Viata de porumbel - XXIX. ColumboNET

Capitolul XXIX

COLUMBONET

“Pe cer nu este nici o diferenţă între Est şi Vest. Fiecare om îşi creează propriile diferenţe şi apoi le crede adevărate."

-        Buddha

Trecuseră mai mult de zece ani de când pierduse porumbelul său preferat. Mihăiţă nu îl putuse uita niciodată. La intrarea în crescătorie, primul lucru pe care îl puteai vedea era poza lui Last Blue. A păstrat contactul cu familia din Arad, era la curent cu toate noutăţile în legătură cu acesta şi era convins că porumbelul se află la locul potrivit.

Sângele porumbelului albastru se dovedise a fi cu adevărat de campion, familia de păsări pe care şi-o formase de-a lungul timpului, după sfaturile domnului Ionel şi a bunicului George, nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra acestui fapt.

Mihăiţă îşi aducea aminte cu tristeţe de trecerea în nefiinţă a bunicului, în urmă cu patru ani. Acesta murise fericit, înconjurat de familia sa şi de porumbei.

-        Ai încredere în porumbeii tăi, Mihăiţă! Ei îţi pot arăta calea dreaptă în viaţă, îi spusese bunicul George. Trebuie doar să-i iubeşti şi să-i respecţi.

Plânsese foarte mult. Ultimele cuvinte ale bătrânului îl marcaseră foarte tare:

-        Mihăiţă, columbofilia poate fi practicată în moduri diferite, însă sunt destul de mulţi aceia care o iau pe un drum greşit. Fascinaţia duce la dependenţă, iar unii fac orice pentru a reuşi. Orgoliul şi încăpăţânarea umană sunt definitorii în anumite circumstanţe. Dacă unii columbofili ar arăta mai multă atenţie propriilor familii, atunci şi familiile lor ar arăta mai multă atenţie pasiunii lor. Nu am obţinut mereu rezultate bune, pe vremea când concuram. Iar asta m-a făcut, deseori, mai morocănos şi mai puţin sociabil. Nu voi uita niciodată privirea fiului meu, Ionel, atunci când s-a uitat în ochii mei, întrebându-mă dacă iubesc mai mult porumbeii decât pe el.

După câteva clipe, bătrânul continuase:

-        Până la urmă, columbofilia nu este aşa de importantă. Aproape nimeni nu-şi mai aduce aminte de porumbeii campioni, din urmă cu trei ani. Înţelegi ce vreau să spun! Important este să-ţi trăieşti viaţa. Şi să nu-ţi pierzi niciodată speranţa, într-o bună zi, porumbelul albastru va reveni la tine… Simt asta!

Sportul columbofil evoluase foarte mult în aceşti ani.

-        Mai ţii minte, Mircea, de modul cum îmbarcam porumbeii în urmă cu ceva vreme? îl întrebă Mihăiţă pe prietenul său, noul preşedinte al clubului columbofil.

Acum lucrurile erau mult simplificate. Îmbarcarea porumbeilor se realiza la domiciliul columbofilului, fiecare club având la dispoziţie câteva maşini speciale pentru preluarea păsărilor. Odată ce ajungeau la club, aceste maşini se conectau la maşina de transport, permiţând transferul automat al porumbeilor.

-        Bineînţeles. Pe vremea când încă mai existau ceasurile mecanice. Fiul meu nici nu mă crede când îi povestesc despre acele timpuri, îi răspunse Mircea, uitându-se în jos la băiatul de opt ani.

-        Te cred, tată, spuse băieţelul. Însă nu prea înţeleg.

-        Pe la ce oră crezi că vor sosi păsările astăzi? întrebă Mihăiţă.

Întrebările columbofililor rămăseseră aceleaşi. Dragostea faţă de porumbei nu se putea modifica, nici într-o mie de ani. Astăzi era o zi specială, concursul derby al porumbeilor maturi. Districtele columbofile fuseseră foarte meticulos împărţite, în funcţie de aşezarea geografică, astfel încât fiecare columbofil să aibă şanse relativ egale. De asemenea, lansările se realizau din locaţii diferite, aflate totuşi pe aceeaşi direcţie, pentru ca distanţele de zbor să fie cât de cât egale pentru toţi columbofilii.

-        Din ultimele estimări de pe site-ul federaţiei, îi răspunse Mircea, care se conectase la ColumboNET folosind telefonul mobil, se pare că, în zona noastră, primele păsări vor ajunge în jur de ora şapte după-amiază.

Tehnologia de ultimă generaţie furase destul de mult din frumuseţea sportului columbofil. GPS-uri minuscule înlocuise CIP-urile electronice de pe picioarele porumbeilor, poziţiile păsărilor putând fi detectate în timp real, pe tot parcursul etapei. Astfel, se descoperise o parte din secretele navigării porumbeilor. Ca urmare, la doar câţiva ani de la folosirea acestor GPS-uri, concursurile de viteză şi demifond dispăruseră, din cauza lipsei de interes. Acestea deveniseră doar antrenamente pentru etapele de fond, maraton şi ultramaraton.

Mihăiţă se uită la ecranul virtual de un metru pătrat, proiectat de telefonul lui Mircea. Viteza minusculelor puncte roşii era în acest moment egală cu 75.4 kilometri pe oră.

-        Traiectorie estimată până la destinaţie, ceru Mircea cu voce tare, iar pe ecran apăru mai multe dungi galbene.

-        Mai ştii câte calcule ne făceam înainte, funcţie de intensitatea şi direcţia vântului, funcţie de temperatură şi multe altele? Acum, doar cu o comandă vocală, treaba noastră e făcută automat de acest program.

-        Aşa este, a dispărut o mare parte din lucrurile interesante din acest sport. Bine, cel puţin, că nu putem identifica propriile păsări printre mulţimea de puncte roşii. Altfel, chiar că nu ar mai fi nicio surpriză.

-        Uite! exclamă Mihăiţă. Vezi acel punct roşu care iese din formaţie? Sper să fie porumbelul meu, acel porumbel albastru care seamănă leit cu bunicul său, Last Blue.

-        Chiar dacă nu este el acela, sunt sigur că va obţine un rezultat foarte bun, se auzi vocea domnului Ionel, în spatele lor. L-am ţinut în mână înainte de îmbarcare şi era în cea mai bună formă. Dar eu tot nu vă înţeleg, care mai este frumuseţea sportului, dacă vreţi să cunoaşteţi dinainte rezultatul final?

Majoritatea columbofililor în vârstă preferau să-şi aştepte păsările în faţă crescătoriei, ci nu în faţa ecranului ColumboNET.

-        Zborul porumbeilor în drumul lor spre casă m-a fascinat mereu, răspunse Mihăiţă, zâmbind către mentorul său. Acum am posibilitatea de a urmări în timp real ceea ce se întâmplă cu păsările.

Mihăiţă accesă ColumboNET-ul de pe propriul telefon, apoi, selectând virtual acel punct roşu, ceru:

-        Afişează informaţiile curente despre acest porumbel!

Pe ecran apăru imediat toate datele disponibile, referitoare la acel punct roşu:

Viteza: 78 km/h,

Altitudinea: 152.4 m,

Direcţia de zbor: NE-SW

Direcţia vântului: N-S

-        Afişează informaţiile de la start şi până în acest moment!

Ecranul virtual se modifică rapid, arătând traiectoria punctului roşu din momentul startului.

-        Afişează destinaţia finală!

Pe ecranul din faţa sa apăru o zonă galbenă, destul de extinsă, ce acoperea câteva districte columbofile. Mihăiţă ştia dinainte că acesta va fi răspunsul programului. Porumbeii erau încă foarte departe de casă, iar programul nu putea stabili destinaţia, fără a face apel la seria acelui porumbel.

În urmă cu cinci ani, atunci când se introduseseră GPS-urile columbofile, iar Uniunea Europeană Columbofilă crease  ColumboNET-ul, s-a luat hotărârea ca membrii columbofili să nu-şi poată identifica porumbeii după serie, în timpul concursurilor. Altfel, sportul columbofil nu ar fi avut nimic în plus, faţă de un simplu joc pe calculator.

Doar în cazul pierderii unui porumbel se putea face o cerere Comisiei Columbofile, iar aceasta identifica poziţia porumbelului pierdut, folosind acea parte a programului ascunsă publicului. Pierderile de porumbei se diminuaseră considerabil. Braconierii nu mai existau, pentru că pedepsele erau foarte dure.

Legea era clară, dacă o pasăre se pripăşea într-o altă crescătorie şi nu era revendicată de adevăratul proprietar, aceasta devenea proprietatea noii crescătorii, iar seria inelului cu GPS se transfera noului proprietar. Totul se realiza automat, columbofilul, în a cărui volieră intra un porumbel străin, trebuia doar să anunţe în ColumboNET seria acestuia, în cel mult două zile.

-        Urmăreşte acest porumbel până la sfârşitul etapei, ceru Mihăiţă programului, după care îşi închise telefonul.

Sosirea domnului Ionel era un moment special, prefera să stea de vorbă cu acesta decât să urmărească etapa pe ColumboNET.

Partea bună era că toate informaţiile se păstrau în memoria programului şi puteai reveni oricând pentru a revedea traseul parcurs de porumbei.

În timpul concursului mii de păsări zburau împreună, formând o zonă roşie ce se deplasa pe ecranul vitual. Foarte rar puteai distinge un punct solitar la distanţe de peste o sută de kilometri, iar în majoritatea cazurilor acesta se dovedea un porumbel obosit, care renunţa. Odată cu micşorarea distanţei, punctele roşii de pe ecranul virtual se separau din ce în ce mai mult, fiecare columbofil putând vedea, în timp real, nu numai sosirile propriilor porumbei, dar şi pe cele ale celorlalţi colegi de breaslă.

-        ColumboNET-ul ne rezolvă aproape toate problemele legate de îmbarcare, clasamente şi aşa mai departe, îi spuse Mihăiţă, domnului Ionel. Primeşti un cont şi gata. În momentul când ai îmbarcat porumbelul, acesta devine un punct roşu pe hartă, iar atunci când soseşte acasă, clasamentul se generează automat.

-        Aşa este. Însă mie îmi lipsesc întâlnirile de la club cu ocazia îmbarcărilor, a sigilărilor şi a desigilărilor ceasurilor.

-        Dar ai ColumboCHAT-ul pentru asta. Calitatea video este foarte bună şi poţi fi în legătură directă cu columbofilii de oriunde, din ţară sau din străinătate.

-        Mihăiţă, tu ştii la ce mă refer. Oamenii au nevoie de atingere. Emoţiile nu se pot vizualiza fără contact direct. La fel cum nu poţi simţi un porumbel, dacă nu îl ţii în mână.

-        Recunosc că ai dreptate, eu voiam doar să îţi deschid apetitul pentru acest program. Pentru că bun sau rău, acesta se pare că va fi viitorul.

La început columbofilii de pretutindeni priviseră cu suspiciune aderarea la ColumboNET, teama cea mai mare datorându-se hackerilor. Apoi, încetul cu încetul, reticenţa acestora dispăruse. Nu mai existau suspiciuni în legătură cu fraudarea rezultatelor sau cu modificarea locului de lansare. Totul era transparent şi putea fi verificat de oricine.

-        De ce oare noi oamenii avem nevoie de transparenţa şi onestitatea maşinilor, pentru a contracara egoismul şi înclinaţia noastră spre înşelătorie? îl întrebase Mircea, cu ceva timp în urmă.

-        Pentru că suntem oameni, îi răspunse Mihăiţă. Dacă nu am fi fost creaţi în aşa fel, atunci cu siguranţă nu am fi avut nevoie de computere care să gândească logic şi obiectiv pentru noi.

În acea seară după terminarea concursului, Mihăiţă s-a conectat la ColumboCHAT. A format un număr şi, după câteva momente, pe ecranul virtual a apărut o faţă foarte cunoscută.

-        Bună Mihăiţă! Chiar mă întrebam de ce nu mai suni odată! Am atât de multe veşti să-ţi dau.

-        Bună, Alessia! Şi eu am veşti foarte bune. Un nepot de-al lui Last Blue a obţinut un loc în Top 100.

Continuarea in cartea Viata de porumbel...