat atât tu, cât şi Radu, urma însângerată de pe uşă pare a fi amprenta unui om. Până când nu avem rezultatele finale, nu pot să mă pronunţ.
-       Cum am putut uita uşa deschisă? Nu sunt un bun crescător, nu voi fi niciodată. Domnul Ionel, o să vă rog să luaţi toţi porumbeii rămaşi la dumneavoastră în crescătorie. Eu nu mai pot continua. I-am omorât. Nu sunt bun de nimic, zise Mihăiţă, începând să plângă din nou. Am omorât porumbelul care m-a salvat.

Echipa de la poliţie ridicaseră amprentele, iar rezultatele fusese neconcludente, în afară de mica urmă de pe uşă, negăsind nimic.
-       Infractorii ar fi putut purta mănuşi, zise Ionel.
-       Aşa este, însă am fi găsit totuşi nişte urme de pantofi, nu credeţi? spuse unul dintre poliţişti. La cât sânge este înăuntru, un eventual infractor ar fi călcat, măcar accidental, în acel sânge. Iar dumneavoastră aţi declarat că numeric nu vă lipseşte nicio pasăre. Nu văd niciun motiv pentru a continua investigaţia. Probabil, acea urmă a fost lăsată de unul dintre dumneavoastră. Nici măcar nu putem fi siguri că acea urmă este lăsată de om. Încă nu avem rezultatele finale, în legătură cu o posibilă amprentă, însă părerea mea este că porumbeii au fost mâncaţi de dihori sau şobolani.

***

Trecuseră două săptămâni de când Mihăiţă nu mai trecuse pe la porumbei. Dezamăgirea sa fusese aşa de mare, încât respingea chiar şi ideea unei posibile discuţii despre ce s-a întâmplat. Peste câteva zile era ziua lui de naştere. Împlinea 9 ani. Trecuse un an de zile de când primise cadou porumbelul albastru. Iar el nu fusese în stare să aibă grijă de el.
-       Eşti doar un copil, îi spusese mama sa. Nu poţi să te judeci pentru cele întâmplate.
-       Porumbeii erau şi ei fiinţe, mamă. “Last Blue” sunt sigur că ar fi venit acasă de oriunde l-aş fi trimis. Însă acum e prea târziu.

Ionel avea grijă de crescătoria de porumbei a lui Mihăiţă. Era sigur că acesta va reveni cât de curând în mijlocul porumbeilor. Era sigur că, o dată instalat, microbul columbofiliei nu putea fi înlăturat.
Ştia că băiatul suferă foarte tare. Pierderile din concursuri se pun pe seama selecţiei, însă atunci când porumbeii se prăpădesc în propria crescătorie, ca urmare a bolilor, răpitorilor sau a altor cauze, durerea este foarte intensă.

Băiatul privea pe fereastră, împreună cu mama sa, micul stol de porumbei care se învărteau în cerc în jurul crescătoriei. Ştia că sunt porumbeii săi. Majoritatea erau albaştri. După câteva ture, aceştia coborâră. Băiatului îi era foarte dor de ei, însă încerca să-i protejeze de nepriceperea sa.
Zări pe cer, în depărtare, un porumbel care venea cu viteză mare spre crescătorie. Ateriză. Era un frumos mascul albastru care se plimba ţanţoş, turuind după femelele aflate pe acoperişul crescătoriei.
-       Ştiu că seamănă foarte mult, dar nu este “Last Blue”, mamă, răspunse băiatul privirii întrebătoare a mamei lui. Este “Junior”, puiul crescut de el.
Apoi, după câteva clipe, adăugă:
-       Crezi că-l pot găsi, acolo, în acea lume de vis?
Sfârşitul părţii a patra!

Viata de porumbel - XVI. Accidentul, de Marius Nicolae

Bătrânelul privea cu dragoste la cei 26 de porumbei ai săi. Îi cunoştea pe fiecare în parte. Erau parte din el. Cu mişcări blânde prinse doi dintre ei şi-i băgă în coş, după care coborî din crescătorie.
Trebuia să se grăbească, dacă vroia să ajunga la timp înapoi pentru a-şi hrăni porumbeii. Amânase cât putuse de mult acest moment. Traversă şoseaua pe trecerea de pietoni din faţa târgului de păsări.

Şoferul autoturismului condusese toată noaptea. Primise un telefon urgent şi se grăbea să ajungă acasă. Cafeaua nu reuşise să-l trezească decât pe jumătate. Închise ochii doar pentru o secundă, pentru a alunga acea durere sâcâietoare care îl apucase în urmă cu vreo două ore, iar în clipa următoare se trezi cu un om în vârstă pe capota maşinii. Apăsă cu putere pedala de frână, iar bătrânul se rostogoli pe asfalt. Din tâmpla dreaptă îi şiroia sângele.

Bătrânelul se trezi în spital. La început nu ştiu unde se afla, totul era alb şi curat în jurul său.
-       Bună ziua! spuse asistenta. Aţi fost victima unui accident, domnul doctor o să vină imediat la dumneavoastră.
-       Porumbeii mei! zise bătrânelul cu vocea stinsă. Unde sunt?
-       Nu mi s-a adus la cunoştinţă despre aşa ceva. Despre ce porumbei e vorba?
-       Aveam doi porumbei pe care urma să-i vând în târgul de păsări. Trebuie să-i căutaţi. Să nu cumva să fie răniţi, spuse bătrânelul. Chemaţi-l pe fiul meu, vă rog frumos!
-       Totul o să fie bine. Acum vă rog să vă liniştiţi, spuse asistenta, zâmbindu-i bătrânelului, în timp ce se îndrepta spre un alt bolnav.
-       Dar eu nu am niciun fiu, zise cu voce stinsă bătrânelul. Sunt doar eu şi porumbeii mei. Dar… crescătoria am construit-o împreună cu fiul meu. Are 8 ani. Avea 8 ani…
Brusc gândul îi fugi la imaginea băieţelului din târgul de păsări.
-       Era cu bărbatul care mi-a cumpărat porumbeii. Băiatul de 8 ani e fiul meu. Bărbatul care era cu el...
Apoi îşi aminti. Bărbatul din târg era fiul său.

Bătrânelul privea la crescătoria porumbeilor. Se externase din spital în urmă cu două zile. Medicii îi spuseseră că nu are nimic, şi-l lăsaseră să plece acasă.
-       Nu aveţi nicio rudă, îl întrebară medicii.
-       Nu, minţi bătrânul. Sunt singur.
-       Doriţi să depuneţi plângere împotriva şoferului neatent?
-       Nu. Eu am fost cel grăbit. Şoferul nu are nicio vină. Nu-mi amintesc clar evenimentul.
Se simţea vinovat pentru toţi anii în care îi alungaseră de lângă el pe cei dragi. Totul din cauza acelui accident stupid. Acum îşi amintea clar totul. Urcase în volieră pentru a închide obloanele. Începuse furtuna, iar grindina bătea cu putere în interiorul crescătoriei.  
Făcuse o greşeală mare când construise adăpostul porumbeilor cu faţa spre Nord-Vest. Însă era singura posibilitate.
“Să nu cumva să orientezi coteţul cu faţa spre noi”, îi spuseră vecinii, când văzură ce are de gând să facă.
Mai avea de urcat trei trepte şi ajungea sus. Piciorul îi alunecă pe treapta udă şi se dezechilibră. Cu mâna stângă se prinse de balustrada din lemn, căzând în genunchi. Durerea îl străfulgeră prin tot piciorul. Se ridică cu greu. Mai avea doar două trepte. Ploaia îi biciuia faţa. Simţea grindina lovindu-i obrajii neraşi. Îşi lăsase barbă de când îi murise soţia. Încă o treaptă si era sus. Putea acum zări porumbeii speriaţi, care se adunaseră cu toţii în colţul cel mai depărtat, acolo unde ploaia nu-i putea ajunge. Se prinse, cu putere, cu ambele mâini de balustradă şi se împinse înainte. Piciorul drept îl durea foarte tare, probabil şi-l luxase, însă nu conta. Prioritatea lui era să protejeze porumbeii. Trase obloanele în jos şi răsuflă uşurat. Porumbeii erau în siguranţă. Petrecu un timp cu ei, încercând să-i facă să uite de experienţa neplăcută prin care tocmai trecuseră, apoi, ieşi afară şi îşi începu coborârea.
Totul se petrecuse foarte repede, o secundă de neatenţie şi piciorul rănit i-a alunecat de pe cea mai de sus treaptă, apoi totul a devenit negru. Când s-a trezit totul era confuz. Nu-şi mai amintea nimic.
Accidentul de maşină, de acum două zile fusese o binecuvântare, lovitura de la cap ajutându-l să-şi recapete memoria.

Gândul îi zbură în trecut. Fusese foarte fericit alături de soţia sa. Lacrimile începură să-i şiroiască pe obraji, aducându-şi aminte de ea. Mereu îl ajutase să aibe grijă de porumbei. Iubea porumbeii la fel de mult ca şi el. Înainte de fiecare concurs se rugau împreună la Dumnezeu pentru sărmanele păsări.
După accidentul, în care-şi pierduse memoria, unicul său fiu vroise să-l ia aproape de el, dar el îl refuzase cu toată forţa lui:
-       Nu o să accept bani de la străini. Eşti un străin pentru mine. Nu o să vin să locuiesc cu tine. Nu o să mă iei de lângă singurii mei prieteni, porumbeii mei.
Îşi îndepărtase propriul fiu, dar acesta găsise o cale de a-l ajuta, cumpărându-i proprii porumbei, doar pentru a-i elibera apoi. Îi era ciuda pe el însuşi. Cum putuse fi aşa de orb? Trebuia să îndrepte această situaţie imediat.
Intră în casă, îndreptându-se spre noptiera de lângă pat. Cu mâinile tremurânde, deschise sertarul şi scoase o agendă prăfuită. Ştia că îşi notase acolo numerele de telefon ale cunoscuţilor.
-       Bună ziua, se auzi vocea de la celălalt capăt al firului.
Bătrânul răsuflă uşurat. Era Maria, nora sa. Nu ştia cum ar fi reacţionat dacă i-ar fi răspuns Ionel.
-       Bună Maria, spuse, cu voce stinsă, bătrânelul.
-       Tu eşti tată? întrebă repede Maria, recunoscând vocea.
Maria crescuse fără tată de la o vârstă destul de fragedă. Se ataşase foarte mult de socrul ei, iubindu-l ca pe propriul tată. Ştia ca afecţiunea este reciprocă.
-       Iartă-mă, copila mea. Nu mi-am amintit nimic, spuse bătrânelul, începând să plângă.
-       Linişteşte-te, tată. O să vin cât pot de repede la tine, spuse Maria, în timp ce cu mâna liberă căuta după cheile maşinii.
Ionel era la şcoală, avea ore până târziu azi. Maria îşi propuse să-l sune mai târziu. Sau, de ce nu, dacă totul era în regulă cu tatăl socru, o să-i facă o surpriză.

Bătrânelul intră pe poarta casei băiatului însoţit de Maria.
-       Iartă-mă fiule, spuse bătrânul, adresându-se lui Ionel.
Ionel aşteptase clipa asta de foarte mult timp. Medicii îi spuseseră că memoria tatălui său poate reveni în orice moment, însă există şi probabilitatea ca acest lucru să nu se întâmple niciodată. De câte ori mergea în târgul de păsări, spera că tatăl său o să-l poată recunoaşte.
Acum, clipa sosise, iar el stătea împietrit, neştiind cum să reacţioneze. Maria îl sunase în urmă cu două ore, spunându-i că are o surpriză pentru el. Nu se aşteptase la aşa ceva. Porni în întâmpinarea bătânului său tată şi îl strânse cu putere în braţe.
Cei doi bărbaţi plângeau, privindu-se unul pe celălalt de parcă acum se vedeau pentru prima oară.
-       Acesta este tatăl meu, spuse Ionel, după o vreme, către ceilalţi.
-       Chiar mi-am dorit să fie aşa, zise Mihăiţă. Încă de prima dată când l-am văzut.


Capitolul urmator, "Generatii", aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/02/viata-de-porumbel-xvii-generatii-de.html

Celelalte capitole aici:

joi, 21 februarie 2013

Simtul realitatii, traducerea articolului "Common Sense" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos puteti gasi traducerea articolului "Common Sense" de Ad Schaelaeckens.


Acum, când scriu acest articol este mijlocul lunii Februarie. Un tip din Est m-a întrebat dacă ar putea veni la mine şi dacă aş fi dispus să-i cazez nişte păsări în voliera mea şi să asigur transportul acestora pentru el.
L-am întrebat despre ce număr de păsări este vorba.
Din moment ce tipul era în regulă, şi nu era vorba de mai mult de 18 păsări, nu era nicio problemă.
Când a apărut, mi-a cerut să-i analizez porumbeii.
În momentul când i-am luat în mână am fost şocat de proasta calitate a acestor păsări, dar nu am spus nimic.
Cred că el trebuie să fi citit pe faţa mea lipsa de entuziasm. Am văzut că păsările nu aveau mai mult de şase luni.

- Partea bună la astfel de păsări este aceea că, clienţii mei pot reproduce direct din ei, încercă el să se încurajeze singur.
- Iar partea proastă este aceea că aceste păsări nu sunt bune, am replicat eu, realizând că tocmai i-am stricat ziua tipului.

Însă i-am vrut doar binele când am spus asta. Am vrut doar să-I deschid ochii.
Din moment ce el mă privea întrebător, i se putea citi în ochi neîncrederea, i-am explicat:

- Nu ar trebui să cumperi porumbei în acest moment al anului, i-am spus. Vei primii rebuturile de care crescătorii nu au nevoie.
- Ar trebui să vezi şi pedigree-le, mi-a spus el.

M-am încruntat. Să văd pedrigree-le? Pentru ce? Apoi, i-am spus cum stau lucrurile.

- În trecut, destinaţia păsărilor proaste era aşa numitul vânzător de păsări. Dar timpurile s-au schimbat. Astăzi, datorită numeroşilor cumpărători, de exemplu chinezii, aceste păsări fără valoare sunt puse în voliere, în aşteptarea clienţilor străini.
- De ce clienţii străini? a întrebat el.
-Deoarece, noi cei din Belgia şi Olanda nu cumpărăm porumbei în Februarie. Acum suntem în mijlocul sezonului de împerechere, iar sezonul de concursuri va începe în curând. Şi noi ştim că porumbeii oferiţi spre vânzare acum nu sunt buni.

Pentru un timp, nu a mai vorbit. Apoi, faţa i s-a luminat şi a spus:

-          Mi-am învăţat lecţia.

Sper că s-a simţit rău pentru noii proprietari ai acestor păsări.


Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

sâmbătă, 16 februarie 2013

Italianul, traducerea articolului "The Italian" de Ad Schaerlaeckens



Mai jos găsiţi traducerea articolului „The Italian” de Ad Schaerlaeckens
Sursa: http://www.schaerlaeckens.com/
 

Sincer vorbind, nu sunt dornic de vizitatori, însă trebuie să recunosc că am ce învăţa din aceste vizite.
De la americanii întotdeauna fericiţi şi în marea lor majoritate mult prea graşi, care se întreabă uimiţi de ce nu-şi pot servi, dimineaţa, micul dejun la fiecare colţ de stradă.
Apoi, am învăţat de la chinezi si japonezi, acele persoane înzestrate cu doi ochi, două urechi, un nas, o gură, două mâini, două picioare şi o cameră foto.
Am învăţat şi de la nemţi, acele fiinţe precise, care uneori poartă ciorapi de lână, şi care sunt aşa de perfecţi şi de corecţi în tot ceea ce fac. Aceştia respectă legile, nici măcar nu-şi spală maşinile acolo unde e interzis, în schimb conduc nebuneşte pe autostradă. Dacă conduci doar cu 140km/h pe autostrăzile lor, împiedici traficul. BMW-uri si Mercedes-uri trec pe lângă tine zgomotos, atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă, iar şoferii iti fac semn cu degetul la cap,  vrând să-ţi spună că eşti nebun de mergi aşa de încet.
Insă noi, şi mai ales eu, avem  propriile limite şi defecte, dar este oare greşit faptul că eşti diferit de ceilalţi?

Italianul
De această dată am  primit vizita unui italian împreună cu soţia sa. Vroiau să viziteze nişte crescătorii împreună cu mine. Nu ştiu de ce am fost de acord, probabil din cauza limbii, care este fascinantă şi impresionant de melodioasă.
De parcă limba italiană nu este doar pentru vorbit, ci şi pentru compus şi cântat, în acelaşi timp. Propoziţiile sunt adevărate simfonii.
Pune-i unui italian o întrebare simplă, iar acesta îţi va răspunde „cântându-ţi” minute în şir, însă la urmă vei descoperi că nu ai înţeles nimic.
Sau poate i-am însoţit datorită soţiei sale, o blondă frumoasă - şi acum trebuie să fiu atent la ceea ce spun - bine făcută.
Ziua în compania acestora părea interesantă.

Veterinarul
Inevitabil, prima vizită am făcut-o unui medic veterinar. Acest om umplea pungi cu un praf misterios, iar dacă mă intrigă ceva, atunci este să văd un veterinar făcând acest lucru.
-          Ce pui în acele pungi? am întrebat.
-          Câţiva clienţi au probleme cu tricomonoza. Le-am prescris un tratament împotriva acesteia, însă după câteva săptămâni m-au sunat din nou în legătură cu aceeaşi problemă. La început, am gândit, sunt două posibilităţi: fie eu sunt un medic slab, fie medicamentele mele nu sunt bune de nimic. Insă din moment ce nu mă consider cel mai slab medic veterinar, iar medicamentele mele s-au dovedit deja folositoare cu altă ocazie, atunci ar mai trebui să fie şi altceva.
Iar acel altceva este climatul! Pe timpul iernii, porumbeii beau  puţină apă, pe când vara beau de 4 ori mai multă apă decât în mod normal. Deci, atunci când tratezi porumbeii prin intermediul apei de băut, aceştia nu-şi vor primi doza suficientă pe timpul iernii, iar vara doza va fi prea mare.
De aceea, vă sfătuiesc să administraţi medicamentele doar pe mâncare. Eu studiez acum de ce cantitate de medicament este nevoie în acest caz. Bineînteles, poţi administra medicamentele şi pe cale orală, însă asta înseamnă un volum mai mare de muncă.

Expertul
L-am vizitat, de asemenea, pe dl. Z din oraşelul Riel.
-         Iată expertul! m-a întâmpinat acesta.
Il cunosc pe Z de multă vreme, şi mă întrebam  oare cu ce o-i fi greşit, deoarece, urăsc să mi se spună Expertul. Dacă este cineva pe Pământ care ştie puţine lucruri despre porumbei, atunci aceea persoană sunt eu. Eu sunt acela care trebuie să reproducă o mulţime de pui în fiecare an, pentru că nu îmi pot da seama dacă un porumbel e bun sau nu.
De ce oare şi ceilalţi crescători scot tot aşa de mulţi pui? Nici ei nu pot face diferenţa?
Poate că am exagerat când am spus că nu cunosc nimic despre porumbei, trebuie să recunosc că ştiu câte ceva.
Dar să ne întoarcem la dl. Z.

Super pasare
-          Iţi aduci aminte de el?  m-a întrebat acesta, arătând spre un porumbel.
Nu  mi-am dat seama  ce vroia să spună.
-          Acesta este cel mai bun  reproducător al meu, a continuat el, iar tu mi-ai prezis asta fără să vezi măcar porumbelul.
Tot nu înţelegeam.
Atunci mi-a spus povestea lui.
-          Acum mult timp în urmă, acest porumbel a câştigat locul unu, iar tu m-ai întrebat cum a fost vremea  în acel concurs. Vânt din spate, am spus eu. Păstrează-l, mi-ai spus apoi. Nu am luat în serios spusele tale, dar acest porumbel a devenit un adevărat super reproducător.
Mi-am aprins o ţigară, aşa cum fac mereu în rarele ocazii când primesc complimente, trăgând cu poftă din ea.
Asta îmi aminteşte de porumbelul meu „06”. Acest „06”a câştigat primul loc, în prima etapă la care a fost angajat ca pui.
-          Aceasta pasăre va deveni o stea, am zis eu atunci.
-          Va deveni un campion, doar pentru că a câştigat locul întâi într-un concurs de la mai puţin de 100 de kilometri, cu vânt din spate? m-au întrebat colegii columbofili.
-          Exact! am spus.
Nu se mai puteau opri din râs.
Porumbelul a devenit campion şi chiar mi-a dat un pui care a câştigat locurile 4 si 5 în concursul Naţional de la Bourges în Belgia, în cele două concursuri participând nu mai puţin de 20,000 de păsări.

Atentie!
Este o greşeală să spui că etapele cu vânt din spate sunt concursuri norocoase. Tocmai în astfel de curse porumbeii trebuie să aibe calitatea de a părăsi stolul, imediat după lansare. Insă acest lucru nu este foarte uşor, atâta timp, cât viteza este foarte mare, în astfel de concursuri cu vânt din spate.
In astfel de circumstanţe, păsările au la dispoziţie un timp scurt pentru a-şi corecta direcţia de zbor.
Insuşi Jan Grondelaars, un adevărat simbol în sportul columbofil, obişnuia să spună că a câştiga concursuri cu vânt din spate este mult mai greu decât a câştiga cu vânt din faţă.
Am observat, deseori, că un super porumbel, care nu este în formă bună, poate clasa cu vânt din faţă, însă în cazul concursurilor cu vânt din spate, când vitezele de concurs sunt mult mai mari, acest porumbel nu are nicio şansă.
Să privim înapoi la concursul Naţional Bourges, din 2009. Vânt puternic din spate, şi cele mai bune păsări au fost în top.
-          Nu este niciun noroc în cursele cu vânt din spate, i-am spus italianului , care se uita neîncrezător ma mine.
El dorea să cumpere super porumbei,  iar in opinia lui acestea erau păsările care câştigaseră primul loc în concursurile cu vânt din faţă

Sfatul
-          Atunci ce porumbei ar trebui să cumpăr? m-a întrebat el.
-          In niciun caz, nu porumbei bătrâni şi scumpi,  i-am zis eu. Cumpără mulţi pui, preferabil pui de vară, care nu-s foarte scumpi.
-          Dar vreau să mă întorc acasă cu un coş plin de porumbei, spuse el.
-          Şi eu vreau să fiu la fel de bun ca Messi, i-am răspuns.
Ne-am luat la revedere în timpul cinei. El purta o cravată şmecheră, soţia sa avea un decolteu de-ţi lua respiraţia.
 Niciodată nu am  mai văzut un chelner întorcându-se iarăşi şi iarăşi la masa noastră pentru a ne întreba dacă totul este în regulă.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

Semne pentru o conditie buna, traducerea articolului "Fooled" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos gasiti traducerea articolului "Fooled" de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/)


Prietenul meu era într-o dispoziţie foarte proastă.
Ce era în neregulă cu el? Avusese o etapă proastă. Chiar şi aşa, o etapă rea nu este sfârşitul lumii, te poţi împăca cu asta, însă, de data asta a fost diferit.
Vremea a fost bună, a fost o etapă cu şanse egale pentru toţi, păsările angajate de către prietenul meu şi-au demonstrat valoarea în etapele anterioare, în aceleaşi circumstanţe.
Când am luat în mână una dintre păsările sale, am simţit imediat că ceva este în neregulă. Corpul păsării era moale, nu am simţit nicio tensiune. Porumbelul era în formă bună, dar corpul său se simţea de parcă ar fi fost mort.
Apoi, am făcut ceva ce fac destul de rar; i-am deschis ciocul.
Şi în acel moment am văzut ce era în neregulă.
-                      Păsările tale au tricomonoză, i-am spus. Dă-le un sfert de tabletă de Flagyl.
Aşa a făcut, iar o săptămână mai târziu păsările lui s-au comportat mai bine decât oricând înainte.
-                      Intotdeauna se pot obţine astfel de rezultate după un tratament împotriva tricomonozei? m-a întrebat el.
-                      Depinde, am răspuns.

Imbold
Tricomonoza nu mai este o aşa de mare problemă, cum era mai demult. Astăzi, salmoneloza este problema.
Prin urmare, multi crescători au devenit neglijenţi în ceea ce priveşte tricomonoza.
Alţii tratează porumbeii anti tricomonoză, după fiecare etapă, timp de o zi.  Nu am nimic împotriva acestei metode, dar în acest caz nu vor urma rezultate senzaţionale.
Eu unul aştept şi analizez. Dacă condiţia păsărilor este bună, nu administrez medicamente, însă atunci cănd am dubii, fac tratament.
Am dubii atunci când păsărilor nu le este foame sau nu se antrenează bine. Şi, bineînteles, atunci cănd nu se simt bine în mână.
Apoi, (şi numai atunci), mă uit în ciocurile lor să verific dacă sunt prezente semne de tricomonoză. Dacă sunt prezente aceste semne, îi tratez, iar în etapa următoare, de cele mai multe ori, rezultatele vor fi întradevăr bune.
Ceea ce vreau să spun este că vă puteţi aştepta la rezultate bune, atâta timp cât păsările nu au fost tratate pentru o perioadă lungă de timp. Niciodată nu vor urma aceste rezultate, dacă păsările sunt tratate în fiecare săptămână.
De asemenea, tratamentul (chiar şi injectabil) împotriva problemelor respiratorii este urmat, în majoritatea cazurilor, de rezultate bune, cu condiţia ca păsările să nu fi fost tratate înainte.
Aţi fi surprinşi dacă aţi şti câte păsări sunt tratate înaintea concursului Naţional, cum este Bourges în Belgia.
Diferenţa dintre succes şi eşec este adesea o chestiune ce implică lucruri simple.

Guşa
Luaţi, de exemplu, o pasăre ce are guşa plină de apă în momentul îmbarcării. Cu siguranţă aceasta nu va reuşi să claseze.
Am pierdut din această cauză, odată, o pasăre foarte bună de-a mea. Prinsese câteva clasări foarte bune şi apoi, a sosit marea cursă de la Orleans. Am pariat foarte mulţi bani pe această pasăre. Insă, în momentul în care am vrut să o bag în coş, am observat că guşa îi era umflată de apă.
Am avut mari îndoieli. Atâta timp cât păsările stăteau în maşină două nopţi, am gândit că apa din guşă nu-i va face rău păsării, aşa că am îmbarcat-o.
A fost ultima dată când am văzut-o!
După aceea, am îmbarcat de mai multe ori, păsări având guşa plină de apă, iar rezultatul a fost mereu acelaşi.
Până la urmă mi-am învăţat lecţia şi am renunţat să angajez păsările în această situaţie.

Multă hrană
O guşă plină cu apă înseamnă că ceva nu este în regulă, dar acelaşi lucru se aplică şi în cazul guşii pline cu mâncare.
Acest lucru nu este din cauza unei boli, ci din cauza greşelii crescătorului. El trebuie să se asigure că păsările au mâncat mai mult cu o zi înainte de îmbarcare, ci nu în ziua îmbarcării.
Greşeala apare de cele mai multe ori atunci când crescâtorul le-a oferit prea multă mâncare la începutul săptămânii.
Atunci când păsările stau în maşina de transport două nopţi, păsările trebuie hrănite cu câteva ore înainte de ale băga în coş, astfel încât, acestea să aibe destul timp pentru a bea apă.
Când păsările stau doar o noapte în maşină, cel mai bun lucru este de a hrăni păsările doar dimineaţa, în ziua îmbarcării.

Puţine pene
Crescătorilor le face plăcere atunci când păsările aruncă puful zilnic, acesta fiind semnul pentru o bună sănătate.
Dar, de asemenea, se întâmplă ca păsările să arunce, dintr-odată, foarte mult puf. Şi mulţi crescători au fost păcăliţi de acest lucru.
“Aruncarea pufului înseamnă o bună condiţie, aruncarea abundentă a pufului înseamnă o SUPER condiţie.”
Cel puţin, aşa cred ei, dar cât de mult se înşeală.
Porumbeii, care aruncă dintr-odată mult puf, nu vor reuşi să claseze. Pentru că vor fi în covalescenţă după un asemenea discomfort. Dar vor reuşi rezultate bune două săptămâni mai târziu.
Deci, din nou, aceşti porumbei trebuie ţinuţi acasă, nu îi angajaţi în concurs.

Film
Porumbeii în formă bună iubesc să se scalde. Şi apoi, veţi descoperi un strat subţire de grăsime deasupra apei.
Porumbeii bolnavi sau într-o formă proastă niciodată nu vor face baie.
Când un medic veterinar are sub observaţie un porumbel bolnav, primul semn de însănătoşire este faptul că se spală singur.
De asemenea, forma porumbeilor se mai poate dezvălui şi prin stratul alb de pudră, pe care îl găsiţi în adăpător.
Cu alte cuvinte: atunci când porumbeii sunt în super condiţie, apa nu trebuie să fie curată, nici în vasul de îmbăiat, nici în adăpător.

Iarăşi păcălit
Ştiţi care păsări au reuşit, de asemenea, şă mă păcălească?
Văduvii care nu ies ca o furtună din crescătorie, în momentul când le deschid trapa pentru antrenament.
M-am gândit că nu zboară afară, deoarece se simt prea ataşaţi de teritoriul lor (cuibul din boxă), însă ce mult m-am înşelat.
Intotdeauna a urmat un rezultat prost.
Deci, văduvii (şi, de asemenea, puii) trebuie să iasă vijelios afară, atunci când le deschideţi trapa. Dacă trebuie să-i alungaţi afară, atunci aveţi o problemă.
Ideea este că de multe ori nu vrem să recunoaştem. Şi, credeţi-mă, o formă bună este mult mai importantă decât o calitate bună.
Am pariat mai degrabă pe un porumbel mediu aflat într-o formă foarte bună decât pe o super pasăre care nu s-a aflat în formă.

De acum în două luni, va începe sezonul de concursuri, şi vă pot spune de pe acum cine va concura cel mai bine. Aceia nu sunt crescătorii care au cei mai buni porumbei, ci aceia ale căror păsări vor fi în cea mai bună condiţie.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici: