Mai jos,
traducerea articolului “A fan? Hmm!”
de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)
Un coleg columbofil, de asemenea editor
la o revistă columbofilă, mi s-a plâns de mesajele urâte pe care le primeşte.
Deşi, eu niciodată nu vorbesc pe
ocolite, nu am avut astfel de probleme până acum. Mesajele pe care le primesc
sunt în mare parte serioase şi, uneori, diferite.
Cum ar fi cel de mai jos:
Dragă domnule S.
Ce capodoperă a fost ultimul dumneavoastră articol! Se pare că
articolele dumneavoastră devin tot mai bune pe măsură ce înaintaţi în vârstă. Şi
ce cunoştinţe columbofile trebuie să aveţi! De fiecare dată îmi spun în sinea
mea “nu se poate mai bine de atât”, iar, apoi, în momentul în care citesc
următorul dumneavoastră articol, descopăr că m-am înşelat.
Credeţi că m-am simţit flatat?
Nicidecum! M-am simţit întors pe dos? Nu, nici aşa!
Deoarece, bănuiam cum va suna
următorul mesaj, şi am avut dreptate: Tipul vroia să cumpere 6 pui la un preţ
special, ca pentru un fan.
De asemenea, acest om nu ştie cât
de multe întrebări am eu, chiar după atât de mulţi ani de columbofilie. Din
acest punct de vedere mă asemăn cu Andre Roodhooft.
Perechile de matcă
Îndrăznesc să spun că am reprodus
mulţi porumbei buni de-a lungul anilor. În multe cazuri a fost vorba de noroc chior.
Încă nu ştiu cum să formez
perechea care să fie capabilă să producă super porumbei, unul după altul.
“Nimic nu poate merge rău”,
gândeam într-un timp, atunci când îmi formam o pereche de matcă. Acum ştiu mai
bine.
Trebuie să ştiţi că am
achiziţionat porumbei Aşi Naţionali şi i-am împerecheat între ei, de exemplu, cel
mai bun mascul al Olandei cu cea mai bună femelă din Belgia. Sau am împerecheat
câştigătorul naţional cu un alt câştigător naţional. Nu am obţinut nimic bun.
De aceea, mereu vă spun:
Perechea de matcă nu vă poate da un super porumbel, însă super
porumbeii pot face o pereche de matcă.
Ceea ce vreau să spun este: în
primul rând apare porumbelul campion şi, doar mai târziu, suntem conştienţi de
faptul că părinţii acestuia au făcut o treabă bună.
Acum, probabil, înţelegeţi de ce
eu practic libera împerechere, dar încerc să împiedic consangvinizarea.
Ar trebui să încrucişaţi păsările
dacă doriţi să obţineţi porumbei buni! Dacă vreţi să obţineţi bani mulţi, atunci
folosiţi consangvinizarea!
Când, în cele din urmă, aţi
reprodus un campion, probabil vă gândiţi: “Ura! Am obţinut cuplul de aur mult
visat!” Iar mai târziu, veţi descoperi că acea pereche v-a dat UN singur
campion, ceilalţi descendenţi nefiind buni de nimic.
Am spus uneori că nu există “perechea
de aur”. Probabil că am exagerat, dar nu prea mult. Chiar şi Klak, întotdeauna,
spunea că el nu a avut niciodată aşa numitul cuplu de aur.
Ştiţi ce am mai descoperit? Cu cât
mai mult timp un mascul este împerecheat cu aceeaşi femelă, cu atât calitatea
puilor obţinuţi scade. Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru asta, dar mulţi
crescători au experimentat pe propria lor piele acelaşi lucru. Deaceea, aproape
toţi schimbă partenerii în fiecare an.
Şi toţi acei oameni care sunt aşa
de drăguţi să vă ajute la împerecherea propriilor porumbei contra unei sume de
bani? Aceşti oameni nu ar trebui lăsaţi liberi, ci închişi singuri într-o
celulă izolată, unde să nu poată spună poveşti.
Pierderile şi muşchii
Pierderea puilor este o mare problemă
în zilele noastre. Care este motivul acestor pierderi? Nu am nicio explicaţie.
Şi nici despre muşchi nu cunosc
mare lucru. Desigur, simt când o pasăre este umflată, dar mie mi se pare mai
mult o chestiune legată de condiţia păsării.
Părerea mea este că păsările care
înving pe vreme rea în concursurile de distanţă lungă, trebuie să aibe doar
muşchi. Dar poate această gândire este prea revoluţionară.
Ochii
Şi ochii atunci? Vă rog să nu
discutăm despre acest subiect!
O mulţime de cărţi s-au scris
despre ochii. Am văzut, de asemenea, străini, purtând acei ochelari amuzanţi
folosiţi pentru a studia ochii porumbeilor. Şi i-am auzit spunând:
-
Bun reproducător sau nu;
-
Bun zburător sau nu;
-
Bun pentru concursuri de viteză, bun pentru
concursuri de fond, bun pentru vreme bună şi aşa mai departe.
Mă întreb uneori, chiar sunt
porumbeii diferiţi de alte vieţuitoare?
-
Vă poate spune ochii unui câine dacă acesta este
un bun paznic sau nu?
-
Ochii unui cal vă poate spune dacă este un bun
alergător?
-
Messi şi Ronaldo au altfel de ochi decât
majoritatea fotbaliştilor?
Ochii ne pot furniza informaţii
despre starea de sănătate, asta e adevărat, dar pentru altceva… Hmm!
Turlele bisericii din orăşelul meu
sunt pline de porumbei rătăciţi. Ochii lor sunt la fel ca şi ai celorlalţi
porumbei. Dar, pentru aceştia chiar şi o distanţă de 5km este prea mare pentru
a-şi găsi drumul spre casă.
Antrenamentul
Unii columbofili olandezi de distanţă
lungă susţin că păsările ar trebui antrenate cel puţin 3 ore pe zi. Unii
belgieni spun că “nimic nu e mai bună decât odihna”.
Părerea mea? Iarăşi, habar nu am!
Cum e posibil?
Dacă eu cunosc atât de puţine
lucruri despre porumbei, cum e posibil să fi concurat aşa de bine, în toţi
aceşti ani?
Am acordat atenţie următoarelor
trei lucruri:
-
Sănătate naturală;
-
Penaj mătăsos;
-
Şi ultimul lucru, dar nu cel din urmă, rezultatele.
Fişa de concurs este Biblia mea.
Rezultatele arată dacă o pasăre are o musculatură bună, o aripă bună sau ochi buni.
Şi am mai făcut ceva: după un an
de succes nu am construit încă o crescătorie, nici nu am pus cuiburi
suplimentare. Astfel, neavând spaţiu prea mult la dispoziţie, am scăpat de
păsări care pot avea mari şanse în altă crescătorie.
Greşeala pe care mulţi o fac este aceea
de a crede prea repede că o pasăre este bună. Toţi porumbeii sunt campioni? Poţi
găsi astfel de păsări doar în vânzările de pe Internet…
Un om cu rezultate bune. Dar, la fel ca alţi campioni, el pretinde că
ştie puţin despre porumbei.
Dovada
Sunt prea modest? Categoric nu. Vă
voi demonstra cât de puţine lucruri ştiu despre porumbei:
-
I-am dat lui Knaven o pasăre, ai cărei pui l-au
făcut campion naţional.
-
I-am vândut lui v d Zijde o pereche. A reprodus
Asul Naţional fond.
-
Cor Leyetens a luat două păsări de la mine. Una
a dat pe locul 2 campion mondial fond,
cealaltă a devenit mama unei păsări olimpice la categoria viteză.
-
Bas Verkerk a luat pe al lui Bubbles. O femelă
reproducătoare cum nu mai găseşti alta.
-
H Kennis a luat de la mine o femelă care a
devenit mama unui adevărat miracol, de 4 ori în primii 13 porumbei la nivel
naţional.
-
H v d Oetelaar a cumpărat o pasăre care i-a dat
cel mai rapid pui din 28.000 şi , de asemenea, din 32.000 de porumbei. Fratele
său s-a clasat de 3 ori în primii 8 porumbei la nivel naţional.
-
Jespers v d Wegen a luat, pe aşa numita sa,
Fleur. Puii acestei femele a distrus concursurile naţionale.
-
B van Oeckel a luat o pasăre pentru un voucher.
Este mama locului întâi, a locului al treilea şi al treisprezecelea naţional.
-
I-am dat lui C Verbree un mascul care a devenit
tatăl celui mai bun mascul al Olandei şi celei mai bune femele a Olandei.
-
Asul Naţional demifond a lui Pieper a fost, de
asemenea, reprodus dintr-un mascul de la mine, care a fost cel mai bun pui din
Olanda în 2011 (H van Doorn).
-
I-am împrumutat belgianului Marcel Wouters o
femelă. Aceasta a devenit mama lui “Ad” – cea mai bună pasăre a Belgiei: locul
întâi AS Naţional şi, de asemenea, locul întâi la Olimpiadă.
-
Şi mult mai mulţi alţii…
Chiar credeţi că aş fi dat toate
aceste păsări, dacă aş fi putut şti cât de bune sunt?
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu