In Belgia si Olanda sportul columbofil este foarte bine mediatizat. Ar fi bine daca si in publicatiile noastre s-ar scrie mai mult despre porumbei. Dar probabil aceste stiri nu ar fi asa de atractive ca si scandalurile mondene.
In articolul “Slightly Less Stupid” Ad Schaerlaeckens prezinta aceasta categorie a jurnalistilor care vor si incearca sa scrie despre sportul columbofil (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/):
“Ploua foarte tare cand a sunat soneria. Nu asteptam pe nimeni, iar prietenii mei intra intotdeauna pe usa din spatele casei.
Sa fie oare un Oriental care doreste sa cumpere porumbei?
<< Sau un chinez>>, spuse sotia mea.
Dar pe trotuar statea o persoana care arata oarecum ciudat. Privind in gol, se putea citi pe fata lui o adanca nemultumire fata de sine si de restul lumii, gura pe jumatate deschisa trada un caracter slab, imbracamintea ponosita arata un venit mic, iar mainile agitate mi-au ridicat suspiciuni serioase in ceea ce priveste abuzul de alcool.
Aceasta persoana nu putea fi altceva decat un jurnalist.
Am avut dreptate.
Acesta vroia sa scrie un articol despre sportul columbofil. Insa am destule experiente proaste cu jurnalistii care publica articole despre sportul columbofil, in ziare. Foarte proaste experiente!
Doua categorii
Cred ca putem imparti acesti jurnalisti in doua categorii: stupizi si mai putin stupizi.
Cei stupizi nu iti dau, de obicei, prea multa bataie de cap. Acestia isi fac pe deplin datoria si scriu orice le spui tu sa scrie, apoi se grabesc inapoi la birou.
Acolo interviul este recitit, iar daca crescatorul nu a spus nimic altceva decat ca <<sportul columbofil este un pasiune frumoasa, unde, in special, forma si calitatea pasarilor sunt foarte importante”, povestea nu este considerata indeajuns de interesanta.
Aceasta va fi ori rescrisa, ori anulata de un editor care crede ca povestea nu este ceea ce oamenii doresc sa citeasca.
Jurnalistul din prag parea sa faca parte din categoria celor mai putin stupizi, ceea ce nu o pot numi noroc, avand in vedere ca jurnalistii din aceasta categorie cred ca ei ar trebui sa faca pe criticii.
<<Vreau sa scriu un articol despre pariuri si dopaj. Acesta va aparea intr-un ziar de mare tiraj, dar nu este o vreme prea favorabila pentru pasari, nu-i asa?>> a spus jurnalistul mai putin stupid. Am ramas perplex.
Stiam cat de aiuriti si de naivi pot fi acesti jurnalisti, dar ideea nebuna cum ca eu nu as fi fost capabil sa vad cat de nefavorabile erau vremurile pentru porumbei, m-a iritat la culme. Deoarece este un lucru pe care nu pot sa-l suport, aroganta combinata cu prostia.
Pariuri si dopaj?
Ma intrebam daca nu l-as putea lovi in cap cu vreun ulcior sau vreo vaza, de-abia ma stapaneam sa nu il lovesc, astfel incat, sa nu mai poata avea vreodata urmasi.
Le cunosc felul lor de-a fi.
Iti ocupa timpul o jumatate de zi, crezand ca le-ai oferit o prezentare buna si pozitiva a sportului nostru, apoi ei pleaca, luand cu ei si bricheta ta. Dupa aceea, in ziar, apare o poveste senzationala si extrem de negativa, iar a doua zi vecinii se uita la tine de parca ar spune: <<Chiar asa arata pasiunea ta?>>
Iata ca, indiferent de nationalitate, meseria si felul de a fi al jurnalistilor ramane acelasi, toti urmaresc senzatia si scandalul. Altceva nu este interesant!
Dar oare jurnalistii s-au format pe cautarile publicului? Sau invers?
“Adevarul
<<De ce doar esti interesat doar de aspectele controversate?>> l-am intrebat pe jurnalistul mai putin stupid.
In zilele noastre, oricine, chiar si persoanele cu foarte putine studii, par ca vor sa publice intr-un ziar, si nimic nu e mai usor decat obtinerea unui card de presa.
Cu o barba nerasa de o zi, mustata falsa si haine murdare, acestia pornesc in cautarea unei povesti, niciodata in cautarea adevarului.
Singurul lucru important esta ca articolul sa fie citit.
<<Incepi sa devii o adevarata pacoste. De ce nu incerci sa scrii un articol despre un campion din sportul columbofil? Nu m-ar deranja sa te ajut>>
S-a incruntat, a plecat, revenind dupa cateva zile. Impreuna cu o bucata de hartie pe care erau trecute cateva nume. Acestea se vroiau a fi numele unor presupusi campioni.
Nu am nicio idee cum obtinuse aceste nume, dar era indeajuns sa te faca sa-ti dea lacrimile.
Doua dintre aceste nume, nu numai ca nu erau campioni, dar nici macar nu zburasera vreodata porumbeii. Al treilea zburase porumbeii multumita notoritatii sale in a face reclama, iar al patrulea era la fel de mort ca si cel de-al cincilea.
Pe mine m-a interesat al saselea nume, G. Auzisem ca a avut rezultate fantastice cu o saptamana in urma. In orice caz, G, era cineva care obtinuse, totusi, ceva.
Stirea ca G a avut “douazeci de porumbei clasati in concursul de la Orleans” s-a raspandit foarte repede. Pana la urma s-au dovedit a fi doar 15, dar inca erau destui ca sa il puna in lumina reflectoarelor.
Ce s-a mai intamplat in acel concurs?
J. Z. a avut 3 porumbei clasati, neexistand comparatie cu cei 15 ai lui G, dar… J.Z. a angajat doar 3 porumbei la concurs, pe cand G a concurat cu 48 de pasari in acea etapa.
In schimb, de faptul ca J.Z. a avut toti porumbeii acasa, in timp ce G inca mai astepta sosirea a 33 de pasari, nu s-a spus nimic.
Unii au avut 3 clasati din 5 angajati, altii 4 clasati din 9 angajati. De asemenea, acesti columbofili nu au avut parte de nicio publicitate, desi toti au avut rezultate mai bune decat G, despre care toti vorbeau.”
Asta este una dintre nedreptatile din sportul columbofil. Dar pana la urma cunoscatorii stiu unde se afla adevarata valoare. Adevaratii columbofili stiu sa citeasca clasamentele si sa identifice crescatorii care au intr-adevar succes.
Eu unul nu as cumpara pasari de la un crescator care angajeaza weekend de weekend cate 100 de pasari si obtine 20 de clasari de fiecare data. Chiar daca acele clasari s-ar afla in fruntea clasamentului. As cumpara in schimb de la acela care angajeaza 10-15 pasari si obtine 5-10 clasari. De ce? Pentru ca probabilitatea de a da peste un rebut este mult mai mare in primul caz. Logic!
“Spectacolul
De multe ori oamenii interpreteaza incorect rezultatele.
Cineva cu 10 porumbeii pe prima pagina a clasamentului, s-ar putea sa aibe parte de mai multa reclama, in schimb, deseori, cei care nu sunt nominalizati au rezultate mai bune.
Acestia din urma nu se fac remarcati deoarece concureaza cu porumbei putini.
Atat in publicatiile locale, columbofile cat si pe diverse site-uri columbofile, sunt mentionati, de regula, primii 10 porumbei clasati.
Informatia aceasta nu arata cine a avut cel mai bun rezultat, doar cine a avut primele sosiri.
Dupa fiecare cursa iti dai seama ca acest lucru este ceea ce conteaza in sportul columbofil.
<<Jan a marcat prima pasare la ora 10.>>
<<Piet la 12.>>
<<Henk la 14, dar distanta lui este cu doi kilometri mai mare.>>
Asta este ceea ce oamenii vorbesc.
<<Cati porumbei a avut Jan, Piet si Henk in cursa respectiva?>>
<<Cand le-au sosit si restul porumbeilor acasa?>>
Asa ceva oamenii nu prea discuta.
Si, totusi, acesta este un aspect important in analizarea corecta a rezultatelor. Se scriu farte multe despre castigatorii nationali, nu este nimic in neregula cu acest fapt, dar…
Daca vrei sa cunosti valoarea unei crescatorii, pentru ca vrei sa cumperi porumbei, de exemplu din acea crescatorie, char si un prim loc intr-un concurs national, indiferent cat de laudat ar fi, nu inseamna foarte mult.
Un crescator care, intr-o cursa cu 10.000 de porumbei incepe sa claseze incepand cu locul 100, dar care are toate cele 6 pasari ale sale acasa pana la locul 500, este de fapt crescatorul care a obtinut un rezultat de top.
Dar cine are rabdare sa citeasca clasamentul pana la locul 500?
Datorita acestui fapt, crescatorii aleg sa concureze cu multi porumbei, acestia sperand ca unul sau cativa dintre acestia sa obtina un loc foarte bun, asigurandu-se astfel ca numele lor va fi mediatizat in intreaga lume. Si nu e vorba de japonezi, taiwanezi sau americani, care vor merge mult mai departe decat atat. Acestia nici nu vor sa stie de concursuri cu 100 de pasari, din care 80 provin de la acelasi crescator.”
Intr-adevar, locul 1 este unul singur, dar pacat ca nu se dau premii si functie de procentul porumbeilor clasati din cei angajati de fiecare crescator. Atunci altfel ar sta lucrurile.
Dar mai mult ca sigur asta nu ar fi in favoarea celor cu multi bani. Acesta este principalul lor avantaj. Numericul.
Pentru ca asa cum stim, nu exista nicio certitudine ca din doua pasari campioane sa obtinem ceva la fel de bun. Deci, banii nu prea sunt de ajutor in obtinerea campionilor. Dar procentul de reusita este mult mai mare concurand cu foarte multe pasari, nu?
Crescatorii care detin adevarate ferme de porumbei (uneri peste 500), obtin cateva rezultate notabile, imediat pe Internet apar articole suprarealiste despre valoarea lor, si ca urmare rata vanzarilor din acele crescatorii va creste exponential. Uneori, se vand mult mai multi pui din campionul X, decat acesta poate reproduce intr-un an.
Sfatul meu este ca "fiecare sa se intinda cat il tine punga". Nu e de dorit sa incepem sa crestem multi porumbei doar ca sa urmam exemplul celor de mai sus, atata timp cat nu avem resursele necesare pentru a-i intretine, pregati si recupera la un nivel corespunzator. Urmarile ar putea fi dezastruoase.
“O poveste mai lunga
In trecut, cand concursurile de la Orleans cu puii erau foarte populare, spuneam uneori:
<<Daca as avea o pasare in primele 3 la nivel national, celelalte pot intarzia o saptamana. Ai vazut asta, vor spune ei, A.S. a obtinut iarasi un rezultat bun>>.
Auzim cateodata ca un anume columbofil are mereu “noroc” cand cumpara porumbei. Probabil acest columbofil este doar putin mai destept.
<<Merita G sa apara intr-un articol de ziar?>>, m-a intrebat jurnalistul mai putin stupid.
<<Aceasta este o poveste mai lunga>> i-am spus.
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu