Pagini

vineri, 27 iulie 2018

"Fascinant", traducerea articolului "Fascinating" al lui Ad Schaerlaeckens


Mai jos, traducerea articolului “Fascinating” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com/articles/articles-english/Articles%202018%20English/fascinating-june-7th/



Uneori auzi de la oamenii care nu au legătură cu sportul columbofil cât de fascinaţi sunt de aceste păsări. Oare cum reusesc acestea să-şi găsească drumul spre casă, de la sute de kilometri distanţă?

Oamenii respectă acest lucru.

Un coleg columbofil, care preferă să rămână anonim, este fascinat în egală măsură de navigaţia impecabilă a porumbeilor voiajori. Mai ales de când a primit nişte inele GPS de la o companie chinezească, pe care să le pună porumbeilor. Cu ajutorul unei aplicaţii el le poate urmări călătoria acestora spre casă.

După ce a făcut câteva “cercetări”, fascinaţia sa a devenit obsesie datorită lucrurilor învăţate cu ajutorul acestor inele GPS.

Ce zburător pe distanţe lungi nu visează oare să-şi poată urmări campionul întorcându-se acasă de la Barcelona? Sau să vadă unde şi-a petrecut nopţile. Cu tehnologia de ultimă generaţie poţi afla mult mai multe lucruri folositoare.



Mai mult

Puteţi vedea pe unde au zburat şi cât de repede, la ce altitudine şi, de asemenea, unde şi câtă vreme au poposit. De exemplu, Michel Beekman si Falco Ebben (ambii olandezi) şi-au urmărit porumbeii de câteva ori în drumul lor spre casă. Rezultatele celor doi sunt izbitor de asemănătoare.
Nu ştiu dacă vreun columbofil belgian a utilizat aceste inele, vecinii din nord mereu au fost mai progresivi. Foloseau sistemul de întuneric cu ani mulţi înainte ca belgienii să audă de asta.



Constatări

Ce au descoperit aceşti columbofili din datele colectate de pe “inelele GPS”:

1.Că nici un porumbel nu zboară ca o săgeată, în linie dreaptă de la locul lansării spre casă. Toţi zboară pe o traiectorie curbilinie. Câteodată foarte puţin, dar curba este acolo, prezentă.

Şi ce e uimitor? Faptul că de fiecare dată, fără nicio excepţie, curbura este îndreptată spre vest.

Bineînţeles, după o scurtă perioadă, porumbeii îşi corectează cursul, dar acest lucru este remarcabil. Chiar dacă au vânt din vest, ei se îndreaptă tot spre vest.

Cantitatea de date este încă insuficientă să putem trage niste concluzii clare, dar sunt destule exemple pentru a ignora asta.



2.Ce e de asemenea ciudat este faptul că toţi porumbeii cărora li s-a pus inele GPS au întârziat de la concursuri.

 Falco a avut patru pui din aceeaşi pereche, purtând aceste inele GPS şi toţi patru s-au pierdut. Nu are cum să fie din cauza greutăţii inelelelor, aceasta fiind insignifiantă.

Se poate ca aceste inele să le influenţeze capacitatea de orientare? Nu ştiu asta. Mai mult Andre v D Wiel nici măcar nu a observat acest fenomen.



3.La fel s-a constatat faptul că păsările zboară mult mai sus decât credeam, aproape la 500m altitudine. Pe site-ul lui Michel Beekman se poate vedea un porumbel care zboară la o înălţime extrem de mică, chiar deasupra suprafeţei apei. După părerea lui porumbeii pot bea apă zburând deasupra luciului apei, aşa cum fac o mulţime de păsări.



4.Acum că tot am adus vorba de apă, ca o paranteză, trebuie să ştiţi că porumbeii zboară peste apă mai ales când au vânt. Preferă să traverseze apa acolo unde cursul se îngustează sau peste poduri şi diguri, dacă acestea se află pe direcţia de zbor.

Columbofilii din Zeelanda şi din zona Ijsselmeer ştiu prea bine acest lucru.



5.Porumbeii urmăresc autostrăzile, iarăşi dacă se află pe direcţia lor de zbor. La începuturile inelelor GPS mulţi au scris despre acest iar eu îi luam în râs, dar acum mi-am schimbat părerea.

Şi în Dubai se folosesc aceste inele GPS pentru a-i urmări în drumul lor spre casă. Autostăzile în deşert sunt adevărate balize pentru porumbeii voiajori. Din fişierele descărcate din inelele GPS se poate vedea cu ochiul liber cum porumbeii urmăresc chiar şi curbele de pe şosea.

În Reeuwijk acest fapt nu este deloc o glumă. Oamenii de acolo îşi asteaptă porumbeii să intre de pe direcţia autostrăzii.



6.Putem vedea, de asemenea, pe unde se antrenează porumbeii în jurul crescătoriei, cu ce viteză au zburat, cât de sus şi unde se întorc. Nu s-a observat un tipar. Nu se pune problema de o rută fixă de antrenament în jurul crescătoriei.



7.Următoarele observaţii sunt de asemenea interesante. Am afirmat odată cum că fizicul joacă un rol important. Cu cât un porumbel zboară mai mult, cu atât viteza lui scade. La fel ca la pationatori, înotători, atleţi… cu cât depun un efort mai îndelungat, cu atât viteza este mai mică.

Viteza medie pe o distanţă de 10 km este întotdeauna mai mică decât pe o distanţă de un kilometru.

La vremea aia mă refeream la cursele de viteză de duminică din Antwerp.
Ei zboară din Quievrain şi Noyon. Vitezele de la concursurile din Noyon în condiţii normale sunt întotdeauna mai mici decât cele din Quievrain. Există şi excepţii,  dar foarte puţine.



8.Ceea ce am susţinut despre scăderea vitezei a fost o ipoteză din observaţiile mele, nu aveam dovezi clare. Dar acum, de când cu inelele GPS s-a dovedit că aveam dreptate, cu cât un porumbel zboară distanţe mai mari, cu atât zboară mai încet, deci asta este un dezavantaj pentru crescătoriile cu distanţe mai lungi. Am scris mai devreme de ce zborul mai lung are dezavantaje, dar din fericire în acelaşi timp are şi avantaje.

Prin urmare, în ambele situaţii  - crescătorii cu distanţe de concurs mai lungi sau mai scurte – există atât avantaje cât şi dezavantaje. Din fericire, altfel sportul acesta putea fi şi mai nedrept decât este deja.



9.Citeam odată, că după eliberare, porumbeilor le ia aproximativ 5 minute pentru a ajunge la viteza de croazieră. Acest lucru ar putea fi un avantaj pentru crescătoriile cu distanţe mai mari. Însă inelele GPS au arătat faptul că porumbeii ajung la viteza de zbor nu în minute, ci în secunde. Datele nu mint. La urma urmei o lansare proastă este în avantajul crescătoriilor cu distanţe mai lungi.



Mereu am crezut că un porumbel sănătos zboară la fel de repede pe distanţe scurte în condiţii normale. Că porumbeii au o “viteză de croazieră” ca şi gâştele. Prin urmare, învingătorii nu sunt cei care zboară mai repede, ci cei care pleaca cel mai repede spre casă şi aleg cea mai scurtă traiectorie.

 Acum încep să am dubii, dar sunt sigur că îndoielile mele or să primească în curând răspuns. Resursele pe care le avem acum la dispoziţie o să ne garanteze noi descoperiri în viitorul apropiat.




Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

Articole ale altor columbofili celebri, aici:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu