Viata de porumbel - IX. Din nou acasa, de Marius Nicolae

Trecuseră trei luni de când se afla în crescătoria braconierului. Cu fiecare pană năpărlită “Last Blue” simţea ca este tot mai aproape de ţelul lui. Acela de a zbura sus pe trapa, singura portiţa de evadare. Odată ajuns acolo ar fi reuşit să scape din acest coşmar.

***

Ionel face parte din crescătorii care îşi eliberează la zbor porumbeii şi în anotimpul rece, însă doar în zilele însorite, în care se înregistrează temperaturi pozitive.

-     Curajul de a încerca metode noi, face deosebirea în acest sport, Mircea, îi spusese el cu ceva timp în urmă, tânărului său prieten. Curajul de a concura şi a selecta păsările, curajul de a trece mai departe atunci când păsările valoroase nu-şi găsesc drumul către casă, curajul de a lăsa porumbeii să zboare liber, chiar şi pe timpul iernii.

Ionel separa porumbeii pe sexe doar cu câteva săptămâni înainte de vaccinul obligatoriu de paramixoviroză.

Era o zi geroasă, ninsese toată noaptea, acum se oprise, însă vizibilitatea era foarte scăzută. Ionel tocmai oferise masa de seara, păsărilor. Aşteptă până ce toţi porumbeii băură apă, apoi le lua adăpătorile pentru a nu îngheţa peste noapte.

Ieşi din crescătorie şi, instinctual,  privi spre cer. La început crezu ca vederea îi joaca feste. Foarte sus zări un punct ce se deplasa cu viteză foarte mare pe direcţia crescătoriei.

***

Îşi aducea aminte de privirea disperată a braconierului în timp ce încerca să-şi înalţe toţi zburătorii. Dacă ar fi privit pe trapă l-ar fi descoperit înainte de a o deschide. Însă nebunia pusese stăpânire pe braconier şi nu mai putea gândi clar.

 La început, “Last Blue” zburase împreună cu ceilalţi porumbei. Trebuia să se asigure că este în stare să zboare bine, înainte de a părăsi stolul. Avea şi acum în memorie amintirea ultimului său zbor.

După câteva ture de recunoaştere, realiză ca indiferent cât de mult ar fi ocolit, nu avea nicio altă posibilitate decât aceea de a traversa munţii. Brusc se desprinse de stol şi porni singur pe direcţia crescătoriei.

Zbura doar de două ore, şi aripile începuseră să-i îngheţe, simţea ace de gheaţa în muşchii pieptului. Ştia că trebuie să se oprească. Coborî pe un acoperiş mai înalt.

Nu avea nevoie de mâncare sau apă. Acum prioritatea lui era să ajungă, în sfârşit, acasă.

Îi trebui mai mult de o jumătate de oră să se simtă din nou în stare să zboare. Găsi o vale prin care traversă muntele, însă odată ajuns de partea cealaltă a muntelui a trebuit să-şi modifice direcţia de zbor. Ocolise destul de mult.

Nimic nu mai conta. Ştia că în curând o să vadă copacul cel înalt şi acoperişul albastru.

Când ajunse la 200 de metri de crescătorie, “Last Blue” îşi strânse aripile şi plonjă. Zburase la o altitudine foarte mare pentru a nu pica iarăşi în ghearele păsărilor de pradă.

Văzu copacul cel înalt şi acoperişul albastru şi îşi dădu seama că a ajuns în sfarsit acasă. Ateriză cu viteză direct pe trapă. Inima îi bătea cu putere. În faţa crescătoriei era o persoana. Când îi recunoscu faţa crescătorului, se linişti. Se dezechilibră şi pică de la înălţime pe zăpada de dedesubt. Era îngheţat şi epuizat.

***

Sentimentul revenirii unui porumbel acasă, indiferent dacă este vorba de 10, 100, 1000 de kilometri, sau de la un braconier, este adevărata frumuseţe a sportului columbofil.

Ionel luă în mâini porumbelul pe jumătate îngheţat. Inima îi bătea la fel de tare ca cea a porumbelului din mâinile sale.

Realiză că dacă nu s-ar fi aflat în faţa crescătoriei în acel moment, cu siguranţă pasărea nu ar fi putut supravieţui.

Nu-şi putea imagina cum a putut zbura în astfel de condiţii. Penele îi erau îngheţate. Mai târziu avea să afle că din aripa stângă îi lipseau două remige, a şasea şi a şaptea.

Intră repede cu porumbelul în casă, la căldură. Încă nu ştia despre ce porumbel era vorba, dar ceva în subconştient îi spunea că este el, “Last Blue”.

Deocamdată nu putea citi seria de pe inel, acesta fiind acoperit cu gheaţă. Însă nu seria conta acum. Salvarea porumbelului reprezenta prioritatea numărul unu.

Soneria sună, iar Ionel se grăbi să deschidă uşa de la intrare. Era Mircea, prietenul columbofil, care sosise într-un suflet. Din tonul vocii de la telefon înţelesese că e vorba de ceva foarte important.

După un moment de tăcere, Ionel spuse:

-     S-a întors acasă!

Mircea era intrigat de faptul că Ionel nu-i oferea mai repede toate datele.

-     Cine s-a întors? întrebă el repede.

-     Cine crezi? replică Ionel, tot cu o întrebare.

-     Mă mai ţi-i mult pe jar? întrebă Mircea, vizibil iritat.

-     Ionel simţea că nu mai putea pune la încercare mult timp rabdarea prietenului.

-     Un porumbel pierdut la zborurile din aceasta toamnă. Un porumbel pe care l-am crezut mort cu ceva timp în urmă. Un porumbel care m-a învăţat că totul este posibil cu speranţă şi credinţă.

-     Este vorba de “Last Blue”? întrebă tânărul, iar nerăbdarea i se putea citi din ce în ce mai uşor pe faţă.

-     “Last Blue” a dispărut la Nikolaev, continuă Ionel. “Blue Miracle” a ajutat un copil să iasă la suprafaţă din lumea de vis în care se afla, “Blue Survivor” a reuşit să scape din ghearele uliului, iar porumbelul de care vorbesc eu a reuşit să evadeze din mâinile unui braconier şi să ajungă acasă pe jumătate îngheţat şi fără două remige într-o aripă. Toţi la un loc sunt un tot. Un porumbel albastru minunat.

Se ridică în picioare şi în timp ce se îndrepta spre ieşirea din casă, spuse:

-     Vino!

Tânărul îl urmă în crescătorie. Pe cea mai de sus odihnitoare stătea porumbelul albastru. Începu să turuie imediat ce-şi văzu crescătorul.

Era “Last Blue”. Trecuse 3 luni de când îl văzuse ultima oară. Datorită unei greşeli, fusese îmbarcat pentru etapa care i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Era foarte slăbit şi obosit, însă în ochi i se putea citi bucuria de a fi iarăşi în propria crescătorie.

-     Uimitor! exclamă tânărul.

-     Acest porumbel reprezintă la un loc toate frumuseţile şi greutăţile sportului columbofil. Probabil, mulţi porumbei trec prin aceleaşi greutâţi, însă, pe noi crescătorii nu ne intereseaza decât partea cu rezultatele. Acest porumbel mi-a schimbat ireversibil viziunea mea despre acest sport.

-     Şi mie, adaugă tânărul. Dar tot vreau să dau de urma braconierului. Astfel de oameni nu au ce caută printre noi.

-     Frustrarea va exista mereu în această lume. Dar niciodată astfel de oameni nu vor obţine altceva decât dispreţul celor din jur.

***

Femeia, închise telefonul, apoi se întoarse către fiul său, spunând:

-     Porumbelul albastru a ajuns în dimineaţa asta acasă. În ultimele trei luni a fost , mai întâi, rănit de uliu şi, apoi, a ajuns în mâinile unui braconier.

-     Ştiu, mamă! răspunse acesta.

Sfârşitul primei părţi

Toate celelalte capitole le puteti gasi aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/viata-de-porumbel.html

Sper ca nu v-am plistisit prea mult cu povestea porumbelului "Last Blue". Am incercat sa intercalez si destule informatii tehnice despre sportul columbofil.

Continuarea aici:
X. Ritualuri
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/02/viata-de-porumbel-x-ritualuri-de-marius.html