Capitolul XX
PRIMUL
SOSIT
“Greutăţile se înmulţesc
când ne apropiem de ţintă.”
-
Johann W. von Goethe
Mihăiţă
se zvârcolise în pat toată noaptea. Îl îmbarcase pe Last Blue în urmă cu două
zile. În ziua îmbarcării nu reuşise să-şi reprime emoţiile şi era convins că porumbelul
simţise starea lui de agitaţie. Nu se gândea la pariu, se gândea la porumbel,
această etapă era prima de maraton din viaţa sa sportivă.
Cu
ceva timp în urmă, micul stol de porumbei traversase o arie destul de extinsă
de furtună, iar aripile porumbeilor erau umede. Şoimul a atacat frontal stolul,
astfel încât porumbelul, care s-a aflat pe direcţia de atac, nu a avut nicio şansă
de scăpare. Stolul s-a spart în bucăţi, fiecare porumbel încercând să se pună
la adăpost din calea temutei păsări de pradă.
Câţiva
s-au lovit de cablurile electrice şi au căzut pe pământ. Alţii s-au lovit de
pereţii caselor, în fuga lor disperată din calea şoimului. Last Blue a plonjat
printre copaci, rănindu-şi pieptul de crengile acestora. Nu a văzut pisica, care
se apropia de el pe furiş, decât prea târziu. Şi-a simţit aripa străpunsă de ghearele
acesteia. A reuşit totuşi să scape, zburând pe un gard din apropiere, cu sângele
şiroind în urma lui. Aripa stângă îi atârna ruptă. Ştia că pierduse. Niciodată
nu o să mai poată ajunge să vadă acoperişul albastru, copacul cel înalt, porumbiţa
pereche şi pe prietenul său, băiatul. Era învins.
Băiatul
s-a trezit speriat din vis. Era transpirat şi respira cu greutate.
- A fost doar un vis? se gândi acesta.
***
Sandu
îşi petrecuse toată noaptea prin baruri, cu prietenii. A fost trezit, în jur de
amiază, de soneria telefonului. Şi-a întins mâna după telefon, s-a uitat la
ecranul acestuia, dar nu desluşea nimic. Ochii îi erau pe jumătate închişi.
- Alo! Cine e? întrebă acesta, supărat că a fost
deranjat.
Era
un coleg columbofil.
- Ce concurs? Ce porumbei? întrebă iarăşi Sandu, pe jumătate
treaz.
Apoi
şi-a amintit de pariu. Porumbeii nu prea contau pentru el. S-a uitat la ceas şi
şi-a spus că mai are timp. S-a culcat la loc, gândindu-se la cip-ul din
buzunar. Îşi va suna amicii, iar când primul îi va confirma sosirea unui
porumbel, atunci va pune cip-ul pe trapă. Şi va câştiga pariul. Se folosea de
acest truc de mulţi ani şi nu fusese descoperit încă.
- Cum faci asta? îl întrebase într-o zi vărul său,
columbofil ca şi el.
- Simplu, i-a răspuns Sandu. Pe piciorul porumbelului am
un cip fals. În momentul îmbarcării, ţin ascuns în mână cip-ul adevărat, astfel
încât trapa de îmbarcare să-l citească. Porumbelul se poate întoarce şi după două
zile. Eu înregistrez cip-ul când doresc, a râs Sandu, observând uimirea vărului.
- Genial. Şi eu care credeam că prinderea porumbeilor
este adevărata afacere în acest domeniu.
- În fiecare sezon fabric un campion, continuase Sandu, făcând
din degete semnul de ghilimele. Cu banii obţinuţi din vânzarea acestuia petrec
două săptămâni cu tovarăşii mei. Să vezi câte combinaţii încearcă, cei care-mi
cumpără aceşti porumbei, în speranţa că vor reproduce ceva la fel de bun. Odată
i-am vândut campionul unuia care şi-a eliminat toţi porumbei din propria matcă
şi mi-a cumpărat părinţii şi toate rudele porumbelului. Dar cel mai mult mă
distrează fraierii cu care pariez în timpul sezonului.
Sandu
a scos din buzunar o hârtie pe care era trecută o serie.
- Uite! Acesta este porumbelul care pariază contra mea
anul ăsta.
Vărul
s-a uitat la bucata de hârtie. Ceva îi spunea că mai văzuse undeva acea serie.
- Vere, tu lucrezi mai curat decât cei care droghează
porumbeii. Eşti tare de tot! Trebuie să mă înveţi şi pe mine mişcarea. Neapărat.
***
Băiatul
le povesti visul său, domnului Ionel şi lui Mircea. Aceştia nu ştiau ce să
creadă. Îşi aminteau de povestea din Lublin. Dacă băiatul reuşise să se
conecteze iarăşi la acea zonă de intuiţie din creierul său, iar visul era real?
Un
fâlfâit de aripi i-a făcut pe cei trei prieteni să-şi întoarcă privirile către
cerul senin. Un porumbel tocmai ce trecuse pe deasupra lor, apoi s-a întors
brusc şi a aterizat direct pe trapa crescătoriei lui Mihăiţă.
Era
Last Blue. Era viu şi nevătămat.
Cei
doi bărbaţi au auzit în spatele lor plânsul băiatului. Erau lacrimi de
fericire. Nu sperase să-l mai vadă vreodată întreg.
Curând
aveau să afle că primul porumbel sosit pe club, de la aceasta etapă de maraton,
era porumbelul lor albastru.
***
- Cum stai cu emoţiile, Mihăiţă? îl întrebă domnul Ionel,
la următoarea etapă.
- Încerc să mi le stăpânesc, răspunse acesta. Nu ştiu dacă
angajarea lui Last Blue la cel de-al doilea maraton a fost un lucru bun. Acum înţeleg
de ce nu aţi vrut să acceptaţi, iniţial, pariul.
- Stai liniştit! Porumbelul albastru nu te va dezamăgi
astăzi, interveni, în discuţia celor doi prieteni, Mircea.
- Să dea Dumnezeu să ai dreptate, Mircea. Însă, de ceva
vreme, simt iarăşi ceva în legătură cu porumbelul. Nu ştiu sigur dacă Last Blue
îmi transmite acest presentiment mie sau eu i-l transmit lui.
Ionel
se arătase surprins, în urmă cu ceva timp, atunci când Mircea îl împiedicase să
intervină între Sandu şi băiat, în momentul încheierii pariului. Dar s-a
liniştit, după ce acesta îi dezvăluise propriile bănuieli.
***
“Răutatea calculată este cea mai ascuţită dintre toate
răutăţile.”
-
Honoré de Balzac
Sandu
petrecuse din nou cu prietenii. A fost trezit de un coleg, bucuros că îi sosise
porumbelul acasă. Buimac de somn şi de mahmureală nici măcar nu a întrebat cine
este la telefon. A sărit repede din pat şi a înregistrat cip-ul pe trapa crescătoriei.
Apoi a sunat tehnicul pentru a anunţa porumbelul. Acesta nu i-a răspuns la
apel.
- Probabil este ocupat şi cu alte anunţuri, s-a gândit
Sandu.
În
schimb, după un sfert de oră, cineva a sunat la poartă. Era comisia de
disciplină, condusă de Mircea. Este un lucru normal ca aceste comisii să asiste
la sosirea porumbeilor, acolo unde lucrurile nu par a fi tocmai în regulă.
- Salut Sandu! Am venit să urmărim împreună sosirea
porumbeilor tăi, spuse Mircea.
- Dacă veneaţi acum un sfert de oră, asistaţi la sosirea
solzatului, replică Sandu, zâmbind fals.
- Nu-i nimic, continuă Mircea, haide să mergem să vedem
ceasul şi porumbelul!
Sandu
a luat-o înainte, pe poteca din spatele casei. Ajuns în faţa crescătoriei, le-a
arătat ceasul şi înregistrarea porumbelului.
- Vrem să vedem şi porumbelul, ceru Mircea.
- Imediat, zise Sandu, intrând în interiorul volierei.
Trebuie să fie pe aici pe undeva.
După
câteva minute, timp în care s-a prefăcut că îl caută printre ceilalţi porumbei,
a ieşit afară, spunând:
- Cred că a zburat afară. Nu-l găsesc.
- Ai dreptate, îi spuse Mircea, cu un zâmbet larg pe faţă.
Cu siguranţă se află în altă parte. Lansarea încă nu s-a făcut, din cauza condiţiilor
meteo.
Sandu
a fost suspendat definitiv din federaţia columbofilă, fără drept de contestaţie,
retrăgându-i-se toate titlurile furate de-a lungul timpului.
În
lumea columbofilă veştile circulă repede, în special cele rele. Păcăliţii au
început să-l caute pe Sandu pentru a-şi recupera banii.
Continuarea in cartea "Viata de porumbel"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu