Viata de porumbel - XVII. Generatii

Capitolul XVII

GENERAŢII

 “Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multă dragoste.”

-          Maica Tereza

Bătrânul îşi aducea aminte de acea perioadă, din tinereţea sa, în care a reînceput să concureze porumbeii voiajori. Renunţase la zboruri, odată cu naşterea fiului său, dar nu şi la porumbei.

În primăvara anului în care Ionel împlinise opt ani, George terminase de construit noul adăpost pentru porumbei.

-       E timpul să ne selecţionăm foarte bine porumbeii, îi spusese acesta fiului său. Sunt sigur că nu vom rămâne cu foarte mulţi la toamnă, dar va fi un început.

-       Înţeleg. Dar va trebui să aducem alţii, mai buni.

-       Aşa este. Am luat legătura deja cu câţiva crescători de porumbei din zona noastră, în vederea achiziţionării unor pui din primele serii.

Altele erau relaţiile dintre oameni în acea vreme. Toţi columbofilii de la club erau prieteni, nu concurau pentru bani, concurau de plăcere. Iubeau cu adevărat porumbeii. Se ajutau reciproc. Îşi amintea de puii primiţi, aproape pe nimic, de la aceştia.

-       Ionel, avem şaizeci de pui în noua crescătorie! Douăzeci sunt din porumbeii noştri, iar restul de la diverşi columbofili din zonă.

-       De ce nu am luat şi din altă parte, tată, de ce ne-am oprit doar la crescătorii de porumbei locali? întrebase atunci Ionel.

-       Porumbeii au capacitatea de a se adapta la condiţiile zonei geografice din care fac parte şi, mai ales, la condiţiile de concurs specifice acelei zone. Unii numesc asta aclimatizare. Dacă luam porumbei din altă zonă a ţării, probabil s-ar fi pierdut repede sau nu ar fi dat randamentul aşteptat de noi. Nu ne-am fi putut da seama de valoarea reală a păsărilor.

-       Ce o să facem cu aceşti pui, tată?

-       O să-i selectăm cât mai dur în sezonul din toamnă. Nu vom favoriza pe niciunul. Nu ne vom uita la originea acestora decât la sfârşitul sezonului. Cei mai buni vor pune bazele crescătoriei noastre.

Toamna, după ce s-au terminat concursurile, au rămas cu mai puţin de douăzeci de pui. Bătrânul îşi amintea de calculele făcute în iarna acelui an, câte speranţe îşi pusese în noile perechi de reproducţie.

-       Avem un sânge foarte amestecat în crescătorie, îi spusese fiului său. Va trebui să încercăm cât mai multe combinaţii între aceşti porumbei şi să scoatem destul de mulţi pui din fiecare combinaţie. Doar aşa putem descoperi cele mai bune cupluri.

Astfel, în primăvara următoare, au reuşit să scoată trei serii de pui, câţiva s-au pierdut în jurul casei, însă au rămas cu destul de mulţi pentru concursurile din toamnă. Cu câtă dragoste îi pregătiseră, împreună cu soţia şi fiul său, pentru fiecare antrenament sau concurs. Îşi amintea de emoţiile pe care le trăiseră, aşteptându-i de la zbor.

***

-       Mihăiţă, când am început concursurile de porumbei, în urmă cu vreo cincizeci de ani, am luat-o de la zero, împreună cu tatăl meu.

Recuperarea tatălui pierdut a produs o mare schimbare în viaţa lui Ionel. Acesta era tot timpul vesel şi bine dispus.

-       Au trebuit să treacă doi ani, pentru a descoperi porumbeii cu adevăraţi buni. Columbofilii din ziua de azi nu mai au aşa de multă răbdare. Ei vor rezultate peste noapte, vor să-şi amortizeze cât mai repede cheltuielile. Însă sportul acesta trebuie privit ca o pasiune. Iar într-o pasiune nu conteză câţi bani investeşti. Pentru că o faci pentru tine, pentru sufletul tău.

-       Ce aţi făcut după aceea, îl întrebă Mihăiţă?

-       Am zburat puii rămaşi şi în următorul an, iar dintre aceştia am descoperit patru porumbei cu adevărat foarte buni. Conform teoriei tatălui meu, dacă vrei să obţii zburători buni, atunci sunt bune încrucişările şi ideal ar fi ca liniile încrucişate să fie cât mai diferite, iar dacă doreşti să obţii reproducători buni, atunci trebuie să apelezi la consangvinizare.

-       Consangvini…, cum? Ce înseamnă? întrebă Mihăiţă confuz.

-       Consangvinizarea reprezintă împerecherea înrudită, uneori apelându-se chiar la incest. Dar regula numărul unu este ca această consangvinizare să o începi atunci când, întradevăr, ai în crescătorie porumbei foarte buni. Produşii obţinuţi din aceste combinaţii vor fi dedicaţi, în special, compartimentului de reproducţie. De ce? Pentru că de regulă consangvinizarea duce la o scădere a vitalităţii, iar în lipsa acesteia porumbeii nu pot obţine rezultate bune.

-       Şi cum aţi aplicat practic toate aceste chestii? îl întrebă băiatul.

Teoria părea destul de grea, însă spera să înţeleagă din practică mai multe lucruri.

Ionel fusese la fel de dezorientat ca şi el, cu aproape cincizeci de ani în urmă.

 

***

-       Ce vom face cu aceşti patru porumbei, tată?

-       Nu atât de multe, pe cât vom face cu părinţii lor, îi răspunsese tatăl său.

Au căutat, în caietul de evidenţă, combinaţiile din care obţinuseră aceşti super porumbei, apoi tatăl său a plecat de acasă cu o bucată de hârtie pe care-şi notase seriile acestora şi cu un coş gol.

-       Ionel, haide repede să-ţi arăt ce porumbei am adus, îl strigase tatăl său, în după-amiaza aceleaşi zile, scoţând din coş câţiva porumbei maturi.

-       Ce sunt cu aceşti porumbei tată?

-       I-am împrumutat până la toamnă. Îi vom folosi la reproducţie.

-       De ce? De unde?

Ionel avusese o mulţime de întrebări.

***

-       Tata a mers la crescătorii de porumbei de unde luase, în urmă cu doi ani, acele păsări care se dovediseră a fi foarte bune reproducătoare. A împrumutat de la fiecare columbofil o rudă foarte apropiată cu acestea. De exemplu, pentru un mascul a împrumutat mama acelui mascul sau o sora de-a lui. Pentru o femelă a împrumutat tatăl sau un frate de-al ei. Şi tot aşa.

-       Aşa! Şi? zise Mihăiţă care aştepta continuarea cu maximă curiozitate.

-       În toamna acelui an, acei porumbei buni reproducători au fost împerecheaţi cu rudele lor. Consangvinizare foarte strânsă. Îmi aduc aminte că unii pui din aceste perechi nu au supravieţuit. Cu cât consangvinizarea are efect mai mare, cu atât urmaşii au o vitalitate mai mică. Însă inteligenţa, caracterul şi viteza de zbor se păstrează intacte.

-       Încep să înţeleg. Iar în primavara următoare aţi folosit aceşti pui la încrucişări.

-       Eşti foarte inteligent, recunoscu Ionel. Aşa este. Am încrucişat porumbeii, folosind aceleaşi combinaţii de linii care dăduseră rezultate. Consangvinizare urmată de încrucişare. Acesta este secretul succesului în acest sport.

Ionel şi-a amintit de explicaţia tatălui său. Ideea era că, dacă o încrucişare dintre două linii diferite produce porumbei buni, atunci consangvinizarea acelor linii, urmată de încrucişarea produşilor obţinuţi, ar duce la obţinerea unor păsări chiar mai bune.

-       Super tare! exclamă Mihăiţă.

-       În anul următor, am regândit compartimentul de reproducţie, folosind această teorie. Am obţinut porumbei excelenţi, care cu greu au putut fi învinşi în concursurile grele.

-       Spuneţi-mi vă rog, în acea vreme, la fel de mult se tratau porumbeii, cu tot felul de medicamente?

-       Evident că nu. Însă mereu au existat crescători de porumbei care s-au metamorfozat în adevăraţi profesori, imediat ce au avut o etapă bună. Aceşti oameni simpli, în viaţa de zi cu zi, încep să se simtă dintr-odată deştepţi şi să ofere sfaturi, despre ce să faci şi ce să nu faci. În viaţă, cele mai năstruşnice minciuni le auzi de la vânători, pescari, politicieni şi columbofili. Cei care se simt bine oferindu-le propriilor păsări fel de fel de medicamente şi suplimente ar trebui să continue să facă acest lucru. Important este să se simtă bine. Însă nimic nu va reuşi să transforme păsările mediocre în păsări de calitate. Mereu au existat şi vor exista acei făuritori de iluzii care îţi promit succesul, cu condiţia să utilizezi produsele lor, produse de care, spun ei, porumbeii au absolută nevoie.

-       Ştiu ce spuneţi! zise Mihăiţă. Citeam, zilele trecute, diverse scheme de pregătire şi recuperare pentru porumbeii voiajori. Şi am rămas surprins să descopăr, după ce am pus totul pe hârtie, că nu îmi ajungeau zilele săptămânii pentru a administra toate acele produse considerate obligatorii.

-       Einstein spunea aşa: “Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.” Înţelegi ce vreau să spun!

Continuarea in cartea "Viata de Porumbel"