Mai jos,
traducerea articolului “Appearances may
be deceptive” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)
Ambalajul nu contează
Nici nu mai ştiu de câte ori i-am
spus soţiei că renunţ la acest sport. Întotdeauna iarna s-a întâmplat acest
lucru. Și mereu după ce am luat în mână porumbeii colegilor columbofili.
Motivul este acela că păsările lor arătau mult mai bine decât ale mele.
Când ajungeam acasă, mă uitam la
propriile păsări dezgustat, mirându-mă de faptul că acestea concuraseră aşa de
bine.
În special porumbeii Fons erau de
o frumuseţe uluitoare, ăsta fiind şi motivul pentru care noi nu mai organizăm
expoziţii. Toate trofeele erau obţinute de el, până ce noi, ceilalţi, am obosit
să-l privim.
Încă îmi amintesc cum se holbau
colegii mei de club la proprii mei porumbei, atunci. Acestea erau păsările care
îi bătuseră săptămână de săpămână?
Asta mă duce cu gândul la prima
mea iubire. Numele ei era Nel.
Nel
Nu cunoşteam un nume mai urât
decât acesta, cum nu ştiam nici fete mai frumoase ca ea.
Avea un corp ce putea provoca
blocaje rutiere. Zâmbetul ei, ochii ei albaştri, curbele ei perfecte îţi făceau
inima să bată cu putere. Temperatura îţi putea creşte cu 10 grade şi totuşi să
ai sângele îngheţat în vene. Dar relaţia noastră nu a durat mult.
Ea m-a trădat pentru un coleg de
clasă. Deloc frumos, departe de a fi inteligent, dar, cum putea fi altfel, plin
de bani.
Câţiva ani mai târziu l-am
întâlnit din nou pe tipul “norocos”. Părea destul de supărat şi am îndrăznit cu
greu să-l întreb de soţia lui, Nel. Aceasta îl părăsise, după ce au stat trei
ani împreună, pentru cineva chiar mai bogat decât el.
Ulterior, a realizat că acesta a
fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. Nel a fost interesată doar de trei
lucruri: bani, bani şi bani.
Este vreunul bun? Cine ştie?
Cel mai bun
Nel mi-a adus aminte de păsările
Fons care îţi dădeau, de asemenea, impresia că viaţa nu e dreaptă. Asta până
când păsările au trebuit să-şi facă treaba şi să obţină rezultate. Atunci,
porumbeii Fons au fost ca oricare alţii, sau chiar mai puţin.
Am experimentat, de asemenea,
reciproca.
Mă aflam în crescătoria
defunctului William Geerts cel care a distrus concursurile în Federaţia Uniunii
Antwerp, în urmă cu un sfert de secol. Mai ales, pasărea numită Kapoen a fost
remarcabilă. O luase, împreună cu o serie de pui de la complet necunoscutul
Fonske Jacobs, un jucător pe distanţe scurte.
Nu voi uita niciodată prima vizită
la el. Mi-a arătat un mascul solzat, care era cea mai urâtă pasăre pe care am
văzut-o vreodată.
Am vrut să fiu politicos şi nu am
spus nimic, însă el trebuie să-mi fi citit îndoiala din priviri şi a zis: “Asta
este Kapoen”.
Am fost şocat. Cum şi-ar putea da
seama cineva de calităţile de bun zburător a unui porumbel aşa de urât?
Bineînţeles, acest exemplu este o
excepţie. De regulă, cele mai bune păsări nu au defecte sau au foarte puţine,
însă nu poţi fi niciodată sigur. Nimeni nu este.
Alt exemplu
Au trecut aproape 10 ani – cum
zboară timpul – de la prima mea vizită la Leo Horemans. Eram împreună cu
prietenul meu Willem. Și de fiecare dată când am ţinut în mână porumbeii lui
Leo, era o tăcere dureroasă în maşina, pe drumul de întoarcere acasă.
În acele vremuri Leo avea mai
puţine păsări decât 10 ani după. Și păsări mai bune. Exista, totuşi, o pasăre
pe care nici eu, nici Willem nu o plăceam foarte mult. O canalie bătrână al
cărei inel, încă îmi amintesc, se termina cu “05”. Eclozată în 1993.
Inelul celei mai bune păsări pe
care am cunoscut-o vreodată, se termina tot cu “05”. Este vorba despre
porumbelul lui Vermeulen, care a fost un miracol, însă s-a născut într-un
moment nepotrivit, înainte ca sportul columbofil şi afacerile columbofile să
conveargă.
Porumbelul “05” a lui Leo a avut defecte
doar privit prin ochii noştri. Dar cât de mult te poţi înşela atunci când
judeci o pasăre?
Leo l-a numit “The good white
flight”. Porumbelul a câştigat nu mai puţin de 18 locuri întâi, fiind unul
dintre porumbeii de bază ai crescătoriei. Aceste locuri întâi au fost câştigate
la Quievrain, o etapă scurtă de la doar 120km, însă un descendent a câştigat
locul întâi Naţional Argenton pentru M vd Velden, împotriva a 33.097 de păsări,
un altul a câştigat locul întâi Naţional Chateauroux (aproape 20.000 păsări
participante) pentru H Vlaminck.
“The good white flight” era o
combinaţie vd Pol x vd Bempt. Aceste nume sunt, probabil, necunoscute în afara
ţării, însă nu şi aici, ei fiind doi crescători ce aveau păsări mult mai bune
decât au avut vreodată majoritatea crescătorilor de renume.
Noroc, domnule!
Corect sau nu?
Leo a avut două aşa numite
licitaţii totale în ultimii 5 ani, iar pentru acest lucru a fost criticat
foarte mult. Dar oare el este singurul vinovat pentru reclama ridicolă făcută
porumbeilor săi?
Nimeni nu poate nega calitatea de
învingători a păsărilor sale. Putem citi peste tot despre câştigurile sale. Însă
nicăieri nu putem citi despre mulţimea de păsări proaste pe care el le-a reprodus
sau vândut.
Judecat greşit
Am menţionat, mai sus, numele crescătorilor
vd Bempt şi vd Pol. Amândoi sunt judecaţi greşit în sportul nostru.
Vd Bempt care a locuit în acelaşi
orăşel ca şi Leo (Vorselaar) a fost un om simplu care a evitat publicitatea.
Vd Pol a locuit aproape de mine.
Băieţii deştepţi, ca Andre Roodhooft, au cumpărat păsări de la el pentru foarte
puţini bani, şi, toată lumea din provincia Antwerp, poate confirma cât de buni
sunt aceştia.
O pasăre bună în fiecare 50? Mi-e
teamă că este prea optimist.
Nu sunt Moş Crăciun
În ultimii doi ani, nu mai puţin
de CINCI aşi naţionali au fost reproduşi direct din păsările mele. Femela “Fleur”
a lui Jespers vd Wegen, uneori descrisă ca cea mai bună reproducătoare din
Belgia, a venit direct din crescătoria mea, precum şi “Bubbles” a lui Verkerk,
descrisă uneori ca cea mai bună reproducătoare a Olandei.
Credeţi că le-aş fi dat sau vândut
aceste păsări dacă le-aş fi cunoscut enorma lor valoare de reproducere?
Am încercat să tratez oamenii
bine, însă… eu nu sunt Moş Crăciun. Nu mă găsesc că aş fi extrem de fraier,
însă continui să vând porumbei pe care
nu ar fi trebuit să-i vând niciodată. Și păstrez multe păsări, pe care
niciodată nu ar fi trebuit să le păstrez.
Cei mai mulţi porumbei buni, în
special pentru concursurile între 500 şi 700 km sunt păsări perfect construite,
dar… aşa cum am spus, nu toate. Există şi excepţii.
Concurez porumbeii de mulţi ani,
totuşi cei care cred că eu pot vedea dacă o pasăre este bună sau proastă, se
înşeală.
Când verificaţi o pasăre, cel mai
bun lucru pe care-l puteţi spune este “asta nu e bună”. Deoarece, multe păsări
nu sunt bune. Excepţie fac cele prezentate la licitaţii.
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu