Este vară, caniculă, vacanţă (pentru cei mai norocoşi!), sezonul cu porumbeii maturi s-a sfârşit, iar cel cu puii va începe în acest weekend (cel puţin pentru UCPR, la alţi nu ştiu).
Vă propun un articol relaxant, scris de Alfons Anker cu mult timp în urmă, în “Rebusul Zburătorilor”, referitor la tipul de porumbel universal.
“Acest tip mai este numit si porumbel - allround.
În legătură cu aceasta aş dori să atrag atenţia, pentru ca prea respectaţii cititori să nu considere o extravaganţă folosirea prea multor cuvinte străne în definirea unor noţiuni. Aceste expresii sunt obişnuite la crescătorii germani, englezi, flamanzi sau francezi, care mai mult sau mai puţin, le cunoşteau si foloseau. Dezvoltarea fantastică a mijloacelor de comunicare ne aduce din ce în ce mai aproape de crescătorii străini. Ei vin aici, sau noi ne deplasăm afară, iar aceste cuvinte de specialitate ne permit să comunicăm mai bine unul cu altul. Dacă folosim aceste expresii ele vor fi cu uşurinţa înţelese de străini, înţelegând exact ceea ce dorim să spunem. Omul de mâine nu va putea trăi dacă nu cunoaşte cel puţin trei limbi străine.
Sigur, întrebarea următoare nu se leagă obligatoriu de campionii allround-universali, dar să trecem la cunoaşterea lor. De ce leg cele două noţiuni într-una: campion si universal?
Pentru că, după părerea mea, în Ungaria, Germania, Olanda, câştigătorul unui campionat poate fi numai un porumbel care se clasează la toate distanţele cuprinse între 100 şi 750 km. Se întâmplă ca un porumbel de calitate mai scăzută, cu clasări mai slabe, dar bun la demifond, să fie campion, deoarece acolo a adunat suficiente puncte cu care să-i elimine pe ceilalţi.
Campionul - allround are ca principală calitate viteza şi o capacitate de luptă ridicată, ceea ce îi permite să învingă distanţele şi vicisitudinile timpului. Trebuie să fie calm, pentru că dinamismul şi elcctricitatea exagerate, foarte importante pentru păsările de viteză şi demifond, pot fi periculoase într-un program de zboruri ce include si fonduri nonstop.
Oare de ce?
Pentru că “electricitatea” determină o anumită stare de tensiune, precum şi faptul că un asemenea porumbel, după două-trei zile de stat în maşină, ajunge într-o stare mai proastă decăt unul mai calm. În schimb, în cazul păsărilor de viteză şi demifond acest caracter este o calitate în plus deoarece stimulează viteza, neputând consuma toate rezervele şi să nu-i rămână şi pentru un drum de 4 sau 5 ore.
Tipul de porumbel campion este mai calm – DAR NICI ÎNTR-UN CAZ ADORMIT – pe lângă acest sistem nervos este şi foarte energic! Construcţia corpului elimină orice urmă de balast. Calitatea musculaturii trebuie să fie cea mai elastică, mobilă, deoarece fără aceasta nu este capabil de o performanţă de campion, dintr-un motiv foarte simplu – pentru că nu ar fi capabil să zboare distanţe mai serioase de concurs. Nu este important la acest tip ca musculatura să fie foarte dezvoltată, multă şi răspândită pe o suprafaţă mare. Poate fi chiar sărac în musculatură, dar când o pipăim să aibă cel mai înalt grad de elasticitate.
Deci tipul campion este porumbelul rapid pe distanţe lungi. Aşa erau superpăsările Huyskens Van Riel, ce prezentau cel mai clar exemplu.
Și pe propria mea “pistă de alergări” au existat porumbei campioni care au trecut prin mâinile mele. În crescătoria Kottek-Anker, RAMONA 47-495, femela albastră solzat, a fost în 1951 campioana zonei, iar în 1952 a zburat în prima zi 877km, performanţă realizată, în afară de ea, de numai trei porumbei. RAMONA avea o constituţie ce reprezenta idealul porumbelului universal. A câştigat pe distanţe scurte, medii şi lungi. Era deosebit de rapidă şi, împreună cu prietenul KOTTEK, niciodată nu am văzut-o obosită. În schimb nu prezenta siguranţă. În datele privind concursurile din 1966, 1967, 1968, porumbeii mei erau cei mai buni din zonă. La noi – diferit de celelalte zone – nu există masculi campioni sau femele campioane, ci indiferent de sex, se iau în considerare primii 10, cei mai buni. Dintre cei trei campioni, în primul rând HULLAM (“Val” 61(63)-207) câştigătorul din 1967 era un porumbel allround deoarece era capabil de performanţe deosebite pe distanţe cuprinse între 100 şi 820 km. În 1967 a fost porumbelul cu cea mai bună performanţă realizată în campionatul naţional. Tatăl lui era SARKANY (Balaurul), porumbel cu strămoşi originari de la Jef Symons. Mama era VICI, albastra solzat, al cărei tată provenea din părinţi deosebiţi ai liniei vechi KOTTER-ANKER, împerecheată cu AKTIV. Aceasta era reprodusă din doi porumbei Wiemels, părinţi din America. Deci HULLAM era născut prin combinarea a trei linii, dintre acestea două erau linii consagvine.
Campionul anului 1966 a fost un alt porumbel de-al meu numit FENYES (63-364) – o pasăre mică şi inteligentă “de-ţi vine să o mănânci”. Aceasta însă nu făcea parte din tipul allround. Am reprodus-o în urma unui schimb cu dr. Tereni, cu tatăl, un mascul Delbar rezultat în urma împerecherii frate – soră şi mama, o femelă Fabry rezultată tot în urma unei asfel de împerecheri (această pereche de reproducţie au produs şi mai târziu porumbei cu capacităţi sportive deosebite).
FENYES (a sclipi) a câştigat o muţime de premii deosebite, fiind capabilă de zboruri unice. În legătură cu acest porumbel m-am convins că rezolvă toate problemele cu ajutorul inteligenţei şi nu datorită unei capacităţi de luptă sau a unui fizic deosebit. În sezonul în care a fost campioană, pe tapet erau 6 Ceska Lipa (536km). Asta îi corespundeau ei. După un an de la Magdeburg a venit acasă după o săptămână. Era prea mult pentru ea.
Când am împerecheat-o cu FOXI, un mascul Symons, a produs pe AZUR 65-491 ce a primit de la FOXI caracterul, dinamismul, puterea de luptă, iar această compoziţie a însemnat un sportiv de prim rang.
Al treilea, SLEZINGER 66-704, de origine Symons, despre care voi mai vorbi, încă nu a ajuns la distanţe lungi. Despre calităţile lui ar fi prea devreme să discutăm, dar pe distanţe medii a dovedit că are clasă. Încăpăţânat, rapid, inteligent, un adevărat pur sânge.
Cei trei porumbei exemplificaţi –“cei mai buni pe ani” – prezentau trei tipuri diferite. Dar pupila la toţi trei era mică, musculatura complet moale, liberă, iar pe faţa fiecăruia se putea citi ceva.
Alte
articole Alfons Anker, aici:
Articole
ale altor columbofili celebri, aici:
