Zborul, de Marius Nicolae

Porumbelul albastru se ridică în aer, zburând cu toată viteza înainte. Plăcerea şi frumuseţea zborului îl copleşea. Văzuţi de sus, copacii, casele, oamenii păreau mult mai interesanţi. Culorile căpătau cu totul alt înţeles. Totul era minunat.

Îşi alese o altitudine de zbor, cu un vânt favorabil din spate. Realiză că se îndepărta cu viteză mare de crescătorie şi inima începu să-i bată cu putere. Apoi, simţi cum ceva din interiorul său îl atrăgea înapoi acasă, ca şi cum crescătoria era un magnet uriaş ce funcţiona pe propria lui frecvenţă. Se întoarse.

Descoperi stolul de porumbei şi se alătură lor. Îi recunoscu repede. O parte dintre aceştia erau puii săi, pui pe care îi crescuse cu toată dragostea. Să zboare împreună cu ei era o adevărată încântare.

Nu ar fi părăsit pentru nimic în lume locul în care îşi crescuse, generaţii după generaţii, puii.

Ceva îl făcu să tresară, ca şi cum o amintire aflată undeva în adâncul său ar fi vrut să iasă la suprafaţă. Nu vroia să se gândească  acolo. Acum zbura şi ăsta era cel mai important lucru. Zborul fusese visul său dintotdeauna. Îşi amintea clipa când a văzut pentru prima oara lumina zilei. Îşi amintea de bucuria zborului trăită prin ochii părinţilor săi. Aceştia fuseseră Zburători.

***

Simţi cum este tras cu putere în jos. Deschise ochii şi văzu plasa volierei. Acea plasă care îi definea limitele libertăţii lui. Totul fusese doar un vis, un vis pe care şi l-ar fi dorit fără de sfârşit.

Era un Reproducător, se obişnuise de multă vreme cu aceasta idee. Niciodată nu va putea zbura dincolo de plasa volierei.

Însă, în sufletul lui spera că va veni o zi când această plasă va dispărea. Speranţa va fi mereu parte din visele sale. Cine ştie, poate atunci când va fi destul de bătrân, încât stăpânul său să nu-l mai folosească la reproducţie, se va îndura de el şi-l va elibera.

Dar oare va mai putea zbura atunci? Măcar o singură dată…

Alte povestiri cu final neasteptat, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/eseuri.html