Mai
jos, traducerea articolului “Every man
has his own truth” (9 Mai 2018) de Ad Schaerlaeckens
Fiecare om are propriul lui adevăr
Ascultând un număr mare de
columbofili, dintre care unii campioni de top, există două subiecte despre care
nimeni nu poate fi sigur:
Primul este referitor la
antrenamentele private dintre etape. Vor zbura oare mai bine porumbeii dacă le
facem astfel de antrenamente, în special tinerii?
Celălalt subiect este la fel de
vechi ca şi însuşi sportul columbofil: medicamentaţia.
Cu ani în urmă, Piet de Weerd a fost
clasificat de către columbofili ca fiind un crescător ce nu oferea porumbeilor
decât hrană şi apă, alţii fiind numiţi crescători „medicament”.
Mulţi se întreabă cine va concura
cel mai bine: columbofilii care au cel mai bun medic veterinar şi implicit cele
mai bune medicamente sau cei care deţin cei mai buni porumbei?
Se pare că tot mai mulţi crescători încep
să se îndepărteze de medicamente, în timp ce un număr mic tind să-şi trateze
din ce în ce mai mult păsările.
Antrenamente
Să vorbim, în primul rând (din nou)
despre antrenamentele cu maşina. În zona de frontieră puteţi vedea nenumăraţi
porumbei olandezi care zboară în zilele de concurs.
Îmi amintesc acea zi din 2010. Am
văzut mulţi pui din Overijssel care erau eliberaţi din Strombeek, la fiecare 10
minute.
Zburau în grupuri mari şi foarte
mari. Uneori grupurile zburau unul lângă altul, dar mai ales unul în spatele
altuia.
Ceea ce nu făceau era să se
depăşească unul pe altul, în afară de câteva grupuri mai mici care zburau la o înălţime
diferită.
Nici un porumbel nu se rupea de
grupul său şi niciunul nu a rămas în urmă. Toţi păreau că zboară cu aceeaşi
viteză.
Acum vă puteţi întreba: cum pot
aceste păsări, după ce au zburat aproape 60 de kilometri, să zboare unul în
spatele altuia? Oare, după o astfel de distanţă scurtă, nu se poate întâmpla ca
mulţi porumbei să nu fie capabili să-i urmeze?
Startul
Cred că diferenţa începe de la
lansare. Am asistat la multe lansări de porumbei. Uneori erau pui fără
experienţă. Alteori erau păsări mature.
Şi ce am observat în legătură cu
porumbeii tineri?
Toţi s-au adunat într-un stol imens
deasupra zonei de lansare, apoi s-au separat în grupuri şi au început să zboare
spre nord.
Un grup după altul, şi a durat
câteva minute înainte ca aproape toţi să dispară.
Am spus aproape toţi deoarece unele
păsări nu vor pur şi simplu să zboare. Ei trebuie să fie alungaţi din maşinile
de transport sau de pe acoperişurile din apropiere.
Cât de diferit se comportă porumbeii
maturi! Aceştia par a fi eliberaţi din închisoare şi zboară imediat către
casele lor, în toate direcţiile. După câteva secunde nu mai există nici un singur
porumbel în zona de lansare.
Experienţă
Experienţa, sau lipsa acesteia, este
singura explicaţie pentru această imensă diferenţă. Mai ales pentru primele
etape din sezon.
Răspunsul la întrebarea: Putem face
ceva care să facă porumbeii să concureze mai bine? este, prin urmare, uimitor
de simplu. Oferiţi-le mai multă
experienţă sau, cu alte cuvinte, antrenaţi-i cât de des puteţi!
În acest fel se obişnuiesc cu coşul,
dezvoltă mai multă încredere în propriile lor forţe şi le diminuaţi stresul din
ziua concursului.
Şi cât stres experimentează puii veţi
observa atunci când îi introduceţi în coşul de transport primele dăţi. Sunt nervoşi,
se bat între ei şi deseori nu vor ieşi
din coşul deschis, iar după ce o fac stau pe drum sau zboară pe acoperişul
maşinii.
Veţi observa, de asemenea, această
nervozitate, atunci când îi transportaţi pe locul din spate al maşinii voastre.
Cu puii, foarte curând ferestrele se vor acoperi de condens. Cu porumbeii
maturi foarte puţin.
Să ştiţi de la mine, toţi acei
columbofili care concurează excepţional de la începutul sezonului, şi-au
antrenat foarte bine porumbeii tineri.
Iar acei super-eroi care concurează
cu porumbeii „abia antrenaţi”, aşa cum spun ei, nu sunt super campioni, ci
super mincinoşi.
Demifond
Se merită să antrenaţi între etape
porumbei experimentaţi, care au zburat deja câteva concursuri de demifond? Unii
campioni susţin că se merită. Alţii, la fel de mari campioni, susţin
contrariul.
Eu unul?
Nu ştiu ce să cred. Se pare că acest
lucru nu este necesar atunci când porumbeii se antrenează bine în jurul casei.
Dar este un lucru bun atunci când păsările clocesc. Dacă antrenaţi porumbeii la
natural doar dimineaţa, atunci femelele nu vor zbura o săptămână întreagă. Şi asta
nu poate fi un lucru bun.
Cu siguranţă aceste păsări vor avea
nevoie de antrenamente suplimentare.
Medicamentaţie
Dacă vrei să fii un scriitor de succes,
tot ce trebuie să faci este să scrii despre subiecte medicale, iar articolele
tale vor fi foarte citite.
Dar aceasta este o sarcină imensă,
atunci când realizezi că fiecare medic veterinar şi fiecare campion au
propriile lor adevăruri.
Pe de o parte sunt columbofilii care
doresc să păstreze totul cât mai natural: hrană şi apă.
Pe de altă parte sunt crescătorii
care îşi tratează porumbeii (mai ales împotriva bolilor capului şi
tricomonozei) foarte des, uneori în fiecare săptămână.
Unii îşi tratează păsările doar de
câteva ori pe an. Aceştia se descurcă foarte bine în etape importante, ca
Bourges. Apoi au o cădere de formă, însă după câteva săptămâni se comportă
iarăşi foarte bine.
Alţii administrează tratamente de 5
zile (de obicei cu Soludox) înainte de startul sezonului şi după aceea nu mai
dau nimic întreg sezonul.
Se pare că toate metodele
funcţionează.
De exemplu Michel Vanlint. La un
moment dat, el a concurat atât de bine, încât oamenii nu înţelegeau cum e posibil. Michel a
recunoscut întotdeauna că a administrat porumbeilor săi multe medicamente.
Astăzi pare să fi renunţat la utilizarea acestora. Dar el continuă să concureze
bine. El spune că acum nu mai utilizează antibiotice. Şi de ce ar minţi?
Este posibil
Deşi auziţi rapoarte alarmante
despre rezistenţa crescândă a tricomonozei, eu sunt unul dintre crescătorii
care am renunţat să tratez această boală, cu mult timp în urmă.
Cel puţin în ceea ce privesc
reproducătorii. Îmi tratez încă zburătorii, dar numai după o etapă pe caniculă
şi două nopţi în maşină.
După părerea mea, zburătorii de
Quievrain, deci viteziştii, nu ar trebui să trateze deloc în timpul sezonului.
Porumbeii lor stau doar o singură noapte în maşină şi aproape nu există nicio
şansă de contaminare.
Eu sunt doar un om modest de la
ţară, nu sunt un veterinar ca Ally, van Rompaey, Peters, Hoekstra, de Weerd,
Herbots sau Marien, dar încă cred că tratamentele scurte fac mai mult rău decât
bine.
Majoritatea crescătorilor care se
plâng de bolile capului răspund acelaşi lucru când îi întreb cu ce i-au tratat:
„Domnule, dacă aţi şti. Am încercat
absolut orice.”
Columbofilii care nu şi-au tratat
niciodată porumbeii împotriva acestor afecţiuni par să aibă mai puţine
probleme.
Sfatul meu este: dacă concuraţi bine, continuaţi să faceţi
ceea ce faceţi! Dacă nu obţineţi rezultate bune, încercaţi să obţineţi porumbei
mai buni în loc să utilizaţi medicamente.
Cum altfel puteţi explica faptul că
acei veterinari serioşi, care-şi zboară porumbeii, caută constant să
achiziţioneze porumbei de o calitate mai bună?
În concluzie
Braad-de Joode, foşti campioni pe
distanţe lungi din Olanda nu au făcut niciodată un secret din faptul că acordă
o asistenţă medicală intensă păsărilor lor.
„Va veni un timp când vor avea
probleme”, mă gândeam eu, dar ei continuă să concureze bine.
Că este posibil să devii campion
fără medicamente este dovedit de J.van Gisbergen (Smedje) din Hooge Mierde,
Olanda. Trebuie să aibă acum 88 de ani şi a fost deja un mare campion acum zeci
de ani. Şi Smedje nu a auzit niciodată despre bolile capului, să nu mai vorbim
de medicamente împotriva acestor afecţiuni.
Aşa cum am spus, fiecare om are
propriul adevăr. Dar personal voi merge mereu pe porumbei mai buni şi voi evita
utilizarea medicamentelor cât mai mult posibil.
Articole ale altor columbofili celebri, aici:
Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole ale altor columbofili celebri, aici:
