Mai jos,
traducerea articolului “To each own”
de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)
Atunci când aud despre un club
columbofil că şi-a mărit numărul membrilor, am un sentiment de bucurie
interioară. Acelaşi sentiment ca şi atunci când văd o crescătorie nou
construită sau când văd un columbofil cu coşul plin de păsări de-a lungul
drumului.
Reciproca este şi ea valabilă.
Când văd toate acele crescătorii goale din Belgia sau reclamele licitaţiilor
totale sau listele de membri ale cluburilor columbofile care devin mai scurte
cu fiecare an, simt orice altceva în afară de fericire.
De ce avem aşa de multe
crescătorii goale doar în Belgia, ci nu şi în Olanda? Este o chestiune de
mentalitate, în Olanda crescătoriile se demontează, în Belgia, nu.
Aproape
Aproape că am reuşit să conving pe
cineva să crească porumbei, însă persoana a vrut să ştie mai multe despre
sportul columbofil, înainte de asta.
“Scump” a gândit el. Deoarece,
costurile pentru o crescătorie, un ceas constatator, hrana pentru păsări,
porumbeii de calitate, pot să urce foarte sus.
I-am spus că nu este chiar cum
crede el. La urma urmei nu ai nevoie de mulţi porumbei, iar cu un pic de
creativitate îţi poţi construi o crescătorie decentă, cu puţini bani. Preţul
pentru un ceas constatator, la mâna a doua este destul de bun, dacă te gândeşti
că îl poţi foloseşti ani buni de acum înainte. Și nu trebuie să stai acasă tot
timpul pentru porumbei, aşa cum se plâng majoritatea crescătorilor.
În extrasezon am destulă încredere,
încât, să plec de acasă pentru câteva zile, fără ca cineva să aibă grijă de
păsări în urma mea. Le pun, doar, apă şi mâncare mai multă şi niciodată nu am
avut probleme cu vreo pasăre.
Am simţit că puteam câştiga un nou
crescător, dar… am evaluat greşit situaţia. Nu am pus-o în calcul pe soţia sa.
Diferit
Fiecare are propriile sale
preferinţe, deşi vacanţele şi porumbeii pot uşor merge împreună, dar atunci
când se vorbeşte despre plăcerea de a creşte porumbei, cu toate adevărurile şi
neadevărurile, pot să înţeleg asta.
O dată, şi doar o singură dată, am
fost tentat să merg pe Autostrada Soarelui din sudul Franţei, în direcţia
răsăritului şi nu îmi e teamă să vă spun faptul că nu mi-a plăcut deloc.
Mi s-a părut un adevărat coşmar! Eram
împreună, pe această autostradă, cu milioane de alţi oameni palizi din ploioasa
noastră ţară, toţi dorind să mergem repede, repede spre sud.
Pentru a lăsa stresul în urmă? “Da”
ăsta este motivul pe care-l invocăm.
Numărul zombilor din spatele
volanului era foarte mare. O mulţime de maşini erau oprite la marginea
drumului, oameni în vârstă şi copii sufereau îmnpreună cu ceilalţi. Traseul
semăna cu un cimitir de maşini vechi, deoarece maşinile nu erau pregătite
pentru toate acestea. Continuul schimb al treptelor de viteze, frânări,
accelerări, pe un traseu de 1000 de kilometri. Ceva trebuie să fie greşit!
I-am înţeles, desigur, pe aceşti
oameni; aveau undeva rezervări pentru o săptămână şi doreau să-şi expună
spatele la soare cât mai repede cu putinţă. Conduceau pe timpul nopţii în
speranţa că traseul va fi mai liber. Din nefericire, aproape toată lumea gândea
la fel, astfel încât, majoritatea conduceau noaptea.
Jumătate din populaţia Olandei
părea a fi pe drum, cealaltă jumătate fiind deja acolo. La radio puteai auzi în
continuu despre accidente.
Pentru ce toate astea? Pentru a
lăsa stresul în urmă? Să fim serioşi!
Nu mă pot gândi la o mai bună
modalitate de a deveni foarte nervos.
Porumbeii
Daţi-mi pacea şi liniştea din
crescătorie în fiecare zi! Acolo, pot să nu mă gândesc la nimic, iar oamenii
nici nu-şi imaginează cât de plăcut este acest lucru.
-Cunosc un om de afaceri/columbofil
care are atât de multă treabă, încât ar trebui să-şi ia un ajutor pentru
porumbei. Dar nici nu vrea să audă despre aşa ceva. După program, merge mai
întâi la porumbei, şi doar pe urmă la soţie şi copii. El vrea să poată vedea
starea de sănătate a porumbeilor, să-i hrănească şi să le răzuie găinaţul.
Pentru el această muncă nu este un efort, ci o relaxare.
“Tot stresul dispare”, susţine
acesta.
-Sau cazul acelora care nu sunt
potriviţi pentru muncă. Porumbeii îi ţin pe linia de plutire, iar prin porumbei
au o viaţă socială.
-“Nu renunţa la porumbeii tăi”,
i-a spus medicul unui om care-şi pierduse soţia.
După cele de mai sus, ai putea
crede că sportul columbofil este pentru persoanele în vârstă, pentru cele
neadaptabile sau cu probleme. Nimic mai departe de adevăr!
Plăcerea sportului columbofil poate
fi savurată de toată lumea. Tot acest tam-tam din jurul sportului, minţile
optuze şi cei fără de orizont, sunt cei din cauza cărora unii oameni devin aşa
de obosiţi şi abătuţi.
Bucuria
Plăcerea este atunci când un
porumbel campion pe care îl credeaţi pierdut se întoarce acasă. Ceea ce simţi
atunci este dificil să scrii în cuvinte. Pentru mine înseamnă mai mult decât
câştigarea locului întâi.
Plăcerea este atunci când, sus pe
cer, se vede un punct, cu mult înainte de a-ţi aştepta porumbeii acasă. Punctul
devine din ce în ce mai mare, şi poţi vedea că e vorba de un porumbel. Unul
de-al tău. Care îşi va strânge aripile şi va plonja. O clipă mai târziu, este
urmat de mai mulţi porumbei, iar apoi sună telefonul:
“Ai vreun porumbel sosit?” se aude
de la celălalt capăt.
Asta este ceea ce noi numim o “lovitură”.
Oamenii care cunosc acest sentiment, nu renunţă la el aşa de uşor.
Trecutul
Nu o să uit niciodată amintirile
din trecut. Toată lumea mergea la biserică Duminica. Catolicii, liberalii si
şocialiştii, deoarece, în acele vremuri, nu puteai fi decât unul din aceste
trei grupări.
Liberalii luptau pentru dreptate.
După ei, aceasta contează, însă preotul nu era prea sigur. În timpul predicii
sale, acesta lăsa să se înţeleagă că “cei din urmă” vor intra în “împărăţia
cerului”.
Socialiştii, de asemenea, mergeau
la biserică, însă preotul nu le dădea nicio şansă. Ei vor ajunge în Iad.
În rândul din spate stătea şi un
columbofil. Nervos, pentru că nu ştia dacă porumbeii fuseseră deja eliberaţi.
Unii riscaseră chiar să nu vină la biserică în acea zi.
Soţia unui vecin, necrezând că
soţul său fusese la biserică, l-a întrebat despre ce predicase preotul. Soţul
era pregătit pentru această întrebare:
“Despre preacurvie”, a răspuns el
încrezător.
Cât de mult s-au schimbat
vremurile. Preacurvie? Mulţi oameni nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt. Aşa cum,
în trecut, oamenii nu cunoşteau nici semnificaţia cuvântului stres. Râdeau mai
mult. Mult mai mult decât astăzi, cred.
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu