Viata de columbofil - HOLOGRAMA

HOLOGRAMA

„Corectitudinea este un dar foarte scump. Nu te aştepta la aşa ceva din partea oamenilor ieftini.”

-         Warren Buffet

Era pentru prima dată când Mihăiţă putuse depăşi limitele timpului. Pentru prima dată când se putuse aventura dincolo de moartea lui Last Blue, într-un potenţial viitor care-l copleşise cu totul.

Îşi privi mâinile însă acestea nu mai arătau la fel. Speriat ieşi afară din casă, deschide poarta şi alergă pe stradă, simţind greutatea din picioarele sale. Se privi în vitrina unui magazin şi atunci înţelese. Nu mai era copil…

-      Domnul Mihai, se auzi o voce din spatele său! Vă aşteptam la ColumboClub. Haideţi să vă ajut, îi spuse tânărul, văzând faţa uimită a bărbatului din faţa sa.

Se lăsa purtat, de acel tânăr amabil, în interiorul clădirii. Holograme viu colorate reprezentând porumbeii angajaţi în concurs apărură imediat cum trecuseră de pragul clădirii.

-      În acest moment lider este porumbelul Blue Velvet, aparţinând renumitului campion Adrian, se auzi o voce de undeva din spatele acelor holograme.

Holograma păsării împreună cu toate datele aferente apărură dintr-o dată în faţa sa. Mihăiţă întinse mâna şi atinse holograma care i se părea atât de reală.

-      Va trebui să-ţi pui mănuşile, se auzi o voce în spatele său.

Se întoarse brusc, recunoscând acea voce. De unde oare o cunoştea? Amintirile începură să-i revină. Era soţia sa. Frumoasa şi iubitoarea lui soţie. Se căsătoriseră în urmă cu mulţi ani. Atunci când îşi revenise din acel coşmar care-l ţinuse prizonier.

Fără să spună nimic luă mănuşile din mâna soţiei sale. Apoi atinse holograma. Putea simţi penajul catifelat al porumbelului. Îl luă în mâini de parcă ar fi fost real. Îi desfăcu aripile, privindu-i penele perfecte. Pipăi osatura porumbelului. Totul era perfect. Doar o singură dată mai întâlnise acea perfecţiune…

-      Cum te simţi? îl întrebă soţia sa, luându-l de braţ.

-      Destul de confuz, replică el. De parcă m-aş fi trezit dintr-un vis.

Medicii îi vorbiseră femeii despre aceste pierderi de memorie, ca fiind ceva foarte normal. În copilărie Mihăiţă suferise de autism, iar acum plătea tributul pentru viaţa normală.

-      Stolul principal de porumbei tocmai ce a traversat munţii la o altitudine de peste trei mii de metri.

Holograma porumbelului a fost brusc înlocuită cu cea a stolului de porumbei.

-      Viteza stolului este în acest moment egală cu optzeci de kilometri. Estimăm ora de sosire…

Urmă apoi o mulţime de date tehnice, însă Mihăiţă le pierdu repede şirul, privind hipnotizat la grupul de porumbei.

-      Priveşte! îi zise soţia sa, întinzând mâna pentru a apuca un porumbel din acea hologramă. Acesta este Last Blue Junior. Întinde mâna!

Spre uimirea bătrânului, porumbelul a fost extras din hologramă ca şi cum l-ar fi scos din propria boxă. Porumbelul zbura în continuare în cadrul stolului holografic, însă se afla, în acelaşi timp, şi în mâinile lor.

-      Simt că este destul de slăbit, zise bătrânul.

-      Este normal să fie aşa, zise femeia. Un moment să vedem cât a zburat! Accesează durată şi distanţă parcursă! ceru ea, privind la porumbelul din mâinile sale.

-      Şapte ore, cinci sute de kilometri, se auzi imediat vocea ca şi cum porumbelul hlografic din mâinile sale ar fi putut vorbi.

-      Arată-mi forma iniţială a păsării, ceru din nou femeia. Alternează acea stare cu starea actuală, la trei secunde.

Imediat Mihăiţă a simţit corpul porumbelului modificându-şi forma în mâinile sale. Din trei în trei secunde, corpul porumbelului se modifica de la starea iniţială la starea actuală.

În urmă cu douăzeci de ani, secretele porumbeilor fuseseră descoperite. Misterul fusese în sfârşit elucidat. Pentru a menţine viu interesul pentru acest sport, se inventase ColumboHolospaţiul, un spaţiu holografic virtual unde se puteau urmări în timp real zborul porumbeilor către casă.

-      De ce porumbeii nu au inele? întrebă brusc Mihăiţă.

-      Informaţia este stocată acum în interiorul porumbeilor. Nanotehnologie. Putem cunoaşte în orice moment, orice dorim despre orice porumbel din orice concurs.

Femeia îi explica acest lucru cu foarte mult calm, de fiecare dată soţului său, în speranţa că va ieşi mai repede din starea temporară de confuzie. Fusese avertizată de medici să nu-i ofere toate informaţiile dintr-odată, pentru a nu-i provoca deteriorări ireversibile în creier.

-      Afişează compoziţia sângelui acestui porumbel! ceru din nou femeia.

În dreapta porumbelului apărură două coloane indicând principalii indicatori sangvini. Mihăiţă înţelese repede că în prima coloană erau datele din momentul îmbarcării. Toate cifrele erau marcate cu verde. În coloana din dreapta erau datele din timp real. Putea vedea cifrele din aceasta a doua coloană modificându-se continuu. Unele erau deja portocalii.

-      Uite! continuă femeia. Concentraţia glicogenului scade destul de repede. Febra musculară se apropie cu paşi repezi. Însă nu-ţi face griji. Acest porumbel ajunge de obicei pe roşu acasă, de fiecare dată.

-      Stăm aici neputincioşi şi nu îi putem ajuta. Îi vedem cum se consumă cu fiecare bătaie de aripi, dar nu-i putem ajuta.

-      Ba da. Îi putem ajuta. Există ceva care poate transcede spaţiul şi timpul dintre noi şi ei. Acel ceva este dragostea.

În acel moment Mihăiţă îşi aminti de el şi de viaţa sa. Amintirile i se scurgeau cu viteză, căutând să iasă la lumină din mintea lui. Se focaliză pe imaginea holografică a porumbelului din mâna sa, învăluindu-l în iubire. Cifrele din coloana dreaptă începu să se modifice. Însă acum nu mai erau portocalii, redeveniseră verzi.

-      Îţi mulţumesc, Alessia! se adresă el soţiei sale, luând-o de mână. Mă duc să-l felicit pe Adrian. Cred că Blue Velvet al lui va câştiga acest concurs.

-      Aşa este. Fiul nostru are stofă de învingător. Noi l-am crescut aşa.

Blue Velvet ajunse acasă, în crescătoria sa. Era din nou împreună cu perechea sa şi cu cei doi puişori. Era fericit. Bău cu poftă apa din boxa, simţind cum se revigorează rapid.

Nu avea de unde şti, însă acea apă fusese pregătită exact cu elementele necesare pentru o recuperare rapidă. La fel şi hrana.

-      Îţi mai aduci aminte cum aşteptam porumbeii de la zbor, pe vremea copilăriei noastre? o întrebă Mihăiţă pe Alessia.

-      Da. Acum totul este automatizat. ColumboVET-ul face totul pentru noi.

ColumboVET-ul era de fapt un calculator care administra toată crescătoria. Fiecare porumbel din crescătorie îşi avea propriul lui hrănitor şi propria adăpătoare. Acestea erau alimentate continuu de către calculator pe baza analizelor de sânge. Columbofilii erau obligaţi de către Asociaţia de Protecţie a Păsărilor să folosească această metodă. Porumbeii trebuiau să fie perfect sănătoşi înainte de a fi angajaţi la un concurs.

De asemenea, dacă în timpul concursului, o pasăre ajungea la nivelul standard critic de epuizare, aceasta era imediat învăluită într-un câmp electromagnetic şi coborâtă la sol, apoi preluată de către proprietar. Nu mai era permis decât zborul în deplină siguranţă al păsărilor. ColumboFLY avea grijă de aceste aspecte.

Însă, pentru a permite selecţia păsărilor, toţi porumbeii care nu reuşeau numărul minim standard de clasări, într-un sezon, erau eliminaţi din competiţie, indiferent de rezultatele din anii precedenţi. Crescătorii aveau voie să opteze între a-i introduce în compartimentul de reproducţie, ai vinde sau a-i dona altor crescători sau altor asociaţii de protecţia animalelor. Se creaseră astfel celebrele adăposturi de porumbei.

-      Va trebui să ne pregătim pentru îmbarcare. Haide să mai vedem încă o dată păsările, îi zise Mihăiţă, soţiei sale.

Îmbarcarea porumbeilor se făcea din locaţia proprie cu ajutorul ColumboDRIVE-ului. Aceasta era o maşină automată care odată conectată la ColumboLOFT avea acces total la toate datele porumbeilor. dacă un porumbel nu era antrenat corespunzător, sănătos, pe deplin recuperat şi pregătit pentru distanţa de concurs, acesta nu putea fi îmbarcat. Fiecare crescător trebuia să deţină o astfel de maşină, pentru transportul porumbeilor la locul de îmbarcare. Nu era nevoie de prezenţa crescătorului, ColumboDRIVE putea ajunge singur la locul de îmbarcare, conectându-se apoi la ColumboTRANS, maşina de transport către locul de lansare.

-      În acele vremuri porumbeii erau transportaţi la grămadă, existând riscul declanşării unor epidemii. De multe ori condiţiile de transport erau precare. Fără apă şi mâncare.

-      Aşa este, replică Alessia. Acum totul este diametral opus. Fiecare porumbel îşi are propriul loc în ColumboTRANS. Organismul fiecărei păsări este analizat în timp real, pe tot parcursul călătoriei către locul de lansare. Dacă starea unui porumbel iese din limitele standard, atunci acesta nu este lansat, deorece se consideră că riscul pierderii este mare.

-      Mi se pare corect şi normal pentru porumbei, zise Mihăiţă.

Continuarea anul viitor in cartea "Viata de columbofil"...