I - Sezon 2013 - UCPR - Focsani

Pentru majoritatea cluburilor din Prahova, înscrise la UCPR, sezonul sportiv a debutat duminică, cu lansarea din localitatea Focşani.

Micile probleme de la îmbarcare, întârzierile, nervii şi tensiunea acumulată, inerente primei îmbarcări din sezon, au fost date repede uitării a doua zi. Emoţiile sosirilor au pus stăpânire pe toţi columbofilii.

Nu ştiu câţi dintre noi am putut să dormim liniştiţi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Poate doar non-campionii, cei care niciodată nu vor deveni mai mult decât sunt acum. Cum spunea un mare columbofil român, porumbeii ne magnetizează pe noi, iar noi îi magnetizăm pe ei.

Trebuie să existe o atracţie reciprocă între crescător şi porumbei. Dacă nu, nu. E simplu. Porumbeii perfecţi, crescătoria ideală, hrana, suplimentele, etc, nu ne vor ajuta să devenim campioni, în lipsa acestui magnetism reciproc.

Dar să revenim la concurs. Dimineaţa, la prima oră, am sunat să mă interesez de ora lansării. După câteva telefoane şi promisiunea de a nu divulga SECRETUL, am aflat în sfârşit ora, pe care oricum o bănuiam încă de sâmbătă seara. O ştiţi cu toţii acum: 7.00 AM. Oare de ce se ţine secret acest lucru? Nu am înţeles încă.

Minutele trec repede. Se apropie ora estimată de mine pentru sosirea porumbeilor. Verificasem pe net direcţia vântului, iar acesta bătea exact pe direcţia Ploieşti-Focşani, deci porumbeii au avut vânt din faţă pe tot traseul, de intensitate mică spre moderată.

Distanţa aproximativă de zbor până la mine – 124 km. Cu o viteză normală de zbor în aceste condiţii, de 1200 mpm  (72 km/h), porumbeii trebuiau să ajungă cam în 105 minute, asta însemnând 8.45.

Pulsul începe să crească. Emoţiile sunt din ce în ce mai mari. Pe cer observ câteva stoluri răzleţe. Însă după direcţia din care vin nu sunt porumbeii noştrii.

Ora 8.30. Nu mai am răbdare şi sun un bun prieten columbofil. Timpul trece mai uşor aşa. Cerul este curat. Niciun stol nu se mai vede.

În timp ce vorbeam la telefon, undeva la orizont văd un porumbel. Zbura cu o viteză foarte mare, încercând să coboare căt mai repede. L-am cunoscut înainte să aterizeze. “11 Pene”, unul dintre cei doi porumbei ai mei de viteză. 8.47. Reuşesc să-l înregistrez în ceasul mecanic destul de repede şi să obţin un timp destul de bun, probabil un loc în primii 10 porumbei pe club. Anul trecut la prima etapă “11 Pene” a obţinut locul 12, acum locul 2.

“11 Pene” este tipul de porumbel de talie mare, care, dacă nimereşte direcţia corectă nu poate fi bătut pe vreme frumoasă, de la distanţe scurte. Decisesem, încă de anul trecut ca să nu mai reproduc nimic de viteză anul acesta. Dar oare nu e păcat ca sângele acestui mascul să nu fie lucrat în continuare? Încă mă mai gândesc la acest aspect.

Al doilea porumbel sosit la mine a fost “Angel”, mascul care anul trecut, ca yearling, a zburat două fonduri. Nu ştiu dacă va prinde clasamentul, pentru că a sosit destul de târziu, la 9.08. Şi acesta are un pic de sănge de viteză în venele sale.

Însă surpriza a fost cel de-al treilea porumbel sosit la câteva secunde de “Angel”. “Rox” fiu din “11 Pene”, masculul care anul trecut ca pui a bătut toată maşina la Bivolari – 320km, sosind cu vreo 10 minute înainte de primul porumbel aflat în clasament. Din păcate, clubul meu nu a zburat cu ceas, puii în 2012. Dar partea cea mai interesantă de abia acum urmează: Acest porumbel nu figurează pe lista mea de start, deoarece pe 24 februarie a dispărut de acasă. L-am găsit după o săptămână, la un vecin, îngherat de uliu şi cu aripa ruptă. Era aşa de rănit, încât nu puteam spera decât la ziua când va putea din nou să zboare până în boxa proprie, din fericire aflată la 30 de centimetri de podea. După trei săptămâni a reuşit. Apoi, s-a refăcut incredibil de repede, şi văzând forma bună în care se află am decis să-l concurez. Încă mai ţine aripa la care a fost lovit, un pic mai jos decât normal. Şi, totuşi, a reuşit să ajungă acasă înaintea majorităţii.

Cea de-a doua surpriză a fost porumbelul sosit al patrulea pe crescătorie. Acesta este unul din cei doi tardivi, pe care mi i-a lăsat uliul în această iarnă. Al doilea se află la reproducţie.

Ceilalţi 8 zburători (anul acesta particip cu 12 porumbei) au ajuns relativ repede, doar unul singur a întârziat după 9.40.

Per ansamblu, etapa a fost una normală, o etapă de viteză, unde porumbeii cu sânge pur de viteză au venit în faţă.

Cam asta a fost tot. O să revin cu concluzii după afişarea rezultatelor.

Urmează Bârladul.

Baftă tuturor!

Singura certitudine, dupa articolul "The only certainly" de Ad Schaerlaeckens

Mai jos aveţi traducerea articolului “The only certainty” a lui Ad Schaerlaeckens împreună cu comentariile mele.

Sursa: http://www.schaerlaeckens.com/

“În ediţia din 3 Aprilie a revistei columbofile au fost publicate unele articole interesante. Articole despre adevăraţii campioni.

Majoritatea ne dorim să concurăm la fel de bine ca ei, şi, ştiind că există ceva mai mult decât PORUMBEI BUNI, poate apărea tentaţia de a-i imita pe aceşti campioni.

Însă imitatul campionilor este, oricât de ciudat ar suna, o treabă riscantă.”

Concluzia lui Ad este una logică. Aşa cum am spus în nenumărate rânduri, nu putem lua un porumbel campion de la cineva în speranţa că acel porumbel ne va ajuta să devenim campion la rândul nostru. Modul de lucru propriu al crescătorului va trebui să-l importăm, ci nu porumbeii acestuia. Crescătorul este veriga principală în acest sport.

Aducând un porumbel în propria crescătorie, trebuie să ne asigurăm, în primul rând, că-i putem oferi condiţii asemănătoare cu cele care l-au făcut campion în propria crescătorie. Pentru că acel porumbel a fost obţinut printr-un proces unic de selecţie, în funcţie de stilul de lucru.

“DIRK VAN DER BULCK

Un articol a fost despre Dirk van der Bulck. El concurează câteva păsări, dar este foarte bun în concursurile de viteză. El aproape că nu pierde puii, iar acest lucru este ceva remarcabil în zilele noastre. Pentru că astăzi toată lumea pierde foarte mulţi pui.

Este sfârşit de Martie şi destrul de frig. Majoritatea crescătorilor găseşte această vreme prea rece pentru a-şi lăsa porumbeii afară. Ce se spune în articol despre v d Bulck? El deja a făcut 10 antrenamente private cu puii săi, în vârstă de aproximativ 10 săptămâni.

Deci, oare asta face diferenţa? Începerea antrenamentului la o vârstă fragedă şi cu o frecvenţă foarte mare? Putem preveni prin această metodă pierderile mari de pui? Hmmm!

BOECKX

Există un alt crescător care nu pierde aproape deloc pui. Numele său este Boeckx. Acesta spune că motivul pentru care unii crescători pierd aşa de mulţi pui este faptul că încep antrenamentele prea devreme. După părerea lui, puii în formă bună nu trebuie antrenaţi prea mult.

Medicul veterinar Gijsbrechts este de aceeaşi părere cu el.

Doar jucătorii pe distanţe scurte beneficiază de pe urma antrenamentelor frecvente. Aceasta este o părere general valabilă. Dar Boeckx participă doar la… concursuri de viteză.”

Aşadar, avem pănă acum un crescător care îşi antrenează puii foarte timpuriu şi cu o frecvenţă foarte mare, iar pe de altă parte un alt crescător care aplică o metodă total diferită. Ambii participă la concursuri de viteză, şi ambii reuşesc să piardă cât mai puţini pui.

Asta vine să întărească ceea ce am scris mai sus. Porumbelul se selectează după metoda de lucru a columbofilului, iar în final doar cei buni vor rămâne. Atenţie însă, atunci cănd schimbăm metoda, o să începem să pierdem şi porumbeii care nu au fost selectaţi prin noua metodă.

Cu toţii am început cu porumbei din mai multe surse. Unii nu au dat randament, iar noi am dat vina pe porumbei sau pe nepriceperea noastră. Părerea mea este că motivul principal este de fapt necorelarea metodei cu porumbeii.

Să vedem mai departe ce spune Ad Schaerlaeckens:

“Altceva

Antrenamentul din jurul crescătoriei este considerat a fi foarte important. Unii crescători nu se simt bine dacă nu reuşesc să-şi antreneze păsările, în jurul crescătoriei, de două ori pe zi.

Boeckx nu se află printre aceştia. El nu-şi antrenează păsările în jurul casei nici măcar O DATA pe zi. În timpul săptămânii femelele sale stau în volieră, unde zboară cu greu. La sfărşit de săptămână, el distruge clasamentele cu aceste femele.

CRESCĂTORIA

W de Bruyn are experienţe neplăcute cu tranzacţiile de păsări. În timp ce crescătorii au obţinut întotdeuna rezultate cu păsări de la el, W de Bruyn nu a reuşit acelaşi lucru cu păsări de la alţii.

Anul acesta lucrurile trebuie să fie altfel cu păsările de la Luc van Mechelen. Am mers împreună cu el la Luc. Am văzut păsările acestuia şi am fost şocaţi de forma acestora care îţi lua răsuflarea. Luc crede că motivul acestei super condiţii se datorează modificărilor făcute în crescătorie.

Plafonul a fost îndepărtat, iar deasupra capetelor păsărilor crescătoria este complet deschisă acum. Vântul rece ne-a făcut să tremurăm.

Aşadar, crescătoriile ar trebui să fie deschise?

Un moment, vă rog!

Revelaţia ultimilor câţiva ani este Bert Vanden Berghe din Flandra. Un “tânăr” începător, dar unul senzaţional. Chiar şi în cursele naţionale, împotriva renumiţilor campioni, el este remarcabil.

Cum a putut deveni aşa de bun, într-un timp aşa de scurt?

Porumbei buni, bineînţeles, şi… o crescătorie bună. Crescătoria lui este uscată şi călduroasă, fără nicio ventilaţie. Deasupra capetelor păsărilor, plafonul opreşte tot curentul de aer.

Ce este bun şi ce este rău? Voi trebuie să spuneţi!”

Iarăsi, avem două situaţii complet diferite, o crescătorie deschisă versus o crescătorie complet închisă. Porumbeii din ambele crescătorii sunt campioni. Cum se poate una ca asta?

Spuneam în alte articole că porumbeii buni, după un timp relativ scurt – 2,3 ani – încep să se obişnuiască cu condiţiile oferite şi să obţină rezultate. Numim asta aclimatizare.

Întrebarea care se pune este: câţi dintre porumbeii buni reuşesc acest lucru? Sau câtă răbdare avem noi cu aceşti porumbei pentru a le permite aclimatizarea?

“O CINĂ INTERESANTĂ

Am luat masa cu campionii Vandenabeele, R Cools, Vander Berge, de Bruyn, de Smeyter şi cu medicul veterinar H de Weerd.

Patru ore am vorbit despre porumbei, iar asta a fost interesant, deoarece… nu am învăţat nimic.

Vă voi spune de ce.

Unii medici veterinari spun că este mai bine să vaccinăm păsările împotriva vărsatului.

-          O prostie, a spus doctorul H de Weerd.

Andre Roodhooft este unul dintre campionii care şi-au pierdut credinţa în folosirea ceaiurilor. Vandenabeele, pe de altă parte, crede în administrarea ceaiurilor. El a obţinut, de asemenea, rezultate bune cu păsările ce aveau carnea albastră, în timp ce alţii nici măcar nu au curaj să angajeze aceste păsări.

Mai mulţi veterinari sunt de părere că vaccinarea contra paramixovirozei are sens doar după vârsta de două luni. H de Weerd a spus că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să vaccinăm imediat după înţărcare, apoi mai târziu, să facem o revaccinare.

Salmoneloza este o altă problemă controversată, în special în legătură cu vaccinarea. Veterinarii Schroeder, Herbots şi alţii ne sfătuiesc să vaccinăm, în timp ce H de Weerd şi Gijsbrechts spun că vaccinarea este inutilă.

Doctorul H de Weerd şi veterinarul Schroeder susţin că păsările care au suferit de salmoneloză se pot recupera pe deplin şi pot concura din nou bine. Alţi veterinari neagă acest lucru şi ne sfătuiesc să eliminăm aceste păsări.

Baytril şi Dicural se presupune a fi cele mai bune medicamente.

Nu poate fi negat faptul că L Claessen a fost un bun zburător. El a descoperit că hrana nu are nicio importanţă. Mulţi alţii sunt de aceeaşi părere cu el şi oferă porumbeilor acelaşi amestec tot timpul anului.

Rik Cools si Gaby, pe de altă parte, cred că trebuie oferit un plus de energie atunci când păsările sunt angajate în concursuri lungi şi grele.

Personal, nu am tratat păsările contra tricomonozei de ani de zile. Cred că usturoiul din adăpătoare este responsabil pentru această reuşită.

H de Weerd crede că asigurarea unui mediu acid din adăpătoare pentru a preveni tricomonoza este o prostie, în timp ce veterinarul Herbots crede în această metodă.

ŞI TOTUŞI

Mulţi crescători străini vor doar porumbei din Belgia a căror serie de pe inel începe cu 6. Deci păsări din Antwerp.

Gaby Vandenabeele şi Rik Cools pot pricepe acest lucru, atăta timp cât porumbeii Antwerp pot fi mai rapizi şi mai buni în concursurile de demifond. Dar în unele ţări ei sunt zburaţi doar pe distanţe scurte sau sunt concuraţi doar puii.

Dar ei cred că păsările din Flandra sunt superioare în concursurile de peste 600 km, când vitezele sunt mai mici de 1200 mpm.

Vandenabeele consideră competiţiile din Olanda şi, cu siguranţă, din Germania, mai puţin puternice, deoarece crescătorii de acolo îşi concurează toate păsările, în timp ce în Belgia se concurează doar cu cele mai bune păsări.

Pe de altă parte, olandezii şi nemţii nu au o părere prea bună despre porumbeii belgieni din cauza scurtei vieţi sportive a acestora.

-Există mai multe drumuri care duc la Roma, a concluzionat H de Weerd, după ce noi am făcut schimb de opinii.

Acest vechi clişeu nu o să-l întâlniţi în “cea mai bună cotată carte”, dar cu ocazia acelei cine pe care am lut-o împreună, am dovedit încă o dată că singura certitudine în cursele cu porumbei este aceea că nu există nicio certitudine.”

Deci, ca să tragem o concluzie din acest articol al lui Ad Schaerlaeckens, fiecare mare crescător a obţinut succesul într-un mod complet diferit de ceilalţi. Fiecare are propriul mod de lucru.

CONSECVENŢA mi se pare factorul determinant. Cu cât păstrăm mai mult timp în crescătorie aceleaşi condiţii, cu atât mai mult timp vor avea porumbeii să se muleze pe modul nostru de lucru.

Dacă vom schimba mereu regulile jocului, luându-ne după unul şi altul, nu vom face decât să creăm confuzie porumbeilor proprii, aceştia neavând timp să se adapteze.

Bafta tuturor in noul sezon competitional!

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

Porumbeii si infrasunetele (a treia parte) - Concluzii personale

Concluzia principală, ce rezultă din cele două articole anterioare, este că, de acum înainte, va trebui să adăugăm o nouă necunoscută în ecuaţia columbofilă.

Astfel, porumbeii buni vor trebui să aibe în primul rând un fizic desăvârşit, mă refer la un corp bine echilibrat, osatură puternică, aripă în concordanţă cu mărimea corporală, etc.

Nu vorbesc aici de sănătate pentru că se subînţelege că fără sănătate nu se pune problema de performanţe.

Apoi, vor trebui să aibe o orientare bună după Soare, un simţ magnetic foarte bun. Aceste lucruri îi vor ajuta să identifice direcţia corectă. Acestea vor reprezenta BUSOLA.

Dar, aşa cum am văzut în articolele precedente, degeaba au busolă dacă nu au şi o HARTĂ la dispoziţie. Aşadar, porumbeii campioni sunt aceia care au posibilitatea de a învăţa cât mai repede harta acustică a împrejurimilor şi de a-şi îmbunătăţi continuu această hartă, pe distanţe din ce în ce mai mari faţă de crescătorie.

Cu siguranţă aceste minunate păsări au şi ele limitele lor. Unele pot “auzi” de la distanţe mai mari, iar noi îi numim pe aceştia porumbei de fond-maraton. Pentru alţii distanţa de la care pot percepe aceste infrasunete, sau capacitatea de memorare a unor hărţi mari este mai redusă.  Dar aceştia, în timp s-au selectat funcţie de viteza de zbor. Sau probabil, aceşti porumbei de viteză având o hartă mult mai mică în memorie, o pot accesa mult mai repede pentru a-şi găsi drumul spre casă.

Această teorie explică, într-un fel, şi de ce majoritatea păsărilor se pierd la concursuri de peste 200 km. Părerea mea este că de la distanţe mai mici, porumbeii proşti se pot ţine de stol. Ei îşi pot identifica direcţia, busola le funcţionează corect, însă lipsa unei hărţi acustice este suplinită de zborul în stol. Însă ţinându-se după stol ei nu reuşesc să-şi perfecţioneze harta acustică. De multe ori şi nouă oamenilor ni se întâmplă la fel, atunci când mergem într-un oraş nou cu cineva care cunoaşte zona, nu reţinem străzile, pentru că ne bazăm pe celălalt. În schimb, atunci când mergem singuri suntem mult mai atenţi la detalii, încercând să reţinem cât mai multe pucte de reper.

Se pare că acest lucru le este fatal stolarilor. Ei nu reuşesc să-şi îmbunatăţească harta, să-şi stabilească punctele de reper necesare întoarcerii acasă, iar de la distanţe lungi, acolo unde probabilitatea de a te ţine de stol scade, se pierd. Uneori aceştia revin acasă în următorul weekend, cu ajutorul stolului de la noul concurs. Alteori revin atunci când vremea se schimbă, favrizând percepţia infrasunetele. De cele mai multe ori nu mai revin niciodată. Pentru că nu se află la o distanţă aşa de mare încât nu au cum să mai “audă” infrasunetele cunoscute.

Tehnologia de ultimă oră emite la rândul ei infrasunete. De aceea porumbeii sunt derutaţi de GPS-uri, antene satelit, Internet, etc.

Probabil, în anii următori se vor găsi soluţii pentru îmbunătăţirea acestei hărţi acustice. Tot ce putem face, deocamdată, este să urmărim din acest punct de vedere, de acum înainte porumbeii noştri.

Spunem, de exemplu, fără nicio explicaţie, că porumbeii de fond-maraton se maturizează mai greu. Privind prin prisma infrasunetelor, acest lucru pare acum logic. Harta pe care trebuie să o memoreze aceşti porumbei este mult mai mare. Este logic să aibe nevoie de mai mult timp.

Aclimatizarea porumbeilor este iar o noţiune pe care o putem privi din alt punct de vedere. Dacă întradevăr porumbeii pot comunica telepatic, atunci părinţii pot transmite parţial aceste hărţi acustice puilor. Evident, acest lucru este inutil în cazul părinţilor care s-au născut în altă crescătorie.

De asemenea, locaţia crescătoriei poate avea un rol important. Unii crescători şi-au mutat crescătoria în altă zonă, iar randamentul porumbeilor nu a mai fost la fel de bun ca înainte. Probabil, în noua locaţie topografia terenului ecranează transmiterea infrasunetelor în aer.

Uneori, dăm vina pe construcţia crescătoriei pentru eşecul nostru. Că nu este ventilată corespunzător sau că este prea aerisită, prea uscată sau prea umedă, etc.

Sunt multe lucruri pe care sper să le putem înţelege în viitorul apropiat. Până atunci priviţi cu atenţie la proprii porumbei.

Baftă!

Celelalte doua parti aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/genetica-cercetare-diverse.html

Porumbeii si infrasunetele (a doua parte), dupa articolul "Homing Pigeons may Navigate with maps of Infrasounds", Evan Ackerman

Mai jos găsiţi traducerea articolului “Homing Pigeons may Navigate with maps of Infrasounds” de Evan Ackerman, 31 Ianuarie 2013.

Sursa: http://www.dvice.com/2013-1-31/homing-pigeons-may-navigate-maps-infrasound

“Porumbeii călători pot zbura pe distanţe de sute de kilometri (chiar şi peste o mie de kilometri) în timpul concursurilor columbofile. Ei posedă abilităţi uluitoare de navigaţie, şi în timp ce noi avem o mulţime de teorii referitoare la modul cum pot face acest lucru, cea mai bună explicaţie se pare că ar fi o metodă relativ nouă pentru noi: INFRASUNETELE.

S-a stabilit cu certitudine că porumbeii călători, la fel ca multe alte păsări, au particule de fier în ciocurile lor, pe care le folosesc pentru a detecta şi a urmări liniile câmpului magnetic, ca şi o busolă.

Ei, de asemenea, pot utiliza Soarele pentru a identifica direcţia corectă.

Însă direcţia este doar o parte din ecuaţia pe care trebuie să o rezolve porumbeii călători. Toţi cei care am folosit vreodată o hartă ştim că avem nevoie de două lucruri importante pentru a şti cum putem ajunge acasă de undeva: trebuie să ştim direcţia corectă, ceea ce echivalează cu o busolă, şi, de asemenea, trebuie să cunoaştem poziţia casei în funcţie de locul unde ne aflăm, ceea ce echivalează cu o hartă.

Deci, indiferent cât de buni ar fi porumbeii în stabilirea direcţiei corecte cu ajutorul câmpului magnetic sau poziţiei Soarelui, acest lucru nu le va ajuta la nimic, atâta timp cât aceştia nu posedă ambele instrumente: Busola şi Hartă.”

Ce vrea să spună autorul este faptul că degeaba cunosc eu direcţia de deplasare, dacă nu ştiu unde mă aflu în raport cu casa. Pentru că orice direcţie are două sensuri, iar în funcţie de locul în care mă aflu va trebui să aleg un sens sau altul. De exemplu, degeaba ştiu că Sinaia este pe direcţia Nord, atâta timp cât nu ştiu dacă eu mă aflu în Bucureşti (la sud de Sinaia) sau în Brasov (la nord de Sinaia).

“Antrenamentul porumbeilor

Nu trebuie să gândim acum că putem să luăm un porumbel călător, să-l punem într-o cutie şi să-l eliberăm oriunde, iar el va fi capabil să se întoarcă acasă.

Păsările trebuie mai întâi antrenate, ceea ce implică eliberarea acestora, cu creşterea progresivă a distanţelor faţă de propria crescătorie, din mai multe direcţii. Acest lucru sugerează faptul că păsările trebuie să-şi creeze treptat un fel de hartă, cu alte cuvinte, porumbeii nu funcţionează ca un GPS, ci mai degrabă ei se orientează folosind poziţia relativă faţă de punctele de reper.

Când spun puncte de reper, majoritatea vă gândiţi probabil că păsările utilizează aceleaşi caracteristici ca şi noi pentru a naviga, cum ar fi munţii, râurile, pădurile, chiar şi clădirile şi şoselele.

Şi s-ar putea să aveţi dreptate, deoarece cercetătorii au arătat că păsările zboară întradevăr deasupra zonelor care le sunt familiare, chiar sunt în măsură să cotească cu 90 de grade pentru a urmări traseul unei autostrăzi.”

Cu toţii am auzit, mai puţin am avut ocazia să vedem, cum porumbeii, în drumul lor spre casă zboară deasupra şoselelor şi autostrăzilor.

Aşa cum spune şi domnul Ioan Cărmăzan într-un recent interviu, porumbeii “când ajung peste dealuri, fac dreapta, fac stânga, în momentul în care dau de şosea se duc pe linia şoselei şi merg deasupra acesteia până ce şoseaua întră în dealuri şi din nou o iau lateral. Deci. avem de-a face cu o fluctuaţie destul de mare.” Observaţiile au fost făcute dintr-un elicopter ce a urmărit stolul de păsări.

Oare de ce porumbeii nu merg pe direcţie dreaptă în drumul lor spre casă? Să vedem mai jos ce spune autorul articolului:

“Cu toate acestea, cercetătorii au arătat că porumbeii cărora li s-au pus lentile de contact opace, care-i împidicau să vadă mai mult decât linia orizontului, au fost capabili să-şi găsească calea către casă fără mari probleme, deci, evident, avem de-a face cu ceva mai mult decât atât.

O mulţime de alte ipoteze referitoare la navigarea porumbeilor au fost sugerate, însă se pare că niciuna dintre acestea nu se poate dovedi cu certitudine.

Probabil, porumbeii creează o hartă gradată a câmpului magnetic terestru, însă se pare că ei nu au nicio problemă atunci când traversează zone cu anomalii magnetice sau în timpul furtunilor geomagnetice. Sau poate porumbeii îşi folosesc simţul olfactiv (mirosul), însă capacitatea lor de a se întoarce de la sute de kilometri, cu un puternic vânt din spate, pare a contrazice şi această ipoteză.

Aşadar, s-au studiat aproape toate simţurile porumbelului, şi se pare că aceştia sunt capabili să navigheze fără a se baza exclusiv pe vedere sau miros sau pe câmpul magnetic.

Ce spuneţi de sunet?

La început, a părut o prostie, cu puţine excepţii, locurile neavând sunete unice pe care le putem auzi, şi chiar dacă le-am auzi, aceste sunete nu se propagă suficient de departe pentru a fi folosite la navigaţie.

Dar porumbeii pot auzi sunete pe care noi nu le percepem, ei pot auzi sunete cu frecvenţă foarte joasă, numite infrasunete. Vă puteţi imagina aceste infrasunete ca pe un bass profund, cu o frecvenţă aşa de joasă, încât nu le puteţi percepe, dar puteţi simţi vibraţia acestora. Şi aşa cum probabil aţi observat la bass, cu cât este mai profund (frecvenţă mai joasă), cu atât mai departe poate fi sesizat. Urechea umană poate percepe sunete de minim 12 Hz, dar porumbeii pot auzi mai jos de 0.05 Hz.

Deci, asta e grozav, porumbeii pot auzi sunete de frecvenţă joasă. Dar cum îi ajută asta să-şi dezvolte o hartă, dacă nu există o corelaţie între aceste sunete şi locurile din hartă.

Mecanismul ar putea fi următorul: Pământul prezintă un zumzet de fond constant, de aproximativ 0.14 Hz, cauzat de valurile oceanelor. Acest zumzet, numit microseism, este detectabil la mii de kilometri depărtare de oceane, deci aproape oriunde pe Pământ. În sine, zumzetul nu conţine multe informaţii pentru a putea ajuta porumbelul să navigheze, dar este afectat de caracteristicile topografice, cum ar fi munţii şi văile, cu laturile lor abrupte, care pot amplifica direcţional intensitatea acestui zumzet, astfel încât să poată oferi indicii infrasonice de navigaţie.

Cu alte cuvinte, porumbeii călători pot fi în măsură să perceapă diferenţe subtile ale acestui zumzet de fond al Pământului, diferenţe cauzate de caracteristicile terenului, şi apoi îşi pot stabili puncte de reper, cum ar fi balizele radio, cu ajutorul cărora se orientează.

Aşadar, se poate foarte bine ca porumbeii călători să zboare deasupra autostrăzilor sau a altor  forme de relief, deoarece acestea emit sunete, ci nu pentru că ele sunt vizibile în timpul zborului, afirmaţie susţinută de faptul că păsările îşi pot găsi cumva drumul către casă şi pe timp noros, atunci când straturile de nori blochează complet vederea solului.”

Porumbeii posedă, pe de o parte, simţul magnetic pentru a identifica direcţia corectă (busola), iar pe de altă parte, cu ajutorul infrasunetelor, ei îşi creează o hartă acustică. Probabil, corelează diferitele frecvenţe ale acelui zumzet de fond ale Pământului, cu diferite locaţii, stabilind puncte de reper. De aceea, porumbeii observaţi de dl. Cărmăzan din elicopter, nu zburau pe o traiectorie dreaptă spre casă. Ei încercau să se orienteze între diferitele puncte de reper de pe traseu. Mai mult ca sigur autostrăzile produc o discontinuitate pe această hartă acustică, iar porumbeii o reţin mult mai uşor.

Dar care să fie motivele pentru care se pierd totuşi porumbeii? Înţeleg că unii sunt mai dotaţi fizic şi pot ajunge înaintea celorlalţi acasă. Dar de ce unii nu mai ajung deloc? Ce afectează aşa de mult aceste infrasunete încât să nu le poată auzi?

“Problemele supersonice

Ca în orice teorie, nu poate fi convingătoare fără o modalitate de testare, iar cel care a venit cu această idee este nimeni altul decât John Hagstrum.

Pentru a testa faptul că porumbeii călători navighează, întradevăr, cu ajutorul infrasunetelor, Hagstrum a analizat unele dintre cele mai notabile catastrofe, în care porumbeii s-au pierdut în masă.

O astfel de catastrofă a avut loc în 1997, când aproximativ 60.000 de porumbei din Anglia au fost eliberaţi de la Nantes, de pe coasta de vest a Franţei. Un concurs peste Canalul Mânecii este unul obişnuit pentru columbofili, dar în acest caz majoritatea păsărilor s-au rătăcit, iar Hagstrum crede că motivul ar fi intersectarea rutei de zbor a porumbeilor cu cea a avionului Concorde care zbura de la Paris spre New York. Unda de şoc generată de avionul supersonic ar fi putut uşor afecta auzul de joasă frecvenţă al păsărilor, cauzând dezorientarea acestora, şi implicit rătăcirea sau pierderea lor.

Hagstrum a descoperit, de asemenea, o serie de alte concursuri care au fost parţial sau complet afectate de zborul unui avion supersonic, atât în Europa, cât şi pe coasta de Vest a Statelor Unite.

Corelaţia nu implică cauzalitate, bineînţeles, dar cel puţin sugerează că infrasunetele au fost implicate, aşa că Hagstrum a făcut mai multe cercetări.

Într-o lucrare viitoare din Journal of Experimental Biology, Hagstrum a utilizat modelarea acustică bazată pe condiţiile meteorologice şi pe topografia terenului pentru a investiga locaţii de lansare cunoscute ca fiind cu probleme pentru păsări.

El a descoperit că anumite combinaţii dintre condiţiile meteo şi caracteristicile topografice pot crea în mod constant “umbre” acustice, care blochează infrasunetele pe o anumită direcţie, ducând la pierderea porumbeilor.

Modelul Hagstrum explică, de asemenea, de ce porumbeii pleacă în direcţii greşite din unele locaţii. Topografia terenului şi vântul se pot combina, astfel încât, infrasunetele care vin dintr-o direcţie să fie percepute ca venind din o cu totul altă direcţie, iar porumbeii vor zbura întotdeauna direct spre acestea.”

Aşadar, perturbaţiile cauzate de topografia terenului şi de condiţiile meteo pot modifica infrasunetele în aşa măsură încât porumbeii să nu mai recunoască drumul corect către casă. Uneori, probabil porumbeii sunt convinşi că direcţia în care zboară este cea bună, însă datorită modificărilor infrasunetelor, aceştia pot ajunge foarte departe de casă.

“Alte observaţii

Ideea generală de folosire  a infrasunetelor de către animale ar explica o mulţime de alte lucruri. De exemplu, navigarea cu ajutorul infrasunetelor ar putea funcţiona şi sub apă, ceea ce ar explica modul în care balenele şi broaştele ţestoase călătoresc în oceane.

Infrasunetele ar putea explica, de asemenea, de ce animalele se sperie înaintea producerii cutremurelor. Ele pot auzi apropierea cutremurului prin frecvenţele extrem de joase.

Această este o teorie fascinantă, pe care Hagstrum a studiat-o mulţi ani pentru a obţine dovezi, şi este remarcabil să credem că animalele au o metodă aşa de eficientă de a călători la distanţe lungi.

Vor mai trebui făcute teste suplimentare înainte ca această teorie să fie concludent dovedită, dar în măsura în care o putem spune, se pare că aceasta este cea mai bună explicaţie de până acum referitor la navigarea porumbeilor.”

A treia parte, Concluzii personale, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/04/porumebii-si-infrasunetele-treia-parte.html

Porumbeii si Infrasunetele (prima parte), dupa articolul "New Theory on How Homing Pigeons Find Home" National Geographic

 Mai jos găsiţi traducerea articolului “New Theory on How Homing Pigeons Find Home” publocat de Jane J.Lee în National Geographic News, în data de 30 Ianuarie 2013, deci un articol de ultimă oră.
Sursa: http://news.nationalgeographic.com/news/2013/13/130130-homing-pigeon-navigation-animal-behavior-science/

Porumbeii călători (Columba livia) sunt apreciaţi , de mii de ani, pentru abilităţile lor de navigare. Ei au servit ca mesageri în timpul războiului, ca un mijloc de comunicare la distanţă şi ca sportivi în concursuri columbofile.

Dar există unele zone pe glob care par să pună în dificultate aceste păsări, zone în care porumbeii se pierd zburând în direcţii greşite, a declarat Jon Hagstrum, geofizician, autor al unui studiu care ar putea ajuta cercetătorii să înţeleagă modul de navigare al porumbeilor călători.

Articolul lui Hagstrum, publicat online in “Journal of Experimantal Biology” propune o teorie interesantă pentru dezorientarea porumbeilor călători. Porumbeii, în drumul lor spre casă, urmează sunetele de joasă frecvenţă, iar întreruperile în capacitatea lor de a “auzi” aceste sunete este cauza pierderii acestor păsări.

Undele acestor sunete, numite infrasunete, se propagă la frecvenţe mult sub domeniul audibil la oameni, dar porumbeii le pot identifica, a spus Hagstrum, care lucrează la U.S. Geological Survey în Menlo Park, California.

“Porumbeii folosesc sunetul pentru a-şi vizualiza propria crescătorie. E ca şi cum noi ne recunoaştem propria casă cu ajutorul ochilor.”

Abilitatea porumbeilor de a şti unde se află în raport cu unde vrea să meargă este diferită de sistemul busolă al păsărilor, care le spune în ce direcţie se îndreaptă.

“Cunoaştem foarte multe lucruri despre busola porumbeilor, dar ceea ce este încă controversat, este harta acestora” a spus Cordula Mora, o cercetătoare al comportamentului animalelor de la Bowling Green State University din Ohio, care a fost implicată în acest studiu.

Până acum, cele două mari teorii spuneau că porumbeii se bazează fie pe simţul mirosului pentru a-şi găsi drumul înapoi spre casă, fie urmăresc liniile de câmp magnetic ale Pământului, a spus ea.

Dar şi explicaţia lui Hagstrum a picat după ce acesta a participat la un curs ţinut de biologul William Keeton la Cornell University. Keeton, a descoperit lucruri interesante studiind capacitatea de navigare a propriilor porumbei.

“Am fost surprins, uimit şi fascinat” a spus Hagstrum. “Mi se pare normal să nu înţelegem antimateria sau mecanica cuantică, dar navigarea păsărilor?”

Aşadar, Hagstrum s-a hotărât să studieze datele obţinute de Keeton în timpul lansării propriilor porumbei din trei locaţii diferite, în nordul New York-ului.

Lansate de la Castor Hill şi Jersey Hill, păsările au zburat în mod repetat în direcţii greşite în încercarea lor de a se întoarce acasă, în crescătoria de la Cornell University, chiar dacă acestea nu au avut probleme atunci când au fost eliberate din alte  locaţii. Din a treia locaţie, din apropierea orăşelului Weedsport, puii de porumbel au zburat într-o direcţie diferită de porumbeii maturi.

Au fost, de asemenea, zile în care porumbeii Cornell şi-au putut găsi drumul spre casă din aceste trei locaţii fără nicio problemă.

În acelaşi timp, porumbeii călători din alte crescătorii, lansaţi de la Castor Hill, Jersey Hill şi din apropiere de Weedsport, au zburat spre casă foarte bine.

Umbrele sunetului

Hagstrum ştia că porumbeii călători pot auzi sunetele de joasă frecvenţă de 0.05 Hertz, suficient de scăzute pentru a putea identifica şi infrasunetele a căror frecvenţă a fost stabilită în jurul valorilor de 0.1 sau 0.2 Hertz. Aşadar, el s-a decis să cartografieze sunetele de joasă frecvenţă dintr-o zi normală, comparativ cu zilele în care porumbeii au zburat direct spre casă, fără probleme, de la Jersey Hill.

A descoperit că, din cauza condiţiilor atmosferice şi a topografiei terenului, Jersey Hill, în mod normal, se află într-o umbră de sunet în relaţie cu crescătoria din Cornell. Aproape niciun infrasunet nu ajungea în Jersey Hill din zona din jurul crescătoriei, cu excepţia unei singure zi, când modificarea direcţiei vântului şi a temperaturii ambiante, a permis acest lucru. S-a întâmplat ca acea zi să se suprapună peste o zi în care porumbeii nu au avut probleme în a-şi găsi casa.

“Am putut vedea cum topografia terenului influenţează sunetul şi cum vremea afectează ptopagarea acestuia” a spus Hagstrum. “Am început să înţeleg toate aceste mistere.”

Terenul dintre crescătorie şi Jersey Hill, combinat cu condiţii atmosferice normale, a returnat infrasunete în afara acestor zone.

Unele infrasunete ar fi putut ajunge la Castor Hill, dar din cauza dealurilor şi văilor din apropiere, undele s-au propagat către Vest şi Sud-Vest, chiar dacă crescătoria din Cornell este situată în Sud-Sud Vest faţă de Castor Hill.

Înregistrările arată că porumbeii tineri, fără experienţă, lansaţi de la Castor Hill, uneori au zburat către Vest, în timp ce păsările mature s-au îndreptat către Sud-Vest, probabil urmând infrasunetele ce proveneau de la propria crescătorie.

Modelul Hagstrum a constatat că în mod normal, infrasunetele au ajuns în zona Weedsport dinspre Sud. Dar într-o zi, cu condiţii meteorologice anormale, combinat  cu influenţa văii unui râu local, au rezultat infrasunete ce au ajuns în Weedsport dinspre Sud-Est.

Hărţi Multiple

“Descoperirile lui Hagstrum sunt posibile explicaţii pentru comportamenul porumbeilor, eliberaţi din aceste zone”, a spus Cordula Mora. Dar ea atrage atenţia asupra exptrapolării acestor rezultate la toţi porumbeii călători.

O parte din munca ei susţine teoria că porumbeii utilizează liniile de câmp magnetic pentru a-şi găsi drumul spre casă.

“Ceea ce porumbeii utilizează ca hartă, depinde probabil de locul unde sunt lansaţi”, a spus ea. “În unele locuri ar putea fi ultrasunete, iar în alte locuri simţul mirosului poate reprezenta modul de navigare al păsărilor.”

Următorul pas în munca lui Hagstrum este acela de a identifica cât de mare poate fi zona ascultată de porumbei. El, de asemenea, colaborează cu Marina si Aviaţia Militară, care sunt interesate de munca sa.

“Acum folosim GPS-uri pentru navigaţie”, spune el. “Dar dacă sateliţii folosiţi sunt compromişi, noi vom fi la mâna hazardului. Porumbeii vor naviga în continuare, fără nicio problemă.”

Să se bazeze oare porumbeii noştrii pe infrasunete? Probabil că da. Probabil asta este explicaţia pentru pierderile misterioase ale păsărilor cu experienţă (concurate de la distanţe mari, timp de multe sezoane), de la distanţe relativ mici de crescătorie.

Dacă este asă, atunci lansările gen “Valea Morţii”, cum citeam mai demult pe un site, nu contribuie cu nimic la selecţia porumbeilor. Din contră.

Cunosc, de asemenea, câteva zone din care crescătorii locali se feresc să-şi antreneze păsările. Am pierdut într-una din acele zone 4 păsări din 8 lansate, în urmă cu câţiva ani. Toate erau în stare foarte bună de sănătate.

Mai trebuie amintit concursul aniversar din 29 Iunie 1997, organizat în Anglia, unde au fost eliberaţi peste 60.000 de porumbei, la ora 6.00 dimineaţa din Nantes (vestul Franţei). Aceştia trebuiau să ajungă la propriile crescătorii din sudul Angliei (600-800km). Doar două treimi din păsări au ajuns acasă, după căteva săptămâni, aproximativ 20.000 de porumbei pierzându-se fără urmă.

Tot Hagstrum a fost acela care a descoperit unda de şoc infrasonică creată de avionul supersonic Concorde, care s-a intersectat cu traiectoria porumbeilor deasupra Canalului Mânecii. Geofizicianul susţine că păsările s-au orientat pentru a-şi determina poziţia, folosindu-se de infrasunetele modificate de avion. Probabil că deviaţia a fost aşa de mare încât cele 20.000 de păsări şi-au găsit sfârşitul în apele oceanului.

Eu tind, totuşi, să cred că hărţile multiple reprezintă secretul orientării şi navigării porumbelului voiajor. Infrasunete + simţ miros + orientare după Soare + navigare după relief, pe baza experienţei accumulate + …

Citeam astazi un articol pe blog-ul dlui. Szabo Zoltan referitor la inteligenta porumbeilor. Concluziile de acolo demonstreaza intr-un fel navigarea cu ajutorul infrasunetelor.
Astfel, primii sositi nu vor fi cei mai inteligenti porumbei, aceia care invata cel mai repede intrarea in crescatorie sau locul adapatorii, sau cei mai disciplinati. Primii sositi vor fi aceia care AUD cel mai bine, cei care pot percepe clar aceste infrasunete.

Oricum, va mai trece ceva timp pana vom descifra toate secretele acestor pasari.

Sportul columbofil este mult mai captivant atunci când nu cunoaştem chiar totul.

Baftă!

A doua parte aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2013/04/porumbeii-si-infrasunetele-doua-parte.html

Planuri de zbor Moldova vs. Bulgaria - UCPR 2013 - Prahova

Anul acesta cluburile din Prahova din UCPR au ales sa zboare pe doua planuri de zbor separate. Nu stiu care au fost adevaratele motive pentru aceasta situatie, probabil ca a fost vorba de interese si orgolii personale, ca de obicei.
In cele de urmeaza o sa prezint cele doua planuri, cu dezavantajele si avantajele proprii.

A. Planul de zbor pe Moldova.
Pe aceasta ruta de zbor au ales sa zboare 11 cluburi, majoritatea din partea de sud a judetului Prahova, conform site-ului uniunii:
1. Ploiesti,
2. Strejnic,
3. Valea Calugareasca,
4. Voiajorul Brazi,
5. Viitorul Predesti,
6. Soimul Alunis,
7. Paulesti,
8. Valea Slanicului,
9. Bratasanca,
10. Victoria Floresti,
11. Targsoru Vechi.

B. Planul de zbor pe Bulgaria.
Cinci cluburi din partea de nord a judetului au aderat la acest plan de zbor. Curios ca aceste cluburi vor zbura pe aceasta ruta impreuna cu majoritatea cluburilor din judetul Dambovita.
1. Baicoi
2. Basarabii Brebu
3. Dove Campina
4. Lastunul Breaza
5. Valea Prahovei

In imaginea de mai jos cu culoarea rosie am reprezentat cluburile care zboara pe ruta Moldova, iar cu verde pe cele care au ales sa zboare pe Bulgaria:

Asa cum se vede, nu distanta de zbor a fost motivul principal pentru care cele cinci cluburi au ales sa zboare pe alta ruta. Dimpotriva, asa cum vom vedea mai jos, clubul Baicoi s-ar putea sa aiba probleme de distanta zburand pe Bulgaria.

Dar sa vedem cele doua planuri de zbor:

Dezavantaje plan de zbor pe ruta Bulgaria:
- Asa cum se vede in figura de mai sus, etapele de viteza se vor desfasura in Romania, cele de demifond vor avea lansarile din Bulgaria, iar etapele de fond si maraton se vor desfasura, LA FEL CA SI IN PLANUL DE ZBOR DE PE RUTA MOLDOVA, in Ukraina.
O sa spuneti ca nu este nicio problema, dupa primele etape de viteza, porumbeii de demifond vor merge in Bulgaria, iar cei de fond in Ukraina. Dar ce se intampla cu cei ce vor sa obtina norme la categoria General?

- Asa cum spuneam mai sus, columbofilii din clubul Baicoi s-ar putea sa aiba probleme in a realiza norma la categoria Demifond. probabil de aceea apare la cateva concursuri si indicativul de Turcia. Se va incerca marirea distantei astfel incat toate cluburile sa prinda demifondul? Nu stiu.
Distantele din tabelul de mai sus sunt aproximative fata de Ploiesti. Asa cum se vede, etapele de demifond de la Michiurin au 340km, deci 4 x 340 = 1360km < 1400km cat prevede regulamentul. Este adevarat ca Baicoi-ul este la aproximativ 15 km de Ploiesti, ceea ce a r insemna aproximativ 4 x 355 = 1420km, dar sa nu uitam ca nu toti columbofilii din acest club locuiesc in Baicoi.

- Nu stiu cate zile vor sta pasarile in masina de transport pentru etapele din Bulgaria. In schimb pe ruta Moldova, demifondurile de la Radauti vor fi doar cu o noapte in masina. Deci, iarasi un avantaj.

- In cazul planului de zbor pe Moldova, avem o etapa de demifond, in data de 19 Mai, de la Stefanesti - 330km. Astfel saltul catre prima etapa de fond (Dobrakrynystya) este de 550-330 = 220km.
Nu pot spune acelasi lucru si in cazul celuilalt plan de zbor. Porumbeii de fond vor sari de la o etapa de viteza de Tulcea - 220km la primul fond de la Nikolaev - 515km. Avem asadar un salt mult mai mare, de aproape 300km.
Pentru ce? Probabil ambitia unora este foarte mare.

- Planul pe Bulgaria are mai putine etape, si se poate observa o pauza de 3 saptamani pentru  porumbeii de fond - maraton, intre 13 Iulie si 3 August.

Ar trebui ca atunci cand se alege un plan de zbor sa se tina cont (prin vot) si de optiunile personale ale membrilor din clubul respectiv.
Sper ca la anul cluburile din Prahova sa obteze pentru o ruta comuna de zbor. Doar asa vom putea obtine punctaje mai mici si, implicit, rezultate mai bune la nivel national.
Probabil fiecare din cele 5 cluburi care au ales sa zboare impreuna cu Dambovita pe Bulgaria, are motivele proprii, bine intemeiate, eu am tras doar niste concluzii care rezulta strict din analiza planurilor de zbor.

Parerea mea este ca planul pe Moldova este optim pentru columbofilii din Prahova
Este adevarat ca directia de zbor nu este la fel de dreapta ca si pe ruta Caplani (Republica Moldova), dar avantajul de a avea porumbeii in masina doar o singura noapte la concursurile de demifond este foarte important.

Va astept cu comentarii!
Bafta tuturor, indiferent de ruta pe care ati ales, sau v-a fost impus sa zburati!