INTRODUCERE
„Viaţă de columbofil” este continuarea cărţii „Viaţă de porumbel”,
carte care a apărut în Aprilie 2016 şi care s-a bucurat de un real entuziasm
din partea cititorilor, în marea lor majoritate columbofili.
Redau mai jos câteva dintre comentariile cititorilor:
„Viaţă de Porumbel, o carte
excepţională, scrisă cu sufletul de un autor mai mult decât talentat, Marius
Nicolae! Mulţumesc autorului pentru deosebita onoare de a-mi trimite aceasta
carte cu autograf, îi recomand să continue să scrie. Are har, are talent şi
temeinice cunoştinţe columbofile! Citiţi această carte! Aveţi multe de învăţat despre
porumbei, despre sportivitate şi mai presus de toate... despre VIAŢĂ...!!!”
-
Colonel
rezervă Ștefan Georgescu
„Vă recomand o carte care ne
poate aduce aminte că porumbeii sunt pasiunea noastră.
O incursiune plăcută în
universul care ne este atât de drag nouă columbofililor, departe însă de
încrâncenarea disperată a normelor şi a câştigului cu orice preţ.”
-
Marius
Tunduc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România
„Toţi copii, care vor citi
această carte, se vor apuca de porumbei. Dacă ar fi după mine, cartea ar trebui
distribuită în şcoli, pentru că, într-un fel sau altul, viitorul columbofiliei
este acolo.”
- Regizor Ioan Carmazan
„După cum spuneam impactul
citirii cărții este înălțător pentru orice pasionat entuziast al porumbelului
voiajor, însă sentimentul care te încearcă când răsfoiești paginile impregnante
de tuş, pentru a afla detaliile din viaţa lui Last Blue, sunt covârșitoare.”
-
Mihai
Ciurte
Pentru cei
care nu au citit „Viaţă de porumbel”, mai jos, o să relatez pe scurt întâmplările
din această carte.
„Viaţă de porumbel” are în plin plan povestea unui porumbel voiajor de
concurs şi interacţiunea acestuia cu oamenii din viaţa sa, în strânsă combinaţie
cu o mulţime de noţiuni tehnice din sportul columbofil.
Astfel, în prima parte a cărţii – Băiatul
şi porumbelul – , porumbelul Last Blue vede lumina zilei în crescătoria lui
Ionel, profesor la o şcoală din vecinătatea Ploieştiului, un columbofil în
vârstă de şaizeci de ani, care s-a născut printre porumbei şi a crescut toată
viaţa aceste minunate păsări.
Numele porumbelului este dat de Mircea, şeful de post din localitate,
devenit columbofil în urmă cu doar câţiva ani, atunci când s-a mutat lângă
Ionel.
Last Blue se rătăceşte la etapa finală a sezonului de concursuri, cea
de la Nikolaev, unde fusese îmbarcat din greşeală. Acesta este momentul de
cotitură, punctul de întoarcere care va fi valorificat dintr-o altă perspectivă
în „Viaţă de columbofil”.
Rătăcit de la acest concurs, Last Blue zboară în derivă, purtat de vânt
şi ajunge în localitatea Lublin, din Polonia. Aici îl întâlneşte pe Mihăiţă, un
băieţel de şapte ani, bolnav de autism. Familia lui Mihăiţă se mutase temporar
în Polonia, deoarece aici găsiseră medici specialişti care le dăduseră speranţe
în legătură cu boala băiatului.
Paradoxal, vindecarea lui Mihăiţă se produce nu prin ajutorul primit de
la ceilalţi, ci prin ajutorul pe care băiatul i-l oferă porumbelului rătăcit şi
înfometat.
După însănătoşirea miraculoasă a băieţelului, Last Blue pleacă spre
casă, iar Otilia, mama băiatului, caută pe Internet proprietarul păsării şi îi
scrie o scrisoare, povestindu-i de minunea declanşată de acest porumbel.
În drum spre casă, destinul face ca Last Blue să pice în ghearele
uliului. Salvat în ultima clipă de doi copii, porumbelul este vindecat de către
Andrei, un columbofil de bun simţ, care se oferă să i-l trimită lui Ionel
printr-un prieten de-al său.
De pe bancheta din spate a maşinii prietenului, Last Blue ajunge în
mâinile unui braconier, pe care amicul lui Andrei îl luase în maşină. Reuşeşte
să evadeze din voliera acestuia, destul de greu, ajungând acasă pe jumătate
îngheţat, în timpul iernii.
În partea a doua a cărţii – Bătrânelul
şi porumbeii – Lucky, perechea lui Last Blue, împuşcată de doi vânători, reuşeşte
să zboare cu ultimele puteri spre casă, dându-şi ultima suflare alături de
partenerul său, pe acoperişul
crescătoriei.
Coincidenţa face ca acei vânători să fie luaţi în maşină de către familia
lui Mihăiţă, care se întorcea în România. Vânătorii le povestesc cum ucid ei
din plăcere porumbeii, moment în care băieţelului i se face rău, iar tatăl
acestuia, Radu, îi snopeşte în bătaie pe cei doi.
Între timp Ionel câştigă un pariu foarte dificil, mizând pe Last
Blue, dar pierderea femelei solzate pune
la mare încercare devotamentul porumbelului albastru, acesta plecând de acasă
în căutarea liniştii către locaţia păstrată undeva în memorie, şi anume, casa
băieţelului din Lublin.
Întâmplarea cu cei doi vânători îl aruncă din nou pe băieţel în acea
zonă crepusculară din mintea sa, conectându-se cumva cu porumbelul albastru şi
simţind durerea acestuia. Medicii îi prescriu o perioadă de odihnă, astfel
încât vizita, pe care şi-o programaseră deja la Ionel de ceva timp, are loc cu
întâziere şi nu îl poate preveni pe acesta de faptul că Last Blue va pleca de
acasă.
Mihăiţă şi părinţii săi se întorc în Polonia pentru a recupera
porumbelul albastru din crescătoria unui columbofil polonez.
Reveniţi acasă, părinţii săi cumpără casa cu acoperiş albastru, de
lângă Ionel, iar acesta îl ajută pe băiat să-şi construiască propria lui
crescătorie de porumbei.
Prima întâlnire dintre băiat şi bunicul George, tatăl amnezic al lui
Ionel, are loc în târgul de păsări. Bătrânelul vinde periodic câţiva porumbei
din crescătorie, pentru a asigura hrana celorlalţi, nerecunoscându-şi fiul,
care îi cumpără de fiecare dată aceste păsări, doar pentru a-i elibera apoi.
La sfârşitul părţii a doua,
Mihăiţă primeşte cadou de ziua sa, de la Ionel, câţiva pui de porumbel, pentru
a-şi popula noua sa crescătorie şi pe Last Blue, porumbelul albastru.
Partea a treia a cărţii – Dispariţia
– debutează cu un accident de circulaţie, al cărei victimă este bunicul
George, accident cu ocazia căruia acesta îşi recuperează memoria.
După sfaturile lui Ionel şi a bunicului George, Mihăiţă începe să-şi
formeze propria sa familie de porumbei, avându-l ca şi protagonist pe Last
Blue, care va fi folosit atât în planurile de reproducţie, cât şi ca zburător.
Mihăiţă pică în capcana lui Sandu, un coleg de club, pariind pe Last
Blue, însă cu ajutorul lui Mircea, Sandu este prins cum fură şi suspendat din
federaţia columbofilă.
Un presentiment rău pune stăpânire pe sufletul băiatului, iar într-o
dimineaţă acesta se adevereşte, Mihăiţă descoperind un adevărat masacru în
interiorul crescătoriei, mulţi porumbei fiind morţi şi de nerecunoscut, printre
care şi Last Blue.
Partea a patra – Fetiţa şi
porumbeii – are în prin plan pe Alessia, o fetiţă bolnavă de leucemie şi pe
tatăl acesteia Sorin, un columbofil foarte bun.
În ultimul timp Sorin îşi vânduse toţi porumbeii cu rezultate din
crescătorie, pentru a putea asigura tratamentul fetiţei sale. Însă, cu toate
aceste eforturi, boala evolua rapid şi doar o operaţie efectuată în străinătate
o putea salva pe Alessia.
Într-o zi, Tudor, unchiul Alessiei îi oferă acesteia cinci porumbei
aflaţi într-o stare precară de sănătate. Dragostea faţă de aceste păsări îi
aduce din nou zâmbetul pe faţă fetiţei. După ce scot pui din cei cinci masculi,
Sorin şi Alessia îi eliberează.
Spre suprinderea lor, unul dintre aceştia se întoarce în crescătorie,
cu toate că-i eliberase de la o distanţă rezonabilă de casă. Caută pe Internet
proprietarul acestui porumbel şi-i scrie o scrisoare.
Proprietarul se dovedeşte a fi Mihăiţă, iar porumbelul este nimeni
altul decât Last Blue.
Chiar în momentul în care Mihăiţă le citea scrisoarea prietenilor săi,
pe poarta casei intră şi Mircea victorios. Prinsese răufăcătorii care îl
furaseră pe Last Blue, acoperindu-şi urmele prin uciderea mai multor porumbei.
Îi ultima parte a cărţii – Băiatul,
fata şi porumbelul – se vorbeşte despre un sport columbofil futurist, aşa
cum îl visează Mihăiţă.
În acest viitor, GPS-uri minuscule au înlocuit CIP-urilor de pe
picioarele porumbeilor, astfel încât aceştia pot fi urmăriţi în orice moment pe
ecranul holografic realizat de aplicaţia ColumboNET.
Mihăiţă visează şi întoarcerea lui Last Blue în propria crescătorie,
iar la trezire realizează că singurul element comun dintre vis şi realitate
este revenirea porumbelului albastru.
Alessia se mută împreună cu tatăl ei în Ploieşti şi în următorii ani
îşi formează, împreună cu Mihăiţă, o familie invincibilă de păsări.
Last Blue se sacrifică pentru ceilalţi porumbei şi cade pradă şoimului,
dându-şi ultima suflare în mâinile celor doi prieteni ai săi: băiatul şi
fetiţa.
Cartea se încheie cu dialogul dintre Ionel şi Mircea:
-
Ştii care pui mi-a sosit primul, de la această
etapă catastrofală, de Nikolaev? îl întrebă Ionel, pe tânărul său prieten.
-
Să nu-mi spui că Last Blue? zise Mircea.
-
Ba tocmai el, îi răspunse Ionel. Adu-ţi aminte
că nici nu am vrut să-l îmbarc.
Acesta este punctul de întoarcere către o altă realitate, o realitate
în care Last Blue găseşte drumul spre casă de la acea etapă catastrofală,
întâlnirea din Lublin cu băieţelul nemaifiind posibilă.
Această nouă perspectivă este prezentată în „Viaţă de columbofil”.
Mihăiţă, Ionel, Mircea, bunicul George, Alessia vor rămâne eroii
principali, dar vor apărea şi alte personaje noi care vor completa povestea
columbofilă.
Va urma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu