Cei mai mulţi campioni sunt rezultaţi din încrucişări
Majoritatea crescătorilor din Est şi America le plac porumbeii ce
provin dintr-o familie, deci consangvinizaţi. Ideea nu este aşa de rea când
vorbim de porumbei de reproducţie şi nu de zburători. Aproape toţi porumbeii
campioni din Olanda şi Belgia sunt produşi din încrucişări.
În anii ’80 l-am avut pe “Good Yearling” şi rude ale acestuia. Am
vrut să păstrez această linie pură, de fapt am tot reprodus şi reproduc încă porumbei
foarte buni din această familie, dar, spre marea mea surprindere, crescătorii
care au cumpărat descendenţi din linia lui “Good Yearling”, au reprodus
porumbei mai buni decât mine însumi.
Apoi, am realizat de ce. Ei au încrucişat păsările consangvine
luate de la mine cu porumbeii lor. Am făcut şi eu acelaşi lucru: nu am mai
ţinut seama de linii şi am încrucişat porumbeii mei consangvini. Unul din
aceşti descendenţi a fost “Sora lui Good Yearling”. Spre deosebire de fratele
său, aceasta a fost o zburătoare mediocră. Și de asemenea, o reproducătoare slabă, cel puţin
aşa credeam atunci. Asta până i-am dat un mascul de sânge diferit, şi primul
pui din această pereche a câştigat locul 1 Naţional Orleans în 1985. Din păcate
era prea bătrână când am realizat valoarea sa de reproducătoare.
Astfel de lucruri se întâmplă adesea multor crescători. Atunci
când îşi dau seama că au o pasăre întradevăr valoroasă, unul dintre părinţi a dispărut,
a fost vândut sau este prea bătrân.
Greşit
Când oamenii doresc să cumpere porumbei, mai mereu se întâmplă
aceeaşi poveste. Să zicem, de exemplu, că vor 6 porumbei şi aceştia trebuie să
fie 3 masculi şi 3 femele. Astfel ei pot forma 3 cupluri.
Am învăţat, de-a lungul timpului, că asta nu este cea mai bună
metodă. Dacă cumpăr porumbei, atunci îi voi împerechea cu cei mai buni porumbei
de-ai mei, deci cu porumbei care au demonstrat că au potenţial de buni
reproducători. Aceasta este calea cea mai rapidă şi mai directă spre succes.
Dacă împerechezi un porumbel cumpărat cu un alt porumbel cumpărat, împerechezi
de fapt o enigmă cu o altă enigmă. Dacă împerechezi un porumbel de-al tău, care
s-a dovedit a fi un bun reproducător, cu un porumbel cumpărat, atunci ai doar o
singură necunoscută.
Aparenţe
Ce putem spune despre înfăţişarea porumbeilor? În primul rând
trebuie să aibe un penaj mătăsos. Iar talia să nu fie prea mare. Feriţi-vă de
porumbeii mari! Zburătorii moderni au o talie mai mică decât porumbeii de acum
câteva decenii. Trebuie să fie echilibraţi, să se simtă bine la mână, aşa cum
zic oamenii, şi să se încline un pic în faţă când îi ţinem în mână.
O osatură puternică are, de asemenea, o mare importantă. Vă puteţi
da seama de aceasta apăsând sternul porumbelului (partea mai joasă a corpului
păsării). Dacă pasărea scoate un sunet ca un sforăit atunci este un semn prost.
Calităţile menţionate mai sus sunt absolut obligatorii. Însă
problema este că prezenţa acestor calităţi nu îi face, neapărat, porumbei buni.
Şi porumbeii proşti pot avea un penaj mătăsos, un bun echilibru şi o osatură
puternică. Oricum dacă aceste calităţi lipsesc, atunci sigur avem de-a face cu
porumbei slabi. Deci, nu este matematică, nu poţi aplica reciprocitatea.
Un filozof a spus cândva: “Toate
vacile sunt animale, însă nu toate animalele sunt vaci”.
Mai multe exemple
Majoritatea campionilor au două, trei sau patru linii bune.
Porumbeii lor campioni sunt, de regulă, produşi din încrucişările acestor
linii. Deoarece, aceşti oameni sunt deja campioni, ei nu importă păsări decât în
cazuri speciale, şi atunci, nu mai mult de una sau două pe an. Majoritatea nu
dau bani pe ei, ci fac doar schimburi.
Amintiţi-vă de Houben şi Verbruggen. Ei şi-au schimbat un singur
porumbel, l-au încrucişat cu proprii porumbei, iar rezultatul a fost o explozie
de super campioni în ambele crescătorii.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Engels şi Van Hove Uytterhoeven.
Amândoi aveau deja porumbei buni. Însă după ce au făcut schimb de porumbei şi
au încrucişat importurile cu ce aveau mai bun în propriile crescătorii, au
obţinut păsări şi mai bune.
De asemenea bun
Ceea ce fac majoritatea campionilor din Olanda si Belgia este să
schimbe perechile în fiecare an. Unii (printre care si fraţii Janssen) schimbă
perechile chiar şi în cursul aceluiaşi an. Datorită unor motive misterioase,
calitatea puilor din cuplurile bune se înrăutăţeşte atunci când un asemenea
cuplu este lăsat împreună mai mult timp.
Personal, eu le dau celor mai buni masculi ai mei, două sau trei
femele diferite în fiecare an.
Se subînţelege că porumbeii sunt pregătiţi pentru a fi împerecheaţi
atunci când sunt în cele mai bune condiţii posibile. Sunt crescători care se
întreabă de ce reproduc mulţi porumbei buni într-un an, iar în alţi ani nu reproduc
nici măcar o pasăre mediocră. Probabil explicaţia este în strânsă legătură cu
condiţia părinţilor. Un studiu arată că mulţi porumbei buni sunt reproduşi din
yearlingi. Asta nu înseamnă că porumbeii mai bătrâni nu reproduc pui buni.
Problema cu porumbeii bătrâni este calitatea slabă a laptelui de guşă.
Anul acesta am făcut greşeala de a lăsa un mascul din 1992 să-şi
hrănească proprii pui. Unii dintre ei nu au crescut bine, iar vina îmi
aparţine. Ar fi trebuit să mut ouăle sub altă pereche mai tânără, astfel încât,
aceasta să se ocupe de creşterea puilor după eclozare.
Nu trebuie să-ţi fie ruşine atunci când greşeşti. Problema apare
atunci când nu te temi de asta, pentru că în aceste cazuri nu te poţi
autocorecta.
Ceea ce-i deferenţiază pe pierzători de învingători este faptul că
învingătorii ştiu ce greşeli au făcut şi învaţă din ele. Dacă nu-ţi recunoşti propria
vină şi nu îţi este frică de greşelile pe care le faci, atunci nu vei reuşi să
mergi înainte.
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
