Viata de porumbel - XX. Primul sosit

Capitolul XX

PRIMUL SOSIT

“Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă.”

-        Johann W. von Goethe

Mihăiţă se zvârcolise în pat toată noaptea. Îl îmbarcase pe Last Blue în urmă cu două zile. În ziua îmbarcării nu reuşise să-şi reprime emoţiile şi era convins că porumbelul simţise starea lui de agitaţie. Nu se gândea la pariu, se gândea la porumbel, această etapă era prima de maraton din viaţa sa sportivă.

Cu ceva timp în urmă, micul stol de porumbei traversase o arie destul de extinsă de furtună, iar aripile porumbeilor erau umede. Şoimul a atacat frontal stolul, astfel încât porumbelul, care s-a aflat pe direcţia de atac, nu a avut nicio şansă de scăpare. Stolul s-a spart în bucăţi, fiecare porumbel încercând să se pună la adăpost din calea temutei păsări de pradă.

Câţiva s-au lovit de cablurile electrice şi au căzut pe pământ. Alţii s-au lovit de pereţii caselor, în fuga lor disperată din calea şoimului. Last Blue a plonjat printre copaci, rănindu-şi pieptul de crengile acestora. Nu a văzut pisica, care se apropia de el pe furiş, decât prea târziu. Şi-a simţit aripa străpunsă de ghearele acesteia. A reuşit totuşi să scape, zburând pe un gard din apropiere, cu sângele şiroind în urma lui. Aripa stângă îi atârna ruptă. Ştia că pierduse. Niciodată nu o să mai poată ajunge să vadă acoperişul albastru, copacul cel înalt, porumbiţa pereche şi pe prietenul său, băiatul. Era învins.

Băiatul s-a trezit speriat din vis. Era transpirat şi respira cu greutate.

-      A fost doar un vis? se gândi acesta.

***

Sandu îşi petrecuse toată noaptea prin baruri, cu prietenii. A fost trezit, în jur de amiază, de soneria telefonului. Şi-a întins mâna după telefon, s-a uitat la ecranul acestuia, dar nu desluşea nimic. Ochii îi erau pe jumătate închişi.

-      Alo! Cine e? întrebă acesta, supărat că a fost deranjat.

Era un coleg columbofil.

-      Ce concurs? Ce porumbei? întrebă iarăşi Sandu, pe jumătate treaz.

Apoi şi-a amintit de pariu. Porumbeii nu prea contau pentru el. S-a uitat la ceas şi şi-a spus că mai are timp. S-a culcat la loc, gândindu-se la cip-ul din buzunar. Îşi va suna amicii, iar când primul îi va confirma sosirea unui porumbel, atunci va pune cip-ul pe trapă. Şi va câştiga pariul. Se folosea de acest truc de mulţi ani şi nu fusese descoperit încă.

-      Cum faci asta? îl întrebase într-o zi vărul său, columbofil ca şi el.

-      Simplu, i-a răspuns Sandu. Pe piciorul porumbelului am un cip fals. În momentul îmbarcării, ţin ascuns în mână cip-ul adevărat, astfel încât trapa de îmbarcare să-l citească. Porumbelul se poate întoarce şi după două zile. Eu înregistrez cip-ul când doresc, a râs Sandu, observând uimirea vărului.

-      Genial. Şi eu care credeam că prinderea porumbeilor este adevărata afacere în acest domeniu.

-      În fiecare sezon fabric un campion, continuase Sandu, făcând din degete semnul de ghilimele. Cu banii obţinuţi din vânzarea acestuia petrec două săptămâni cu tovarăşii mei. Să vezi câte combinaţii încearcă, cei care-mi cumpără aceşti porumbei, în speranţa că vor reproduce ceva la fel de bun. Odată i-am vândut campionul unuia care şi-a eliminat toţi porumbei din propria matcă şi mi-a cumpărat părinţii şi toate rudele porumbelului. Dar cel mai mult mă distrează fraierii cu care pariez în timpul sezonului.

Sandu a scos din buzunar o hârtie pe care era trecută o serie.

-      Uite! Acesta este porumbelul care pariază contra mea anul ăsta.

Vărul s-a uitat la bucata de hârtie. Ceva îi spunea că mai văzuse undeva acea serie.

-      Vere, tu lucrezi mai curat decât cei care droghează porumbeii. Eşti tare de tot! Trebuie să mă înveţi şi pe mine mişcarea. Neapărat.

***

Băiatul le povesti visul său, domnului Ionel şi lui Mircea. Aceştia nu ştiau ce să creadă. Îşi aminteau de povestea din Lublin. Dacă băiatul reuşise să se conecteze iarăşi la acea zonă de intuiţie din creierul său, iar visul era real?

Un fâlfâit de aripi i-a făcut pe cei trei prieteni să-şi întoarcă privirile către cerul senin. Un porumbel tocmai ce trecuse pe deasupra lor, apoi s-a întors brusc şi a aterizat direct pe trapa crescătoriei lui Mihăiţă.

Era Last Blue. Era viu şi nevătămat.

Cei doi bărbaţi au auzit în spatele lor plânsul băiatului. Erau lacrimi de fericire. Nu sperase să-l mai vadă vreodată întreg.

Curând aveau să afle că primul porumbel sosit pe club, de la aceasta etapă de maraton, era porumbelul lor albastru.

***

-      Cum stai cu emoţiile, Mihăiţă? îl întrebă domnul Ionel, la următoarea etapă.

-      Încerc să mi le stăpânesc, răspunse acesta. Nu ştiu dacă angajarea lui Last Blue la cel de-al doilea maraton a fost un lucru bun. Acum înţeleg de ce nu aţi vrut să acceptaţi, iniţial, pariul.

-      Stai liniştit! Porumbelul albastru nu te va dezamăgi astăzi, interveni, în discuţia celor doi prieteni, Mircea.

-      Să dea Dumnezeu să ai dreptate, Mircea. Însă, de ceva vreme, simt iarăşi ceva în legătură cu porumbelul. Nu ştiu sigur dacă Last Blue îmi transmite acest presentiment mie sau eu i-l transmit lui.

Ionel se arătase surprins, în urmă cu ceva timp, atunci când Mircea îl împiedicase să intervină între Sandu şi băiat, în momentul încheierii pariului. Dar s-a liniştit, după ce acesta îi dezvăluise propriile bănuieli.

***

“Răutatea calculată este cea mai ascuţită dintre toate răutăţile.”

-        Honoré de Balzac

Sandu petrecuse din nou cu prietenii. A fost trezit de un coleg, bucuros că îi sosise porumbelul acasă. Buimac de somn şi de mahmureală nici măcar nu a întrebat cine este la telefon. A sărit repede din pat şi a înregistrat cip-ul pe trapa crescătoriei. Apoi a sunat tehnicul pentru a anunţa porumbelul. Acesta nu i-a răspuns la apel.

-      Probabil este ocupat şi cu alte anunţuri, s-a gândit Sandu.

În schimb, după un sfert de oră, cineva a sunat la poartă. Era comisia de disciplină, condusă de Mircea. Este un lucru normal ca aceste comisii să asiste la sosirea porumbeilor, acolo unde lucrurile nu par a fi tocmai în regulă.

-      Salut Sandu! Am venit să urmărim împreună sosirea porumbeilor tăi, spuse Mircea.

-      Dacă veneaţi acum un sfert de oră, asistaţi la sosirea solzatului, replică Sandu, zâmbind fals.

-      Nu-i nimic, continuă Mircea, haide să mergem să vedem ceasul şi porumbelul!

Sandu a luat-o înainte, pe poteca din spatele casei. Ajuns în faţa crescătoriei, le-a arătat ceasul şi înregistrarea porumbelului.

-      Vrem să vedem şi porumbelul, ceru Mircea.

-      Imediat, zise Sandu, intrând în interiorul volierei. Trebuie să fie pe aici pe undeva.

După câteva minute, timp în care s-a prefăcut că îl caută printre ceilalţi porumbei, a ieşit afară, spunând:

-      Cred că a zburat afară. Nu-l găsesc.

-      Ai dreptate, îi spuse Mircea, cu un zâmbet larg pe faţă. Cu siguranţă se află în altă parte. Lansarea încă nu s-a făcut, din cauza condiţiilor meteo.

Sandu a fost suspendat definitiv din federaţia columbofilă, fără drept de contestaţie, retrăgându-i-se toate titlurile furate de-a lungul timpului.

În lumea columbofilă veştile circulă repede, în special cele rele. Păcăliţii au început să-l caute pe Sandu pentru a-şi recupera banii.

Continuarea in cartea "Viata de porumbel"