L-am
cunoscut pe Iulian Oprea în urmă cu câteva luni, şi ne-am împrietenit foarte
repede datorită pasiunii noastre comune - columbofilia. Dar ceea ce a
stabilizat prietenia noastră a fost interesul deosebit față de persoana şi
porumbeii Ad Schaerlaeckens.
Ştiți
cu toții că eu am încercat să traduc cât mai multe articole ale
maestrului Ad, având un deosebit respect pentru acesta, însă cunoscându-l pe
Iulian am descoperit interesul acestuia, dus până la extrem, față de porumbeii
Schaerlaeckens.
Articolul de față face parte dintr-o serie de
articole în care vreau să prezint familia de păsări Ad Schaerlaeckens aflată în
crescătoria acestui om minunat din localitatea Sînteşti, Ilfov.
Primul porumbel pe care vreau să-l prezint este
RO-08-40983 zis şi „Şmeker-ul”
un porumbel 50% Ad Schaerlaeckens. Pedigreeul tatălui acestui porumbel este o
istorie vie a porumbeilor Ad, citind acest pedigree a fost ca şi cum aş fi
trăit un deja-vu al seriei de articole scrise de Simonsz Henk despre porumbeii
Schaerlaeckens.
Aşa cum se vede, în partea dreaptă a pedigree-ului
(pentru că orice pedigree trebuie citit de la dreapta la stânga) numele „Sissi”
este omniprezent, ea sau descendenții ei apărând peste tot în acest pedigree.
Probabil ați auzit de celebra femelă „Sissi”
primită cadou de la Gaby Vandenabeele, cu ocazia achiziționării de către Ad a
unui pui pentru columbofilul american Mike Ganus.
„Această femelă a fost exemplul clasic al
porumbelului modern eliminat din cauza aspectului fizic. Ea este una dintre
puținele păsări care au călătorit până în Japonia şi înapoi. O istorie unică,
aproape la fel de unică ca şi calitatea de reproducător a acestei femele,
calitate aşa de mult subestimată la prima vedere.”
Mai târziu, zeci de fii, fiice, nepoți şi nepoate
din această femelă, din numeroase crescătorii, au făcut aceeaşi călătorie
către Japonia, însă au rămas acolo.
Cealaltă parte a cuplului a fost un pui tardiv
primit cadou de la un crescător Mattens pe care Ad l-a ajutat la intermedierea
licitației totale a păsărilor sale. Masculul, denumit „Mattens” după numele
crescătorului, a fost păstrat de Ad în crescătorie la insistențele soției sale.
„Multe
cupluri de top care au la bază astfel de poveşti minunate, par să fi fost mai
degrabă făcute accidental, decât îndelung gândite. Nici pentru Ad
Schaerlaeckens nu este o mare diferență. El crede în două lucruri: calitatea
porumbeilor şi cuplurile în care atracția este reciprocă. El urăşte să
împerecheze forțat păsările care nu se plac, atunci când sunt puse împreună. Ad
crede că acest lucru, cu siguranță, nu poate avea o influență pozitivă asupra
calității puilor obținuți.
De aceea, el
practică împerecherea liberă, porumbeii săi putându-şi alege propriul partener.
În 1992,
amândoi, “Sissi”’ şi “Mattens” au ajuns în acelaşi compartiment de matcă
aproape din întâmplare, şi imediat s-au cuibărit într-un colț, foarte
îndrăgostiți. Sub o stea norocoasă…”
Cealaltă latură a triunghiului de super
reproducători Ad Schaerlaeckens fost
reprodusă de Ad însuşi, în 1992, dintr-o femelă numită “Blauw vd Veeke”.
„Această
femelă era soră bună cu “Gouden Crack”, provenind din miraculosul cuplu a lui
Hans van der Veeke din Westdorpe. Ad a împerecheat-o cu “Lichte Orleans” din
1991, care a obținut, printre altele, locul 4 național Orleans, împotriva a
7,209 porumbei, mascul care avea în spate sângele lui “Kleine Merckx” şi “Goede
Jaarling”. Din acest cuplu a fost obținută femela cu inelul matricol
NL92-5212284.”
Dacă privim în pedigree-ul tatălui „Şmeker-ului” găsim această femelă,
denumită mai târziu „Beauty”, femelă care împreună cu „Sissi” şi „Mattens” a
avut un loc decisiv în obținerea liniei lui „Ace Four”.
„Scânteia
finală a fost aruncată în butoiul cu pulbere, prin împerecherea fiilor din
cuplul “Mattens” x “Sissi” cu femela “Beauty” din 1992. Valoarea de reproducere
a acestor perechi s-a dovedit a fi de neegalat.
În special,
cuplul dintre “Blauwe Geeloog” (NL93-1059895) x “Beauty” (NL92-5212284) a fost
de primă clasă…”
Evident, şi acest cuplu apare în pedigree-ul tatălui
„Smeker-ului” lui Iulian, cuplu care a reprodus pe „Ace Four” şi pe sora
acestuia „Supertje”.
„1996 a fost
un an istoric pentru crescătoria Ad Schaerlaeckens. Nu doar pentru că porumbeii
săi au evoluat superb în fiecare concurs la care au participat, dar şi pentru
că în acest an Ad a inelat doi pui din perechea “Blauwe Geeloog” x “Beauty”.
Seriile matricole ale acestor pui sunt deja faimoase în întreaga lume,
NL96-5660144 şi NL96-145.
NL-144 a
fost femelă, cunoscută mai târziu sub numele de “Supertje”. NL-145 a fost
mascul, iar la sfârşitul primului sezon de concursuri la care a participat, a
fost botezat “Ace Four”.”
Dacă urmărim mai departe pedigree-ul tatălui „Şmeker-ului” putem observa că mama
acestuia (NL 02-1796474) a fost obținută prin
consangvinitate dintre „Invincible” şi „Supertje”.
Atât „Invincible” cât şi „Supertje” nu mai au
nevoie de nicio prezentare, rezultatele lor fiind de-a dreptul fantastice.
Să urmărim acum linia paternă a tatălui „Şmeker-ului”.
„Rens van
der Zijde din Anna Paulowna, din nordul Olandei, a pus ochii pe porumbeii Ad
Schaerlaeckens de multă vreme. A fost, de asemenea, unul dintre primii
crescători care au cumpărat un pui din „Sissi”. Din acest pui el a reprodus pe
al său cunoscut „Uno”, care a devenit locul întâi național AS WHZB, în 2000,
câştigând două locuri întâi în etapele de la Tours şi Orleans.
Ad
Schaerlaeckens, bineînțeles, a urmărit şi el la rândul său, rezultatele
descendenților porumbeilor săi, şi foarte curând a mers în crescătoria lui Rens
van der Zijde pentru a-l cumpăra pe „Uno”. Rens era pregătit să i-l vândă pe
„Uno”, cu condiția de a primi în schimb doi pui din „Supertje” (96-144), iar
această tranzacție s-a dovedit a avea consecințe favorabile pentru Rens.
Înainte ca „Uno” să ajungă înapoi la Ad, Rens a reprodus un mascul frumos din
acesta, împreună cu o femelă Ad Schaerlaeckens (dintr-o fiică a lui
„Superstar”). El a numit acest mascul (NL01-607) „Inteelt”, şi acesta a devenit
jumătatea celebrului cuplu Rens: „Inteelt” x „Evita”.
Şi da, acest „Inteelt” (consangvin) este chiar
bunicul „Şmeker-ului, iar cele
de mai sus le putem regăsi în pedigree-ul porumbelului, tatăl „Smeker-ului”,
aşa cum se vede, fiind originar Rens van der Zijde.
Înainte de a încheia acest articol, mai vreau să
spun doar faptul că în crescătoria lui Iulian Oprea se află nu mai puțin de 5
fii şi fiice direct din „Şmeker”
achiziționati de acesta, de la diverşi crescători, înainte de a intra în
posesia „Şmeker-ului”. Fii şi
fiice care au dat porumbei de mare valoare.
Dar despre valoarea de reproducție a liniei
acestui porumbel, combinat cu alți porumbei Schaerlaeckens, într-un articol
următor...
Smeker-ul
Celelalte articole aici:
Iulian Oprea si marea pasiune pentru porumbeii Ad
Schaerlaeckens - a doua parte
"Cei
trei semifrati"
Iulian Oprea si marea pasiune pentru porumbeii Ad
Schaerlaeckens - a treia parte
"Fratii
de cuib"
Iulian Oprea si marea pasiune pentru porumbeii Ad
Schaerlaeckens - a patra parte
"Frumosul"