Porumbeii si infrasunetele (a doua parte), dupa articolul "Homing Pigeons may Navigate with maps of Infrasounds", Evan Ackerman

Mai jos găsiţi traducerea articolului “Homing Pigeons may Navigate with maps of Infrasounds” de Evan Ackerman, 31 Ianuarie 2013.

Sursa: http://www.dvice.com/2013-1-31/homing-pigeons-may-navigate-maps-infrasound

“Porumbeii călători pot zbura pe distanţe de sute de kilometri (chiar şi peste o mie de kilometri) în timpul concursurilor columbofile. Ei posedă abilităţi uluitoare de navigaţie, şi în timp ce noi avem o mulţime de teorii referitoare la modul cum pot face acest lucru, cea mai bună explicaţie se pare că ar fi o metodă relativ nouă pentru noi: INFRASUNETELE.

S-a stabilit cu certitudine că porumbeii călători, la fel ca multe alte păsări, au particule de fier în ciocurile lor, pe care le folosesc pentru a detecta şi a urmări liniile câmpului magnetic, ca şi o busolă.

Ei, de asemenea, pot utiliza Soarele pentru a identifica direcţia corectă.

Însă direcţia este doar o parte din ecuaţia pe care trebuie să o rezolve porumbeii călători. Toţi cei care am folosit vreodată o hartă ştim că avem nevoie de două lucruri importante pentru a şti cum putem ajunge acasă de undeva: trebuie să ştim direcţia corectă, ceea ce echivalează cu o busolă, şi, de asemenea, trebuie să cunoaştem poziţia casei în funcţie de locul unde ne aflăm, ceea ce echivalează cu o hartă.

Deci, indiferent cât de buni ar fi porumbeii în stabilirea direcţiei corecte cu ajutorul câmpului magnetic sau poziţiei Soarelui, acest lucru nu le va ajuta la nimic, atâta timp cât aceştia nu posedă ambele instrumente: Busola şi Hartă.”

Ce vrea să spună autorul este faptul că degeaba cunosc eu direcţia de deplasare, dacă nu ştiu unde mă aflu în raport cu casa. Pentru că orice direcţie are două sensuri, iar în funcţie de locul în care mă aflu va trebui să aleg un sens sau altul. De exemplu, degeaba ştiu că Sinaia este pe direcţia Nord, atâta timp cât nu ştiu dacă eu mă aflu în Bucureşti (la sud de Sinaia) sau în Brasov (la nord de Sinaia).

“Antrenamentul porumbeilor

Nu trebuie să gândim acum că putem să luăm un porumbel călător, să-l punem într-o cutie şi să-l eliberăm oriunde, iar el va fi capabil să se întoarcă acasă.

Păsările trebuie mai întâi antrenate, ceea ce implică eliberarea acestora, cu creşterea progresivă a distanţelor faţă de propria crescătorie, din mai multe direcţii. Acest lucru sugerează faptul că păsările trebuie să-şi creeze treptat un fel de hartă, cu alte cuvinte, porumbeii nu funcţionează ca un GPS, ci mai degrabă ei se orientează folosind poziţia relativă faţă de punctele de reper.

Când spun puncte de reper, majoritatea vă gândiţi probabil că păsările utilizează aceleaşi caracteristici ca şi noi pentru a naviga, cum ar fi munţii, râurile, pădurile, chiar şi clădirile şi şoselele.

Şi s-ar putea să aveţi dreptate, deoarece cercetătorii au arătat că păsările zboară întradevăr deasupra zonelor care le sunt familiare, chiar sunt în măsură să cotească cu 90 de grade pentru a urmări traseul unei autostrăzi.”

Cu toţii am auzit, mai puţin am avut ocazia să vedem, cum porumbeii, în drumul lor spre casă zboară deasupra şoselelor şi autostrăzilor.

Aşa cum spune şi domnul Ioan Cărmăzan într-un recent interviu, porumbeii “când ajung peste dealuri, fac dreapta, fac stânga, în momentul în care dau de şosea se duc pe linia şoselei şi merg deasupra acesteia până ce şoseaua întră în dealuri şi din nou o iau lateral. Deci. avem de-a face cu o fluctuaţie destul de mare.” Observaţiile au fost făcute dintr-un elicopter ce a urmărit stolul de păsări.

Oare de ce porumbeii nu merg pe direcţie dreaptă în drumul lor spre casă? Să vedem mai jos ce spune autorul articolului:

“Cu toate acestea, cercetătorii au arătat că porumbeii cărora li s-au pus lentile de contact opace, care-i împidicau să vadă mai mult decât linia orizontului, au fost capabili să-şi găsească calea către casă fără mari probleme, deci, evident, avem de-a face cu ceva mai mult decât atât.

O mulţime de alte ipoteze referitoare la navigarea porumbeilor au fost sugerate, însă se pare că niciuna dintre acestea nu se poate dovedi cu certitudine.

Probabil, porumbeii creează o hartă gradată a câmpului magnetic terestru, însă se pare că ei nu au nicio problemă atunci când traversează zone cu anomalii magnetice sau în timpul furtunilor geomagnetice. Sau poate porumbeii îşi folosesc simţul olfactiv (mirosul), însă capacitatea lor de a se întoarce de la sute de kilometri, cu un puternic vânt din spate, pare a contrazice şi această ipoteză.

Aşadar, s-au studiat aproape toate simţurile porumbelului, şi se pare că aceştia sunt capabili să navigheze fără a se baza exclusiv pe vedere sau miros sau pe câmpul magnetic.

Ce spuneţi de sunet?

La început, a părut o prostie, cu puţine excepţii, locurile neavând sunete unice pe care le putem auzi, şi chiar dacă le-am auzi, aceste sunete nu se propagă suficient de departe pentru a fi folosite la navigaţie.

Dar porumbeii pot auzi sunete pe care noi nu le percepem, ei pot auzi sunete cu frecvenţă foarte joasă, numite infrasunete. Vă puteţi imagina aceste infrasunete ca pe un bass profund, cu o frecvenţă aşa de joasă, încât nu le puteţi percepe, dar puteţi simţi vibraţia acestora. Şi aşa cum probabil aţi observat la bass, cu cât este mai profund (frecvenţă mai joasă), cu atât mai departe poate fi sesizat. Urechea umană poate percepe sunete de minim 12 Hz, dar porumbeii pot auzi mai jos de 0.05 Hz.

Deci, asta e grozav, porumbeii pot auzi sunete de frecvenţă joasă. Dar cum îi ajută asta să-şi dezvolte o hartă, dacă nu există o corelaţie între aceste sunete şi locurile din hartă.

Mecanismul ar putea fi următorul: Pământul prezintă un zumzet de fond constant, de aproximativ 0.14 Hz, cauzat de valurile oceanelor. Acest zumzet, numit microseism, este detectabil la mii de kilometri depărtare de oceane, deci aproape oriunde pe Pământ. În sine, zumzetul nu conţine multe informaţii pentru a putea ajuta porumbelul să navigheze, dar este afectat de caracteristicile topografice, cum ar fi munţii şi văile, cu laturile lor abrupte, care pot amplifica direcţional intensitatea acestui zumzet, astfel încât să poată oferi indicii infrasonice de navigaţie.

Cu alte cuvinte, porumbeii călători pot fi în măsură să perceapă diferenţe subtile ale acestui zumzet de fond al Pământului, diferenţe cauzate de caracteristicile terenului, şi apoi îşi pot stabili puncte de reper, cum ar fi balizele radio, cu ajutorul cărora se orientează.

Aşadar, se poate foarte bine ca porumbeii călători să zboare deasupra autostrăzilor sau a altor  forme de relief, deoarece acestea emit sunete, ci nu pentru că ele sunt vizibile în timpul zborului, afirmaţie susţinută de faptul că păsările îşi pot găsi cumva drumul către casă şi pe timp noros, atunci când straturile de nori blochează complet vederea solului.”

Porumbeii posedă, pe de o parte, simţul magnetic pentru a identifica direcţia corectă (busola), iar pe de altă parte, cu ajutorul infrasunetelor, ei îşi creează o hartă acustică. Probabil, corelează diferitele frecvenţe ale acelui zumzet de fond ale Pământului, cu diferite locaţii, stabilind puncte de reper. De aceea, porumbeii observaţi de dl. Cărmăzan din elicopter, nu zburau pe o traiectorie dreaptă spre casă. Ei încercau să se orienteze între diferitele puncte de reper de pe traseu. Mai mult ca sigur autostrăzile produc o discontinuitate pe această hartă acustică, iar porumbeii o reţin mult mai uşor.

Dar care să fie motivele pentru care se pierd totuşi porumbeii? Înţeleg că unii sunt mai dotaţi fizic şi pot ajunge înaintea celorlalţi acasă. Dar de ce unii nu mai ajung deloc? Ce afectează aşa de mult aceste infrasunete încât să nu le poată auzi?

“Problemele supersonice

Ca în orice teorie, nu poate fi convingătoare fără o modalitate de testare, iar cel care a venit cu această idee este nimeni altul decât John Hagstrum.

Pentru a testa faptul că porumbeii călători navighează, întradevăr, cu ajutorul infrasunetelor, Hagstrum a analizat unele dintre cele mai notabile catastrofe, în care porumbeii s-au pierdut în masă.

O astfel de catastrofă a avut loc în 1997, când aproximativ 60.000 de porumbei din Anglia au fost eliberaţi de la Nantes, de pe coasta de vest a Franţei. Un concurs peste Canalul Mânecii este unul obişnuit pentru columbofili, dar în acest caz majoritatea păsărilor s-au rătăcit, iar Hagstrum crede că motivul ar fi intersectarea rutei de zbor a porumbeilor cu cea a avionului Concorde care zbura de la Paris spre New York. Unda de şoc generată de avionul supersonic ar fi putut uşor afecta auzul de joasă frecvenţă al păsărilor, cauzând dezorientarea acestora, şi implicit rătăcirea sau pierderea lor.

Hagstrum a descoperit, de asemenea, o serie de alte concursuri care au fost parţial sau complet afectate de zborul unui avion supersonic, atât în Europa, cât şi pe coasta de Vest a Statelor Unite.

Corelaţia nu implică cauzalitate, bineînţeles, dar cel puţin sugerează că infrasunetele au fost implicate, aşa că Hagstrum a făcut mai multe cercetări.

Într-o lucrare viitoare din Journal of Experimental Biology, Hagstrum a utilizat modelarea acustică bazată pe condiţiile meteorologice şi pe topografia terenului pentru a investiga locaţii de lansare cunoscute ca fiind cu probleme pentru păsări.

El a descoperit că anumite combinaţii dintre condiţiile meteo şi caracteristicile topografice pot crea în mod constant “umbre” acustice, care blochează infrasunetele pe o anumită direcţie, ducând la pierderea porumbeilor.

Modelul Hagstrum explică, de asemenea, de ce porumbeii pleacă în direcţii greşite din unele locaţii. Topografia terenului şi vântul se pot combina, astfel încât, infrasunetele care vin dintr-o direcţie să fie percepute ca venind din o cu totul altă direcţie, iar porumbeii vor zbura întotdeauna direct spre acestea.”

Aşadar, perturbaţiile cauzate de topografia terenului şi de condiţiile meteo pot modifica infrasunetele în aşa măsură încât porumbeii să nu mai recunoască drumul corect către casă. Uneori, probabil porumbeii sunt convinşi că direcţia în care zboară este cea bună, însă datorită modificărilor infrasunetelor, aceştia pot ajunge foarte departe de casă.

“Alte observaţii

Ideea generală de folosire  a infrasunetelor de către animale ar explica o mulţime de alte lucruri. De exemplu, navigarea cu ajutorul infrasunetelor ar putea funcţiona şi sub apă, ceea ce ar explica modul în care balenele şi broaştele ţestoase călătoresc în oceane.

Infrasunetele ar putea explica, de asemenea, de ce animalele se sperie înaintea producerii cutremurelor. Ele pot auzi apropierea cutremurului prin frecvenţele extrem de joase.

Această este o teorie fascinantă, pe care Hagstrum a studiat-o mulţi ani pentru a obţine dovezi, şi este remarcabil să credem că animalele au o metodă aşa de eficientă de a călători la distanţe lungi.

Vor mai trebui făcute teste suplimentare înainte ca această teorie să fie concludent dovedită, dar în măsura în care o putem spune, se pare că aceasta este cea mai bună explicaţie de până acum referitor la navigarea porumbeilor.”

A treia parte, Concluzii personale, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/04/porumebii-si-infrasunetele-treia-parte.html