Mai jos,
traducerea articolului “Fascinating”
de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/fascinating-june-7th/
Uneori auzi de la oamenii care nu au legătură cu
sportul columbofil cât de fascinaţi sunt de aceste păsări. Oare cum reusesc
acestea să-şi găsească drumul spre casă, de la sute de kilometri distanţă?
Oamenii respectă acest lucru.
Un coleg columbofil, care preferă să rămână
anonim, este fascinat în egală măsură de navigaţia impecabilă a porumbeilor
voiajori. Mai ales de când a primit nişte inele GPS de la o companie
chinezească, pe care să le pună porumbeilor. Cu ajutorul unei aplicaţii el le
poate urmări călătoria acestora spre casă.
După ce a făcut câteva “cercetări”, fascinaţia sa
a devenit obsesie datorită lucrurilor învăţate cu ajutorul acestor inele GPS.
Ce zburător pe distanţe lungi nu visează oare
să-şi poată urmări campionul întorcându-se acasă de la Barcelona? Sau să vadă
unde şi-a petrecut nopţile. Cu tehnologia de ultimă generaţie poţi afla mult
mai multe lucruri folositoare.
Mai mult
Puteţi vedea pe unde au zburat şi cât de repede,
la ce altitudine şi, de asemenea, unde şi câtă vreme au poposit. De exemplu,
Michel Beekman si Falco Ebben (ambii olandezi) şi-au urmărit porumbeii de câteva
ori în drumul lor spre casă. Rezultatele celor doi sunt izbitor de asemănătoare.
Nu ştiu dacă vreun columbofil belgian a utilizat aceste inele, vecinii din nord mereu au fost mai progresivi. Foloseau sistemul de întuneric cu ani mulţi înainte ca belgienii să audă de asta.
Nu ştiu dacă vreun columbofil belgian a utilizat aceste inele, vecinii din nord mereu au fost mai progresivi. Foloseau sistemul de întuneric cu ani mulţi înainte ca belgienii să audă de asta.
Constatări
Ce au descoperit aceşti columbofili din datele
colectate de pe “inelele GPS”:
1.Că nici un porumbel nu zboară ca o săgeată, în
linie dreaptă de la locul lansării spre casă. Toţi zboară pe o traiectorie
curbilinie. Câteodată foarte puţin, dar curba este acolo, prezentă.
Şi ce e uimitor? Faptul că de fiecare dată, fără
nicio excepţie, curbura este îndreptată spre vest.
Bineînţeles, după o scurtă perioadă, porumbeii îşi
corectează cursul, dar acest lucru este remarcabil. Chiar dacă au vânt din vest,
ei se îndreaptă tot spre vest.
Cantitatea de date este încă insuficientă să putem
trage niste concluzii clare, dar sunt destule exemple pentru a ignora asta.
2.Ce e de asemenea ciudat este faptul că toţi
porumbeii cărora li s-a pus inele GPS au întârziat de la concursuri.
Falco a
avut patru pui din aceeaşi pereche, purtând aceste inele GPS şi toţi patru s-au
pierdut. Nu are cum să fie din cauza greutăţii inelelelor, aceasta fiind
insignifiantă.
Se poate ca aceste inele să le influenţeze
capacitatea de orientare? Nu ştiu asta. Mai mult Andre v D Wiel nici măcar nu a
observat acest fenomen.
3.La fel s-a constatat faptul că păsările zboară
mult mai sus decât credeam, aproape la 500m altitudine. Pe site-ul lui Michel
Beekman se poate vedea un porumbel care zboară la o înălţime extrem de mică,
chiar deasupra suprafeţei apei. După părerea lui porumbeii pot bea apă zburând
deasupra luciului apei, aşa cum fac o mulţime de păsări.
4.Acum că tot am adus vorba de apă, ca o
paranteză, trebuie să ştiţi că porumbeii zboară peste apă mai ales când au vânt.
Preferă să traverseze apa acolo unde cursul se îngustează sau peste poduri şi
diguri, dacă acestea se află pe direcţia de zbor.
Columbofilii din Zeelanda şi din zona Ijsselmeer ştiu
prea bine acest lucru.
5.Porumbeii urmăresc autostrăzile, iarăşi dacă se
află pe direcţia lor de zbor. La începuturile inelelor GPS mulţi au scris
despre acest iar eu îi luam în râs, dar acum mi-am schimbat părerea.
Şi în Dubai se folosesc aceste inele GPS pentru
a-i urmări în drumul lor spre casă. Autostăzile în deşert sunt adevărate balize
pentru porumbeii voiajori. Din fişierele descărcate din inelele GPS se poate
vedea cu ochiul liber cum porumbeii urmăresc chiar şi curbele de pe şosea.
În Reeuwijk acest fapt nu este deloc o glumă. Oamenii de acolo îşi
asteaptă porumbeii să intre de pe direcţia autostrăzii.
6.Putem vedea, de asemenea, pe unde se antrenează
porumbeii în jurul crescătoriei, cu ce viteză au zburat, cât de sus şi unde se
întorc. Nu s-a observat un tipar. Nu se pune problema de o rută fixă de
antrenament în jurul crescătoriei.
7.Următoarele observaţii sunt de asemenea interesante.
Am afirmat odată cum că fizicul joacă un rol important. Cu cât un porumbel
zboară mai mult, cu atât viteza lui scade. La fel ca la pationatori, înotători,
atleţi… cu cât depun un efort mai îndelungat, cu atât viteza este mai mică.
Viteza medie pe o distanţă de 10 km este
întotdeauna mai mică decât pe o distanţă de un kilometru.
La vremea aia mă refeream la cursele de viteză de
duminică din Antwerp.
Ei zboară din Quievrain şi Noyon. Vitezele de la concursurile din Noyon în condiţii normale sunt întotdeauna mai mici decât cele din Quievrain. Există şi excepţii, dar foarte puţine.
Ei zboară din Quievrain şi Noyon. Vitezele de la concursurile din Noyon în condiţii normale sunt întotdeauna mai mici decât cele din Quievrain. Există şi excepţii, dar foarte puţine.
8.Ceea ce am susţinut despre scăderea vitezei a
fost o ipoteză din observaţiile mele, nu aveam dovezi clare. Dar acum, de când
cu inelele GPS s-a dovedit că aveam dreptate, cu cât un porumbel zboară distanţe
mai mari, cu atât zboară mai încet, deci asta este un dezavantaj pentru crescătoriile
cu distanţe mai lungi. Am scris mai devreme de ce zborul mai lung are
dezavantaje, dar din fericire în acelaşi timp are şi avantaje.
Prin urmare, în ambele situaţii - crescătorii cu distanţe de concurs mai
lungi sau mai scurte – există atât avantaje cât şi dezavantaje. Din fericire, altfel
sportul acesta putea fi şi mai nedrept decât este deja.
9.Citeam odată, că după eliberare, porumbeilor le
ia aproximativ 5 minute pentru a ajunge la viteza de croazieră. Acest lucru ar
putea fi un avantaj pentru crescătoriile cu distanţe mai mari. Însă inelele GPS
au arătat faptul că porumbeii ajung la viteza de zbor nu în minute, ci în
secunde. Datele nu mint. La urma urmei o lansare proastă este în avantajul
crescătoriilor cu distanţe mai lungi.
Mereu am crezut că un porumbel sănătos zboară la
fel de repede pe distanţe scurte în condiţii normale. Că porumbeii au o “viteză
de croazieră” ca şi gâştele. Prin urmare, învingătorii nu sunt cei care zboară
mai repede, ci cei care pleaca cel mai repede spre casă şi aleg cea mai scurtă
traiectorie.
Acum încep să
am dubii, dar sunt sigur că îndoielile mele or să primească în curând răspuns.
Resursele pe care le avem acum la dispoziţie o să ne garanteze noi descoperiri în
viitorul apropiat.
Articole ale altor columbofili celebri, aici:
Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole ale altor columbofili celebri, aici: