FLOWER - porumbeii din spatele sau

Acum, la licitatie:

http://www.rrp.ro/bid.php?licitatie=14726

Tatăl femelei este AD, fratele de cuib al lui SPEEDY, concurată la FLD anul trecut.

SPEEDY s-a impus încă de la prima etapă, reuşind să devanseze cu 30 de minute restul stolului. În finală a obţinut locul 6.

Anul acesta SPEEDY a reprodus pe STRONG, loc 7 AS la Royal City OLR.

De asemenea, AD si SPEEDY sunt fraţi cu DIANA, loc 6 AS columbodrom Transilvania 2016 şi mama DIANE, loc 1 finală Tarna Mare, Orizont 2017, cu 5 minute avans.

Mama lui FLOWER este VENUS, una dintre reproduătoarele de bază din crescătoria mea. Nepoată din olimpicul RECORD, VENUS a concurat foarte bine la Orizont OLR în 2015, fiind loc 6 AS.

Anul trecut VENUS a reprodus doi super porumbei: BLACK STAR, concurat la Golden Race OLR şi VENGO, concurată la Orizont OLR. Ambele columbodroame au zburat peste munte.

BLACK STAR şi VENGO sunt ambii în matca mea, o fiică direct din VENGO, XRAY reuşind anul ăsta un frumos loc 12 în finala Royal City OLR. XRAY va face parte din matca 2019.

Aşadar, în spatele femelei FLOWER se află o familie de porumbei care au demonstrat pe columbodroame.

Originile le puteţi afla din pedigree.

Baftă tuturor!

"Intrebari fara raspunsuri", traducerea articolului "Questions without answer", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Questions without answers (5 Nov 2018)” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/questions-without-answers-5-nov/)

În ultimul secol, doctorul Stam a fost cel mai renumit medic veterinar specializat pe porumbei, din Olanda. Am colaborat foarte bine. El a fost, de asemenea, unul dintre puţinii medici veterninari care au concurat bine. Şi… a fost printre primii care au recunoscut importanţa sinergiei, în special în cazul ornitozei. Prin sinergie se înţelege administrarea concomitentă a mai multor antibiotice, care împreună au efect mult mai mare decât fiecare în parte. 1+1=3, în acest caz.

Pulberea lui “S & A” era foarte populară în acele vremuri. Era de fapt un amestec de Suanovil şi Aureomicină. Veterinarul din Anvers, Karel Vannoppen era împotriva acestor tratamente săptămânale cu antibiotice. Dar oare veterinarii nu gândesc diferit dintotdeauna?

Mai târziu

Atunci când îl sunam pe doctor de obicei începeam cu cuvintele: “Am o întrebare, domnule Stam”. Întotdeauna am spus “domnule”, deoarece era mai în vârstă, iar eu sunt mai de modă veche, prin felul meu. El mă întrerupea de fiecare dată, zicând: “Am crezut că A S este un om care poate oferi răspunsurile”.

Nici macar în anii în care rezultatele mele au fost fără precedent, nu eram un om care avea răspunsurile, dimpotrivă. Cu cât am evoluat, cu atât mai multe întrebări am avut în legătură cu acest sport. Am inceput chiar să nu mai am încredere în oamenii care aveau răspunsuri la toate întrebările.

Recunoaştere

Îmi amintesc două rezultate deosebite de la Barcelona. Doi crescători angajaseră doar două păsări, iar acestea au ajuns acasă împreună. De la o aşa de mare distanţă (950-1200 km) şi dintr-un aşa mare numeric (peste 30.000 de porumbei), poate fi vorba de o coincidenţă?

Au fost ei oare în aceeşi boxă, în maşina de transport şi au zburat împreună?

S-au recunoscut după lansare sau, mai târziu, în drum spre casă?

De meditat!

De necrezut

Îmi amintesc, de asemenea, acea etapă de pui, de la Bourges, cu mult timp în urmă. Poate americanul Mike Ganus îşi va aminti şi el.

Am înregistrat o pasăre foarte devreme, unii chiar au crezut atunci că acel porumbel va fi câştigătorul naţional.

Până când am auzit că un alt crescator, Harrie Kennis m-a bătut şi nu cu o pasăre, ci cu trei.

Trei păsări? Mi-a venit greu să cred. Când am descoperit mai târziu că mă bate cu 13 păsări, m-am liniştit. Acest lucru era imposibil într-o etapă naţională.

Aşa am crezut atunci, dar cât de mult m-am înşelat.

Kennes a câştigat întradevăr primele 13 locuri, în primele 14, din aproximativ 12.000 de păsări. Niciodată nu se mai întâmplase aşa ceva înainte.

Însuşi Harrie crede că boxa în care erau porumbeii săi s-a deschis mai târziu, la locul de lansare. Iar micul grup de porumbei avea aceeaşi destinaţie finală, deci au putut zbura puţin mai repede şi mai bine către casă.

Adevărat sau nu? Nu vom şti niciodată.

De asemenea, ireal

Toamna există aşa numită etapă “Round of Belgium”, foarte populară în regiunea Antwerp.

În fiecare săptămână, porumbeii sunt eliberaţi din altă direcţie şi este de necrezut cât de mulţi bani se pariază în aceste concursuri scurte de la doar 35 - 70 km.

Şi ce mă frapează de multe ori când văd rezultatele?

Mulţi crescători înregistrează unele păsări în acelaşi timp, apoi urmează o pauză, după care iar au câteva sosiri în grup. Dacă păsările se recunosc reciproc în maşina de transport sau imediat după lansare sau mai târziu, iarăşi un subiect de gândire.

Probabil columbofilii americani sunt mai bine informaţi despre aceste sosiri grupate, deoarece acolo este normal ca porumbeii să sosească împreună.

Reovirus

În sud-vestul Olandei şi, de asemenea, în Antwerp o mulţime de pui au murit anul trecut. Mult mai mulţi decât de ştie, deoarece majoritatea crescătorilor nu vorbesc despre asta.

Dintrodată, fără semne de boală, au început să moară. Chiar şi până la 45% din efectiv.

Desigur, nu a fost vorba de clasica boală a puilor (adenocoli), pe care majoritatea dintre noi o cunoaştem prea bine. Medicii veterinari au prescris Coli-Cure, dar nu a funcţionat.

Potrivit unui cercetător german, de vină ar fi Reovirusul. Un alt neamţ vorbeste de Rota-virus. Se pare că e vorba de acelaşi lucru, dar asta este un lucru pe care nu l-am înţeles.

Este o mare problemă deja în Australia. Ce este îngrijorător? Odată apărută boala într-o crescătorie, sunt şanse foarte mari ca aceasta să apară din nou.

KBDB

Dacă doriţi să începeţi să practicaţi columbofilia, în mod normal aveţi nevoie de coordonatele crescătoriei.

În trecut acest lucru era gratuit, în Olanda încă este.

Întradevăr este vorba doar de câteva minute pentru a obţine coordonatele unei crescătorii.

Totuşi în Belgia costă 325 euro. Asta înseamnă oare promovarea sportului columbofil?

Apoi, este vorba de acei mexicani care doresc să trimită pui în Belgia, în primăvara 2019. Mexicanii doresc să vadă dacă păsările lor sunt destul de bune pentru a concura în Europa.

Dar ghiciţi ce?

KBDB taxează mexicanii cu 500 eur pe an, doar pentru că pe crescătoria lor scrie Mexic.

Acesta este un nume comercial, după cum pretinde KBDB.

Este clar că ei au nevoie de mulţi bani acum când numărul columbofililor a scăzut de la 200.000 la 20.000. Însă nu ar trebui să promoveze şi să susţină sportul columbofil?

Din nou KBDB

În plus, oameni se întreabă de ce, conform voinţei crescătorilor, KBDB nu reduce numarul etapelor pe distanţe lungi. Nimeni nu aşteapta porumbeii de la 3 etape de fond în aceeaşi zi. Pierdere de timp şi bani.

Aceeaşi poveste pentru două etape de viteză în aceeaşi zi, cu îmbarcări ridicol de mici în ambele. Două etape de viteză au fost bune, pe vremea când eram 200.000. Dar acele zile nu vor mai reveni. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge la o singură etapă de viteză pe zi. De ce să nu o facem acum?

Limită maximă pentru angajare

Astăzi nu exista o regulă care să spună că nu puteţi angaja într-un concurs 400 de porumbei sau chiar mai mulţi, dintr-o singură crescătorie. Putem vorbi despre “SPORT” atunci cand 25 de crescători angajează împreună 300 de păsări şi cel de-al 26-lea angajează, de unul singur, 350 de păsări?

Sunt crescători care chiar fac asta.

Puteţi să vă întrebaţi care este distracţia să angajezi sute de păsări? Ideea e de a obţine cât mai mulţi bani, bineînţeles.

Acele ferme de păsări ştiu prea bine că, cumpărătorii chinezi se orientează către primele locuri şi niciunul nu întreabă câte păsări au angajat acei crescători.

Astfel, se poate întâmpla ca un crescător care obţine 60 de clasări cu 120 de păsări să fie în lumina reflectoarelor, în timp ce omul care obţine 8 clasări, concurând 8 păsări, să rămână necunoscut.

Acum în Olanda se lucrează la stabilirea unei limite. De ce nu fac acelasi lucru şi belgienii?

Sunt prea mulţi crescători care deţin ferme de păsări în anturajul KBDB? Hmm! Cine ştie?

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

Linia VanDycka, pentru al treilea an consecutiv campioană la columbodromul Orizont

Dacă în ultimii doi ani, tandemul nostru a reuşit să ocupe podiumul columbodromului Orizont cu THE WINNER în 2016 (2=1. Finala, 5=1. Semifinala, 4. AS), respectiv DIANE în 2017 (1. Finala, cu 5 minute avans), anul acesta locul fruntaş a fost obtinut de puiul dlui. Nini Enăchescu.

1.Finală şi 9.Semifinală, rezultate similare egalate doar de THE WINNER.

CRAIASA, mama campionului din acesta an este obţinută dintr-un frate bun al Vandycăi.

Astfel, privind în ansamblu, şi în acest an columbodromul Orizont a fost dominat de linia VanDyckăi.

La primele trei etape, porumbelul nostru – FIRST –, descendent direct din VanDycka, a obţinut loc 2 AS, apoi în Semifinală şi Finală legea a facut-o porumbelul dlui. Enăchescu.

Mai mult decât atât, am înţeles că loc 3 AS 4 etape, al Crescătoriei Forum, este descendent direct din DIANE.

Greşeala mea, pe care mi-o asum în totalitate a fost să o combin pe VanDycka cu un porumbel de viteză. Din această combinaţie au rezultat doi super porumbei care au dominat clasamentele în primele etape, atât la Orizont, prin sus menţionatul FIRST, cât şi la Golden Race, prin COOL, loc 2 AS, 4 etape, însă rezistenţa nu a fost suficient de bună pentru a performa de top şi în etapele finale.

Felicitări tandemului Enache & Crăiţă pentru super linia de porumbei şi campionului de anul acesta, Nini Enăchescu pentru fericita inspiraţie de a combina această linie.

"Fascinant", traducerea articolului "Fascinating" al lui Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Fascinating” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/fascinating-june-7th/

Uneori auzi de la oamenii care nu au legătură cu sportul columbofil cât de fascinaţi sunt de aceste păsări. Oare cum reusesc acestea să-şi găsească drumul spre casă, de la sute de kilometri distanţă?

Oamenii respectă acest lucru.

Un coleg columbofil, care preferă să rămână anonim, este fascinat în egală măsură de navigaţia impecabilă a porumbeilor voiajori. Mai ales de când a primit nişte inele GPS de la o companie chinezească, pe care să le pună porumbeilor. Cu ajutorul unei aplicaţii el le poate urmări călătoria acestora spre casă.

După ce a făcut câteva “cercetări”, fascinaţia sa a devenit obsesie datorită lucrurilor învăţate cu ajutorul acestor inele GPS.

Ce zburător pe distanţe lungi nu visează oare să-şi poată urmări campionul întorcându-se acasă de la Barcelona? Sau să vadă unde şi-a petrecut nopţile. Cu tehnologia de ultimă generaţie poţi afla mult mai multe lucruri folositoare.

Mai mult

Puteţi vedea pe unde au zburat şi cât de repede, la ce altitudine şi, de asemenea, unde şi câtă vreme au poposit. De exemplu, Michel Beekman si Falco Ebben (ambii olandezi) şi-au urmărit porumbeii de câteva ori în drumul lor spre casă. Rezultatele celor doi sunt izbitor de asemănătoare.
Nu ştiu dacă vreun columbofil belgian a utilizat aceste inele, vecinii din nord mereu au fost mai progresivi. Foloseau sistemul de întuneric cu ani mulţi înainte ca belgienii să audă de asta.

Constatări

Ce au descoperit aceşti columbofili din datele colectate de pe “inelele GPS”:

1.Că nici un porumbel nu zboară ca o săgeată, în linie dreaptă de la locul lansării spre casă. Toţi zboară pe o traiectorie curbilinie. Câteodată foarte puţin, dar curba este acolo, prezentă.

Şi ce e uimitor? Faptul că de fiecare dată, fără nicio excepţie, curbura este îndreptată spre vest.

Bineînţeles, după o scurtă perioadă, porumbeii îşi corectează cursul, dar acest lucru este remarcabil. Chiar dacă au vânt din vest, ei se îndreaptă tot spre vest.

Cantitatea de date este încă insuficientă să putem trage niste concluzii clare, dar sunt destule exemple pentru a ignora asta.

2.Ce e de asemenea ciudat este faptul că toţi porumbeii cărora li s-a pus inele GPS au întârziat de la concursuri.

 Falco a avut patru pui din aceeaşi pereche, purtând aceste inele GPS şi toţi patru s-au pierdut. Nu are cum să fie din cauza greutăţii inelelelor, aceasta fiind insignifiantă.

Se poate ca aceste inele să le influenţeze capacitatea de orientare? Nu ştiu asta. Mai mult Andre v D Wiel nici măcar nu a observat acest fenomen.

3.La fel s-a constatat faptul că păsările zboară mult mai sus decât credeam, aproape la 500m altitudine. Pe site-ul lui Michel Beekman se poate vedea un porumbel care zboară la o înălţime extrem de mică, chiar deasupra suprafeţei apei. După părerea lui porumbeii pot bea apă zburând deasupra luciului apei, aşa cum fac o mulţime de păsări.

4.Acum că tot am adus vorba de apă, ca o paranteză, trebuie să ştiţi că porumbeii zboară peste apă mai ales când au vânt. Preferă să traverseze apa acolo unde cursul se îngustează sau peste poduri şi diguri, dacă acestea se află pe direcţia de zbor.

Columbofilii din Zeelanda şi din zona Ijsselmeer ştiu prea bine acest lucru.

5.Porumbeii urmăresc autostrăzile, iarăşi dacă se află pe direcţia lor de zbor. La începuturile inelelor GPS mulţi au scris despre acest iar eu îi luam în râs, dar acum mi-am schimbat părerea.

Şi în Dubai se folosesc aceste inele GPS pentru a-i urmări în drumul lor spre casă. Autostăzile în deşert sunt adevărate balize pentru porumbeii voiajori. Din fişierele descărcate din inelele GPS se poate vedea cu ochiul liber cum porumbeii urmăresc chiar şi curbele de pe şosea.

În Reeuwijk acest fapt nu este deloc o glumă. Oamenii de acolo îşi asteaptă porumbeii să intre de pe direcţia autostrăzii.

6.Putem vedea, de asemenea, pe unde se antrenează porumbeii în jurul crescătoriei, cu ce viteză au zburat, cât de sus şi unde se întorc. Nu s-a observat un tipar. Nu se pune problema de o rută fixă de antrenament în jurul crescătoriei.

7.Următoarele observaţii sunt de asemenea interesante. Am afirmat odată cum că fizicul joacă un rol important. Cu cât un porumbel zboară mai mult, cu atât viteza lui scade. La fel ca la pationatori, înotători, atleţi… cu cât depun un efort mai îndelungat, cu atât viteza este mai mică.

Viteza medie pe o distanţă de 10 km este întotdeauna mai mică decât pe o distanţă de un kilometru.

La vremea aia mă refeream la cursele de viteză de duminică din Antwerp.
Ei zboară din Quievrain şi Noyon. Vitezele de la concursurile din Noyon în condiţii normale sunt întotdeauna mai mici decât cele din Quievrain. Există şi excepţii,  dar foarte puţine.

8.Ceea ce am susţinut despre scăderea vitezei a fost o ipoteză din observaţiile mele, nu aveam dovezi clare. Dar acum, de când cu inelele GPS s-a dovedit că aveam dreptate, cu cât un porumbel zboară distanţe mai mari, cu atât zboară mai încet, deci asta este un dezavantaj pentru crescătoriile cu distanţe mai lungi. Am scris mai devreme de ce zborul mai lung are dezavantaje, dar din fericire în acelaşi timp are şi avantaje.

Prin urmare, în ambele situaţii  - crescătorii cu distanţe de concurs mai lungi sau mai scurte – există atât avantaje cât şi dezavantaje. Din fericire, altfel sportul acesta putea fi şi mai nedrept decât este deja.

9.Citeam odată, că după eliberare, porumbeilor le ia aproximativ 5 minute pentru a ajunge la viteza de croazieră. Acest lucru ar putea fi un avantaj pentru crescătoriile cu distanţe mai mari. Însă inelele GPS au arătat faptul că porumbeii ajung la viteza de zbor nu în minute, ci în secunde. Datele nu mint. La urma urmei o lansare proastă este în avantajul crescătoriilor cu distanţe mai lungi.

Mereu am crezut că un porumbel sănătos zboară la fel de repede pe distanţe scurte în condiţii normale. Că porumbeii au o “viteză de croazieră” ca şi gâştele. Prin urmare, învingătorii nu sunt cei care zboară mai repede, ci cei care pleaca cel mai repede spre casă şi aleg cea mai scurtă traiectorie.

 Acum încep să am dubii, dar sunt sigur că îndoielile mele or să primească în curând răspuns. Resursele pe care le avem acum la dispoziţie o să ne garanteze noi descoperiri în viitorul apropiat.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

GLADIATOR, un campion dintr-o familie de exceptie

GLADIATOR, un porumbel de excepţie care concurat de un crescator de excepţie – Oprea Iulian - a dat totul pentru a reuşi o frumoasa performanţă, şi anume 5 fonduri clasate din tot atâtea zburate, încheind norma AS Fond yearlingi.

Nu ştiu câţi porumbei au mai reuşit această performanţă, sunt şanse mari la un loc pe podiumul acestei categorii.

Tatăl lui GLADIATOR este nimeni altul decât NEPHEW, un excelent zburător, fiind primul meu campion pe columbodrom.

Povestea lui este simplă, în toate cele 5 etape desfăşurate de columbodromul Levin Haus a ajuns mereu în primul stol. Însă în finala de la Burgas, Bulgaria, pe o vreme caniculară cu vânt din faţă a devansat cu 12 minute pe toţi ceilalţi participanţi. Doar 11 pui au ajuns în acea zi la columbodrom.

Mama lui GLADIATOR este DIANA, o femela 100% Ad Schaerlaeckens, reprodusă de Iulian şi concurată în 2016 la Transilvania OLR cu super rezultate, obţinând două locuri în top 10 şi loc 6 AS final.

Din cuplul NEPHEW - DIANA am reuşit să reproduc doua serii de pui.

Din prima serie s-a remarcat DIANE, locul 1 în finala columbodromului Orizont în 2017, cu 5 minute avans.

GLADIATOR, fratele din a doua serie, confirmă calitatea acestei familii de pasari, zburând impecabil la fond şi nu numai, el având clasate şi etape de viteză şi demifond.

Se demonstrează în acest fel că o familie de calitate poate zbura foarte bine, indiferent de ruta de zbor.

Nephew concurat pe Bulgaria, cu vânt din faţă.

Diana concurată de la vest la est, paralel cu munţii, pe o rută de zbor unde nu trebuie să greşeşti decât puţin pentru a nu mai regăsi niciodată calea spre casă.

Diane concurată peste munte, pe cea mai grea rută de zbor, după părerea mea.

Gladiator concurat pe Ukraina, o rută de asemenea foarte dificilă.

Baftă tuturor!

Viata de porumbel - Cap XXXIII. Ultimul zbor

Capitolul XXXIII

ULTIMUL ZBOR

“Când va fi să mori, nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze.”

-          Nicolae Iorga

Last Blue zbura cu stolul de porumbei. Era foarte fericit. Îşi găsise în sfârşit liniştea. Îmbătrânise alături de băiat şi de fetiţă. Întoarcerea în crescătoria băiatului fusese un lucru bun. Fetiţa îl urmase repede aici, de parcă el ar fi atras-o ca un magnet.

Pe de altă parte, puişorii din cuib crescuseră destul de mari, iar acum putea, în sfârşit, să stea din nou împreună cu perechea sa. Se pregăteau pentru un nou rând de ouă.

Era porumbelul alfa. Stolul era conectat energetic cu el, ştia că, indiferent ce direcţie ar fi ales, ceilalţi tovarăşi de zbor îl vor urma orbeşte. Avea pe umeri o mare responsabilite, aceea de a asigura siguranţa celorlalţi porumbei. Nu putea să le înşele încrederea, acestora.

A văzut şoimul de la mare distanţă şi a transmis imediat starea de alertă stolului, virând brusc şi ridicându-se cât mai sus posibil. Ceilalţi porumbei i-au imitat la unison mişcările, ca şi cum ar fi fost un singur corp. Mai puţin solzata, perechea sa. Jumătate din coada porumbiţei fusese smulsă, cu o săptămână în urmă, de către pisica vecinilor. Odată cu asta, solzata îşi pierduse şi abilitatea de a schimba brusc direcţia de zbor.

 Last Blue a înţeles rapid că porumbiţa nu are nicio şansă de supravieţuire. Fără a sta mult pe gânduri, a întors stolul pe direcţia ei, integrând-o. Însă mai era o problemă. Tot stolul era acum expus păsării de pradă.

Şoimul detectase zborul nesigur al acelei păsări, focalizându-se pe direcţia ei. Apoi fusese luat prin surprindere. Niciodată nu mai văzuse un stol de porumbei care să procedeze astfel. De obicei, aceştia se depărtau rapid de el. De data asta se întâmplase contrariul. Pentru un moment a renunţat la atac.

După câteva secunde, atunci când se afla la o altitudine superioară stolului de porumbei, şi-a reînceput atacul.

Last Blue a realizat că nu exista nicio şansă pentru a scăpa cu toţii nevătămaţi din acest zbor. S-a uitat împrejur la porumbeii cu care zbura. Majoritatea erau albaştri, majoritatea erau fii şi nepoţii săi. L-a privit în ochi pe masculul albastru din dreapta sa. Ştia că acesta era în stare să conducă stolul în siguranţă acasă. În acele câteva secunde comunicarea dintre cei doi masculi a atins cote maxime. Last Blue i-a cedat controlul.

A virat brusc, părăsind stolul şi plonjând cu toată viteza, pentru a se pune la adăpostul caselor şi al copacilor. Mai avea doar puţin şi putea fi în siguranţă. Putea să simtă şoimul în spatele său. Încă puţin şi va scăpa. A încercat iarăşi o eschivă, dar pasărea de pradă era foarte rapidă.

A simţit ghearele acesteia, străpugându-i carnea, chiar în momentul în care a văzut stolul ieşit din raza de atac a prădătorului. Aceştia scăpaseră cu bine. Era mulţumit de alegerea făcută.

În minte îi apăru imaginea propriilor pui care îl aşteptau în cuib. O să reuşească oare aceştia să ajungă la maturitate? A simţit un nou flux de adrenalină, inundându-i corpul. Cu o ultimă zvâcnire, a reuşit să dezechilibreze temuta pasăre de pradă, căzând amândoi spre crengile copacului înalt, de lângă casa cu acoperiş albastru.

Acel copac a cărui revedere îi umpluse inima de emoţie, de fiecare data, când se întorcea acasă.

Contactul inevitabil cu ramurile copacului l-a făcut pe şoim să renunţe la pradă, dându-i drumul. Porumbelul a căzut în iarba de dedesubt.

Putea vedea lumina soarelui printre crengile de deasupra sa. Acea lumină strălucitoare îl atrăgea ca un magnet, aşa cum îl ghidase mereu de la sute de kilometri depărtare de casă.

Scăpase? Durerea nu mai era aşa de intensă. Probabil rana era una superficială.

S-a ridicat şi a zburat spre acea lumină. Ceilalţi porumbei nu se vedeau nicăieri. Probabil intraseră deja în volieră. A plonjat pe trapă, de unde a zburat direct în boxă, turuind şi rotindu-se în jur. Euforia vederii puişorilor în cuib l-a făcut să uite de rana provocată de şoim. Durerea dispăruse cu totul.

S-a apropiat de pui, însă aceştia păreau să nu-l mai recunoască. Mai mult, îl tratau cu indiferenţă. Solzata, perechea sa, a venit în boxă, trecând pe lângă el, de parcă nici nu ar fi existat. Putea să citească tristeţea de pe faţă ei.

Atunci a înţeles. Nu supravieţuise atacului şoimului.

A văzut din nou lumina. A zburat direct spre ea, ieşind prin plasa volierei. Simţea o fericire imensă, apropiindu-se de acea lumină. Simţea, de asemenea, o ploaie caldă, udându-i corpul.

Porumbelul albastru nu avea de unde să ştie, dar ploaia nu era altceva decât lacrimile Alessiei.

***

-          Ai văzut Mihăiţă? S-a sacrificat pentru tovarăşii săi, spuse Alessia, cu lacrimile curgându-i şiroaie, în timp ce ţinea strâns în mâini trupul porumbelului albastru.

-          Toată viaţa lui… a fost un şir lung de sacrificii, Alessia. A ales mereu să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă… Aşa cum a ştiut el mai bine.

Băiatul plângea în hohote. Nu putea concepe aşa ceva. Last Blue nu putea muri. Îl pierduse de atâtea ori până acum. L-a luat din mâinile Alessiei, simţind bătăile, din ce în ce mai rare, ale inimii porumbelului. Rana de la piept era foarte adâncă. Îl sărută pe cap.

-          Te-aş fi aşteptat mereu să te întorci la mine. Ştiam că ai fi venit de oriunde. Întoarce-te acasă, te rog, porumbelul meu!

Last Blue pătrunse în acea lumină orbitoare. Prin acea ploaie caldă putea vedea chipurile prietenilor săi. Băiatul şi fata. Încercase să rămână lângă ei, atâta timp cât aceştia avuseseră nevoie de el.

Simţea durerea lor. Ar fi vrut să se întoarcă la ei, dar nu mai putea.

Apoi a fost absorbit cu totul în fluxul de lumină.

EPILOG

“Viaţa însăşi e magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.”

-          Albert Einstein

-          Ştii care pui mi-a sosit primul, de la această etapă catastrofală, de Nikolaev? îl întrebă Ionel, pe tânărul său prieten.

-          Să nu-mi spui că Last Blue? zise Mircea.

-          Ba tocmai el, îi răspunse Ionel. Adu-ţi aminte că nici nu am vrut să-l îmbarc.

Last Blue sosise în sfârşit acasă. Reuşise!

Deşi îi fusese foarte teamă în momentul eliberării, simţise apoi o mare iubire care-l atrăgea ca un magnet înspre propria crescătorie. Iubire ce putea transcede spaţiul şi timpul… Lăsându-se purtat de ea, reuşise să-şi găsească drumul.

Era fericit! Avea în faţă o nouă viaţă…

SFARSIT

Continuarea in VIATA de COLUMBOFIL

"Fiecare om cu propriul sau adevar", traducerea articolului "Every man has his own truth", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Every man has his own truth” (9 Mai 2018) de Ad Schaerlaeckens

(sursa: www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/every-man-has-his-own-truth-may-9th-2018/

Fiecare om are propriul lui adevăr

Ascultând un număr mare de columbofili, dintre care unii campioni de top, există două subiecte despre care nimeni nu poate fi sigur:

Primul este referitor la antrenamentele private dintre etape. Vor zbura oare mai bine porumbeii dacă le facem astfel de antrenamente, în special tinerii?

Celălalt subiect este la fel de vechi ca şi însuşi sportul columbofil: medicamentaţia.

Cu ani în urmă, Piet de Weerd a fost clasificat de către columbofili ca fiind un crescător ce nu oferea porumbeilor decât hrană şi apă, alţii fiind numiţi crescători „medicament”.

Mulţi se întreabă cine va concura cel mai bine: columbofilii care au cel mai bun medic veterinar şi implicit cele mai bune medicamente sau cei care deţin cei mai buni porumbei?

Se pare că tot mai mulţi crescători încep să se îndepărteze de medicamente, în timp ce un număr mic tind să-şi trateze din ce în ce mai mult păsările.

Antrenamente

Să vorbim, în primul rând (din nou) despre antrenamentele cu maşina. În zona de frontieră puteţi vedea nenumăraţi porumbei olandezi care zboară în zilele de concurs.

Îmi amintesc acea zi din 2010. Am văzut mulţi pui din Overijssel care erau eliberaţi din Strombeek, la fiecare 10 minute.

Zburau în grupuri mari şi foarte mari. Uneori grupurile zburau unul lângă altul, dar mai ales unul în spatele altuia.

Ceea ce nu făceau era să se depăşească unul pe altul, în afară de câteva grupuri mai mici care zburau la o înălţime diferită.

Nici un porumbel nu se rupea de grupul său şi niciunul nu a rămas în urmă. Toţi păreau că zboară cu aceeaşi viteză.

Acum vă puteţi întreba: cum pot aceste păsări, după ce au zburat aproape 60 de kilometri, să zboare unul în spatele altuia? Oare, după o astfel de distanţă scurtă, nu se poate întâmpla ca mulţi porumbei să nu fie capabili să-i urmeze?

Startul

Cred că diferenţa începe de la lansare. Am asistat la multe lansări de porumbei. Uneori erau pui fără experienţă. Alteori erau păsări mature.

Şi ce am observat în legătură cu porumbeii tineri?

Toţi s-au adunat într-un stol imens deasupra zonei de lansare, apoi s-au separat în grupuri şi au început să zboare spre nord.

Un grup după altul, şi a durat câteva minute înainte ca aproape toţi să dispară.

Am spus aproape toţi deoarece unele păsări nu vor pur şi simplu să zboare. Ei trebuie să fie alungaţi din maşinile de transport sau de pe acoperişurile din apropiere.

Cât de diferit se comportă porumbeii maturi! Aceştia par a fi eliberaţi din închisoare şi zboară imediat către casele lor, în toate direcţiile. După câteva secunde nu mai există nici un singur porumbel în zona de lansare.

Experienţă

Experienţa, sau lipsa acesteia, este singura explicaţie pentru această imensă diferenţă. Mai ales pentru primele etape din sezon.

Răspunsul la întrebarea: Putem face ceva care să facă porumbeii să concureze mai bine? este, prin urmare, uimitor de simplu. Oferiţi-le mai multă experienţă sau, cu alte cuvinte, antrenaţi-i cât de des puteţi!

În acest fel se obişnuiesc cu coşul, dezvoltă mai multă încredere în propriile lor forţe şi le diminuaţi stresul din ziua concursului.

Şi cât stres experimentează puii veţi observa atunci când îi introduceţi în coşul de transport primele dăţi. Sunt nervoşi, se bat între ei şi deseori nu vor ieşi din coşul deschis, iar după ce o fac stau pe drum sau zboară pe acoperişul maşinii.

Veţi observa, de asemenea, această nervozitate, atunci când îi transportaţi pe locul din spate al maşinii voastre. Cu puii, foarte curând ferestrele se vor acoperi de condens. Cu porumbeii maturi foarte puţin.

Să ştiţi de la mine, toţi acei columbofili care concurează excepţional de la începutul sezonului, şi-au antrenat foarte bine porumbeii tineri.

Iar acei super-eroi care concurează cu porumbeii „abia antrenaţi”, aşa cum spun ei, nu sunt super campioni, ci super mincinoşi.

Demifond

Se merită să antrenaţi între etape porumbei experimentaţi, care au zburat deja câteva concursuri de demifond? Unii campioni susţin că se merită. Alţii, la fel de mari campioni, susţin contrariul.

Eu unul?

Nu ştiu ce să cred. Se pare că acest lucru nu este necesar atunci când porumbeii se antrenează bine în jurul casei. Dar este un lucru bun atunci când păsările clocesc. Dacă antrenaţi porumbeii la natural doar dimineaţa, atunci femelele nu vor zbura o săptămână întreagă. Şi asta nu poate fi un lucru bun.

Cu siguranţă aceste păsări vor avea nevoie de antrenamente suplimentare.

Medicamentaţie

Dacă vrei să fii un scriitor de succes, tot ce trebuie să faci este să scrii despre subiecte medicale, iar articolele tale vor fi foarte citite.

Dar aceasta este o sarcină imensă, atunci când realizezi că fiecare medic veterinar şi fiecare campion au propriile lor adevăruri.

Pe de o parte sunt columbofilii care doresc să păstreze totul cât mai natural: hrană şi apă.

Pe de altă parte sunt crescătorii care îşi tratează porumbeii (mai ales împotriva bolilor capului şi tricomonozei) foarte des, uneori în fiecare săptămână.

Unii îşi tratează păsările doar de câteva ori pe an. Aceştia se descurcă foarte bine în etape importante, ca Bourges. Apoi au o cădere de formă, însă după câteva săptămâni se comportă iarăşi foarte bine.

Alţii administrează tratamente de 5 zile (de obicei cu Soludox) înainte de startul sezonului şi după aceea nu mai dau nimic întreg sezonul.

Se pare că toate metodele funcţionează.

De exemplu Michel Vanlint. La un moment dat, el a concurat atât de bine, încât oamenii nu înţelegeau cum e posibil. Michel a recunoscut întotdeauna că a administrat porumbeilor săi multe medicamente. Astăzi pare să fi renunţat la utilizarea acestora. Dar el continuă să concureze bine. El spune că acum nu mai utilizează antibiotice. Şi de ce ar minţi?

Este posibil

Deşi auziţi rapoarte alarmante despre rezistenţa crescândă a tricomonozei, eu sunt unul dintre crescătorii care am renunţat să tratez această boală, cu mult timp în urmă.

Cel puţin în ceea ce privesc reproducătorii. Îmi tratez încă zburătorii, dar numai după o etapă pe caniculă şi două nopţi în maşină.

După părerea mea, zburătorii de Quievrain, deci viteziştii, nu ar trebui să trateze deloc în timpul sezonului. Porumbeii lor stau doar o singură noapte în maşină şi aproape nu există nicio şansă de contaminare.

Eu sunt doar un om modest de la ţară, nu sunt un veterinar ca Ally, van Rompaey, Peters, Hoekstra, de Weerd, Herbots sau Marien, dar încă cred că tratamentele scurte fac mai mult rău decât bine.

Majoritatea crescătorilor care se plâng de bolile capului răspund acelaşi lucru când îi întreb cu ce i-au tratat:

„Domnule, dacă aţi şti. Am încercat absolut orice.”

Columbofilii care nu şi-au tratat niciodată porumbeii împotriva acestor afecţiuni par să aibă mai puţine probleme.

Sfatul meu este: dacă concuraţi bine, continuaţi să faceţi ceea ce faceţi! Dacă nu obţineţi rezultate bune, încercaţi să obţineţi porumbei mai buni în loc să utilizaţi medicamente.

Cum altfel puteţi explica faptul că acei veterinari serioşi, care-şi zboară porumbeii, caută constant să achiziţioneze porumbei de o calitate mai bună?

În concluzie

Braad-de Joode, foşti campioni pe distanţe lungi din Olanda nu au făcut niciodată un secret din faptul că acordă o asistenţă medicală intensă păsărilor lor.

„Va veni un timp când vor avea probleme”, mă gândeam eu, dar ei continuă să concureze bine.

Că este posibil să devii campion fără medicamente este dovedit de J.van Gisbergen (Smedje) din Hooge Mierde, Olanda. Trebuie să aibă acum 88 de ani şi a fost deja un mare campion acum zeci de ani. Şi Smedje nu a auzit niciodată despre bolile capului, să nu mai vorbim de medicamente împotriva acestor afecţiuni.

Aşa cum am spus, fiecare om are propriul adevăr. Dar personal voi merge mereu pe porumbei mai buni şi voi evita utilizarea medicamentelor cât mai mult posibil.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html