"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



marți, 14 mai 2013

II - Sezon 2013 - UCPR - Barlad si Albita

Nu ne putem plânge că vremea nu a fost bună cu noi, columbofilii, în ultimele două săptămâni. Ultimele două etape de viteză, înaintea primei etape de demifond, s-au desfăşurat în bune condiţii, deşi trebuie să recunosc că au fost diferenţe notabile între aceste două concursuri, din punct de vedere al sosirii porumbeilor.
Mă refer aici la etapa din 4 Mai cu lansare din localitatea Bârlad şi la etapa din 12 Mai cu lansare de la Albiţa.

Etapa Bârlad – vremea a fost înnorată, temperaturi de 12-13 C la ora lansării, 6.30 AM. Porumbeii au avut totuşi un uşor vânt din faţă. Sosirile în propria crescătorie au fost oarecum surprinzătoare.
Astfel, primul sosit a fost nimeni altul decât “Rox”, masculul cu aripa ruptă de care vorbeam în postarea trecută (http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/04/i-sezon-2013-ucpr-focsani.html). Aşa cum spuneam în acea postare, pe acest mascul nu îl pot înregistra în ceas, deoarece nu este pe fişa de start.
Apoi, a sosit masculul tardiv “Gutul” obţinând a doua clasare din acest sezon. Oare cum a reuşit acest tardiv, care nu a văzut în viaţa lui Bârladul să bată porumbei cu mulţi kilometri sub aripi? Oare cum a reuşit “Rox” care şi acum îşi ţine aripa trenată, să ajungă înaintea celorlalţi? Sunt două întrebări la care nu ştiu dacă voi primi răspuns vreodată.
Oricum toţi porumbeii au venit speriaţi de la această etapă.
Al treilea sosit a fost “Angel”, cel mai constant porumbel al meu, şi el aflându-se tot la a doua clasare.
A mai prins clasamentul şi femela yearling “Bloom” – nepoată din “Redbull” şi “Bricoux”.
Nu am avut pierderi la acest concurs, însă porumbeii s-au strâns destul de greu.

Etapa Albiţa – cer senin cu mult soare, temperaturi un pic mai mari decât cu o săptămână în urmă (15-16 C). Elementul principal a fost vântul, care de data asta a bătut dinspre Nord, ajutând porumbeii în drumul lor spre casă.
La această etapă sosirile porumbeilor au fost mult mai logice şi normale. Primul sosit a fost “Angel” urmat la mică distanţă de “Mickey” – fiu Little Blue. Apoi, într-o jumătate de oră aveam acasă 11 din cele 12 păsări angajate. Doar “Gutul” tardivul care a sosit al doilea etapa trecută a sosit un pic întârziat. Pierderi nule şi de data asta.
Sper ca cei doi să obţină clasări, aceştia sunt singurii pe care i-am înregistrat în ceas, fiind nevoit să plec de acasă imediat dupa sosirea lor. Viteza medie estimată de mine, pentru aceşti doi porumbei, ar fi de cca. 1260-1270 mpm.

Baftă în continuare!

Alte postari despre sezonul 2013 maturi - UCPR, aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu