Metoda
prezentată mai jos se bazează strict pe experienţa mea, probabil cei cu
experienţă mai mare pot confirma sau nu această metodă. Cert este că la mine a
funcţionat de fiecare dată.
Să
vedem despre ce este vorba. Vrem să învăţăm în altă boxă sau chiar în alt
compartiment o pereche deja formată. În cazul schimbării boxei în acelaşi
compartiment, lucrurile pot fi mai simple, uneori fiind necesar doar închiderea
boxei actuale şi închiderea porumbeilor – mascul + femelă – timp de câteva ore,
zile – funcţie de temperamentul masculului – în noua boxă. Dacă această nouă
boxă nu fusese adjudecată de alt mascul înainte, atunci lucrurile se simplifică
şi mai mult.
Dar
ce se întâmplă când vrem să mutăm perechea în alt compartiment? În primul rând
masculii din acel compartiment vor simţi instantaneu noua ameninţare şi vor
începe să fugărească noii intruşi, în special pe mascul. Foarte greu şi după
mult timp, noul mascul va reuşi să-şi câştige o boxă nouă. Iar timpul nu este una
dintre disponibilităţile noastre, având în vedere că nu avem decât câteva luni pe
an pentru a reproduce pui.
Metoda
mea prin care am reuşit foarte repede să învăţ perechea la noua boxă este să-i
mut împreună cu cuibul cu ouă. Uneori am mutat chiar perechea cu pui, dar
aceste cazuri au fost mai rare deoarece nu am vrut să risc pierderea puilor.
Masculul
este atras de femelă, evident, dar atracţia faţă de cuib este infinit mai mare.
O să observaţi că imediat după mutare, partenerul care se afla la clocit se va
duce pe ouă. Evident cei doi vor fi închişi în boxă, însă nu pentru mult timp,
deoarece, masculul îşi va putea apăra boxa şi cuibul foarte repede. Motivarea
lui va fi foarte mare.
Oricum
pentru a învăţa un mascul într-o boxă, chiar dacă este vorba despre prima sa
boxă, cel mai uşor este să faceţi acest lucru doar după ce masculul şi-a luat
pereche.
De
multe ori am lăsat masculii tineri să se împerecheze la întâmplare, şi doar
după ce şi-au adjudecat o boxă, am îndepărtat femela şi am introdus femela
dorită.
Baftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu