"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



marți, 29 noiembrie 2016

BREEDERS 2017



























duminică, 27 noiembrie 2016

Viata de columbofil - HOLOGRAMA


HOLOGRAMA





„Corectitudinea este un dar foarte scump. Nu te aştepta la aşa ceva din partea oamenilor ieftini.”

-         Warren Buffet





Era pentru prima dată când Mihăiţă putuse depăşi limitele timpului. Pentru prima dată când se putuse aventura dincolo de moartea lui Last Blue, într-un potenţial viitor care-l copleşise cu totul.





Îşi privi mâinile însă acestea nu mai arătau la fel. Speriat ieşi afară din casă, deschide poarta şi alergă pe stradă, simţind greutatea din picioarele sale. Se privi în vitrina unui magazin şi atunci înţelese. Nu mai era copil…

-      Domnul Mihai, se auzi o voce din spatele său! Vă aşteptam la ColumboClub. Haideţi să vă ajut, îi spuse tânărul, văzând faţa uimită a bărbatului din faţa sa.

Se lăsa purtat, de acel tânăr amabil, în interiorul clădirii. Holograme viu colorate reprezentând porumbeii angajaţi în concurs apărură imediat cum trecuseră de pragul clădirii.

-      În acest moment lider este porumbelul Blue Velvet, aparţinând renumitului campion Adrian, se auzi o voce de undeva din spatele acelor holograme.

Holograma păsării împreună cu toate datele aferente apărură dintr-o dată în faţa sa. Mihăiţă întinse mâna şi atinse holograma care i se părea atât de reală.

-      Va trebui să-ţi pui mănuşile, se auzi o voce în spatele său.

Se întoarse brusc, recunoscând acea voce. De unde oare o cunoştea? Amintirile începură să-i revină. Era soţia sa. Frumoasa şi iubitoarea lui soţie. Se căsătoriseră în urmă cu mulţi ani. Atunci când îşi revenise din acel coşmar care-l ţinuse prizonier.

Fără să spună nimic luă mănuşile din mâna soţiei sale. Apoi atinse holograma. Putea simţi penajul catifelat al porumbelului. Îl luă în mâini de parcă ar fi fost real. Îi desfăcu aripile, privindu-i penele perfecte. Pipăi osatura porumbelului. Totul era perfect. Doar o singură dată mai întâlnise acea perfecţiune…

-      Cum te simţi? îl întrebă soţia sa, luându-l de braţ.

-      Destul de confuz, replică el. De parcă m-aş fi trezit dintr-un vis.

Medicii îi vorbiseră femeii despre aceste pierderi de memorie, ca fiind ceva foarte normal. În copilărie Mihăiţă suferise de autism, iar acum plătea tributul pentru viaţa normală.

-      Stolul principal de porumbei tocmai ce a traversat munţii la o altitudine de peste trei mii de metri.

Holograma porumbelului a fost brusc înlocuită cu cea a stolului de porumbei.

-      Viteza stolului este în acest moment egală cu optzeci de kilometri. Estimăm ora de sosire…

Urmă apoi o mulţime de date tehnice, însă Mihăiţă le pierdu repede şirul, privind hipnotizat la grupul de porumbei.

-      Priveşte! îi zise soţia sa, întinzând mâna pentru a apuca un porumbel din acea hologramă. Acesta este Last Blue Junior. Întinde mâna!

Spre uimirea bătrânului, porumbelul a fost extras din hologramă ca şi cum l-ar fi scos din propria boxă. Porumbelul zbura în continuare în cadrul stolului holografic, însă se afla, în acelaşi timp, şi în mâinile lor.

-      Simt că este destul de slăbit, zise bătrânul.

-      Este normal să fie aşa, zise femeia. Un moment să vedem cât a zburat! Accesează durată şi distanţă parcursă! ceru ea, privind la porumbelul din mâinile sale.

-      Şapte ore, cinci sute de kilometri, se auzi imediat vocea ca şi cum porumbelul hlografic din mâinile sale ar fi putut vorbi.

-      Arată-mi forma iniţială a păsării, ceru din nou femeia. Alternează acea stare cu starea actuală, la trei secunde.

Imediat Mihăiţă a simţit corpul porumbelului modificându-şi forma în mâinile sale. Din trei în trei secunde, corpul porumbelului se modifica de la starea iniţială la starea actuală.

În urmă cu douăzeci de ani, secretele porumbeilor fuseseră descoperite. Misterul fusese în sfârşit elucidat. Pentru a menţine viu interesul pentru acest sport, se inventase ColumboHolospaţiul, un spaţiu holografic virtual unde se puteau urmări în timp real zborul porumbeilor către casă.

-      De ce porumbeii nu au inele? întrebă brusc Mihăiţă.

-      Informaţia este stocată acum în interiorul porumbeilor. Nanotehnologie. Putem cunoaşte în orice moment, orice dorim despre orice porumbel din orice concurs.

Femeia îi explica acest lucru cu foarte mult calm, de fiecare dată soţului său, în speranţa că va ieşi mai repede din starea temporară de confuzie. Fusese avertizată de medici să nu-i ofere toate informaţiile dintr-odată, pentru a nu-i provoca deteriorări ireversibile în creier.

-      Afişează compoziţia sângelui acestui porumbel! ceru din nou femeia.

În dreapta porumbelului apărură două coloane indicând principalii indicatori sangvini. Mihăiţă înţelese repede că în prima coloană erau datele din momentul îmbarcării. Toate cifrele erau marcate cu verde. În coloana din dreapta erau datele din timp real. Putea vedea cifrele din aceasta a doua coloană modificându-se continuu. Unele erau deja portocalii.

-      Uite! continuă femeia. Concentraţia glicogenului scade destul de repede. Febra musculară se apropie cu paşi repezi. Însă nu-ţi face griji. Acest porumbel ajunge de obicei pe roşu acasă, de fiecare dată.

-      Stăm aici neputincioşi şi nu îi putem ajuta. Îi vedem cum se consumă cu fiecare bătaie de aripi, dar nu-i putem ajuta.

-      Ba da. Îi putem ajuta. Există ceva care poate transcede spaţiul şi timpul dintre noi şi ei. Acel ceva este dragostea.

În acel moment Mihăiţă îşi aminti de el şi de viaţa sa. Amintirile i se scurgeau cu viteză, căutând să iasă la lumină din mintea lui. Se focaliză pe imaginea holografică a porumbelului din mâna sa, învăluindu-l în iubire. Cifrele din coloana dreaptă începu să se modifice. Însă acum nu mai erau portocalii, redeveniseră verzi.

-      Îţi mulţumesc, Alessia! se adresă el soţiei sale, luând-o de mână. Mă duc să-l felicit pe Adrian. Cred că Blue Velvet al lui va câştiga acest concurs.

-      Aşa este. Fiul nostru are stofă de învingător. Noi l-am crescut aşa.



Blue Velvet ajunse acasă, în crescătoria sa. Era din nou împreună cu perechea sa şi cu cei doi puişori. Era fericit. Bău cu poftă apa din boxa, simţind cum se revigorează rapid.

Nu avea de unde şti, însă acea apă fusese pregătită exact cu elementele necesare pentru o recuperare rapidă. La fel şi hrana.

-      Îţi mai aduci aminte cum aşteptam porumbeii de la zbor, pe vremea copilăriei noastre? o întrebă Mihăiţă pe Alessia.

-      Da. Acum totul este automatizat. ColumboVET-ul face totul pentru noi.

ColumboVET-ul era de fapt un calculator care administra toată crescătoria. Fiecare porumbel din crescătorie îşi avea propriul lui hrănitor şi propria adăpătoare. Acestea erau alimentate continuu de către calculator pe baza analizelor de sânge. Columbofilii erau obligaţi de către Asociaţia de Protecţie a Păsărilor să folosească această metodă. Porumbeii trebuiau să fie perfect sănătoşi înainte de a fi angajaţi la un concurs.





De asemenea, dacă în timpul concursului, o pasăre ajungea la nivelul standard critic de epuizare, aceasta era imediat învăluită într-un câmp electromagnetic şi coborâtă la sol, apoi preluată de către proprietar. Nu mai era permis decât zborul în deplină siguranţă al păsărilor. ColumboFLY avea grijă de aceste aspecte.

Însă, pentru a permite selecţia păsărilor, toţi porumbeii care nu reuşeau numărul minim standard de clasări, într-un sezon, erau eliminaţi din competiţie, indiferent de rezultatele din anii precedenţi. Crescătorii aveau voie să opteze între a-i introduce în compartimentul de reproducţie, ai vinde sau a-i dona altor crescători sau altor asociaţii de protecţia animalelor. Se creaseră astfel celebrele adăposturi de porumbei.

-      Va trebui să ne pregătim pentru îmbarcare. Haide să mai vedem încă o dată păsările, îi zise Mihăiţă, soţiei sale.

Îmbarcarea porumbeilor se făcea din locaţia proprie cu ajutorul ColumboDRIVE-ului. Aceasta era o maşină automată care odată conectată la ColumboLOFT avea acces total la toate datele porumbeilor. dacă un porumbel nu era antrenat corespunzător, sănătos, pe deplin recuperat şi pregătit pentru distanţa de concurs, acesta nu putea fi îmbarcat. Fiecare crescător trebuia să deţină o astfel de maşină, pentru transportul porumbeilor la locul de îmbarcare. Nu era nevoie de prezenţa crescătorului, ColumboDRIVE putea ajunge singur la locul de îmbarcare, conectându-se apoi la ColumboTRANS, maşina de transport către locul de lansare.

-      În acele vremuri porumbeii erau transportaţi la grămadă, existând riscul declanşării unor epidemii. De multe ori condiţiile de transport erau precare. Fără apă şi mâncare.

-      Aşa este, replică Alessia. Acum totul este diametral opus. Fiecare porumbel îşi are propriul loc în ColumboTRANS. Organismul fiecărei păsări este analizat în timp real, pe tot parcursul călătoriei către locul de lansare. Dacă starea unui porumbel iese din limitele standard, atunci acesta nu este lansat, deorece se consideră că riscul pierderii este mare.

-      Mi se pare corect şi normal pentru porumbei, zise Mihăiţă.

Continuarea anul viitor in cartea "Viata de columbofil"...

marți, 15 noiembrie 2016

Junior - Pui consangvin VanDycka


Pui consangvin mamă-fiu (VanDycka x Big Brother)



VanDycka
este mama la:
Big Brother (fiu VanDycka)
este tatăl lui:
The Winner 899928-16
2.(=1).Finala Tarna Mare (50 de sutimi de secundă de leader)
5.(=1).Semifinala Baia Mare (7 secunde de leader)
4.AS final
Columbodrom Orizont
The Nephew RO 16 899911
1. Finala Burgas (12 minute avans)
3.(=1). Semifinala Negru Vodă (o secundă de leader)
8.(=1). Hot Spot 3 Medgidia
15.(=1). Hot Spot 2 Feteşti
30.(=1). Hot Spot 1 Slobozia
44. Super Derby Rezovo
1. AS 5 etape
9. AS final
Columbodrom Levin Haus


The Brother RO 16 899903 (frate The Winner)
7. Finala Burgas (doar 11 sosiţi în prima zi)
21. Super Derby Rezovo
15.(=1). Hot Spot 3 Medgidia
29.(=1). Hot Spot 2 Feteşti
72. Hot Spot 1 Slobozia
Columbodrom Levin Haus
Blue RO 15 190830 (soră Big Brother)
2.(=1). Finala Negru Vodă
14.(=1). Derby Burgas
Columbodrom Levin Haus
As RO 15 190802
1.AS 3 etape
7.Hot Spot 3 Huedin
4.(=1).Hot Spot 2 Câmpia Turzii
13.Hot Spot 1 Mediaş
Columbodrom Orizont


Junior


VanDycka

Big Brother

Pedigree "Junior"

The Winner

Brother

Nephew

luni, 14 noiembrie 2016

Viata de porumbel - Prolog, de Marius Nicolae


PROLOG





“Visele nu se risipesc. Dar nici nu zboară, dacă nu le dai aripi.”

-          Pablo Neruda





Porumbelul albastru s-a ridicat în aer, zburând cu toată viteza spre linia orizontului. Plăcerea zborului îl copleşea. De aici de sus, copacii, casele, oamenii, păreau mult mai interesanţi. Culorile căpătau cu totul alt înţeles. Totul era minunat.

A realizat că se depărta cu viteză mare de crescătorie şi inima a început să-i bată cu putere. Apoi a simţit ceva, în interiorul său, care îl atrăgea înapoi acasă, ca şi cum crescătoria ar fi fost un magnet uriaş ce funcţiona pe propria lui frecvenţă. S-a întors.

A descoperit stolul şi s-a alăturat acestuia. A recunoscut repede porumbeii. Majoritatea erau fii şi fiicele lui. Îi crescuse pe toţi cu mare dragoste. Să poată zbura împreună cu ei, era o adevărată încântare.

Nu ar fi părăsit pentru nimic în lume locul în care îşi crescuse, generaţii după generaţii, puii.

Ceva l-a făcut să tresară, ca şi cum o amintire aflată undeva, în adâncul sufletului său, ar fi vrut să iasă la suprafaţă. Nu voia să se gândească  acolo. Acum zbura şi ăsta era cel mai important lucru. Zborul fusese visul său dintotdeauna. Îşi amintea clipa când văzuse pentru prima oară lumina zilei. Îşi amintea de bucuria zborului trăită prin ochii părinţilor săi. Aceştia fuseseră Zburători.



A simţit cum este tras cu putere în jos. A deschis ochii şi a văzut plasa volierei. Acea plasă care îi definea limitele libertăţii. Totul fusese doar un vis, un vis pe care şi l-ar fi dorit fără de sfârşit.

Era un Reproducător, se obişnuise de multă vreme cu această idee. Niciodată nu va putea zbura dincolo de plasa volierei.

Însă, în sufletul lui, spera că va veni o zi când această plasă va dispărea.

Cine ştie? Poate atunci când va fi destul de bătrân, iar stăpânul său nu va mai avea nevoie de el, se va îndura şi-l va elibera.

Dar oare va mai putea zbura atunci? Măcar o singură dată…

Sau poate în altă viaţă…

Prima parte a cartii "Viata de porumbel", aici:


 

marți, 8 noiembrie 2016

Viata de porumbel - XXIX. ColumboNET


Capitolul XXIX

COLUMBONET





“Pe cer nu este nici o diferenţă între Est şi Vest. Fiecare om îşi creează propriile diferenţe şi apoi le crede adevărate."

-        Buddha





Trecuseră mai mult de zece ani de când pierduse porumbelul său preferat. Mihăiţă nu îl putuse uita niciodată. La intrarea în crescătorie, primul lucru pe care îl puteai vedea era poza lui Last Blue. A păstrat contactul cu familia din Arad, era la curent cu toate noutăţile în legătură cu acesta şi era convins că porumbelul se află la locul potrivit.

Sângele porumbelului albastru se dovedise a fi cu adevărat de campion, familia de păsări pe care şi-o formase de-a lungul timpului, după sfaturile domnului Ionel şi a bunicului George, nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra acestui fapt.

Mihăiţă îşi aducea aminte cu tristeţe de trecerea în nefiinţă a bunicului, în urmă cu patru ani. Acesta murise fericit, înconjurat de familia sa şi de porumbei.

-        Ai încredere în porumbeii tăi, Mihăiţă! Ei îţi pot arăta calea dreaptă în viaţă, îi spusese bunicul George. Trebuie doar să-i iubeşti şi să-i respecţi.

Plânsese foarte mult. Ultimele cuvinte ale bătrânului îl marcaseră foarte tare:

-        Mihăiţă, columbofilia poate fi practicată în moduri diferite, însă sunt destul de mulţi aceia care o iau pe un drum greşit. Fascinaţia duce la dependenţă, iar unii fac orice pentru a reuşi. Orgoliul şi încăpăţânarea umană sunt definitorii în anumite circumstanţe. Dacă unii columbofili ar arăta mai multă atenţie propriilor familii, atunci şi familiile lor ar arăta mai multă atenţie pasiunii lor. Nu am obţinut mereu rezultate bune, pe vremea când concuram. Iar asta m-a făcut, deseori, mai morocănos şi mai puţin sociabil. Nu voi uita niciodată privirea fiului meu, Ionel, atunci când s-a uitat în ochii mei, întrebându-mă dacă iubesc mai mult porumbeii decât pe el.

După câteva clipe, bătrânul continuase:

-        Până la urmă, columbofilia nu este aşa de importantă. Aproape nimeni nu-şi mai aduce aminte de porumbeii campioni, din urmă cu trei ani. Înţelegi ce vreau să spun! Important este să-ţi trăieşti viaţa. Şi să nu-ţi pierzi niciodată speranţa, într-o bună zi, porumbelul albastru va reveni la tine… Simt asta!



Sportul columbofil evoluase foarte mult în aceşti ani.

-        Mai ţii minte, Mircea, de modul cum îmbarcam porumbeii în urmă cu ceva vreme? îl întrebă Mihăiţă pe prietenul său, noul preşedinte al clubului columbofil.

Acum lucrurile erau mult simplificate. Îmbarcarea porumbeilor se realiza la domiciliul columbofilului, fiecare club având la dispoziţie câteva maşini speciale pentru preluarea păsărilor. Odată ce ajungeau la club, aceste maşini se conectau la maşina de transport, permiţând transferul automat al porumbeilor.

-        Bineînţeles. Pe vremea când încă mai existau ceasurile mecanice. Fiul meu nici nu mă crede când îi povestesc despre acele timpuri, îi răspunse Mircea, uitându-se în jos la băiatul de opt ani.

-        Te cred, tată, spuse băieţelul. Însă nu prea înţeleg.

-        Pe la ce oră crezi că vor sosi păsările astăzi? întrebă Mihăiţă.

Întrebările columbofililor rămăseseră aceleaşi. Dragostea faţă de porumbei nu se putea modifica, nici într-o mie de ani. Astăzi era o zi specială, concursul derby al porumbeilor maturi. Districtele columbofile fuseseră foarte meticulos împărţite, în funcţie de aşezarea geografică, astfel încât fiecare columbofil să aibă şanse relativ egale. De asemenea, lansările se realizau din locaţii diferite, aflate totuşi pe aceeaşi direcţie, pentru ca distanţele de zbor să fie cât de cât egale pentru toţi columbofilii.

-        Din ultimele estimări de pe site-ul federaţiei, îi răspunse Mircea, care se conectase la ColumboNET folosind telefonul mobil, se pare că, în zona noastră, primele păsări vor ajunge în jur de ora şapte după-amiază.

Tehnologia de ultimă generaţie furase destul de mult din frumuseţea sportului columbofil. GPS-uri minuscule înlocuise CIP-urile electronice de pe picioarele porumbeilor, poziţiile păsărilor putând fi detectate în timp real, pe tot parcursul etapei. Astfel, se descoperise o parte din secretele navigării porumbeilor. Ca urmare, la doar câţiva ani de la folosirea acestor GPS-uri, concursurile de viteză şi demifond dispăruseră, din cauza lipsei de interes. Acestea deveniseră doar antrenamente pentru etapele de fond, maraton şi ultramaraton.

Mihăiţă se uită la ecranul virtual de un metru pătrat, proiectat de telefonul lui Mircea. Viteza minusculelor puncte roşii era în acest moment egală cu 75.4 kilometri pe oră.

-        Traiectorie estimată până la destinaţie, ceru Mircea cu voce tare, iar pe ecran apăru mai multe dungi galbene.

-        Mai ştii câte calcule ne făceam înainte, funcţie de intensitatea şi direcţia vântului, funcţie de temperatură şi multe altele? Acum, doar cu o comandă vocală, treaba noastră e făcută automat de acest program.

-        Aşa este, a dispărut o mare parte din lucrurile interesante din acest sport. Bine, cel puţin, că nu putem identifica propriile păsări printre mulţimea de puncte roşii. Altfel, chiar că nu ar mai fi nicio surpriză.

-        Uite! exclamă Mihăiţă. Vezi acel punct roşu care iese din formaţie? Sper să fie porumbelul meu, acel porumbel albastru care seamănă leit cu bunicul său, Last Blue.

-        Chiar dacă nu este el acela, sunt sigur că va obţine un rezultat foarte bun, se auzi vocea domnului Ionel, în spatele lor. L-am ţinut în mână înainte de îmbarcare şi era în cea mai bună formă. Dar eu tot nu vă înţeleg, care mai este frumuseţea sportului, dacă vreţi să cunoaşteţi dinainte rezultatul final?

Majoritatea columbofililor în vârstă preferau să-şi aştepte păsările în faţă crescătoriei, ci nu în faţa ecranului ColumboNET.

-        Zborul porumbeilor în drumul lor spre casă m-a fascinat mereu, răspunse Mihăiţă, zâmbind către mentorul său. Acum am posibilitatea de a urmări în timp real ceea ce se întâmplă cu păsările.

Mihăiţă accesă ColumboNET-ul de pe propriul telefon, apoi, selectând virtual acel punct roşu, ceru:

-        Afişează informaţiile curente despre acest porumbel!

Pe ecran apăru imediat toate datele disponibile, referitoare la acel punct roşu:

Viteza: 78 km/h,

Altitudinea: 152.4 m,

Direcţia de zbor: NE-SW

Direcţia vântului: N-S

-        Afişează informaţiile de la start şi până în acest moment!

Ecranul virtual se modifică rapid, arătând traiectoria punctului roşu din momentul startului.

-        Afişează destinaţia finală!

Pe ecranul din faţa sa apăru o zonă galbenă, destul de extinsă, ce acoperea câteva districte columbofile. Mihăiţă ştia dinainte că acesta va fi răspunsul programului. Porumbeii erau încă foarte departe de casă, iar programul nu putea stabili destinaţia, fără a face apel la seria acelui porumbel.

În urmă cu cinci ani, atunci când se introduseseră GPS-urile columbofile, iar Uniunea Europeană Columbofilă crease  ColumboNET-ul, s-a luat hotărârea ca membrii columbofili să nu-şi poată identifica porumbeii după serie, în timpul concursurilor. Altfel, sportul columbofil nu ar fi avut nimic în plus, faţă de un simplu joc pe calculator.

Doar în cazul pierderii unui porumbel se putea face o cerere Comisiei Columbofile, iar aceasta identifica poziţia porumbelului pierdut, folosind acea parte a programului ascunsă publicului. Pierderile de porumbei se diminuaseră considerabil. Braconierii nu mai existau, pentru că pedepsele erau foarte dure.

Legea era clară, dacă o pasăre se pripăşea într-o altă crescătorie şi nu era revendicată de adevăratul proprietar, aceasta devenea proprietatea noii crescătorii, iar seria inelului cu GPS se transfera noului proprietar. Totul se realiza automat, columbofilul, în a cărui volieră intra un porumbel străin, trebuia doar să anunţe în ColumboNET seria acestuia, în cel mult două zile.

-        Urmăreşte acest porumbel până la sfârşitul etapei, ceru Mihăiţă programului, după care îşi închise telefonul.

Sosirea domnului Ionel era un moment special, prefera să stea de vorbă cu acesta decât să urmărească etapa pe ColumboNET.

Partea bună era că toate informaţiile se păstrau în memoria programului şi puteai reveni oricând pentru a revedea traseul parcurs de porumbei.

În timpul concursului mii de păsări zburau împreună, formând o zonă roşie ce se deplasa pe ecranul vitual. Foarte rar puteai distinge un punct solitar la distanţe de peste o sută de kilometri, iar în majoritatea cazurilor acesta se dovedea un porumbel obosit, care renunţa. Odată cu micşorarea distanţei, punctele roşii de pe ecranul virtual se separau din ce în ce mai mult, fiecare columbofil putând vedea, în timp real, nu numai sosirile propriilor porumbei, dar şi pe cele ale celorlalţi colegi de breaslă.

-        ColumboNET-ul ne rezolvă aproape toate problemele legate de îmbarcare, clasamente şi aşa mai departe, îi spuse Mihăiţă, domnului Ionel. Primeşti un cont şi gata. În momentul când ai îmbarcat porumbelul, acesta devine un punct roşu pe hartă, iar atunci când soseşte acasă, clasamentul se generează automat.

-        Aşa este. Însă mie îmi lipsesc întâlnirile de la club cu ocazia îmbarcărilor, a sigilărilor şi a desigilărilor ceasurilor.

-        Dar ai ColumboCHAT-ul pentru asta. Calitatea video este foarte bună şi poţi fi în legătură directă cu columbofilii de oriunde, din ţară sau din străinătate.

-        Mihăiţă, tu ştii la ce mă refer. Oamenii au nevoie de atingere. Emoţiile nu se pot vizualiza fără contact direct. La fel cum nu poţi simţi un porumbel, dacă nu îl ţii în mână.

-        Recunosc că ai dreptate, eu voiam doar să îţi deschid apetitul pentru acest program. Pentru că bun sau rău, acesta se pare că va fi viitorul.



La început columbofilii de pretutindeni priviseră cu suspiciune aderarea la ColumboNET, teama cea mai mare datorându-se hackerilor. Apoi, încetul cu încetul, reticenţa acestora dispăruse. Nu mai existau suspiciuni în legătură cu fraudarea rezultatelor sau cu modificarea locului de lansare. Totul era transparent şi putea fi verificat de oricine.

-        De ce oare noi oamenii avem nevoie de transparenţa şi onestitatea maşinilor, pentru a contracara egoismul şi înclinaţia noastră spre înşelătorie? îl întrebase Mircea, cu ceva timp în urmă.

-        Pentru că suntem oameni, îi răspunse Mihăiţă. Dacă nu am fi fost creaţi în aşa fel, atunci cu siguranţă nu am fi avut nevoie de computere care să gândească logic şi obiectiv pentru noi.



În acea seară după terminarea concursului, Mihăiţă s-a conectat la ColumboCHAT. A format un număr şi, după câteva momente, pe ecranul virtual a apărut o faţă foarte cunoscută.

-        Bună Mihăiţă! Chiar mă întrebam de ce nu mai suni odată! Am atât de multe veşti să-ţi dau.

-        Bună, Alessia! Şi eu am veşti foarte bune. Un nepot de-al lui Last Blue a obţinut un loc în Top 100.




Continuarea in cartea Viata de porumbel...