Mai jos,
traducerea articolului “Breed and name”
de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)
Majoritatea crescătorilor de
porumbei sunt de neimaginat atunci când vine vorba de linii şi nume. Mania
Janssen este una care a reuşit să treacă testul timpului, însă periodic
începătorii, cei care acum aud pentru prima dată vorbindu-se despre asta, vor
dori să cumpere acei porumbei şi, dintrodată, toată lumea va dori acelaşi
lucru.
Un scenariu tipic este următorul:
Un crescător necunoscut anterior, să-i spunem, de exemplu, X, începe să obţină
rezultate extraordinare. Crescătorii abili cumpără foarte repede porumbei de la
X şi, uneori, au noroc cu aceşti porumbei.
Alţii ajung să-l cunoască doar mai
târziu, datorită ziariştilor, care nefiind în urmă cu faptele, îşi găsesc de
fiecare dată drumul către crescătorul X.
Unii vor scrie despre X pentru că
merită, alţii în speranţa că vor primi, în schimbul publicităţii, pui din
familia sa de păsări.
Iar dacă un astfel de crescător
îşi menţine poziţia de top pentru câţiva ani, crescătoriile comerciale încep să
se arate interesate. Deoarece, numele care sunt căutate pe piaţă, trebuie să
facă parte din crescătoriile proprii, să se găsească în pedigree sau cataloage,
mai ales atunci când avem de-a face cu nume noi.
Mai mult
Cu toate acestea, rareori aceste
nume noi se pot menţine pe poziţie, iar pentru stelele căzătoare, picajul este
dureros.
La început, doar crescătorii
foarte apropiaţi devin conştienţi de existenţa “noului campion”, apoi succesul
său creşte, iar numele său devine unanim recunoscut.
Un astfel de om a fost crescătorul
D. El a avut un porumbel minunat, am cumpărat patru surori a acestui porumbel
pentru un preţ mic, una singură a fost bună, deci misiunea a fost îndeplinită.
Încet, încet, D a devenit mult mai cunoscut şi, ca de obicei, preţurile
porumbeilor săi au început să crească. Mai apoi el a devenit cunoscut şi peste
hotare, iar preţurile au urcat şi mai mult.
Un alt exemplu este H C, un
crescător de mare succes, de la începutul acestui secol. Un prieten de-al meu
chinez a fost unul dintre primii oameni care au cumpărat porumbei de la el, 100
Euro bucata. H C şi-a păstrat poziţia şi, doar după patru ani, păsările sale
costau de patru ori mai mult. Mai târziu el a reuşit să vândă în Germania o
serie de pui, cu 800 Euro în medie, iar apoi şi-a licitat porumbeii pentru o
medie de 8.000 Euro bucata.
În realitate
Înapoi la crescătorul D. Am fost
eu mulţumit cu o singură pasăre bună din cele patru achiziţionate? Foarte
mulţumit.
Punctul meu de vedere cu privire
la sportul columbofil este următorul: Un “campion” trebuie să reproducă 40 de
pui pentru a obţine un super porumbel, un super campion trebuie să reproducă
doar 20 de pui pentru a obţine acelaşi lucru.
Acestea sunt doar numere aleatorii,
desigur, şi cred, totuşi, că sunt prea optimiste. Fi-ţi cinstiţi, cunoaşteţi pe
cineva care să deţină 10 super porumbei?
Eu nu ştiu.
Ştiţi pe cineva care să reproducă
100 sau mai mulţi pui, an de an? Cunosc o mulţime de astfel de oameni.
În 4 ani avem 400 de pui,
calculele sunt uşor de făcut. Îi rog pe acei crescători care simt că nu am
dreptate şi susţin că pot face mai mult, să mă contacteze direct. Dar îi rog să-mi
spună numărul de pui inelaţi anual şi rezultatele celui de-al 11-lea cel mai
bun porumbel.
Să ştiţi de la mine, chiar şi cei
câţiva foarte buni porumbei pe care îi avem sunt rămăşiţele unui număr foarte
mare de pui.
Nicio garanţie
Pentru ca un porumbel să fie bun
nu este suficient să fie reprodus de către un mare campion, din cele mai bune
păsări ale sale. Mă întreba odată cineva, pe un forum, ce cred despre
încrucişarea dintre porumbeii Koopman şi Vandenabeele. Întrebări ca acestea
denotă o mare naivitate. Primesc uneori mesaje din strainătate cerându-mi
părerea în legătură cu încrucişarea dintre liniile Wegge şi Meulemans, sau ceva
similar. Cu oarece dificultate reuşesc să dau răspunsuri politicoase, însă, în
sportul columbofil sunt întrebări mult mai prosteşti decât astea.
Din păcate, dorinţa de nume şi linii
este aşa de înrădăcinată, încât niciodată nu va putea fi eliminată.
Ştiţi ce aş putea înţelege,
probabil? Cazul în care crescătorii s-ar ghida după numele PORUMBELULUI, în loc
de numele crescătorului. Aşa cum am procedat atunci când am achiziţionat cele
patru păsări de la crescătorul D. Cel puţin poţi avea mai multe şanse.
Certitudinea este ceva pe care nimeni nu ţi-o poate oferi.
Am cunoscut foarte mulţi porumbei
cu adevărat buni. Dar de porumbei cu adevărat buni care să aibe mulţi fraţi şi
surori la fel de bune, încă nu am auzit vreodată.
Atenţie
Atunci când doriţi să vă întăriţi
familia de păsări, lăsaţi-vă ghidaţi de rezultate, ci nu de nume.
La urma urmei, nu întotdeauna
crescătorii cei mai de renume au cele mai bune rezultate sau cele mai bune
păsări.
Acordaţi atenţie la numărul de
porumbei pe care crescătorii îl angajează într-un concurs, procentele de
clasare, cum zboară porumbeii lor în alte crescătorii şi, în special,
concurenţa.
Primele locuri şi rezultatele, în
general, înseamnă ceva pentru mine doar după ce aflu de unde a avut loc
lansarea şi împotriva căror concurenţi s-au câştigat acele locuri. Nu vă
formaţi o opinie bazată doar pe o singură etapă sau chiar pe un singur sezon de
concurs.
Cu mult timp în urmă, mai precis în
1988, am fost lăudat pentru rezultatul bun de la National Orleans. M-am simţit,
desigur, flatat, faptul că am avut trei porumbei în primii 13 naţionali pare
întradevăr extraordinar, însă realitatea a fost diferită. Rareori am zburat aşa
de rău de la Orleans! Acei porumbei fruntaşi au ajuns acasă ajutaţi de un vânt
favorabil, iar dacă aş fi angajat doar 10 porumbei (cei mai buni 10 porumbei, vreau
să zic), aş fi avut doar o singură clasare. Şi aceea destul de târzie.
În concluzie
În mod evident, şi eu mi-aş dori
pui, mai degrabă, de la un columbofil campion sau dintr-un porumbel campion. De
asemena, sunt interesat şi de pedigree. Dar, încă o dată, niciun porumbel,
nicio crescătorie şi niciun pedigree nu vă poate oferi certitudinea. Deaceea
nu-i înţeleg pe acei oameni care plătesc preţuri nebuneşti pentru o grămadă de
pene de doar patru săptămâni.
Am avut noroc să nimeresc o pasăre
bună de la D, dar mi-am mărit şansele cumpărând patru pui. Norocul meu că am
ajuns printre primii în crescătoria acestuia.
Puteţi da vina pe campionii care
cer aşa de mari preţuri? Hmm!
Ai putea, la fel de uşor, da vina
pe cumpărătorii care plătesc astfel de sume!
Ei sunt singurii care stabilesc
preţul!
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu