VIATA de PORUMBEL, de Marius Nicolae

VIATA de PORUMBEL

Oferta limitata: 40RON

Doar 10 bucati am la dispozitie.

Dedic această carte tuturor acelor oameni care iubesc, în mod necondiţionat, prietenele noastre necuvântătoare, şi nu mă refer doar la porumbei, ci la toate vieţuitoarele din regnul animal. Acelor oameni care cred că acestea pot percepe starea noastră de spirit, o pot influenţa pozitiv şi, de ce nu, ne pot vindeca.

Cartea are în plin plan povestea unui porumbel voiajor de concurs şi interacţiunea acestuia cu oamenii din viaţa sa.

Pentru a putea înţelege aceste minunate păsări va trebui să încercăm, din când în când, să simţim trăirile acestora, să percepem emoţia lor din timpul zborului, teama acestora în momentul lansării de la sute de kilometri depărtare de casă sau bucuria regăsirii cuibului, a partenerului şi a puişorilor, la întoarcerea din concurs.

Sper ca lecturarea cărţii să trezească în inimile voastre tot atâtea emoţii, ca şi clipele premergătoare sosirii porumbeilor acasă.

Am încercat să combin întâmplările emoţionante ale porumbelului albastru cu noţiuni tehnice din sportul columbofil.

Sper ca această carte să ofere speranţă tuturor celor care mai cred în propriile forţe şi în propriul destin.

Sper ca această carte să atragă din ce în ce mai multă lume în această pasiune minunată, care este columbofilia.

PROLOG

“Visele nu se risipesc. Dar nici nu zboară, dacă nu le dai aripi.”

-          Pablo Neruda

Porumbelul albastru s-a ridicat în aer, zburând cu toată viteza spre linia orizontului. Plăcerea zborului îl copleşea. De aici de sus, copacii, casele, oamenii, păreau mult mai interesanţi. Culorile căpătau cu totul alt înţeles. Totul era minunat.

A realizat că se depărta cu viteză mare de crescătorie şi inima a început să-i bată cu putere. Apoi a simţit ceva, în interiorul său, care îl atrăgea înapoi acasă, ca şi cum crescătoria ar fi fost un magnet uriaş ce funcţiona pe propria lui frecvenţă. S-a întors.

A descoperit stolul şi s-a alăturat acestuia. A recunoscut repede porumbeii. Majoritatea erau fii şi fiicele lui. Îi crescuse pe toţi cu mare dragoste. Să poată zbura împreună cu ei, era o adevărată încântare.

Nu ar fi părăsit pentru nimic în lume locul în care îşi crescuse, generaţii după generaţii, puii.

Ceva l-a făcut să tresară, ca şi cum o amintire aflată undeva, în adâncul sufletului său, ar fi vrut să iasă la suprafaţă. Nu voia să se gândească  acolo. Acum zbura şi ăsta era cel mai important lucru. Zborul fusese visul său dintotdeauna. Îşi amintea clipa când văzuse pentru prima oară lumina zilei. Îşi amintea de bucuria zborului trăită prin ochii părinţilor săi. Aceştia fuseseră Zburători.

A simţit cum este tras cu putere în jos. A deschis ochii şi a văzut plasa volierei. Acea plasă care îi definea limitele libertăţii. Totul fusese doar un vis, un vis pe care şi l-ar fi dorit fără de sfârşit.

Era un Reproducător, se obişnuise de multă vreme cu această idee. Niciodată nu va putea zbura dincolo de plasa volierei.

Însă, în sufletul lui, spera că va veni o zi când această plasă va dispărea.

Cine ştie? Poate atunci când va fi destul de bătrân, iar stăpânul său nu va mai avea nevoie de el, se va îndura şi-l va elibera.

Dar oare va mai putea zbura atunci? Măcar o singură dată…

Sau poate în altă viaţă…

Viata de porumbel - XII. Marea pierdere, de Marius Nicolae

Capitolul XII

MAREA PIERDERE

“Când este vorba de problemele importante ale vieţii, întotdeauna trebuie să te grăbeşti ca şi când de pierderea unui singur minut ar depinde totul.”

-          Vissarion Grigoryevich Belinski

Trapa a coborât, iar masculii au ieşit la zborul de dimineaţă. În câteva clipe se aflau sus pe cer. Era răcoare şi porumbeii zburau de plăcere pe o astfel de vreme. Însă nu şi Last Blue. Ştia că, undeva, în apropiere se află porumbiţa lui solzată.

A văzut-o. A părăsit stolul şi a coborât lângă ea. Era fericit. A început să turuie, rotindu-se de jur împrejur. Porumbiţa a vrut să se ridice, însă picioarele nu o ascultau.

Last Blue simţea tot mai acut durerea femelei. A continuat să turuie, ca şi cum ar fi vrut să-i transmită curaj şi putere. S-a lăsat lângă ea în jgheab şi a ciugulit-o blând, cu ciocul pe cap.

Cu ultimele puteri porumbiţa şi-a ridicat capul spre el. Dacă ar fi putut vorbi i-ar fi spus că a încercat să facă totul pentru a ajunge acasă mai devreme. A traversat direct norii, riscând să-şi ude penele şi să nu mai poată zbura. A reuşit să facă faţă tentaţiei de a coborî la apă, deşi îi era foarte sete. A continuat să zboare pe direcţia crescătoriei, chiar şi atunci când vântul îi bătea direct în faţă. A sperat să ajungă doar mai repede în cuibul ei, acolo unde ştia că el o aşteaptă. Apoi a simţit acea durere traversându-i trupul, de parcă acesta s-ar fi spart în mii de bucăţi. A zburat mai departe cu sângele şiroindu-i din rănile făcute de alice. Acum era acasă, era împreună cu el. Şi-a lăsat capul jos pe acoperişul de tablă şi a murit.

Last Blue a stat o vreme lângă porumbiţa solzată. Din când în când zbura, bătând cu putere din aripi, ca şi cum ar fi vrut ca solzata  să-l urmeze, apoi cobora din nou lângă ea. Ştia că o pierduse. Îşi pierduse speranţa.

***

“Daţi-mi pacea şi liniştea din crescătorie, în fiecare zi! Acolo, pot să nu mă gândesc la nimic, iar oamenii nici nu-şi imaginează cât de plăcut este acest lucru.”

-          Ad Schaerlaeckens

Ionel pregătise cu toată priceperea lui porumbeii pentru al doilea fond. Porumbeii se selectaseră de-a lungul timpului pe modul lui de lucru, iar el încerca să intervină cu cât mai puţine schimbări în viaţa păsărilor, mai ales pe timpul concursurilor, pentru a nu le induce un stres suplimentar.

Îi iubea la fel de mult pe fiecare în parte. Porumbeii erau o parte din el. Le cunoştea tuturor calităţile şi defectele. Ştia că fiecare pasăre este unică în felul său, iar folosirea unei anumite metode putea motiva pe una sau demotiva pe alta. Trebuia să lucreze individual. De aceea prefera să crească puţini porumbei. Cei care nu erau pe măsura aşteptărilor lui erau oferiţi cadou. Niciodată nu vânduse porumbei. E drept că nici nu cumpărase prea mulţi. Preferase să-şi formeze propria familie de porumbei, prin selecţii succesive.

Se gândea la marea greşeală pe care o făcuse atunci când pariase pe Last Blue. Avea încredere în acest porumbel, în schimb, după tragedia prin care trecuse săptămâna trecută, îi era teamă pentru el. Găsise femela împuşcată pe casa vecinului. Porumbiţa zburase ultimii kilometri, poate şi mai mult, cu pieptul găurit de alice.

-       De unde atâta ambiţie la aceste făpturi? se întrebă Ionel. Şi totul pentru câteva ore de stat împreună cu partenerul. Columbofilia este prea dură uneori.

Porumbeii aveau de trecut prea multe hopuri în drumul lor spre casă. Păsările răpitoare, braconierii, vânătorii, canicula, ploaia, vântul şi multe altele. Toate aceste lucruri erau împotriva lor. Iar ei nu aveau decât două aripi pentru a face faţă acestor condiţii. Două aripi care îi aduceau la cuibul lor şi la partener. Uneori aceste aripi le erau frânte, însă ei tot încercau să ajungă în propria crescătorie. Lucky a preferat să moară acasă decât undeva pe câmp. Deşi rănile îi fuseseră fatale, preferase să zboare în continuare, în loc să se oprească...

Continuarea capitolului, doar in cartea VIATA DE PORUMBEL

Primele capitole, aici: 

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/viata-de-porumbel.html