luni, 4 februarie 2013

Viata de porumbel - X. Ritualuri, de Marius Nicolae


Primăvara îşi făcea loc cu paşi repezi. Fusese o iarna grea şi lungă. Otilia îşi amintea de acel porumbel albastru, care în toamna trecută reuşise să-i scoată băiatul din lumea de vis în care era captiv.  Cum se putuse întâmpla aşa ceva? Era încă un mister pentru medicii specialişti care monitorizau starea băieţelului, însă autismul este o afecţiune pe care nimeni nu o poate înţelege cu exactitate încă.

Băiatul se ataşase de acel porumbel rătăcit de la concurs cu toată speranţa de care era el în stare la cei 7 ani ai sai. Porumbelul avea nevoie de el. Simţea asta. Era speriat şi pierdut. Vroia să ajunga acasă. În timp ce părinţii, medicii vroiau să-l ajute pe el, porumbelul albastru, din contră, avea nevoie de ajutorul lui.
Cineva avea nevoie de el! Era pentru prima dată când realiza acest lucru. Trebuia să facă ceva. Trebuia să-l ajute. Dar era prins în lumea lui, departe de realitatea în care se afla acel porumbel albastru.
Se gândi. Era prima dată când gândul îi era conectat la realitate. Dacă el nu îl poate ajuta, atunci cu siguranţă, mama sa va reuşi. Intră în bucatarie privind ţintă în direcţia mamei. Atunci când aceasta se întoarse spre el spunând ceva ce nu putea întelege, el o rupse la fugă în curte unde se afla porumbelul rătăcit.
Îşi amintea primele cuvinte pe care le auzise cu adevarat în viaţa lui: “Este un porumbel voiajor de concurs!”
Erau doar cuvinte, însă ceva în adâncul fiinţei lui îi spunea că aceste cuvinte au legătură cu pasărea din faţa sa. Era pentru prima dată când, cu toată voinţa sa, încerca să coreleze cuvintele cu realitatea. Trebuia să facă asta. Porumbelul avea nevoie de ajutorul lui. Asta a fost scânteia care a reaprins speranţa. Simţea o durere cumplită de cap, de parcă toţi neuronii săi încercau să se conecteze cu lumea înconjurătoare în acelaşi timp.
Se uită spre mama sa şi, pentru prima oară, o văzu cu adevărat, în raport cu această realitate. Mai mult, putea sesiza legatură lui cu această lume. Făcea parte din această lume. Scăpase! Era în sfârşit liber!

De la geamul său, Mihăiţă putea vedea cu uşurinţa porumbeii vecinului. Aceştia zburau înainte şi înapoi cu crenguţe în ciocul lor.
Pe timpul iernii îi ceru mamei sale să-i povesteasca despre porumbei.
-     Porumbeii sunt niste fapturi minunate, îi spuse aceasta. Eu am fost întotdeauna fascinata de afectiunea şi fidelitatea acestor păsări. De aceea, porumbeii au nevoie, în primul rând, să poată simţi dragostea crescătorului.
-     Primele cuvinte pe care le-am auzit, atunci când m-am trezit în această lume, au fost în legătură cu porumbelul voiajor de concurs, spuse băiatul. Vreau să ştiu mai multe despre aceşti porumbei.
-     Porumbeii voiajori de concurs sunt cu totul speciali. Ei au fost selectaţi de-a lungul timpului pentru a putea face faţă condiţiilor grele din timpul concursurilor. Columbofilia este un sport. Porumbeii sunt transportaţi la locul de lansare, apoi ei zboara înapoi spre casă, iar cei mai rapizi sunt câştigătorii. Aceşti porumbei vor trebui antrenaţi şi pregatiţi corespunzător înaintea fiecărui concurs, de asemenea, vor trebui recuperaţi după fiecare concurs, pentru că Dumnezeu nu a lăsat aceste păsări să zboare sute de kilometri.
Femeia îşi amintea de tatăl său, şi de emoţiile trăite, pe vremea când aşteptau împreună sosirea porumbeilor. Continuă:
-     Modul de lucru al crescătorului cu porumbeii este liantul care îmbină totul la un loc: porumbeii, crescătoria, alimentaţia, sănătatea, antrenamentul, pregătirea şi recuperarea, motivarea, ţinerea evidenţei, şi aşa mai departe.
-     Pare foarte interesant, spuse băiatul. Însă cred că toate aceste lucruri nu ar avea niciun farmec dacă porumbeii nu ar fi aşa cum sunt.
-     Aşa este. Dacă urmăreşti ritualurile porumbeilor poţi uita de tot, nu te mai saturi să-i priveşti. Timpul poate trece fără să-ţi dai seama, atunci când te afli în preajma lor.
Asta făcea Mihăiţă acum. Privea vrăjit la porumbeii vecinului.

***

“Last Blue” era pe deplin refăcut. În urmă cu câteva zile fusese mutat împreună cu alţi masculi într-un compartiment nou. Acesta semăna foarte mult cu compartimentul unde văzuse pentru prima dată lumina zilei. Boxele luase locul odihnitorilor.
Văzu ca majoritatea boxelor erau păzite cu străşnicie de masculii mai în vârstă. Descoperi totuşi câteva boxe pe care nu şi le revendicase nimeni. Zbură într-una din acestea şi începu să turuie învârtindu-se de jur împrejur. Alesese o boxa de la nivelul superior, singura liberă la acel nivel. În scurt timp masculul din boxa alaturată simţi ameninţarea şi zbură în acea boxă pentru a-l îndepărta pe intrus. “Last Blue” se sperie şi zbură, însă fără să renunţe la ideea de a ocupa acea boxa.
Curând avea să observe că situaţia îi va fi foarte favorabilă. Deşi simţea încă ameninţarea masculului din boxa învecinată, acesta nu-l mai putea deranja. Nu-şi dădea seama cum, însă acest mascul nu-şi mai putea părăsi propria boxă. Fusese închis acolo de crescător.
“Last Blue” era din nou în boxă. Începu să turuie, rotindu-se cu rapiditate, ca şi cum ar fi vrut să spună că boxa este a lui, doar a lui.
Însă bucuria nu dură prea mult. Adversarul lui a fost după un timp eliberat, iar iritarea acestuia era, vizibil, mult mai mare.
Lupta începu repede. Masculii se ciupiră reciproc, încordându-şi gâturile şi încercând să se împingă reciproc afară din boxă. “Last Blue” se dezechilibră şi căzu, însă reveni rapid deschizându-şi aripile ca şi cum ar fi vrut să-şi mentină echilibrul. Simţea forta adversarului, fortă amplificată de motivarea acestuia.
Nu se putea lăsa învins. Ar fi pierdut pentru totdeauna această oportunitate, ocuparea boxei de la etajul superior.
Simţi cum muşchii gâtului îi cedează, întoarse capul, apoi imediat simţi ciocul adversarului în ceafa sa, împingându-l din boxă.
Renunţă. Chiar înainte să fie împins definitiv din boxă, văzu cum crescătorul prinde masculul adversar şi-l scoate afară.
Se întoarse imediat în boxă savurându-şi succesul. Dupa câteva secunde adversarul reveni, însă de această dată, crescătorul îl îndepărtă înainte de a începe lupta.
“Last Blue” prinsese încredere în propriile forţe. Dar nu avu timp să-şi asigure spatele, că se trezi, din nou, cu masculul insistent, peste el în boxă.
De data asta ceva se schimbase. Se aruncă asupra adversarului, împingându-l cu toata forţa afară din boxa lui. Era boxa lui. Simţea asta. Motivaţia lui era acum la fel de mare ca şi cea a adversarului sau. Ştia că acum va învinge cel mai puternic, şi nu avea nicio îndoiala că acela era el.
Masculul rival căzu, însă se ridică rapid şi zbură mai întâi în boxa proprie, apoi ca şi cum nu ar fi pierdut decât o bătălie, ci nu războiul, se aruncă, iarăşi, în boxa vecină. Însă, de data asta a fost îndepărtat mult mai repede. Căzu pe podea.
“Last Blue” a ştiut în acel moment ca învinsese. Simţea resemnarea masculului din boxa vecină. Simţea chiar ceva mai mult, simţea o legătură destul de puternică între el şi celălalt.
Nu avea de unde să ştie, însă adversarul era chiar unul dintre fraţii lui.
Văzu, apoi, faţa crescătorului privindu-l prin plasa volierei. “Last Blue” nu cunoştea noţiunea de zâmbet, în schimb, simţi energia pozitivă ce-i era transmisă de către crescător.

***

-     Astăzi am împerecheat porumbeii din compartimentul de zbor, spuse Ionel, tânărului său amic.
Mircea ştia că majoritatea crescătorilor nu scot pui din porumbeii de zbor, eventual, aceştia sunt folosiţi pe post de părinţi adoptivi pentru a creşte puii porumbeilor din compartimentul de reproducţie, obtinându-se, astfel, mai mulţi descendenţi din aceştia.
-     Ai de gand să scoti pui din zburători?
-     De regulă, zburătorii mei cresc un singur pui înainte de începerea perioadei de văduvie, iar oul provine de la porumbeii din matca. De aceea îi las să se împerecheze liber. La matca e cu totul altceva.
Mircea îşi aduse aminte de nopţile nedormite încercând să găsească cele mai bune combinaţii pentru porumbeii de reproducţie. Punea totul pe hârtie, încercând să găsească similitudini şi potriviri între parteneri.
O activitate destul de interesantă, care ocupă o mare parte din timpul columbofililor în anotimpul rece. Se fac calcule pe baza pedigree-lor, apoi, se refac calculele din cauza sfaturilor binevoitoare primite de la prietenii columbofili:
“Trebuie neaparat să împerechezi acest mascul cu femela cutare. Nu vezi ca au aceeaşi conformaţie. O să iasa nişte pui foarte bine armonizaţi!”
Sau:
“Trebuie să păstrezi linia în stare cât mai pură. De ce nu împerechezi mascului Aarden cu femela Aarden?”
 Urmează schimburi între crescători sau de ce nu, chiar noi achiziţii. Apoi, când crezi că ai scăpat de griji, uliul îţi ia femela X pe care ai vrut să o împerechezi cu masculul Y şi totul se reia de la început.
Parcă trezindu-se din contemplarea unui vis, Mircea spuse:
-     Mie imi spui de împerecherile de la matca! Când totul era decis, m-am lovit de încăpătânarea porumbeilor. Unii parteneri nu au vrut nici în ruptul capului să se împerecheze conform schemelor mele minuţioase, îndelung gândite. Norocul meu că am avut şi câteva variante alternative, altfel eram pierdut.
- La tine e mai greu, spuse Ionel, pentru că te încăpătânezi să creşti atât porumbei de viteza, cât şi de fond, iar din cauza spaţiului faci acest lucru în acelaşi compartiment. Şi trebuie să eviti pe cât posibil împerecherile mixte, deşi asta nu e întotdeauna un lucru rău. Depinde ce îţi doresti, până la urmă. Sfatul meu este să te specializezi pe o singură categorie de porumbei.
Mircea ştia că prietenul său avea dreptate. Ştia că toate sfaturile pe care le primea erau sfaturi bune. Întâlnise destui columbofili care ofereau intenţionat sfaturi greşite.
-     Dar să revenim la zburătorii mei, continuă Ionel. Ştii ce femelă şi-a ales “Last Blue”?
-     Probabil s-a dat la femela vreunui mascul mai în vârsta şi iar s-au iscat lupte de compartiment, glumi Mircea.
-     Nu. Nici vorbă. A ales-o pe “Lucky”, norocoasa. Ştii, puiul tardiv de acum doi ani care a ieşit din ou chiar înainte să separ porumbeii.
Mircea îşi aminti de acea iarnă mai calduroasă când porumbeii se împerecheaseră şi depuseseră ouă în luna Decembrie. Deşi Ionel luase toate măsurile pentru a stopa dezvoltarea embrionulului în aceste oua, surpriză, unul dintre oua a eclozat. Tânărul se simţea într-un fel complice la eclozarea puiului, deoarece în acea toamna Ionel îl ajutase la construcţia crescătoriei, şi probabil nu avusese suficient timp pentru a se ocupa de proprii porumbei.
-     Nici măcar nu cunoşti parinţii reali ai acestei femele. Ai amestecat ouale înainte de a le pune sub porumbei, crezând că sunt infertile. Îmi amintesc de faţa ta când ai luat femela de pe cuib şi ai descoperit micul puf galben zgribulit printre paiele din cuib.
-     Cum să nu-i cunosc, replica Ionel. Parinţii lui “Lucky” sunt porumbeii mei. Îi cunosc pe fiecare.

***

“Last Blue” se simţea mai bine ca niciodată. În urmă cu zece zile perechea lui depusese ouă, iar acum era chiar în perioada când începea să i se formeze laptele de guşă, acel amestec nutritiv cu care îşi va hrăni proprii pui când aceştia vor ieşi din ouă. Era în sfarşit relaxat după perioada destul de agitată de dinainte.
Îşi aducea aminte de ziua în care crescătorul introdusese în compartimentul lor femelele. Zarise solzata doar cu câteva clipe înaintea altor masculi şi zburase lânga ea. Începu să turuie, măturand cu coada totul în cale. Simţi excitarea femelei. Fusese dragoste la prima vedere. Instinctual, zbură în boxa proprie pentru a-i arăta femelei ca nu este un neica-nimeni. Avea boxa la nivelul superior. Era un învingător.
Îşi aminti de gelozia care îl cuprinse atunci când văzu un alt mascul făcând avansuri alesei sale. Pornise la atac, ştiind dinainte că acel mascul nu are nicio şansă în faţa lui. La următoarea vizită în boxă fu urmat de femelă. Îşi aminti cum o îndepărta-se cu blândeţe, la început. De ce făcuse acest lucru? Da, îşi aducea aminte, vroia să-i arate cine este şeful în boxa respectivă. Erau ultimele lui izbucniri de orgoliu, înainte ca porumbiţa solzată să-l cucerească cu totul.
Apoi, cuibărindu-se în cuibul din boxă, o chemase la el, iar porumbiţa nu întarzie decât câteva clipe. Îşi aminti cum se aruncase spre el ciugulindu-l drăgăstos, apoi cum se îndepărtă doar pentru a reveni cu şi mai mare îndrăzneală.
Urmase, apoi, cele mai frumoase amintiri: împerecherea, construirea cuibului, goana la cuib… Fu trezit din visare de femela care venise să facă schimbul pentru clocit. Mai avea destule zile până ieşeau puii. Avea destul timp să-şi aminteasca…

***

-     Ritualul de împerechere este unul dintre cele mai frumoase din viaţa porumbeilor, spuse mama băieţelului.
Mihăiţă privea vrăjit de ore întregi la porumbeii vecinului. Îl impresiona graţia cu care masculul dădea ocol femelei. Apoi, văzu cum acesta se opreşte în loc şi-şi curătă ciocul pe penele din aripi. Femela îl imita, la rândul ei. Totul semăna cu paşii unui dans inventat de porumbei.
-     Acum or să se sărute, o auzi pe mama sa.
Văzu cum masculul prinde ciocul femelei, mişcându-şi gâtul în sus şi jos. Sărutul se repetă de câteva ori, după care femela se lăsă jos pentru a fi călcată de mascul. Apoi, partenerii cu aripile parţial desfăcute începu din nou un soi de dans, mergând, în cerc, unul după altul.
-     Masculul o să zboare acum în propria boxă şi o să-şi cheme aleasa. Vor începe să construiască împreună cuibul, spuse femeia.
Apoi, uităndu-se în grădina vecinului, exclamă:
-     Uite acolo! Alţi masculi au început deja să care paie.
-     După care apar ouăle, spuse băiatul.
-     Da. La aproximativ 10 zile de la împerechere femela depune doua ouă la o zi distanţă unul de altul. Unii columbofili iau primul ou şi-l ţin într-o batista, la căldură, până când femela îl depune şi pe cel de-al doilea. Asta pentru ca amândoi puii să poată avea şanse egale, ieşind din ou în acelaşi timp. Bunicul tău nu făcea asta, deoarece, observase că porumbeii nu clocesc decât ocazional primul ou până la apariţia celui de-al doilea.
- Mami, promite-mi, te rog, că îmi veţi construi o volieră în curtea din spatele casei, atunci când ne vom întoarce acasă, în România!
- Ştii bine că aşa va fi, răspunse mama băieţelului. O să-l sun în curând pe domnul Ionel, să-i spun că sosim acasă. Ne-a invitat în vizită la dânsul. Îl vom ruga să ne ajute cu sfaturi.

***

- Interesante lucruri descoperi dacă urmăreşti porumbeii, spuse Ionel către Mircea. Mă refer la goana la cuib a masculilor, înainte de ouat, când aceştia îşi urmăresc femela pretutindeni, împingând-o cu ciupituri oferite cu blândeţe, negăsindu-şi odihna decât atunci când femela este pe cuib.
- Ştiu şi de ce, spuse Mircea. Anul trecut aveam împerecheati un mascul de la zburători cu o femela de la matca. Greşelile începutului. În perioada gonitului la cuib, în momentul când eliberam la zbor masculul, femela rămasă singură în crescătorie se lăsa călcată de către alţi masculi insistenti. Am înteles atunci gelozia masculului şi acea goană nebună la cuib. Este ceva instinctual, ca şi când nu şi-ar dori bastarzi în propriul cuib.
- Însă eu altceva vroiam să-ţi spun. În momentul depunerii primului ou, masculul chiar dacă nu a văzut încă oul depus în cuib, renunţa imediat la goană. Ca şi cum ar fi comunicat telepatic cu femela.

Capitolul urmator, "Vanatoarea", aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/02/viata-de-porumbel-xi-vanatoarea-de.html
Celelalte capitole aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/viata-de-porumbel.html

Un comentariu: