"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



luni, 11 decembrie 2017

Viata de Columbofil - Cap.II - Saptamana Altfel, de Marius Nicolae


Capitolul II

SĂPTĂMÂNA ALTFEL





„A fi apt de o pasiune şi a nu o trăi, te face incomplet şi limitat.”

-          Oscar Wilde





Ionel era profesor la şcoala din sat. De multă vreme, le promisese elevilor săi că o să le povestească despre porumbei şi despre sportul columbofil. Acum sosise momentul. Era Săptămâna Altfel.

-          Ce înseamnă sportul columbofil, domnule diriginte? a fost prima întrebare adresată de copii.

-          Înainte de a înţelege sportul columbofil va trebui să înţelegem în primul rând porumbeii, iar pentru asta aveam nevoie de multă dragoste şi pasiune. Va trebui să ne deschidem larg sufletul în faţa acestor minunate păsări, iar ele îşi vor deschide aripile, pentru a zbura cu viteză cât mai mare spre casă, spre noi, spre propria pereche şi propriul cuib.

Văzând feţele mirate ale elevilor, Ionel continuă:

-          Există o limită, destul de fluidă, dintre pasiune şi dorinţa de câştig. Aici apare diferenţa dintre campioni şi ceilalţi. Doar cei care simt cu adevărat porumbeii vor şti să-i protejeze, oprindu-i, de exemplu, acasă de la o etapă, atunci când aceştia nu sunt pe deplin recuperaţi fizic. Chiar dacă acest lucru ar putea însemna pierderea unei norme sau a unei cupe naţionale. Campionii nu riscă să piardă un porumbel doar de dragul unei cupe.

Ionel se născuse printre porumbei, tatăl său George fiind acela care îi insuflase microbul columbofil. Gândul bărbatului zbură în trecut, la acele zile fericite când el şi tatăl său formau o echipă. Acum totul era doar o amintire, accidentul stupid de care suferise tatăl său, în urmă cu câţiva ani, îi furase acestuia amintirile.

-          Atunci când vă aflaţi în jurul porumbeilor, puteţi simţi valuri de energie vibrantă, puteţi simţi cum grijile voastre se descompun,   lăsându-vă mintea deschisă pentru noi provocări. Am vrut să subliniez, copii, faptul că sportul columbofil trebuie să aibă la bază pasiune, dragoste şi multă răbdare. Însă beneficiile sunt infinit mai mari.

-          Eu şi tatăl meu, zise repede Costel, elevul din ultima bancă, concurăm cu porumbeii. Avem o persoană angajată care le face curăţenie, le dă mâncare şi le administrează tratamente. Noi doar îi aşteptăm să se întoarcă acasă.

-          Dar în acest mod cred că pierdeţi adevărata frumuseţe, spuse Viorel, uitându-se în ochii dirigintelui pentru confirmare.

-          Ha! Ce ştii tu? Noi câştigăm de fiecare data, i-o reteză scurt Costel, vizibil înfuriat de remarca colegului său.

-          Copii, spuse dirigintele, columbofilia se poate practica în multe moduri. Important este ca voi să vă simţiti bine. Fiecare om are propriul său filtru de percepţie, propriul său mod de a vedea realitatea. Unii sunt mulţumiţi să privească pedigree-le frumos colorate, alţii se simt împliniţi doar în prezenţa porumbeilor.

-          Dar cum se desfăşoară mai exact aceste concursuri? întrebă un alt elev.

-          Păsările sunt îmbarcate, în ziua sau zilele premergătoare etapei de concurs, apoi sunt transportate la locul de lansare cu ajutorul maşinilor echipate special în acest scop, le explică profesorul Ionel. Etapele de concurs se clasifică, în funcţie de distanţa de zbor, în etape de viteză şi demifond, realizate de la distanţe mici şi medii, respectiv, fond şi maraton, concursuri realizate de la distanţe mari şi foarte mari, ajungându-se chiar şi la distanţe de peste o mie şi cinci sute de kilometri. Bineînţeles că şi familiile de porumbei sunt specializate pe distanţe diferite de concurs. Aceste diferenţe sunt, uneori, destul de evidente. Columbofilii experimentaţi îşi pot da seama de tipul porumbelului doar ţinându-l în mână.

-          Iar la sosire, cip-ul electronic, de pe piciorul porumbelului este citit de trapa electronică, înregistrând timpul exact de zbor, pe baza căruia se fac clasamentele, zise Costel.

-          Aşa este, completă dirigintele, tehnic aşa se întâmplă. Însă momentele premergătoare sosirii porumbeilor acasă sunt momente speciale. Emoţiile resimţite sunt cu totul speciale.



***



Last Blue zbura alături de stolul de porumbei. Era fericit. De câteva zile îşi reîntâlnise perechea, acea solzată care îl cucerise încă din toamna trecută. Imediat ce stăpânul a eliberat femela, în compartimentul masculilor, Last Blue zburase lângă solzată, recunoscând-o.

Stolul făcu o eschivă rapidă, mărindu-şi altitudinea. Un uliu porumbar apăruse la orizont. A simţit forţa uliului, care se deplasa cu viteză mare spre stolul de porumbei. Porumbelul din fruntea stolului, care îi coordona, a impus stolului să urce cât mai sus. Însă uliul a dedus rapid acest lucru atacându-i fulgerător.

Last Blue a simţit iarăşi acea forţă care îl îndrumase în urmă cu câteva luni, în timp ce se rătăcise. Ştia ce trebuie să facă.

Preluă conducerea stolului, schimbând direcţia de zbor. Porumbeii se îndreptau acum direct spre uliu.

Uliul a fost derutat la început de comportamentul stolului de porumbei. A fost tentat să renunţe la atac, însă puii îl aşteptau înfometaţi în cuibul din pădure.

Îşi continuă ascensiunea, ştia că stolul de porumbei nu va putea urca la fel de repede şi la fel de sus ca el. Apoi, după câteva secunde îşi reluă atacul. A văzut porumbelul care rămăsese în urma stolului şi se aruncă asupra lui. Nu avea de unde să ştie că acel porumbel albastru nu era cel mai încet ci, dimpotrivă, acesta era cel mai agil dintre toţi. Simţea cum se apropia cu fiecare secundă de prada sa, doar un pic şi aceasta se va afla în ghearele sale ascuţite. Apoi simţi crengile copacilor rănindu-l. Nu înţelegea cum, dar acel porumbel reuşise să scape.



***



Pe faţa lui Mihăiţă apăru o urmă de zâmbet. Reuşise! Nu-şi amintea bine ce, însă ceva îi spunea că totul este în regulă. De parcă ceva cu adevărat important tocmai se întâmplase.

Singurul lucru de care-şi amintea era copacul, acel copac de lângă casa cu acoperiş albastru… Acel copac printre crengile căruia îşi găsise liniştea. Nimeni nu cunoştea mai bine ca el acel copac. Doar că nu-şi amintea unde se afla acel copac.

Ar fi vrut să strige de bucurie, însă corzile sale vocale, întregul său corp nu ştia cum să facă asta. Doar acel zâmbet insesizabil se putea vedea pe faţa sa.

Reuşise!

Totul fusese altfel de data asta…



-          Va trebui să facem şi asta, îi spuse Otilia soţului ei, în timp ce privea la foaia de hârtie. Sunt sigură că aceste manifestări sunt încercările lui Mihăiţă de a comunica cumva cu noi, cu lumea noastră.


Continuarea aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2017/12/viata-de-columbofil-cap-iii-litere-si.html


Celelalte parti, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/viata-de-columbofil.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu