Coincidente?

Încă de la început am ţinut o evidenţă clară a tututor evenimentelor importante din crescătorie. Astfel că, în orice moment pot spune despre fiecare porumbel ce a petrecut sau încă mai petrece un timp în voliera mea, diverse lucruri. Când a eclozat, când a fost antrenat şi de unde, locul obţinut sau măcar ora de sosire din concursuri, tratamentele pe care le-a primit şi multe altele.

 Însă cu ajutorul acestei evidenţe putem observa mai bine evenimentele din propria crescătorie şi putem sesiza unele legături între acestea, ajungând la concluzii.

Ieri, 16 Iunie 2013 am eliberat, ca de obicei, în fiecare dimineaţă, puii. Zgomotul şi forţa cu care aceştia ies pe sputnik m-a fascinat mereu. Nici de data aceasta lucrurile nu au stat altfel, micul stol părăsind în câteva secunde voliera.

De regulă, la zborul de dimineaţă nu prea apuc să văd stolul formându-se pe cer, deoarece aceştia zboară direct la dispariţie. Chiar în clipa în care ultimul pui părăsea voliera, un gând mi s-a înfiripat undeva în cap, amintindu-mi că unele asociaţii şi cluburi au şi astăzi concursuri. Fondul de ieri a fost unul foarte uşor, porumbeii ajungând acasă foarte odihniţi, dar am uitat ca weekend-ul nu se terminase încă.

Am respins foarte repede ideea pierderii puilor, deoarece toţi erau cel puţin la a doua pană, dar ceva, acolo undeva în minte, ma sâcâia. Ca şi un al şaselea simţ.

Deschid laptopul, accesez fişierul excel de evidenţă şi privirea îmi rămâne magnetizată pe ecranul acestuia. Chiar în acelaşi weekend – 17 Iunie – al anului trecut, am pierdut 3 pui la un antrenament din jurul casei. Toţi puii pierduţi avuseseră la acea dată – anul trecut am început mai devreme antrenamentele cu pui – cel puţin un zbor de la 50 km. Deci nu se punea problema că nu erau antrenaţi sau nu cunoşteau împrejurimile.

Primul pui “Helia” avea 104 zile în momentul pierderii. A revenit după aproximativ 2 săptămâni acasă, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Probabil crescătorul în a cărei crescătorie s-a refăcut toată această perioadă nici nu a observat că este un pui străin. “Helia” s-a pierdut, apoi, la zborurile cu puii, destul de repede.

Al doilea pui, femela “Riven”, avea 65 de zile în momentul dispariţiei, şi s-a întors acasă după 36 de zile. Pentru că era destul de slăbită, iar zborurile cu puii erau pe cale să înceapă, am introdus-o în carantină. Probabil nu i-a plăcut acest “tratament”, iar în momentul eliberării – după o săptămână a dispărut iarăşi. A revenit acasă după alte 55 de zile, deci dupa aproape 2 luni. Din păcate, perioada mare fără antrenament, presupun că a fost închisă în tot acest timp, i-a fost fatală, în timpul iernii fiind luată de uliu.

Cea de-a treia pasăre dispărută, în acea fatidică zi de 17 Iunie, a fost “Leila”. A revenit a doua zi dimineaţa, epuizată ca după un concurs de fond. “Leila” este singurul yearling care a reuşit să facă faţă etapei de catastrofei de la Dobra Krynystya, UKR, iar ieri a reuşit să ajungă acasă de la al doilea fond, Krivoi Rog – 650km.

Ce s-a întâmplat cu aceşti 3 pui în acea zi? Nimeni nu poate spune cu siguranţă. Cel mai probabil s-au alipit vreunui stol de concurs ajungând la sute de kilometri distanţă.

De ce nu au părăsit stolul? Cine ştie ce e în capul acestor mici păsări?

Am văzut cu toţii de multe ori cum porumbeii noştri vin din concurs împreuna cu porumbei străini. Probabil în timpul zborului o legătură energetică se formează între ei, legătură care se întăreşte proporţional cu depărtarea de casă. Puii, din dorinţa lor de a zbura cât mai mult, descoperă la un anumit moment că sunt foarte departe de casă în compania unor străini, iar panica îi determină să se ţină foarte aproape de aceştia, şi uneori chiar să aterizeze împreună cu ei.

Cert este că şi ieri, am pierdut tot 3 pui, de vârste apropiate cu cei de anul trecut.

Soarta? Destin? Coincidenţă?

Chiar acum am sunat acasă şi am aflat că unul a revenit.

Coincidenţă! O să fie el oare cel mai bun zburător de anul acesta? Aşa cum s-a dovedit a fi “Leila”? Se poate ca experienţa unei nopţi afară şi întoarcerea de la distanţe mari, la o vârstă fragedă, să conteze în acest sport?

Spun distanţe mari pentru că, de regulă, noi începem antrenamentele de la 10km, apoi progresiv din 5 în 5 km şi doar mai târziu avem curajul să-i angajăm la distanţe mai mari de 100 km. Însă puii luaţi de stolul de concurs pot ajunge la distanţe mult mai mari. E ca şi cum am duce un pui direct la sute de kilometri depărtare.

În orice caz, atât “Leila” cât şi puiul întors astăzi, au avut parte de un antrenament privat gratuit. Probabil, undeva în viitor, roadele acestui tratament se vor vedea.

Şi ca să închei seria coincidenţelor, şi în urmă cu doi ani am pierdut, aproximativ în aceeaşi perioadă (26 Mai), tot 3 pui şi tot de vârste mari, având câteva pene năpârlite.

Baftă tuturor!

Sezon 2013 - O noua speranta!

Câte vise ne facem cu toţii la începutul sezonului. Atunci când fiecare pasăre din volieră ni se pare unică şi indestructibilă.

Astăzi am îmbarcat pentru a doua etapă de fond – Krivoi Rog, Ukraina - , etapă ce cred că va fi una foarte uşoară, având în vedere că vântul va sulfa tare din spate pe tot traseul.

Tot astăzi am primit şi fluturaşul cu topul clasărilor. Primii doi porumbei din listă, având 4 clasări din 5 angajări, cu peste 800km clasaţi, nu vor putea participa la această etapă. Probabil nu vor mai participa niciodată la vreun concurs. Asta pentru că nu s-au mai întors de la Dobra Krynystya.

În schimb nu am putut găsi în lista clasărilor pe unul dintre cei doi porumbei angajaţi azi. De ce? Pentru că nu a clasat niciodată, însă a reuşit mereu să ajungă acasă.

Care porumbel este mai valoros? Bineînţeles, cel care se întoarce acasă, o să spuneţi.

Iată că yearlinga “Leila”, pentru că despre ea este vorba, fiică “Redbull” şi nepoată “Bricoux” a căpătat experienţă în a supravieţui în afara crescătoriei, iar această experienţă a ajutat-o în timpul catastrofei de la Dobra Krynystya. În timp ce “Angel”, cel mai constant porumbel al meu, care de fiecare dată a ajuns printre primii acasă, a clacat în timpul acelui zbor. Norocul sau destinul?

Destinul de a nimeri într-un batal petrolier versus norocul de a găsi un lac cu apă.

Ghinionul de a se afla în bătaia puştii unui vânător, bucuros de prada obţinută datorită vântului frontal care a determinat porumbeii să zboare la altitudini joase, versus şansa de a scăpa de alica mortală.

Norocul de a intra în crescătoria unui columbofil adevărat, ce cunoaşte sentimentul sosirii unui porumbel acasă, versus ghinionul de a da peste un braconier fericit că va face un ban în plus pentru familia sa, weekend-ul următor, în târg.

Privind la lăzile clubului aproape goale, din această după-amiază, şi amintindu-mi de primele etape când acestea erau supraaglomerate de porumbei, am trăit acelaşi sentiment de dezolare pe care îl am de câte ori mă apropii de compartimentul zburătorilor mei. Este trist. Dar este adevărat.

Dar sportul trebuie să meargă mai departe, iar noi va trebui să facem totul pentru a împiedica astfel de lucruri să se mai întâmple în viitor. Cum putem face asta? O să spuneţi că nimeni nu se poate pune cu natura. Însă doar natura a fost de vină oare?

Citeam pe un site de profil, după acel prim concurs de fond catastrofal, cum unii încercau să promită că vor face totul pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete. Păi, cu siguranţă că nu se vor mai repeta sezonul ăsta. Însă, mai mult ca sigur, o nouă catastrofă va avea loc în sezonul următor. Aşa cum anul trecut am avut Caplani-ul, acum am avut Dobra Krynystya. La ambele concursuri porumbeii au fost lansaţi la câteva minute după staţionare. Ambele concursuri au avut parte de vreme rea.

Când se poate sabota cel mai uşor un concurs? Evident, când e vremea rea, ca să aibe pe ce da vina. Nu vreau să acuz pe nimeni, însă nu prea cred în coincidenţe. Mai ales când, uitându-mă pe clasamente, observ că unii nu au participat la acest prim fond sau au participat doar cu păsări mature de 2-3 ani.

Păcat de munca sutelor de columbofili care şi-au pus speranţa în forţele propriilor păsări şi care se apropie de crescătorie de fiecare dată cu emoţie, întrebându-se dacă nu o fi mai sosit ceva.

Va trebui, totuşi, ca şi noi să avem mai multă grijă de propriile păsări. Chiar dacă nu putem şti, cu exactitate, cum va fi vremea peste două zile, sunt o mulţime de site-uri de prognoză, şi în majoritatea cazurilor aceste prognoze se realizează.

Va trebui să ne gândim de două ori înainte de a angaja un porumbel în concurs. Este el refăcut în totalitate? Va fi acesta capabil să facă faţă unor condiţii de concurs neprevăzute? Merită să riscăm, sau putem aştepta încă un an?

Ăsta a fost motivul pentru care  nu am angajat-o pe “Roşia” – fiică “Redbull” – pentru fondul de sâmbătă.

În schimb, l-am angajat pe “Mickey” – fiu “Little Blue”, singurul porumbel care se afla în topul listei primite astăzi, porumbel ce zboară extraordinar pe vreme rea, sosind în primii 5 yearlingi anul trecut la Caplani, şi între primii 30 de porumbei anul acesta de la Dobra Kranystya.

Baftă tuturor!

Mai multe articole despre sezonul 2013, aici:
http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/sezon-2014-ucpr.html

Sezon 2013 - Catastrofa de la Dobra Krynystya

Prima etapa de fond cu lansare de la Dobra Krynystya a fost o catastrofa.

Din ce am inteles transportatori sunt vinovati pentru pierderea viselor sutelor de columbofili. Cele doua masini s-au ratacit pe drum, iar lansarea s-a realizat la cateva minute de la stationare, fara a oferi porumbeilor posibilitatea de a se acomoda cu locul de lansare.

Probabil si voi ati urmarit pe net starea probabila a vremii din zilele premergatoare si din ziua concursului. Porumbeii au avut in dreapta ploaia, in spate ploaia, iar in dreapta Marea Neagra. Singura lor optiune era sa zboare spre casa. Insa pe tot parcursul traseuilui, vantul a batut tare din fata: 15-20 km/h. Neavand posibilitatea de a se orienta cat de cat la locul lansarii, probabil ca vantul i-a impins spre mare.

Pierderile au fost insemnate, iar cei mai loviti sunt, bineinteles, incepatorii, cei care au un numar mic de pasari.

Sa speram ca unii dintre porumbei se vor mai intoarce si in cursul acestei saptamani.

Eu personal traversez o perioada foarte grea, privind la voliera zburatorilor aproape goala. Este o atmosfera dezolanta.

Iata mai jos singurii 3 porumbei care au reusit sa ajunga acasa din cei 11 angajati:

1. "Mickey" - fiu "Little Blue", de la dl. Marian Mohora. Acest porumbel este intradevar un luptator, reusind sa ajunga mereu acasa, mai ales pe vreme rea. Anul trecut, la catastrofa de la Caplani, acest mascul a ajuns tot la fel, primul.

2. "Rosia" - fiica "Redbull", de la dl. Adrian Craciunescu. Originea de fond-maraton a acestei femele si-a spus cuvantul si de aceasta data.

3. Cea de-a treia pasare este o surpriza pentru mine. Este vorba de "Leila" - fiica tot din "Redbull", yearlinga ce mereu sosea ultima. Sper ca de aceasta data sa nu fie tot ultima.

Va doresc la toti multa bafta in a recupera cati mai multi porumbei dupa aceasta etapa, si sper ca intr-o zi cineva va trebui sa raspunda pentru aceste pierderi masive de pasari. Chiar daca sunt doar pasari, ele reprezinta visele noastre ale tuturor columbofililor.

Pacat de toata munca noastra de a forma, pregati si recupera porumbeii, daca la sfarsit depindem de incompetenta altora. E trist, foarte trist!

Bafta!