Inaintea marelui Derby - Donetsk

Mai sunt doar câteva zile până la mult aşteptatul Derby de la Donetsk. Aş fi vrut ca la acest concurs să pot angaja mai mulţi porumbei însă, aşa cum am scris şi în alte postări, fondul de la Dobra Krynystya a fost piatra mea de încercare în acest sezon.

Iată care va fi echipa mea pentru Donetsk. E mult spus echipă, deoarece  voi angaja doar 3 porumbei, însă pentru mine ei sunt adevăraţii mei învingători:

“Mickey” (M-2011, fiu “Little Blue”, Marian Mohora)

Acest mascul a zburat urmatoarele etape până acum:

1.       Focsani  (viteză)–  126 km

2.       Barlad (viteză)– 184 km

3.       Albita (viteză)– 256 km  - CLASAT!

4.       Ștefăneşti (demifond) – 320km – CLASAT!

5.       Barlad 2 (viteză) – 184 km – CLASAT!

6.       Dobra Krynystya (fond) – 547 km – SOSIT ÎN PRIMII 10%! (anulat ceasul din motive pe care nu vreau să le discut aici).

Anularea ceasului la această etapă a fost un punct de cotitură în ceea ce-l priveşte pe “Mickey”. Acesta avea clasate două etape de viteză şi una de demifond. Clasarea acestui fond l-ar fi adus la doar un Demifond şi o etapă la alegere de o normă la General. Însă nu a fost să fie.

7.       Krivoi Rog (fond) – 655 km – CLASAT!

După această etapă am fost am avut în faţă două posibilităţi: să încerc obţinerea unei norme la categoria General sau să încerc să merg mai departe spre maraton. Am ales a doua variantă. De ce? Am considerat că este mult mai important să definesc limitele porumbeilor mei decât să obţin o normă. Probabil, deşi nu sunt 100% sigur, dacă primul fond era validat, atunci aş fi încercat să obţin normă la fond, angajându-l la al doilea Krivoi Rog.

8.       Pavlograd (maraton) – 849 km

De la primul maraton din viaţa sa, “Mickey” a sosit cu o viteză de cca. 1005 mpm, o viteză destul de bună pentru un concurs de maraton. Cu toate acestea, această viteză nu i-a adus clasarea.

După acest concurs am vrut să-l opresc acasă, însă vitalitatea acestui mascul mă impinge să-l angajez şi la Donetsk.

Aşadar, “Mickey” totalizează în acest an nu mai puţin de 3100 km, iar dacă va reuşi să treacă de Donetsk, peste 4000 de km zburaţi.

“Roşia” (F-2011, fiică “Redbull”, Adrian Crăciunescu)

Această femelă, tardivă de 2011, a zburat în acest an, la fel ca şi “Mickey” în aceleaşi concursuri, reuşind să claseze doar etapa de viteză de la Albiţa, demifondul de la Ștefăneşti şi sosind în primii 20% şi la fondul catastrofal de la Dobra Krynystya, etapa cu ceasul anulat.

De la etapa de maraton de la Pavlograd a sosit un pic întârziată, a doua zi dimineaţa. Să sperăm că în Derby-ul din weekend va reuşi să ajungă acasă cu bine.

Conicidenţă sau nu, “Mickey” şi “Roşia” sunt în cuplu chiar din sezonul trecut, anul acesta reuşind să obţin chiar şi doi pui din ei, primul înaintea sezonului, iar al doilea fiind eclozat imediat după etapa de la Dobra Krynystya. Numele acestuia al doilea pui este chiar “Dobra” şi sper să pot scrie multe lucruri frumoase despre el în viitor.

“Leila” (F-2012, fiică “Redbull”, Adrian Crăciunescu)

Iată că această yearlingă, căreia nu i-am dat nicio şansă la începutul sezonului, a reuşit să ajungă până aici, reuşind o viteză destul de bună – cca. 940 mpm – de la maratonul Pavlograd.

Povestea ei a început în urmă cu un an de zile. Avem cu toţii în voliere porumbei care ne incomodează. “Leila” a fost una dintre aceşti porumbei. De statură mică, cu o formă mai mult rotundă, exact opusul a ceea ce vreau eu de la porumbei, “Leila” era singurul pui care ateriza pe o casă vecină. În acelaşi loc de unde, vreme de un an jumătate, m-am chinuit să-mi dezvăţ porumbeii să aterizeze.

Urmarea a fost angajarea femelei, direct la 40 de km, împreună cu maturii între două fonduri. Eliberarea am facut-o pe înserat. Dimineaţa “Leila” era acasă. De atunci nu mai cred în angajarea progresivă a puilor. Din 5 km în 5 km, cu multe lansări de la 10km, bla, bla, bla.

Dar asta nu e totul. La concursurile cu puii din toamna trecută, “Leila” a fost singurul pui care mi s-a îmbolnăvit după a doua etapă. Ţin minte că am ţinut-o în carantină vreo 3-4 zile între etape, tratănd-o separat. Am angajat-o săptămâna următoare, nedăndu-i mari şanse. Iarăşi am subestimat-o. La 3 ore după ce toţi ceilalţi pui se aflau în volieră a apărut şi “Leila”.

Apoi a urmat vărsatul. A avut un neg aşa de mare pe geana unui ochi încât mă întreb şi acum cum a putut să vadă să zboare acasă.

Cert este că la sfărşitul sezonului cu puii, din 16 pui am rămas cu 5, printre care, evident, şi “Leila”. M-am gândit atunci că boala îi oprise năpârlirea, şi ca urmare, având toate penele în aripi, a putut zbura mai bine decât ceilalţi.

Anul acesta, nu a reuşit să claseze nicio etapă, însa are până acum două fonduri şi un maraton zburate. E mult? E puţin? Pentru un yearling.

Depinde de unde privim lucrurile. Însă “Leila” este singurul porumbel de 2011 rămas în compartimentul zburătorilor. Simt că poate reuşi şi la Donetsk. Oare câţi yearlingi vor participa la acest maraton?

Încă nu sunt convins 100% că o voi angaja.

Și încă ceva ce vreau să mai adaug. Porumbeii mei au fost angajaţi la natural şi cât mai natural posibil. Drojdia de bere, uleiul de usturoi, ceaiul, vitamineralul şi Glucovit-ul au fost singurele suplimente oferite. Nu am făcut decăt două tratamente de tricomonoză şi unul singur pentru infecţii respiratorii până acum, în acest sezon.

De ce? Pentru că am vrut să le văd adevăratele limite.

Comparativ cu cei care administrează creatină şi carnitină, proteine animale, energizante, etc, iar astea sunt dintre suplimentele acceptate, nu vorbesc despre cele interzise, angajând porumbeii şi la văduvie în acelaşi timp, îmi dau seama că şansele sunt foarte mici.

Dar sper ca porumbeii mei, ăştia puţini câţi au rămas, să poată zbura mulţi ani de acum înainte. Ceilalţi se vor stinge ca stelele căzătoare. Vor rămâne doar cupele prăfuite pe rafturi.

Vă doresc baftă tuturor!