Capitolul XII
MAREA
PIERDERE
“Când este vorba de problemele importante ale vieţii,
întotdeauna trebuie să te grăbeşti ca şi când de pierderea unui singur minut ar
depinde totul.”
-
Vissarion
Grigoryevich Belinski
Trapa
a coborât, iar masculii au ieşit la zborul de dimineaţă. În câteva clipe se aflau
sus pe cer. Era răcoare şi porumbeii zburau de plăcere pe o astfel de vreme. Însă
nu şi Last Blue. Ştia că, undeva, în apropiere se află porumbiţa lui solzată.
A
văzut-o. A părăsit stolul şi a coborât lângă ea. Era fericit. A început să
turuie, rotindu-se de jur împrejur. Porumbiţa a vrut să se ridice, însă
picioarele nu o ascultau.
Last
Blue simţea tot mai acut durerea femelei. A continuat să turuie, ca şi cum ar
fi vrut să-i transmită curaj şi putere. S-a lăsat lângă ea în jgheab şi a
ciugulit-o blând, cu ciocul pe cap.
Cu
ultimele puteri porumbiţa şi-a ridicat capul spre el. Dacă ar fi putut vorbi
i-ar fi spus că a încercat să facă totul pentru a ajunge acasă mai devreme. A
traversat direct norii, riscând să-şi ude penele şi să nu mai poată zbura. A reuşit
să facă faţă tentaţiei de a coborî la apă, deşi îi era foarte sete. A continuat
să zboare pe direcţia crescătoriei, chiar şi atunci când vântul îi bătea direct
în faţă. A sperat să ajungă doar mai repede în cuibul ei, acolo unde ştia că el
o aşteaptă. Apoi a simţit acea durere traversându-i trupul, de parcă acesta
s-ar fi spart în mii de bucăţi. A zburat mai departe cu sângele şiroindu-i din
rănile făcute de alice. Acum era acasă, era împreună cu el. Şi-a lăsat capul
jos pe acoperişul de tablă şi a murit.
Last
Blue a stat o vreme lângă porumbiţa solzată. Din când în când zbura, bătând cu
putere din aripi, ca şi cum ar fi vrut ca solzata să-l urmeze, apoi cobora din nou lângă ea. Ştia
că o pierduse. Îşi pierduse speranţa.
***
“Daţi-mi pacea şi liniştea din crescătorie, în fiecare
zi! Acolo, pot să nu mă gândesc la nimic, iar oamenii nici nu-şi imaginează cât
de plăcut este acest lucru.”
-
Ad Schaerlaeckens
Ionel
pregătise cu toată priceperea lui porumbeii pentru al doilea fond. Porumbeii se
selectaseră de-a lungul timpului pe modul lui de lucru, iar el încerca să intervină
cu cât mai puţine schimbări în viaţa păsărilor, mai ales pe timpul
concursurilor, pentru a nu le induce un stres suplimentar.
Îi
iubea la fel de mult pe fiecare în parte. Porumbeii erau o parte din el. Le
cunoştea tuturor calităţile şi defectele. Ştia că fiecare pasăre este unică în
felul său, iar folosirea unei anumite metode putea motiva pe una sau demotiva
pe alta. Trebuia să lucreze individual. De aceea prefera să crească puţini
porumbei. Cei care nu erau pe măsura aşteptărilor lui erau oferiţi cadou.
Niciodată nu vânduse porumbei. E drept că nici nu cumpărase prea mulţi.
Preferase să-şi formeze propria familie de porumbei, prin selecţii succesive.
Se
gândea la marea greşeală pe care o făcuse atunci când pariase pe Last Blue.
Avea încredere în acest porumbel, în schimb, după tragedia prin care trecuse săptămâna
trecută, îi era teamă pentru el. Găsise femela împuşcată pe casa vecinului. Porumbiţa
zburase ultimii kilometri, poate şi mai mult, cu pieptul găurit de alice.
- De unde atâta ambiţie la aceste făpturi? se întrebă
Ionel. Şi totul pentru câteva ore de stat împreună cu partenerul. Columbofilia
este prea dură uneori.
Porumbeii
aveau de trecut prea multe hopuri în drumul lor spre casă. Păsările răpitoare,
braconierii, vânătorii, canicula, ploaia, vântul şi multe altele. Toate aceste
lucruri erau împotriva lor. Iar ei nu aveau decât două aripi pentru a face faţă
acestor condiţii. Două aripi care îi aduceau la cuibul lor şi la partener.
Uneori aceste aripi le erau frânte, însă ei tot încercau să ajungă în propria
crescătorie. Lucky a preferat să moară acasă decât undeva pe câmp. Deşi rănile îi
fuseseră fatale, preferase să zboare în continuare, în loc să se oprească...
Continuarea capitolului, doar in cartea VIATA DE PORUMBEL
Primele capitole, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu