"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



joi, 21 februarie 2013

Simtul realitatii, traducerea articolului "Common Sense" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos puteti gasi traducerea articolului "Common Sense" de Ad Schaelaeckens.


Acum, când scriu acest articol este mijlocul lunii Februarie. Un tip din Est m-a întrebat dacă ar putea veni la mine şi dacă aş fi dispus să-i cazez nişte păsări în voliera mea şi să asigur transportul acestora pentru el.
L-am întrebat despre ce număr de păsări este vorba.
Din moment ce tipul era în regulă, şi nu era vorba de mai mult de 18 păsări, nu era nicio problemă.
Când a apărut, mi-a cerut să-i analizez porumbeii.
În momentul când i-am luat în mână am fost şocat de proasta calitate a acestor păsări, dar nu am spus nimic.
Cred că el trebuie să fi citit pe faţa mea lipsa de entuziasm. Am văzut că păsările nu aveau mai mult de şase luni.

- Partea bună la astfel de păsări este aceea că, clienţii mei pot reproduce direct din ei, încercă el să se încurajeze singur.
- Iar partea proastă este aceea că aceste păsări nu sunt bune, am replicat eu, realizând că tocmai i-am stricat ziua tipului.

Însă i-am vrut doar binele când am spus asta. Am vrut doar să-I deschid ochii.
Din moment ce el mă privea întrebător, i se putea citi în ochi neîncrederea, i-am explicat:

- Nu ar trebui să cumperi porumbei în acest moment al anului, i-am spus. Vei primii rebuturile de care crescătorii nu au nevoie.
- Ar trebui să vezi şi pedigree-le, mi-a spus el.

M-am încruntat. Să văd pedrigree-le? Pentru ce? Apoi, i-am spus cum stau lucrurile.

- În trecut, destinaţia păsărilor proaste era aşa numitul vânzător de păsări. Dar timpurile s-au schimbat. Astăzi, datorită numeroşilor cumpărători, de exemplu chinezii, aceste păsări fără valoare sunt puse în voliere, în aşteptarea clienţilor străini.
- De ce clienţii străini? a întrebat el.
-Deoarece, noi cei din Belgia şi Olanda nu cumpărăm porumbei în Februarie. Acum suntem în mijlocul sezonului de împerechere, iar sezonul de concursuri va începe în curând. Şi noi ştim că porumbeii oferiţi spre vânzare acum nu sunt buni.

Pentru un timp, nu a mai vorbit. Apoi, faţa i s-a luminat şi a spus:

-          Mi-am învăţat lecţia.

Sper că s-a simţit rău pentru noii proprietari ai acestor păsări.


Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu