Mai jos aveţi traducerea articolului “The only certainty” a lui Ad Schaerlaeckens împreună cu comentariile mele.
“În ediţia din 3 Aprilie a revistei columbofile au fost publicate unele articole interesante. Articole despre adevăraţii campioni.
Majoritatea ne dorim să concurăm la fel de bine ca ei, şi, ştiind că există ceva mai mult decât PORUMBEI BUNI, poate apărea tentaţia de a-i imita pe aceşti campioni.
Însă imitatul campionilor este, oricât de ciudat ar suna, o treabă riscantă.”
Concluzia lui Ad este una logică. Aşa cum am spus în nenumărate rânduri, nu putem lua un porumbel campion de la cineva în speranţa că acel porumbel ne va ajuta să devenim campion la rândul nostru. Modul de lucru propriu al crescătorului va trebui să-l importăm, ci nu porumbeii acestuia. Crescătorul este veriga principală în acest sport.
Aducând un porumbel în propria crescătorie, trebuie să ne asigurăm, în primul rând, că-i putem oferi condiţii asemănătoare cu cele care l-au făcut campion în propria crescătorie. Pentru că acel porumbel a fost obţinut printr-un proces unic de selecţie, în funcţie de stilul de lucru.
“DIRK VAN DER BULCK
Un articol a fost despre Dirk van der Bulck. El concurează câteva păsări, dar este foarte bun în concursurile de viteză. El aproape că nu pierde puii, iar acest lucru este ceva remarcabil în zilele noastre. Pentru că astăzi toată lumea pierde foarte mulţi pui.
Este sfârşit de Martie şi destrul de frig. Majoritatea crescătorilor găseşte această vreme prea rece pentru a-şi lăsa porumbeii afară. Ce se spune în articol despre v d Bulck? El deja a făcut 10 antrenamente private cu puii săi, în vârstă de aproximativ 10 săptămâni.
Deci, oare asta face diferenţa? Începerea antrenamentului la o vârstă fragedă şi cu o frecvenţă foarte mare? Putem preveni prin această metodă pierderile mari de pui? Hmmm!
BOECKX
Există un alt crescător care nu pierde aproape deloc pui. Numele său este Boeckx. Acesta spune că motivul pentru care unii crescători pierd aşa de mulţi pui este faptul că încep antrenamentele prea devreme. După părerea lui, puii în formă bună nu trebuie antrenaţi prea mult.
Medicul veterinar Gijsbrechts este de aceeaşi părere cu el.
Doar jucătorii pe distanţe scurte beneficiază de pe urma antrenamentelor frecvente. Aceasta este o părere general valabilă. Dar Boeckx participă doar la… concursuri de viteză.”
Aşadar, avem pănă acum un crescător care îşi antrenează puii foarte timpuriu şi cu o frecvenţă foarte mare, iar pe de altă parte un alt crescător care aplică o metodă total diferită. Ambii participă la concursuri de viteză, şi ambii reuşesc să piardă cât mai puţini pui.
Asta vine să întărească ceea ce am scris mai sus. Porumbelul se selectează după metoda de lucru a columbofilului, iar în final doar cei buni vor rămâne. Atenţie însă, atunci cănd schimbăm metoda, o să începem să pierdem şi porumbeii care nu au fost selectaţi prin noua metodă.
Cu toţii am început cu porumbei din mai multe surse. Unii nu au dat randament, iar noi am dat vina pe porumbei sau pe nepriceperea noastră. Părerea mea este că motivul principal este de fapt necorelarea metodei cu porumbeii.
Să vedem mai departe ce spune Ad Schaerlaeckens:
“Altceva
Antrenamentul din jurul crescătoriei este considerat a fi foarte important. Unii crescători nu se simt bine dacă nu reuşesc să-şi antreneze păsările, în jurul crescătoriei, de două ori pe zi.
Boeckx nu se află printre aceştia. El nu-şi antrenează păsările în jurul casei nici măcar O DATA pe zi. În timpul săptămânii femelele sale stau în volieră, unde zboară cu greu. La sfărşit de săptămână, el distruge clasamentele cu aceste femele.
CRESCĂTORIA
W de Bruyn are experienţe neplăcute cu tranzacţiile de păsări. În timp ce crescătorii au obţinut întotdeuna rezultate cu păsări de la el, W de Bruyn nu a reuşit acelaşi lucru cu păsări de la alţii.
Anul acesta lucrurile trebuie să fie altfel cu păsările de la Luc van Mechelen. Am mers împreună cu el la Luc. Am văzut păsările acestuia şi am fost şocaţi de forma acestora care îţi lua răsuflarea. Luc crede că motivul acestei super condiţii se datorează modificărilor făcute în crescătorie.
Plafonul a fost îndepărtat, iar deasupra capetelor păsărilor crescătoria este complet deschisă acum. Vântul rece ne-a făcut să tremurăm.
Aşadar, crescătoriile ar trebui să fie deschise?
Un moment, vă rog!
Revelaţia ultimilor câţiva ani este Bert Vanden Berghe din Flandra. Un “tânăr” începător, dar unul senzaţional. Chiar şi în cursele naţionale, împotriva renumiţilor campioni, el este remarcabil.
Cum a putut deveni aşa de bun, într-un timp aşa de scurt?
Porumbei buni, bineînţeles, şi… o crescătorie bună. Crescătoria lui este uscată şi călduroasă, fără nicio ventilaţie. Deasupra capetelor păsărilor, plafonul opreşte tot curentul de aer.
Ce este bun şi ce este rău? Voi trebuie să spuneţi!”
Iarăsi, avem două situaţii complet diferite, o crescătorie deschisă versus o crescătorie complet închisă. Porumbeii din ambele crescătorii sunt campioni. Cum se poate una ca asta?
Spuneam în alte articole că porumbeii buni, după un timp relativ scurt – 2,3 ani – încep să se obişnuiască cu condiţiile oferite şi să obţină rezultate. Numim asta aclimatizare.
Întrebarea care se pune este: câţi dintre porumbeii buni reuşesc acest lucru? Sau câtă răbdare avem noi cu aceşti porumbei pentru a le permite aclimatizarea?
“O CINĂ INTERESANTĂ
Am luat masa cu campionii Vandenabeele, R Cools, Vander Berge, de Bruyn, de Smeyter şi cu medicul veterinar H de Weerd.
Patru ore am vorbit despre porumbei, iar asta a fost interesant, deoarece… nu am învăţat nimic.
Vă voi spune de ce.
Unii medici veterinari spun că este mai bine să vaccinăm păsările împotriva vărsatului.
- O prostie, a spus doctorul H de Weerd.
Andre Roodhooft este unul dintre campionii care şi-au pierdut credinţa în folosirea ceaiurilor. Vandenabeele, pe de altă parte, crede în administrarea ceaiurilor. El a obţinut, de asemenea, rezultate bune cu păsările ce aveau carnea albastră, în timp ce alţii nici măcar nu au curaj să angajeze aceste păsări.
Mai mulţi veterinari sunt de părere că vaccinarea contra paramixovirozei are sens doar după vârsta de două luni. H de Weerd a spus că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să vaccinăm imediat după înţărcare, apoi mai târziu, să facem o revaccinare.
Salmoneloza este o altă problemă controversată, în special în legătură cu vaccinarea. Veterinarii Schroeder, Herbots şi alţii ne sfătuiesc să vaccinăm, în timp ce H de Weerd şi Gijsbrechts spun că vaccinarea este inutilă.
Doctorul H de Weerd şi veterinarul Schroeder susţin că păsările care au suferit de salmoneloză se pot recupera pe deplin şi pot concura din nou bine. Alţi veterinari neagă acest lucru şi ne sfătuiesc să eliminăm aceste păsări.
Baytril şi Dicural se presupune a fi cele mai bune medicamente.
Nu poate fi negat faptul că L Claessen a fost un bun zburător. El a descoperit că hrana nu are nicio importanţă. Mulţi alţii sunt de aceeaşi părere cu el şi oferă porumbeilor acelaşi amestec tot timpul anului.
Rik Cools si Gaby, pe de altă parte, cred că trebuie oferit un plus de energie atunci când păsările sunt angajate în concursuri lungi şi grele.
Personal, nu am tratat păsările contra tricomonozei de ani de zile. Cred că usturoiul din adăpătoare este responsabil pentru această reuşită.
H de Weerd crede că asigurarea unui mediu acid din adăpătoare pentru a preveni tricomonoza este o prostie, în timp ce veterinarul Herbots crede în această metodă.
ŞI TOTUŞI
Mulţi crescători străini vor doar porumbei din Belgia a căror serie de pe inel începe cu 6. Deci păsări din Antwerp.
Gaby Vandenabeele şi Rik Cools pot pricepe acest lucru, atăta timp cât porumbeii Antwerp pot fi mai rapizi şi mai buni în concursurile de demifond. Dar în unele ţări ei sunt zburaţi doar pe distanţe scurte sau sunt concuraţi doar puii.
Dar ei cred că păsările din Flandra sunt superioare în concursurile de peste 600 km, când vitezele sunt mai mici de 1200 mpm.
Vandenabeele consideră competiţiile din Olanda şi, cu siguranţă, din Germania, mai puţin puternice, deoarece crescătorii de acolo îşi concurează toate păsările, în timp ce în Belgia se concurează doar cu cele mai bune păsări.
Pe de altă parte, olandezii şi nemţii nu au o părere prea bună despre porumbeii belgieni din cauza scurtei vieţi sportive a acestora.
-Există mai multe drumuri care duc la Roma, a concluzionat H de Weerd, după ce noi am făcut schimb de opinii.
Acest vechi clişeu nu o să-l întâlniţi în “cea mai bună cotată carte”, dar cu ocazia acelei cine pe care am lut-o împreună, am dovedit încă o dată că singura certitudine în cursele cu porumbei este aceea că nu există nicio certitudine.”
Deci, ca să tragem o concluzie din acest articol al lui Ad Schaerlaeckens, fiecare mare crescător a obţinut succesul într-un mod complet diferit de ceilalţi. Fiecare are propriul mod de lucru.
CONSECVENŢA mi se pare factorul determinant. Cu cât păstrăm mai mult timp în crescătorie aceleaşi condiţii, cu atât mai mult timp vor avea porumbeii să se muleze pe modul nostru de lucru.
Dacă vom schimba mereu regulile jocului, luându-ne după unul şi altul, nu vom face decât să creăm confuzie porumbeilor proprii, aceştia neavând timp să se adapteze.Bafta tuturor in noul sezon competitional!
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu