PROLOG
“Visele nu se risipesc. Dar nici nu zboară, dacă nu le
dai aripi.”
-
Pablo Neruda
Porumbelul
albastru s-a ridicat în aer, zburând cu toată viteza spre linia orizontului.
Plăcerea zborului îl copleşea. De aici de sus, copacii, casele, oamenii, păreau
mult mai interesanţi. Culorile căpătau cu totul alt înţeles. Totul era minunat.
A
realizat că se depărta cu viteză mare de crescătorie şi inima a început să-i
bată cu putere. Apoi a simţit ceva, în interiorul său, care îl atrăgea înapoi
acasă, ca şi cum crescătoria ar fi fost un magnet uriaş ce funcţiona pe propria
lui frecvenţă. S-a întors.
A
descoperit stolul şi s-a alăturat acestuia. A recunoscut repede porumbeii. Majoritatea
erau fii şi fiicele lui. Îi crescuse pe toţi cu mare dragoste. Să poată zbura
împreună cu ei, era o adevărată încântare.
Nu
ar fi părăsit pentru nimic în lume locul în care îşi crescuse, generaţii după
generaţii, puii.
Ceva
l-a făcut să tresară, ca şi cum o amintire aflată undeva, în adâncul sufletului
său, ar fi vrut să iasă la suprafaţă. Nu voia să se gândească acolo. Acum
zbura şi ăsta era cel mai important lucru. Zborul fusese visul său
dintotdeauna. Îşi amintea clipa când văzuse pentru prima oară lumina zilei. Îşi amintea de bucuria zborului trăită prin ochii
părinţilor săi. Aceştia fuseseră Zburători.
A
simţit cum este tras cu putere în jos. A deschis ochii şi a văzut plasa
volierei. Acea plasă care îi definea limitele libertăţii. Totul fusese doar un
vis, un vis pe care şi l-ar fi dorit fără de sfârşit.
Era
un Reproducător, se obişnuise de multă vreme cu această idee. Niciodată nu va
putea zbura dincolo de plasa volierei.
Însă,
în sufletul lui, spera că va veni o zi când această plasă va dispărea.
Cine
ştie? Poate atunci când va fi destul de bătrân, iar stăpânul său nu va mai avea
nevoie de el, se va îndura şi-l va elibera.
Dar
oare va mai putea zbura atunci? Măcar o singură dată…
Sau
poate în altă viaţă…
Prima parte a cartii "Viata de porumbel", aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu