V - Notiuni elementare - Imperecherea si reproductia

Generalitati

Pentru a imperechea cu usurinta porumbeii la inceputul sezonului de reproductie este necesara e separare prealabila a acestora, pe sexe, pe timpul anotimpului rece. Perioada de separare difera de la un crescator la altul, functie de pozitia geografica, de locatia crescatoriei, de obiectivele crescatorului, etc.

In Romania multi crescatori prefera sa-si tina inchisi porumbeii in perioada de iarna, realizand imperecherea in luna februarie, uneori chiar mai tarziu in aprilie, functie de concursurile pentru care se pregatesc sau de conditiile meteo din zona respectiva.

Odata cu marirea zilei si cu incalzirea vremii, porumbeii incep sa aiba manifestari specifice legate de dorinta de a forma perechi, isi aleg boxa de reproductie, isi cheama femela la cuib, etc.

Cu o saptamana inaintea imperecherii, masculii trebuie lasati sa-si aleaga boxa daca nu au deja una. Se recomanda folosirea unui separeu amplasat in boxa in primele zile pentru a tine femela separata de mascul asa incat cei doi sa se poata vedea. In acest mod masculii mai agresivi nu pot face rau femelelor.

Planificarea

Inainte sa incepem sa reproducem din pasarile pe care le detinem, este recomandat sa facem o planificare din punct de vedere al obiectivelor pe care dorim sa le realizam.

Marea majoritate a crescatorilor isi fac planuri inca din toamna-iarna in ceea ce priveste perechile de reproductie.

Trebuie sa tinem seama de urmatoarele aspecte:

Scoaterea puilor prea devreme poate face imposibila angajarea acestora in concursurile cu puii din toamna datorita naparlirii.

Reproducatorii incep sa arunce penele la 10 zile de la depunerea celei de-a doua ponte. Deci atentie daca doriti sa scoateti pui din zburatori. S-ar putea ca la zborurile de fond sa nu-i mai puteti angaja din cauza naparlirii avansate.

Pentru prevenirea naparlirii se poate folosi metoda intunericului atat la pui cat si la maturi. Despre aceasta metoda intr-o alta parte.

Principalul obiectiv al procesului de reproductie este sa incercam sa obtinem, pe cat posibil pui mai buni decat ambii parinti din punct de vedere al calitatilor fizice. De exemplu, nu este recomandat sa imperechem doi porumbei de talie foarte mare, sau doi porumbei de talie foarte mica.

Unii crescatori imperecheaza porumbei de viteza cu porumbei de fond in incercarea de a obtine porumbei de general, porumbei care sa claseze de la 100 la 1000 km. Altii recurg la imperecherea in linie sau consangvinizare. Rezultatul combinarii ADN-ului parintilor este extrem de impredictibil si se poate ajunge fie la reusita, fie la esec.

De aceea, va trebui ca planificarea inainte de imperechere sa tina cont de pedigree in primul rand, de rase si de linii, de tipul de categorie la care dorim sa participam, de caracteristicile fizice ale porumbeilor, de culoare, etc.

Tehnici de imperechere

De-a lungul timpului fiecare campion si-a format mai mult sau mai putin propria linie de porumbei. Astfel au aparut celebrele linii Janssen, Bricoux, Delbar, Jan Aarden, Vanbruaene, Meulemans, Roosens, Stichelbaut, Van Spitael, Van Wanroy, Cattrysse, De Smet Matthys, Sion, Thone J., Fabry, Groendelaers J., P. Dordin si altele. La formarea suselor au folosit in mare masura consangvinizarea si imperecherea in linie, dar si incrucisarea.

Paradoxal, au fost crescatori care au folosit foarte mult incrucisarea aducand foarte multe pasari noi in crescatorie, iar dupa moartea lor multi pretind ca detin rasa pura de la acei crescatori cand de fapt se poate vorbi despre un amestec de pasari.

Consangvinizarea este cel mai strans tip de imperechere si consta in acuplarea dintre doi membrii ai

aceleasi familii, spre exemplu frate cu sora. Rezultatul acestui tip de imperechere poate sa fie ori unul excelent, cu foarte putine defecte, fie opusul sau.

Totusi, unii experti recomanda consangvinizarea ocazionala, pentru a readuce in prezent puritatea liniei respective. Produsii obtinuti sunt folositi la reproductie, ci nu la zboruri.

In cazul imperecherii in linie se folosesc pasari inrudite insa nu atat de strans ca in cazul consangvinizarii, de exemplu, tata cu fiica sau mama cu fiu. Prin acest tip de imperechere se pot obtine campioni.

Incrucisarea consta in imperecherea unui campion cu o pasare neinrudita, campiona la randul ei (pe principiul “bun cu bun”). Rezultatul imperecherii a doua pasari cu pedigree de castigator poate fi un porumbel spectaculos. Din pacate, daca imperechem puii obtinuti din acest cuplu cu alti pui neinruditi, vom pierde acele calitati initiale, iar solutia este sa folosim consangvinizarea la urmatoarea generatie.

Determinarea sexului si curtoazia

Determinarea corecta a sexului unui porumbel este o problema des intalnita in randul incepatorilor, necesitand multa practica si experienta.

Din fericire exista totusi cateva caracteristici generale care diferentiaza mascull de femele: Masculul este, de regula, mai mare decat femela, aceste diferente fiind vizibile inca din momentul eclozarii.

Deasemenea, masculul are capul mai proeminent, crestetul fiind mai inalt in dreptul ochilor, spre deosebire de capul femelelor care este mai mic, lasand impresia ca ochii sunt pozitionati mai sus in cutia

craniana. In general, aspectul femelelor pare mai gingas si mai atractiv, in vreme ce masculii au un aspect mai agresiv.

O alta metoda de determinare a sexului este ritualul de curtoazie: masculul isi va umfla gusa si se va invarti in jurul femelei. Femela va ganguri si-si va umfla si ea un pic gatul, dar niciodata nu se va invarti in cerc asemenea masculului.

Urmeaza apoi “pupatul” – femela isi introduce ciocul in cel al masculului, apoi isi rotesc ciocurile asemeni gestului de hranire a puilor.

Apoi femela il va urma pe mascul in jurul crescatoriei si, in momentul cand masculul este nemiscat, aceasta se va lasa in jos. Si se ajunge in punctul final al procesului de acuplare, care se numeste “calcat” - femela se va ghemui si isi va deschide usor aripile, iar masculul se va urca pe ea.

Ceilalti masculii vor incerca sa impiedice acuplarea si s-ar putea sa reuseasca daca masculul este neexperimentat sau in varsta. Se recomanda eliberarea perechilor pe rand, astfel incat imperecherea sa poata avea loc in liniste.

Cuibul

Cuibul contribuie la procesul de incubatie a oualor, oferind caldura si liniste puiului, prevenind totodata aparitia unor handicapuri locomotorii de genul “picioarelor cracanate” care pot aparea in cazul cuiburilor prea largi sau a sternului deformat in cazul cuiburilor din lemn cu fundul drept, in cazul unui asternut din paie insuficient.

Printre cele mai populare materiale folosite ca asternut in cuib, avem: tijele de tutun, paiele de lucerna, crengutele copacilor, acele de conifer, paiele de cereale. Se pot folosi, deasemenea, protectii din pasla pentru cuibare.

In perioada reproductiei trebuie sa avem suficient de multe paie in crescatorie.

Depunerea oualelor

Dupa aproximativ 10 zile de la imperechere femela va depune ouale. Primul este depus spre seara, in intervalul orar 16.00-18.00, iar al doilea dupa aproximativ 44 de ore, deci cam la doua zile, dar ceva mai devreme.

Uneori, crescatorii, pentru a menaja parintii, nu scot decat un singur pui, in special din pasarile tinere fara experienta. In acest mod produsul obtinut se dezvolta armonios. Totusi, deseori, cel de-al doilea ou nu se arunca, mai ales daca provine de la perechile de baza, folosindu-se o pereche de doici pentru clocirea acestuia. Aceste doici pot fi chiar zburatorii, a caror valoare nu o cunoastem inca si ar fi precoce sa scoatem pui din ei, insa pentru cresterea atasamentului fata de crescatorie este recomandat cresterea unui pui inainte de inceperea sezonului.

Sunt bineinteles si perechi de foarte buni reproducatori care pot creste doi pui fara probleme. In acest caz trebuie luat primul ou si pastrat undeva la temperatura camerei, eventual infasurat intr-o batista, pana la depunerea celui de-al doilea ou. In acest fel ambii pui vor ecloza in acelasi timp eliminand o posibila diferenta dintre cei doi, diferenta care de regula se poate mari, iar puiul mai mic sa ramana slab dezvoltat si deseori chiar muri.

Uneori putem observa cum femela va intarsia sa se aseze pe primul ou, mai ales in cazul temperaturilor ridicate, pana nu va fi depus si cel de-al doilea. Fac asta instinctual din acelasi motiv.

Clocitul

Ouale sunt clocite de catre ambii parinti, masculul ziua, intre orele 10.00 – 16.00, iar femela in restul zilei si pe toata durata noptii.
De regula, o pereche de porumbei se pregateste sa depuna urmatoarea serie de oua inainte ca puii din prima serie sa fi parasit cuibul (aproximativ cu 10 zile inainte). Dupa ce femela a depus seria urmatoare de oua aceasta renunta sa hraneasca puii, sarcina revenindu-i in totalitate masculului. Exista si femele care continua sa hraneasca puii.

Este recomandat ca in boxa sa avem loc pentru plasarea a doua cuiburi, astfel exista riscul ca puii din prima series a sparga ouale din a doua ponta – vezi si I – Notiuni elementare – Crescatoria.

In timp ce parintii clocesc, pe peretii gusei acestora se formeaza o substanta cremoasa formata in mare parte din proteine si grasimi, cunoscuta sub numele de “lapte de gusa”. Aceasta substanta nutritiva va fi folosita la hranirea puilor in primele 3-4 zile de la eclozare.

Eclozarea

Eclozarea puilor are loc dupa cca. 17-18 zile de clocit, functie de temperaturile exterioare si temperatura din crescatorie. Iarna puii pot ecloza si dupa 20-21 de zile.

Procesul dureaza aproximativ 1 zi. Mai intai puiul sparge cu ciocul membrana camerei de aer si mai apoi coaja oului. Coaja oului este sparta circular, de catre pui, prin miscari repetate ale capului.

Piuitul puilor si miscarile acestora de atingere a parintilor ii stimuleaza pe acestia sa ii hraneasca. In prima saptamana de viata puii sunt hraniti cu “laptele de gusa”, apoi pana la doua saptamani puii primesc drept hrana graunte semidigerate in gusa parintilor, amestecate cu o cantitate din ce in ce mai redusa de “lapte de gusa”. Dupa aceasta varsta puii incep sa primeasca graunte inmuiate in apa.

Ca si numar de hraniri zilnice, functie de instinctul matern/patern al parintilor, puii sunt hraniti de cate 6-7 ori pe zi.

Inelarea

In primele zile de viata puii cresc foarte mult, avand in vedere ca la iesirea din ou au aproximativ 20-25 grame, iar dupa aproximativ 3 saptamani ajung deja la aproape 200-300 grame.

La varsta cuprinsa intre 5 si 7 zile, puii trebuie inelati. Inelele pot fi procurate de la clubul unde sunteti afiliati.

Inelul poate fi considerat cartea de identitate a porumbeilor, acesta fiind obligatoriu atunci cand pasarea este inscrisa la concursuri.

Inelul contine urmatoarele informatii: RO-1234567-2012 .

[RO] Numele Tarii.

[1234567] Seria unica de inregistrare

[2012] Anul in care pasarea s-a nascut si a fost inregistrata.

Pentru inelarea unui pui in deplina siguranta trebuie urmati anumiti pasi:

1.Se introduce cele 3 degete din fata prin orificiul inelului. Inelul se introduce de obicei cu seria in sus, in special inelele cu locas de cip – pentru a elimina riscul de cadere a cipului in timpul concursului.

2.Se trage cu blandete cel de-al patrulea deget in sus, paralel cu piciorul si se impinge inelul in sus pana cand cel de-al patrulea deget este eliberat. Se poate folosi un betigas sau chiar tija unei pene pentru a elibera cel de-al patrulea deget.

In rpimele zile de la inelare, puii trebuie verfiicati in permanenta pentru a fi siguri ca inelul nu a alunecat de pe picior.

Intarcarea

In jurul varstei de 20 de zile, puii vor incepe sa umble prin boxa.

Pentru a asigura o buna crestere puilor este indicat ca fiecare crescator sa ofere parintilor hrana suplimentara in boxe. Procedand astfel parintii vor avea la dispozitie suficienta mancare pentru a-si hrani puii, iar acestia din urma vor invata sa manance singuri, mai repede, vazandu-si parintii.

In momentul cand puii incep sa manance pe cont propriu – deobicei intre ziua a 18-a si cea de-a 28-a -, sunt gata de a fi intarcati fiind mutate in compartimentul tineretului.

Cu cat un pui este intarcat mai devreme, cu atat mai bine, din anumite considerente.

Intarcatul timpuriu protejeaza tinerele pasari de a nu fi ranite sau chiar omorate de porumbeii

maturi. Deasemena, puii intarcati de timpuriu au tendinta de a se dezvolta mai bine si pot fi mai usor imblanziti si educati.

Aglomerarea crescatoriei

Deoarece porumbeii se inmultesc foarte repede, multi crescatori se confrunta cu supra-popularea crescatoriei. Aceasta reprezinta una dintre greselile fatale din acest sport. Odata cu supra-popularea creste riscul imbolnavirii, se obtin pui de calitate inferioara, scade atasamentul porumbeilor fata de crescatorie acestia neavand propriul loc de odihna, etc.

Pentru a preintampina supra-popularea ar trebui sa opriti reproductia – prin separarea sexelor - atunci cand sunteti multumiti de numarul pasarilor obtinute iata cateva reguli de care trebuie sa TineTi cont:

Majoritatea crescatorilor nu mai scot pui dupa luna iunie.

Evidenta porumbeilor

Va trebui tinuta o evident stricta a reproducatorilor si a puilor obtinuti din fiecare cuplu. Evidenta ne va permite sa identificam cei mai buni reproducatori, sa completam pedigreele puilor, etc. Despre tinerea evidentei mai pe larg intr-o alta parte.

Puii astfel obtinuti vor trebui educati pentru a obtine pasari disciplinate, disciplina fiind una din conditiile obtinerii unor rezultate bune. Despre educatia puilor aici:
VI - Notiuni elementare - Educatia puilor

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.com/2012/02/vi-notiuni-elementare-educatia-puilor.html