Viata de porumbel - XXIII. Alessia

Capitolul XXIII

ALESSIA

“Trăieşte o viaţă bună. Dacă există zei şi sunt drepţi, atunci nu o să le pese cât de devotat ai fost, ci te vor primi pe baza virtuţiilor după care ai trăit.

Dacă există zei şi sunt nedrepţi, atunci nu ar trebui să-ţi doreşti

a-i venera.

Dacă nu există zei, atunci tu nu vei mai fi, dar ai trăit o viaţă nobilă ce va continua să dăinuiască prin amintirile celor dragi.”

-          Marc Aureliu

Sorin Apostol conducea spre casă. Avusese o zi destul de aglomerată la serviciu. Era inginer la o companie multinaţională din oraş. În ultimul timp această meserie devenise destul de stresantă. Sau era doar părerea lui.

-       Am impresia că eşti din ce în ce mai obosit în ultima vreme, îi spusese fratele său, Tiberiu, zilele trecute.

-       Se poate. Am foarte mult de lucru la serviciu.

Tiberiu ştia că nu serviciul este principala cauză pentru transformarea fratelui său. Altceva, mult mai grav, plana asupra liniştii acestuia.

Sorin a virat dreapta, părăsind şoseaua principală şi a parcurs ultimele două sute de metri pe drumul de ţară.

Locuia împreună cu fiica sa în casa bunicilor, imediat la ieşirea din localitate.

După moartea soţiei, cu opt ani în urmă, a vândut apartamentul din centru şi s-au mutat împreună cu bunicii. A sperat ca amintirea iubitei sale soţii să nu îl ajungă din urmă.

Porumbeii voiajori au fost cei care i-au readus bărbatului speranţa în suflet. În preajma lor, simţea că poate uita de tot şi de toate. A descoperit aceste minunate păsări şi această frumoasă pasiune la unul dintre noii săi vecini. Îşi amintea de ziua când bătrânelul simpatic îl invitase să aştepte împreună porumbeii de la un concurs.

-       Aceste păsări te pot ajuta foarte mult să treci peste problemele tale, îi spuse vecinul. Cunosc un columbofil care este totodată şi directorul unei companii destul de mare. Are foarte puţin timp liber şi foarte mulţi bani. Ar putea să angajeze pe cineva care să se ocupe de porumbei. Dar nici nu vrea să audă despre aşa ceva. După program, merge mai întâi la porumbei şi doar pe urmă la familie. El vrea să poată vedea starea de sănătate a porumbeilor, să-i hrănească şi să le răzuie găinaţul. Pentru el această muncă nu este un efort, ci o relaxare. “Tot stresul dispare atunci când sunt în preajma lor”, susţine el.

Microbul columbofil i-a pătruns în vene, iremediabil, în acea zi. Nu-şi imaginează cum ar fi fost viaţa lui, fără aceste minunate păsări.

La început îşi lăsase fetiţa în grija bunicilor. Ştia că greşise foarte mult, învinovăţindu-şi propriul copil pentru moartea soţiei, în momentul naşterii.

Astăzi şi-ar fi dorit să poată da timpul înapoi. Simţea cum i se rupe inima la gândul zilei în care nu o să mai poată vedea surâsul fetiţei sale. Se gândea cu groază că nu va putea face totul pentru a-şi salva fiica. Până la aflarea veştii, deşi avusese mereu rezultate foarte bune, nu-şi vânduse niciun porumbel din propria crescătorie.

În ultima vreme trebuise să-şi vândă aproape toate păsările de bază. Avea nevoie de bani. De foarte mulţi bani.

Fetiţa a fugit în întâmpinarea bărbatului, de cum a auzit motorul maşinii.

-       Bună tati! Am atâtea lucruri să-ţi spun, zise Alessia, luându-l de mână pe tatăl ei şi trăgându-l înspre spatele curţii.

Bărbatul s-a lăsat dus de fiica sa de-a lungul aleii pietruite, ce lega curtea casei cu grădina din spatele acesteia, acolo unde se afla crescătoria de porumbei.

Atunci când Alessia se afla printre porumbei, ochii ei sclipeau de fericire.

Sorin îşi amintea de ziua în care începuseră toate problemele lor. Părinţii săi îl sunaseră, îngrijoraţi de starea fetiţei care leşinase pentru câteva momente, aparent fără niciun motiv. Pentru a doua oară în viaţă, bărbatul se simţise neputincios. Fusese disperat.

Acum spera ca o minune să se producă în viaţa lor.

-       Tati, cei cinci porumbei, primiţi cadou de la unchiul meu, s-au îmbăiat singuri astăzi. Tu mi-ai spus cândva, că ăsta e un semn bun.

-       Aşa e, draga mea!

Ce zile fericite fuseseră acelea, în care aşteptau împreună porumbeii din concurs! Acele zile, demult apuse, în care rezultatele nu aveau mare importanţă. Acum avea nevoie de rezultate cât mai bune, pentru a putea vinde cât mai mulţi porumbei, cu un preţ cât mai mare.

***

Tiberiu Apostol a fost întotdeauna căsătorit cu munca sa. Lucra în domeniul construcţiilor. Nu a avut niciodată timp să-şi facă o familie, fiind mai mereu plecat de acasă. O iubea pe nepoata lui, Alessia, ca pe o fiică. Vestea primită, cu aproximativ un an de zile în urmă, picase ca o bombă.

Luna trecută îi oferise Alessiei cinci porumbei voiajori. Văzuse acei porumbei la unul dintre clienţii săi.

-       Am văzut că ai porumbei voiajori. Şi fratele meu este columbofil.

-       Da. Concurez de aproape douăzeci de ani cu porumbeii. Haide să ţi-i arăt!

Omul îi prezentase cu lux de amănunte, fiecare compartiment în parte. La fel ca toţi crescătorii de porumbei, acesta părea să cunoască istoria fiecărei păsări, începând cu câteva generaţii în urmă. Tiberiu se pierduse repede în explicaţiile detaliate ale columbofilului.

-       Ce sunt cu aceste păsări? a întrebat el, arătând înspre câţiva porumbei, separaţi într-un compartiment mai mic, ce păreau destul de bolnavi.

-       Am achiziţionat aceşti porumbei toamna trecută, de la diverşi columbofili, cu intenţia de a aduce sânge nou în crescătoria mea. Lucrându-i de foarte mult timp în consangvinitate, din când în când e nevoie şi de aşa ceva, i-a spus columbofilul. Însă cu aceşti masculi am avut mari probleme. Unii nu au vrut să se împerecheze nici în ruptul capului, alţii au produs ouă limpezi şi tot aşa. Nu ştiu sigur ce s-a întâmplat, dar după vaccinul de salmoneloză⁽²³⁾ din Noiembrie, s-au îmbolnăvit subit. Acum îi ţin în carantină. Sunt porumbei foarte buni, au rezultate excepţionale, dar dacă nu-şi revin în maxim o săptămână, o să-i elimin. Eu de regulă nu ţin porumbei care nu sunt perfect sănătoşi. De data aceasta, având în vedere calitatea acestor porumbei, am zis să fac o excepţie.

-       Crezi că îmi poţi da mie aceşti porumbei? Fratele meu a trebuit să-şi vândă majoritatea porumbeilor buni din propria crescătorie, din cauza unei probleme familiare, şi mă gândesc că aceştia l-ar putea ajuta.

Columbofilul nu a ştiut ce să răspundă. Majoritatea acelor păsări erau cumpărate de pe site-uri de licitaţii, însă mai erau şi câteva pentru care nu avea acte.

-       Nu ştiu cât de fericit va fi fratele tău să primească nişte porumbei bolnavi, indiferent de calitatea acestora.

-       Sunt sigur că fiica sa va fi foarte bucuroasă să aibă grijă de ei, a spus repede Tiberiu. Este bolnavă, asta este de fapt problema fratelui meu.

 

⁽²³⁾ Boală bacteriană a porumbeilor foarte gravă, mai ales datorită faptului că este foarte greu de eliminat şi se transmite foarte uşor. Vaccinarea în cazul acestei afecţiuni este destul de controversată, datorită faptului că există peste două mii de tulpini patogene.

Îşi amintea de ziua în care primise vestea. După efectuarea testelor de sânge, medicii fuseseră direcţi, fetiţa avea leucemie, iar doar un transplant de măduvă o putea ajuta, iar acesta trebuia efectuat la o clinică din străinătate.

***

-       I-am primit cadou de la un columbofil renumit, spuse Tiberiu, arătând spre cutia de carton în care se aflau cei cinci porumbei.

Sorin a scos pe rând păsările din cutie, analizându-le cu atenţie. Porumbeii erau foarte slabi, penele le erau murdare.

Totuşi, mâna experimentată a bărbatului putea recunoaşte calitatea, dincolo de starea de boală.

-       Columbofilul m-a rugat să nu întreb niciodată de provenienţa acestora, deoarece i-a cumpărat de pe la diverşi intermediari, însă mi-a mai spus că poţi găsi pe Internet rezultatele lor, dacă doreşti.

Sorin nu-şi dorea acei porumbei bolnavi în crescătorie, dar chiar în momentul în care a vrut să-i spună acest lucru fratelui său, se auzi vocea Alessiei:

-       Ce sunt cu aceşti porumbei, tati?

Apoi, nemaiaşteptând răspunsul tatălui, Alessia a desfăcut capacul cutiei de carton, uitându-se înăuntru. Erau doi porumbei solzaţi, doi albaştri şi unul roşu. Putea simţi spaima bietelor păsări, înghesuite în cutia de carton.

-       Sunt speriaţi, tati. Şi par foarte trişti.

-       Sunt bolnavi, Alessia.

-       O să-i facem bine, spuse fetiţa. Îţi mulţumesc unchiule! zise, din nou, către Tiberiu, sărind de gâtul acestuia şi îmbrăţişându-l.

Tatăl fetiţei a înţeles repede că nu avea nici o şansă să refuze porumbeii oferiţi de fratele său.

***

Cei cinci porumbei se revigorau cu fiecare zi. Starea lor fusese critică în urmă cu doar două săptămâni.

Păsările puteau simţi dragostea fetiţei care avea grijă de ei. Puteau simţi, de asemenea, tristeţea acestui copil. Ceva era în neregulă. Ceva lipsea din peisaj. În mod normal, acea tristeţe nu ar fi trebuit să facă parte din viaţa ei.

Au început să se ataşeze foarte mult de ea. Îi coborau imediat pe umeri, atunci când îi chema la mâncare. În scurt timp îi mâncau din palmă, lăsându-se mângâiaţi de fetiţă.

 “Speranţa îşi are locul în vise, în imaginaţie şi în curajul celor care îndrăznesc să îşi transforme visele în realitate.”

-          Jonas Salk

-       Tati, o să te rog ca la primăvară să împerechem aceşti porumbei, îl rugă fetiţa, arătând spre cei cinci masculi aflaţi în carantină. Vreau să scoatem pui din ei, pui pe care să-i zburăm la toamnă. Sunt sigură că aceşti porumbei sunt cu totul speciali.

Tatăl se gândea la vorbele fetiţei. Oare o să mai aibă ocazia să vadă aceşti pui zburând în jurul crescătoriei? Săptămâna trecută repetaseră analizele, iar rezultatele nu erau prea bune. Tratamentul actual nu o ajuta prea mult.

-       Este în regulă. Şi eu simt că aceşti porumbei au potenţial, spuse tatăl, mai mult pentru a-i face pe plac. O să le ofer cele mai bune cinci femele din crescătorie.

-       Îţi mulţumesc, tati! Ăsta ar fi cel mai frumos cadou de Crăciun.

Peste două săptămâni era Crăciunul. Sorin spera ca acestea să nu fie ultimele sărbători petrecute împreună cu fiica sa.

-       Sky, Brandon, Helia, Riven, Timmy, îi chemă Alessia pe cei cinci masculi.

-       Nu ştiam că au şi nume.

-       Bineînţeles că au. Porumbelul roşu este Riven, albastrul mai închis este Helia, iar cel mai deschis este Sky. Cei doi solzaţi sunt Brandon şi Timmy.

-       Fantastic! Eroii din desenele tale animate.

Alessia zâmbi. Deşi tatăl ei petrecea mult timp împreună cu ea, nu era convinsă că acesta urmăreşte cu atenţie desenele ei animate. A fost plăcut surprinsă să afle că reţinuse numele eroilor ei preferaţi.

Continuarea in cartea "Viata de porumbel"

Viata de porumbel - XXII. Marea lovitura

Capitolul XXII

MAREA LOVITURĂ

“Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea.”

-        Sigmund Freud

Băiatul s-a trezit ca de obicei destul de devreme, s-a îmbrăcat în grabă şi a ieşit afară, îndreptându-se spre crescătoria de porumbei. Sentimentul de nelinişte, pe care îl avea de ceva timp, se amplificase în cursul acestei dimineţi. Mergea foarte repede, aproape alerga către crescătorie. A văzut uşa întredeschisă, imediat cum a dat colţul casei, iar inima a început să-i bată cu putere. Dintr-un singur salt a urcat toate cele patru trepte ale crescătoriei, a dat uşa de perete şi a rămas încremenit. Părinţii l-au găsit după o jumătate de oră, plângând în suspine, ghemuit în compartimentul zburătorilor.

-      Ce s-a întâmplat, Mihăiţă? întrebă repede tatăl băiatului, auzind gemetele acestuia.

Mihăiţă nu venise la micul dejun, deşi îl strigase de câteva ori. Speriat, bărbatul ieşise în fugă din casă, îndreptându-se spre adăpostul porumbeilor, ignorând întrebările îngrijorate ale soţiei sale. Ceva se întâmplase.

-      Am uitat uşa deschisă şi…

Băiatul nu putea articula cuvintele. Radu a intrat rapid în crescătorie, privind în jur. Imaginea era una de coşmar. Mai mulţi porumbei zăceau pe podea. Erau morţi şi însângeraţi.

-      Curios lucru, spuse Ionel, care sosise rapid, însoţit de Mircea. La prima vedere pare a fi vorba de un dihor.

După un prim inventar, douăzeci de pui şi cinci porumbei maturi, printre care şi Last Blue, erau morţi, fiind de nerecunoscut din cauza rănilor. Din câţiva lipseau părţi întregi, inclusiv picioarele cu inelele matricole.

-      Mircea, vreau să aud opinia ta despre acest lucru? spuse Ionel, luându-l deoparte pe tânărul său amic. Tu eşti poliţist, deci cu siguranţă poţi vedea mai multe decât noi, oamenii obişnuiţi.

-      Am solicitat deja prezenţa unei echipe pentru preluarea probelor. Aşa cum bine ai observat atât tu, cât şi Radu, urma însângerată de pe uşă pare a fi amprenta unui om. Până când nu avem rezultatele finale, nu pot să mă pronunţ.

-      Cum am putut uita uşa deschisă? Nu sunt un bun columbofil, nu voi fi niciodată. Domnule Ionel, o să vă rog să luaţi toţi porumbeii rămaşi, la dumneavoastră în crescătorie. Eu nu mai pot continua. I-am omorât. Nu sunt bun de nimic, continuă Mihăiţă, începând să plângă din nou. Am omorât porumbelul care m-a salvat.

Echipa de poliţie ridicase amprentele, dar rezultatele au fost neconcludente, în afară de mica urmă de pe uşă, negăsind nimic suspect.

-      Infractorii ar fi putut purta mănuşi, le spuse Ionel.

-      Aşa este, însă am fi găsit totuşi nişte urme de pantofi, nu credeţi? replică unul dintre poliţişti. La cât sânge este înăuntru, un eventual infractor ar fi călcat în el, măcar accidental. Iar dumneavoastră aţi declarat că numeric nu vă lipseşte nicio pasăre. Nu văd niciun motiv pentru a continua investigaţia. Încă nu avem rezultatele finale în legătură cu o posibilă amprentă, dar părerea noastră este că porumbeii au fost mâncaţi de dihori sau şobolani.

***

Trecuseră două săptămâni de când Mihăiţă nu îşi mai vizitase porumbeii. Dezamăgirea sa fusese aşa de mare, încât respingea chiar şi ideea unei posibile discuţii despre ce s-a întâmplat. Peste câteva zile era ziua lui de naştere. Împlinea nouă ani. În urmă cu un an de zile a primit cadou, porumbelul albastru. Iar el nu a fost în stare să aibă grijă de el.

-      Eşti doar un copil, îi spuse mama sa. Nu poţi să te judeci pentru cele întâmplate.

-      Porumbeii erau şi ei fiinţe, mamă. Last Blue sunt sigur că ar fi venit acasă de oriunde l-aş fi trimis. Acum e prea târziu.

Ionel avea grijă de porumbeii lui Mihăiţă. Era sigur că acesta va reveni cât de curând în mijlocul lor. Era sigur că, odată instalat, microbul columbofiliei nu mai putea fi înlăturat.

Ştia că băiatul suferă foarte tare. Pierderile din concursuri se pun pe seama selecţiei, însă atunci când porumbeii se prăpădesc în propria crescătorie, ca urmare a bolilor, răpitorilor sau a altor cauze, durerea este foarte intensă.

Băiatul privea pe fereastră, împreună cu mama sa, la micul stol care se învărtea în cerc, în jurul crescătoriei. Ştia că sunt porumbeii săi. Majoritatea erau albaştri. Băiatului îi era foarte dor de ei, însă încerca să-i protejeze de nepriceperea sa.

A văzut pe acoperişul volierei un mascul albastru care se plimba ţanţoş, făcând avansuri porumbiţelor.

-      Ştiu că seamănă foarte mult, dar nu este Last Blue, mamă! răspunse băiatul, privirii întrebătoare a mamei sale. Este unul dintre puii lui.

Apoi, după câteva clipe, adăugă:

-      Crezi că-l pot găsi acolo, în acea lume de vis?

“Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.”

-        Rabindranath Tagore

Sfârşitul părţii a treia