Mai jos, traducerea articolului “A lot of B S” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com).
Un articol excelent care merita citit de mai multe ori. Bravo!
Doi oameni mi-au spus că arăt, încă, destul de tânăr. Dar asta nu m-a făcut fericit. Pentru că astfel de lucruri se spun oamenilor doar atunci când îmbătrânesc.
Partea bună este că am căpătat multă experiență în toți aceşti ani. De exemplu, am încetat să cred în lucruri pe care alții le consideră, într-un mod eronat, foarte importante.
Hrănirea, de exemplu. Chiar este aceasta o artă, cum spun unii? Hmmm!
Hrănirea
Să vorbim despre aşa numitul amestec de năpârlire. Acest termen nu se bazează pe nimic. Amestecuri de hrană pentru o mai bună năpârlire pur şi simplu nu există.
Comparați amestecurile de năpârlire făcute de diverse firme şi veți înțelege. Ele sunt total diferite. Acele firme vând amestecuri de năpârlire, deoarece acestea sunt cerute de către crescători.
Însă, păsările sănătoase năpârlesc în mod automat, este în natura lor să o facă. Dacă vreți întradevăr să forțați unele lucruri, în ceea ce priveşte năpârlirea, atunci puteți să o faceți cu ajutorul întunericului.
Amestecurile speciale pentru năpârlire sunt doar pierdere de timp şi nimic mai mult.
Mai mult decât atât, nu cred în metoda de a încărca corpul porumbelului cu extra energie înainte cu câteva zile de îmbarcare. Vorbesc de porumb, alune sau uleiuri. Oamenii de ştiință ar râde de asta.
“Orzul păstrează porumbeii calmi”, citeam odată. “Şi Papa va câştiga maratonul”, m-am gândit eu.
Am început să iau în serios hrana şi hrănirea în 1997. Porumbița mea “144” era mereu ultima care intra în crescătorie după antrenament. Perechea sa mânca deja tot porumbul atunci când ea intra, în sfârşit.
Oare nu este porumbul absolut necesar în hrană, aşa cum spun mulți?
Totuşi, “144”, care nu mâncase porumb de săptămâni întregi, a reuşit să câştige 3 locuri întâi într-o lună.
Aşa că dragi colegi columbofili, nu luați în serios tot ce se spune. Unii oameni merită admirația noastră pentru că scriu articole interesante. Alții merită toată admirația noastră pentru că NU spun nimic.
La fel
Nu trebuie luați în serios oamenii care ne spun cu exactitate (până la procente de 0.1%) câte proteine, grăsimi şi aşa mai departe, trebuie să conțină un amestec de hrană. Aceştia sunt clovni.
Eu folosesc acelaşi amestec pentru tot timpul anului. Aşadar, toți acei oameni, care mă întreabă de ce niciodată nu scriu despre hrană, au acum un răspuns: nu cunosc multe despre asta şi, mai mult decât atât, nu mă interesează acest aspect. Iar această lipsă de cunoştințe nu m-a împiedicat nicicum, până acum.
În anii ’80 şi ’90 era un lucru normal ca păsările mele să câştige Campionatul Provincial, atât puii cât şi maturii. Vorbeam cu mii de crescători în acele zile.
În 2012 am bătut recordul având 15 locuri întâi, în 2013 am obținut locul întâi maturi în Campionatul din Fed, care include cluburi columbofile mari şi puternice, iar păsările mele au câştigat locul întâi în Campionatul din Antwerp, Belgia.
Ce vreau să spun este faptul că, atunci când rezultatele au fost aşa de bune pentru atât de mulți ani, nu tot ce spun aici sunt prostii.
Andre
Andre a scris, mai demult, o serie de articole despre mine pe prima pagină a revistei columbofile Duifke Lacht de la Natural. Potrivit spuselor lui, eram cel mai bun zburător cu puii din Olanda şi cred că avea dreptate. Cel puțin în acele zile.
Metoda mea de zbor era să concurez cu puii separați pe sexe. Era, deoarece astăzi nu mai pot aplica această metodă. Crescătorii de renume, precum G v d Wouwer, Leo Heremans şi promițătorul John van Wanrooy sunt de părere că acest sistem este cel mai bun. Metoda de a zbura puii la natural (pe cuib) este depăşită.
Mai puțin singur
Andre (vreau să spun Andre Roodhooft, bineînțeles) este un tip pragmatic. Şi el la fel spune că nu ştie nimic despre hrănire. Şi la fel ca şi mine, el oferă propriilor păsări acelaşi amestec tot timpul anului. La fel cum făcea şi Klak. Şi Scheele, Jos Joosen, Gommaar Verbruggen şi mulți alții.
Şi cine concurează mai bine în zboruri de 500 – 650 km decât Andre?
Iar la distanțe mari, Jos Joosen este un superman. Când păsările sale sosesc acasă de la 1000 km ele primesc aceeaşi hrană ca şi înainte de îmbarcare.
În ceea ce privesc suplimentele, eu şi Andre avem, de asemenea, aceeaşi idee: porumbeii pot zbura fără ele.
Toate acele reclame din revistele columbofile şi, în zilele noastre, de pe Internet, despre “lucrurile de care păsările au absolută nevoie pentru a câştiga” sunt făcute doar pentru a umple unora buzunarele.
Dacă urmați toate sfaturile de acolo, veți descoperi curând că nu vă ajunge o săptămână pentru a administra porumbeilor, în mâncare sau în apă, toate suplimentele pe care ei le consideră ca fiind obligatorii.
Astăzi, aceşti aşa numiți oameni de afaceri vin cu ceva nou. Au apărut medicamente pentru reducerea stresului sau pentru o mai bună orientare. În acest fel vă puteți reduce pierderile. Mi-au picat ochelarii de pe nas când am citit asta. Doar oamenii demenți, analfabeții sau proştii, cu tot respectul, pot pica în această plasă.
De ce nu sunt aceştia avertizați este faptul că sunt jefuiți de ultimii bani. Este destul de frustrant să vezi că, în timp ce inteligența umană se pare că are propriile ei limite, prostia nu are niciuna.
Unii crescători, care sunt oameni simpli în viața de zi cu zi, se transformă în profesori după o etapă bună. Ei vă sfătuiesc ce să faceți şi ce să nu faceți. Nu vă lăsați amăgiți! În viață cele mai multe minciuni le auziți după o zi de pescuit, înaintea alegerilor şi după o etapă columbofilă.
De neuitat
Cine nu are amintiri pe care nu le va uita niciodată?
Pentru mine, una dintre ele este concursul Național de la Chartres, din 1991. Cu o săptămână înainte păsările mele au concurat extrem de bine de la Orleans. Acesta era motivul pentru care mulți oameni stăteau în curtea mea în acea zi, aşteptând să sosească porumbeii.
Nouă sosiri aproape în acelaşi timp, locurile Semi Naționale 2, 3, 4, 6 şi aşa mai departe.
Primele 3 păsări au fost şi primele 3 de la echipă. Când i-am spus acest lucru lui Jos, prezent şi el, ceilalți colegi şi-au aruncat priviri suspicioase.
Câteva momente mai târziu:
John făcea pipi după un tufiş, făcând tot posibilul pentru a pretinde că nu a ascultat ce i-am spus lui Jos.
- Ce crezi? l-am întrebat pe Peter.
Nu mi-a răspuns, concentrat pe ceva fascinat ce părea că se găsea pe fundul paharului de bere.
Harry şi-a scuturat o scamă invizibilă de pe haină şi l-am auzit pe Tom şoptind ceva despre o licoare magică.
- Ce ai spus? l-am întrebat.
A dat nervos din cap şi s-a uitat vinovat în pământ.
Realist
Unii crescători cred că pot gândi, dar asta e tot ceea ce ei cred. Acele păsări nu au fost drogate. Câțiva ani mai târziu am avut o etapă grea cu maturii. Aceleaşi păsări care au făcut ravagii în etapa de la Chartres.
De exemplu, belgianul Charel Boeckx este un om simplu, care nu ştie nimic despre minerale, proteine, acizi, nu mai vorbesc de medicamente. Nici măcar nu le cunoaşte numele. Cu toate astea, el a fost un crescător exceptional timp de multe decenii. Şi rar am putut vedea păsări aşa de sănătoase ca ale lui. Cunosc mulți crescători ca el.
Aceşti oameni au un mesaj, dar lasă pe alții să vorbească şi să scrie.
Dacă vă simțiți bine oferindu-le porumbeilor voştri toate felurile de suplimente, pastile şi soluții, vă sfătuiesc să mergeți înainte.
Faptul că vă simțiți bine e tot ce contează în viață.
Dar, credeți-mă, vă pierdeți vremea şi banii. Ce contează în acest sport sunt păsările de calitate.
Şi nu există nimic pe Pământ care să transforme păsările mediocre în păsări de calitate.
Slavă Domnului!
Alte
articole Ad Schaerlaeckens, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
