"Despre afinitate si altele", traducerea articolului "Affinity and more", de Ad Schaerlaeckens

Mai jos, traducerea articolului “Affinity and more” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)

Despre afinitate…

În revista columbofilă “De Duif”, din Martie 2016, găsiţi articole interesante despre tânărul Bart Geerinckx şi olandezul Nico Volkens.

Îi cunosc pe amândoi destul de bine.

Bart este un profesionist 100%, ceea ce poate părea destul de ciudat, în zilele noastre. Deoarece, din nefericire sportul columbofil este în cădere liberă. Doar în provincia mea, în 2015 angajările au scăzut cu 265.000 de păsări, faţă de 2014.

În fiecare an numărul crescătorilor de porumbei scade. În fiecare an rămân mai puţine cluburi, mai puţine magazine columbofile, mai puţini veterinari, atenţia presei scade continuu şi aşa mai departe.

Singurul număr care creşte este acela al profesioniştilor.

Profesioniştii

Bart Geerinckx, în vârstă de 30 de ani, este unul dintre ei. Luna trecută, Stefaan Lambrechts, de asemenea la o vârstă de sub 30 de ani, a decis să renunţe la serviciul său şi să devină un profesionist.

Unii colegi columbofili nu sunt prea bucuroşi de asta. Lor le este teamă că diferenţa dintre vârfuri şi ceilalţi va deveni şi mai mare decât este acum.

“Dar vremurile sunt în continuă schimbare” ne învăţa Bob Dylan şi nu avem nicio posibilitate decât să acceptăm asta. Aşa cum eu cred că nu este nicio greşeală să devii un profesionist.

Mai mult decât atât: Nu este distractiv ca acei crescători mici să poată învinge aceşti profesionişti care concurează cu o armată de păsări?

Tânărul Bart Geerinckx (al doilea din stânga) a devenit un profesionist, după ce tatăl său Luc (dreapta) a trecut în nefiinţă

Volkens

Celălalt articol era despre olandezul Nico Volkens, un campion pe distanţe lungi. El locuieşte într-o provincie care este, în opinia mea, cea mai bună pentru zborul pe distanţe lungi. Nu doar din Olanda, ci şi în întreaga Europă.

Păsări mai bune pentru distanţe lungi nu puteţi găsi în altă parte.

În revistă puteţi citi despre Cuplul de Aur al lui Volkens. Deseori am spus că aceste aşa-numite Cupluri de Aur, de care în special esticii vor să te audă vorbind, nu prea există. Spun “nu prea” pentru că există şi excepţii, iar Volkens este una dintre aceste excepţii.

El a denumit această pereche extraordinară: “The Bonte Koppel”, cuvântul olandez “bont” referindu-se la penele albe din aripi.

Afinitate

Cercetătorii sunt de părere că produşii obţinuţi din “dragoste” sunt mai buni şi mai vitali. Aceasta se aplică atât animaleleor cât şi oamenilor. Se numeşte afinitate.

Faimosul cuplu “Bonte Koppel” al lui Volkens este rezultatul împerecherii libere, puii lor fiind obţinuţi din dragoste. Şi ce fel de pui sunt aceştia!

Incredibil

Îmi aduc aminte de o experienţă de-a mea, pe care am trăit-o împreună cu prietenul meu mort, David Lin Yun Ta. El a publicat articolele mele în Taiwan şi China. Odată m-am plâns de faptul că nu este simplu pentru mine, deoarece nu ştiu ce crescători de acolo vor citi articolele mele. Culturile noastre columbofile sunt foarte diferite.

David: “Crescătorilor de aici le place să înveţe cum se pot reproduce porumbei buni.”

“Cum poţi reproduce porumbei buni? Nu este ceva matematic”, i-am spus, adăugând că eu cred în împerecherile libere.

Când a auzit asta, s-a uitat la mine de parcă ar fi văzut cum arde apa.

Să permiţi porumbeilor să-şi aleagă singuri partenerii? Nu puteam fi serios. Dar eu vorbeam serios şi i-am dat exemple de super porumbei, cunoscuţi peste tot în lume, porumbei născuţi din părinţi care îşi aleseseră singuri partenerii.

Şi m-am gândit la toţi acei crescători din est care îi roagă pe columbofilii europeni să împerecheze masculul cutare cu femela cutare. Altfel, nu vor cumpăra puii.

Omul cu cămaşă în dungi este Mr. Lin Yun Ta

Bonte Koppel (Cuplul cu pene albe)

Cât de buni au fost descendenţii perechii lui Volkens puteţi vedea în acea minunată etapă de la Barcelona (1265 km). 12 păsări au câştigat 12 premii internaţionale.

Atât masculul cât şi femela cuplului “Bonte Koppel” s-au născut în 1990. Volkens i-a luat de la Sam de Jong. Nu aţi auzit niciodată de acest Sam de Jong? Sunt o mulţime de campioni necunoscuţi în afara ţării.

Pentru mine Sam de Jong a fost cel mai bun, acum câteva decenii.

Ideea este că în acele zile (epoca pre Internetului), în sportul columbofil, opiniile noastre era formate de către presă.

Sam de Jong nu a fost un vânzător şi el nu şi-a făcut reclamă, iar astfel de persoane nu au fost şi nu sunt interesante pentru presă.

Gaston V D Wouwer

Am luat cina cu Gaston v d Wouwer şi soţia sa, Maria.

L-am întâlnit pe Gaston, pentru prima dată, atunci când am fost amândoi invitaţi să ţinem discursuri la un seminar, în orăşelul Beerse. Încă îmi amintesc ce mi-a spus aunci, acolo: “Oamenii mă cunosc acum, dar crede-mă, în trecut am avut porumbei mai buni. Dar atunci concuram doar pe distanţe scurte, cu câteva păsări. Şi în aceste circumstanţe, niciodată nu primeşti renumele pe care-l meriţi, indiferent cât de bune sunt rezultatele tale.”

Câtă dreptate avea.

G v d Wouwer

Mai târziu

Mai târziu, în 2008, am cumpărat câţiva pui de la Gaston. Ei m-au costat 100 EUR fiecare, în afară de puiul din al său “Kaasboer”.

Pentru un tânăr mascul din acest super reproducător a trebuit să plătesc 1000 EUR şi am făcut-o.

Din păcate, niciunul din aceşti pui nu au fost buni. Vânzătorul de păsări a fost următoarea lor destinaţie.

Dar lumea columbofilă este o lume mică. Atunci când dealer-ii au auzit de planurile mele de a vinde un descendent direct din “Kaasboer”, aceştia m-au contactat imediat.

“E demonstrat faptul că nu este bun de nimic”, le-am spus acestora.

Ei au început să râdă, spunându-mi că pentru ei asta nu este nicio problemă. Aveau clienţi pentru care doar pedigree-ul contează.

Unul mi-a oferit 2000 EUR. Nu m-am simţit bine vânzând o pasăre care nu a demonstrat nimic, de aceea l-am sunat pe Gaston.

“Vinde-l!”, mi-a spus el. “Poate fi un bun reproducător altundeva.”

L-am ascultat şi l-am vândut, iar asta s-a dovedit a fi o afacere foarte proastă. Dealer-ul l-a vândut mai departe cu 5000 EUR.

Interesant

În timpul cinei, Gaston mi-a spus unele lucruri care poate sunt interesante pentru voi:

-Niciodată el nu a plătit vreun ban pe porumbei.

-Mereu a concurat/concurează doar cu femelele, deoarece acestea învaţă să zboare mult mai repede şi mai bine decât masculii. Şi nu este singurul care face asta. De asemenea, campioni precum Jef van Winckel, Daniels şi Bisschop au renunţat la angajarea masculilor.

Iar despre Luc van Mechelen? În 2015 el a obţinut 6 porumbei AS KBDB. Toate femele.

-Gaston nu este sclavul hobby-ului său. El îşi antrenează femelele doar o singură dată pe zi, seara târziu.

-El nu concurează la natural (cu pui în cuib), nici separaţi pe sexe, aşa cum fac mulţi. Sistemul lui este undeva la mijloc.

El împerechează femelele tinere cu masculii bătrâni.  Văduvia este o metodă bună, dar nu suficient de bună, este de părere Gaston. Femelele tinere au nevoie de un partener stabil. Cuplul trebuie făcut, dar nu trebuie lăsaţi să oua.

De meditat!

Jan de Bisschop şi tatăl său Gustaaf s-au luminat. Ei zboară doar femelele.

Alte articole Ad Schaerlaeckens, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/2015/01/articole-ad-schaerlaeckens.html

Articole ale altor columbofili celebri, aici:

http://porumbeivoiajori-marius.blogspot.ro/p/articole-columbofili-celebr.html

Viata de porumbel - XVII. Generatii

Capitolul XVII

GENERAŢII

 “Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multă dragoste.”

-          Maica Tereza

Bătrânul îşi aducea aminte de acea perioadă, din tinereţea sa, în care a reînceput să concureze porumbeii voiajori. Renunţase la zboruri, odată cu naşterea fiului său, dar nu şi la porumbei.

În primăvara anului în care Ionel împlinise opt ani, George terminase de construit noul adăpost pentru porumbei.

-       E timpul să ne selecţionăm foarte bine porumbeii, îi spusese acesta fiului său. Sunt sigur că nu vom rămâne cu foarte mulţi la toamnă, dar va fi un început.

-       Înţeleg. Dar va trebui să aducem alţii, mai buni.

-       Aşa este. Am luat legătura deja cu câţiva crescători de porumbei din zona noastră, în vederea achiziţionării unor pui din primele serii.

Altele erau relaţiile dintre oameni în acea vreme. Toţi columbofilii de la club erau prieteni, nu concurau pentru bani, concurau de plăcere. Iubeau cu adevărat porumbeii. Se ajutau reciproc. Îşi amintea de puii primiţi, aproape pe nimic, de la aceştia.

-       Ionel, avem şaizeci de pui în noua crescătorie! Douăzeci sunt din porumbeii noştri, iar restul de la diverşi columbofili din zonă.

-       De ce nu am luat şi din altă parte, tată, de ce ne-am oprit doar la crescătorii de porumbei locali? întrebase atunci Ionel.

-       Porumbeii au capacitatea de a se adapta la condiţiile zonei geografice din care fac parte şi, mai ales, la condiţiile de concurs specifice acelei zone. Unii numesc asta aclimatizare. Dacă luam porumbei din altă zonă a ţării, probabil s-ar fi pierdut repede sau nu ar fi dat randamentul aşteptat de noi. Nu ne-am fi putut da seama de valoarea reală a păsărilor.

-       Ce o să facem cu aceşti pui, tată?

-       O să-i selectăm cât mai dur în sezonul din toamnă. Nu vom favoriza pe niciunul. Nu ne vom uita la originea acestora decât la sfârşitul sezonului. Cei mai buni vor pune bazele crescătoriei noastre.

Toamna, după ce s-au terminat concursurile, au rămas cu mai puţin de douăzeci de pui. Bătrânul îşi amintea de calculele făcute în iarna acelui an, câte speranţe îşi pusese în noile perechi de reproducţie.

-       Avem un sânge foarte amestecat în crescătorie, îi spusese fiului său. Va trebui să încercăm cât mai multe combinaţii între aceşti porumbei şi să scoatem destul de mulţi pui din fiecare combinaţie. Doar aşa putem descoperi cele mai bune cupluri.

Astfel, în primăvara următoare, au reuşit să scoată trei serii de pui, câţiva s-au pierdut în jurul casei, însă au rămas cu destul de mulţi pentru concursurile din toamnă. Cu câtă dragoste îi pregătiseră, împreună cu soţia şi fiul său, pentru fiecare antrenament sau concurs. Îşi amintea de emoţiile pe care le trăiseră, aşteptându-i de la zbor.

***

-       Mihăiţă, când am început concursurile de porumbei, în urmă cu vreo cincizeci de ani, am luat-o de la zero, împreună cu tatăl meu.

Recuperarea tatălui pierdut a produs o mare schimbare în viaţa lui Ionel. Acesta era tot timpul vesel şi bine dispus.

-       Au trebuit să treacă doi ani, pentru a descoperi porumbeii cu adevăraţi buni. Columbofilii din ziua de azi nu mai au aşa de multă răbdare. Ei vor rezultate peste noapte, vor să-şi amortizeze cât mai repede cheltuielile. Însă sportul acesta trebuie privit ca o pasiune. Iar într-o pasiune nu conteză câţi bani investeşti. Pentru că o faci pentru tine, pentru sufletul tău.

-       Ce aţi făcut după aceea, îl întrebă Mihăiţă?

-       Am zburat puii rămaşi şi în următorul an, iar dintre aceştia am descoperit patru porumbei cu adevărat foarte buni. Conform teoriei tatălui meu, dacă vrei să obţii zburători buni, atunci sunt bune încrucişările şi ideal ar fi ca liniile încrucişate să fie cât mai diferite, iar dacă doreşti să obţii reproducători buni, atunci trebuie să apelezi la consangvinizare.

-       Consangvini…, cum? Ce înseamnă? întrebă Mihăiţă confuz.

-       Consangvinizarea reprezintă împerecherea înrudită, uneori apelându-se chiar la incest. Dar regula numărul unu este ca această consangvinizare să o începi atunci când, întradevăr, ai în crescătorie porumbei foarte buni. Produşii obţinuţi din aceste combinaţii vor fi dedicaţi, în special, compartimentului de reproducţie. De ce? Pentru că de regulă consangvinizarea duce la o scădere a vitalităţii, iar în lipsa acesteia porumbeii nu pot obţine rezultate bune.

-       Şi cum aţi aplicat practic toate aceste chestii? îl întrebă băiatul.

Teoria părea destul de grea, însă spera să înţeleagă din practică mai multe lucruri.

Ionel fusese la fel de dezorientat ca şi el, cu aproape cincizeci de ani în urmă.

 

***

-       Ce vom face cu aceşti patru porumbei, tată?

-       Nu atât de multe, pe cât vom face cu părinţii lor, îi răspunsese tatăl său.

Au căutat, în caietul de evidenţă, combinaţiile din care obţinuseră aceşti super porumbei, apoi tatăl său a plecat de acasă cu o bucată de hârtie pe care-şi notase seriile acestora şi cu un coş gol.

-       Ionel, haide repede să-ţi arăt ce porumbei am adus, îl strigase tatăl său, în după-amiaza aceleaşi zile, scoţând din coş câţiva porumbei maturi.

-       Ce sunt cu aceşti porumbei tată?

-       I-am împrumutat până la toamnă. Îi vom folosi la reproducţie.

-       De ce? De unde?

Ionel avusese o mulţime de întrebări.

***

-       Tata a mers la crescătorii de porumbei de unde luase, în urmă cu doi ani, acele păsări care se dovediseră a fi foarte bune reproducătoare. A împrumutat de la fiecare columbofil o rudă foarte apropiată cu acestea. De exemplu, pentru un mascul a împrumutat mama acelui mascul sau o sora de-a lui. Pentru o femelă a împrumutat tatăl sau un frate de-al ei. Şi tot aşa.

-       Aşa! Şi? zise Mihăiţă care aştepta continuarea cu maximă curiozitate.

-       În toamna acelui an, acei porumbei buni reproducători au fost împerecheaţi cu rudele lor. Consangvinizare foarte strânsă. Îmi aduc aminte că unii pui din aceste perechi nu au supravieţuit. Cu cât consangvinizarea are efect mai mare, cu atât urmaşii au o vitalitate mai mică. Însă inteligenţa, caracterul şi viteza de zbor se păstrează intacte.

-       Încep să înţeleg. Iar în primavara următoare aţi folosit aceşti pui la încrucişări.

-       Eşti foarte inteligent, recunoscu Ionel. Aşa este. Am încrucişat porumbeii, folosind aceleaşi combinaţii de linii care dăduseră rezultate. Consangvinizare urmată de încrucişare. Acesta este secretul succesului în acest sport.

Ionel şi-a amintit de explicaţia tatălui său. Ideea era că, dacă o încrucişare dintre două linii diferite produce porumbei buni, atunci consangvinizarea acelor linii, urmată de încrucişarea produşilor obţinuţi, ar duce la obţinerea unor păsări chiar mai bune.

-       Super tare! exclamă Mihăiţă.

-       În anul următor, am regândit compartimentul de reproducţie, folosind această teorie. Am obţinut porumbei excelenţi, care cu greu au putut fi învinşi în concursurile grele.

-       Spuneţi-mi vă rog, în acea vreme, la fel de mult se tratau porumbeii, cu tot felul de medicamente?

-       Evident că nu. Însă mereu au existat crescători de porumbei care s-au metamorfozat în adevăraţi profesori, imediat ce au avut o etapă bună. Aceşti oameni simpli, în viaţa de zi cu zi, încep să se simtă dintr-odată deştepţi şi să ofere sfaturi, despre ce să faci şi ce să nu faci. În viaţă, cele mai năstruşnice minciuni le auzi de la vânători, pescari, politicieni şi columbofili. Cei care se simt bine oferindu-le propriilor păsări fel de fel de medicamente şi suplimente ar trebui să continue să facă acest lucru. Important este să se simtă bine. Însă nimic nu va reuşi să transforme păsările mediocre în păsări de calitate. Mereu au existat şi vor exista acei făuritori de iluzii care îţi promit succesul, cu condiţia să utilizezi produsele lor, produse de care, spun ei, porumbeii au absolută nevoie.

-       Ştiu ce spuneţi! zise Mihăiţă. Citeam, zilele trecute, diverse scheme de pregătire şi recuperare pentru porumbeii voiajori. Şi am rămas surprins să descopăr, după ce am pus totul pe hârtie, că nu îmi ajungeau zilele săptămânii pentru a administra toate acele produse considerate obligatorii.

-       Einstein spunea aşa: “Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.” Înţelegi ce vreau să spun!

Continuarea in cartea "Viata de Porumbel"

PROLOGUE of "LIFE of PIGEON" book, by Marius Nicolae

With dedication for my foreign friends...

“Dreams don’t disappear, but they also don’t fly, if you don’t give them wings.”
- Pablo Neruda

The blue pigeon was raised into the air, flying at full speed toward the horizon. Flight pleasure overwhelmed him. From up here, trees, houses, people, seemed much more interesting. The colors were totally different understood. Everything was wonderful.
He realized that moved away from his loft with high speed and his heart began to pounding. Then he felt something inside, which attracted him back home, as well as the loft would have been a giant magnet that operate on his own frequency. The blue pigeon came back."
He discovered the flock and joined it. He quickly recognized the pigeons. Most were sons and daughters of him. He had grown all with great love. It was a true delight to be able to fly with them.
He would not leave for anything the place, where he had grown up, generation after generation, his offspring.
Something made him flinch, as though a memory, somewhere in the depths of his soul, would have wanted to get out to the surface. He did not want to think there. Now he was flying and that was the most important thing.
The flight was always his dream. He remembered the moment when he saw, for the first time, the light of the day. He remembered the joy of flight from the eyes of his parents. They were Racing Pigeons.

He felt as strongly pulled down. He opened his eyes and saw the wall of the loft. That wall which define the limits of his freedom. It was all just a dream, a dream that he wished to be without end.
He was a Breeder Pigeon, and he has long been accustomed to this idea. He will never be able to fly beyond this wall.
But in his heart, he hopes that a day will come when this wall will disappear.
Who knows? Maybe when he will be old enough, and his master will no longer need him, he will be released.
Will be him able to fly then? Even once...
Or maybe in another life...

Viata de porumbel - XXVIII. Sfaturi

Capitolul XXVIII

SFATURI

“Dăruieşte-i persoanei pe care o iubeşti: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce şi motive pentru a rămâne.”

-          Dalai Lama

 .....................................................................................................................................

Mai erau doar câteva zile până la începerea sezonului de concursuri, iar Sorin se simţea total nepregătit. De ceva vreme era ajutat în crescătorie de un tânăr începător, dornic să înveţe cât mai multe lucruri despre acest sport.

-          Ştiu că porumbeii de calitate reprezintă prima condiţie în acest sport, spuse Tudor, tânărul ucenic. Însă sunt sigur că mai trebuiesc multe altele pe lângă aceştia.

-          Lucrurile pot fi mult mai simple, atunci când începi cu porumbei buni, îi răspunse Sorin. Pentru că aceştia te pot ajuta pe tine, ca şi crescător. Poţi învăţa mai repede şi mai bine de la porumbeii buni. Toate celelalte aspecte din sportul columbofil au, mai mult sau mai puţin, legătură directă cu crescătorul şi cu modul de lucru al acestuia. Chiar şi calitatea păsărilor poate fi îmbunătăţită continuu, prin împerecheri bine alese de către columbofil. De aceea, deşi prima condiţie se referă la calitatea păsărilor, elementul cheie este, fără nicio îndoială, crescătorul de porumbei.

-          Înţeleg ce vrei să spui. Adăpostul porumbeilor este proiectat şi construit de către columbofil. Curăţenia acestuia depinde tot de el. Menţinerea sănătăţii, de asemenea, este asigurată de crescător, printr-o dietă corespunzătoare care să cuprindă pe lângă o hrană cât mai diversificată şi mineralele şi suplimentele naturale, atât de necesare porumbelului voiajor. Şi, în cele din urmă, efectuarea tratamentelor preventive sau curative ţine tot de crescător.

-          Este adevărat. Pe de o parte avem calitatea păsărilor, iar de cealaltă parte asigurarea sănătăţii acestora, care se realizează conform spuselor tale. Dar uită-te la noi, oamenii! Majoritatea suntem inteligenţi şi sănătoşi, nu? Însă nu toţi suntem şi sportivi. Antrenamentul face deosebirea. Doar păsările corect antrenate vor putea deveni campioane.

-          Aha. Deci, ca să recapitulăm, a treia condiţie ar fi antrenamentul. Acesta se poate aplica tuturor porumbeilor, indiferent de calitatea lor, dar cu condiţia ca aceştia să fie sănătoşi. Iată că, în relaţia cu antrenamentul, sănătatea devine mai importantă decât calitatea păsărilor.

-          Da. Ai sesizat corect. Doar o pasăre sănătoasă poate fi antrenată corespunzător. Scopul antrenamentului este acela de a dezvolta sistemul muscular şi capacitatea de orientare. Dar, aplicat unei păsări aflată într-o stare precară de sănătate, poate avea un efect invers, înrăutăţindu-i boala.

-          Bănuiesc că urmează pregătirea şi recuperarea păsărilor în vederea obţinerii formei de top, nu-i aşa? întrebă tânărul.

-          Da. Fiecare crescător de porumbei are propriile sale metode, propriul stil de lucru. Porumbeii se adaptează la acest mod de lucru şi se selectează în conformitate cu el. Să nu uiţi un lucru: pregătirea trebuie începută încă de la sfârşitul sezonului trecut. Doar aşa vom avea păsări corect năpârlite, odihnite, sănătoase, antrenate, altfel spus, păsări în formă de vârf.

-          Iar mai departe vom putea concura aceste păsări, folosindu-ne de metodele consacrate, la natural sau văduvie. Care crezi că este cea mai indicată?

Sorin se gândea la cele două metode de zbor, încercând să găsească răspunsul corect pentru mai tânărul său prieten.

............................... Raspunsul in cartea "Viata de porumbel"..............................

-          Care sunt cele mai bune metode de motivare? întrebă tânărul.

-          Tudor, nici nu-ţi imaginezi câte lucruri am încercat, de-a lungul timpului, pentru a-mi face păsările să zboare mai repede. Am pus un alt mascul în boxa văduvului, înainte de îmbarcare. Am pus până şi oglinzi în boxe, astfel încât păsările care cloceau să se simtă ameninţate. Şi multe alte năzbâtii, învăţate de pe la diverşi columbofili care voiau să pară deştepţi în faţa mea, încercând să mă impresioneze.

-          Şi au funcţionat aceste trucuri?

-          Din nefericire, doar foarte puţine din ele au avut efectul scontat. Oglinda din boxă, de exemplu, nu a făcut porumbelul mai gelos, ci doar mai sperios. Cert este că am reuşit să transform păsările bune în păsări mediocre, cu ajutorul acestor metode. Şi atunci mi-am adus aminte de cuvintele mentorului meu: “Doar două lucruri contează cu adevărat: condiţia fizică şi calitatea păsărilor”.

-          Înseamnă că motivaţia nu are nicio valoare? întrebă mirat tânărul.

-          Ba da. Dragostea pentru propriul teritoriu defineşte cel mai bine un porumbel de calitate. Pentru mine această caracteristică este mult mai valoroasă decât o aripă bună sau un spate puternic. De exemplu, doi porumbei ce se luptă pentru aceeaşi boxă pot deveni amândoi câştigători. Dar totul trebuie ţinut sub control atent şi strictă supraveghere. Dacă unul dintre masculi pierde lupta, atunci acesta va fi terminat ca şi zburător.

-          Ştiu că sunt columbofili care lasă o boxă liberă în compartimentul zburătorilor, boxă pe care o deschid uneori în timpul sezonului. Păsările simt un nou teritoriu şi  rezultatele sunt uimitoare.

-          Da. E foarte bună această metodă. Mai mult decât atât, poţi amplasa odihnitori noi, în apropierea boxelor. Acest truc are un efect dublu. Pe de o parte vor fi porumbei dornici să ocupe aceste noi odihnitori, iar pe de altă parte porumbeii din boxele vecine se vor simţi ameninţaţi. Aceste lucruri vor avea un efect mult mai mare decât vitaminele sau alte lucruri inutile, pe care mulţi columbofili le oferă păsărilor lor.

-          Am notat. De ce alte lucruri mai trebuie să ţinem seama atunci când concurăm porumbei?

-          Este foarte important să cunoaştem regulamentul sportiv al federaţiei sau uniunii din care facem parte. Stabilirea obiectivelor noastre trebuie să se suprapună peste cerinţele regulamentului. Asta este cea mai mare lipsă a columbofililor noştri, îi spuse Sorin. Dacă întrebi care sunt condiţiile pentru a obţine o normă la demifond, de exemplu, majoritatea nu o să-ţi poată răspundă. Necunoscând aceste lucruri, nu vom şti cum să ne alegem cele mai bune etape, astfel încât să ne putem atinge obiectivul, cu cât mai puţin efort din partea păsării. Asta înseamnă să-ţi iubeşti porumbeii, să minimalizezi pe cât posibil riscurile.

-          Mulţi spun că este mult mai greu să te menţii în fruntea clasamentelor decât să ajungi acolo, continuă tânărul. Este adevărat?

-          Cu siguranţă. Pentru a te menţine în vârf trebuie să fii mereu deschis la nou, să ai curajul de a încerca lucruri noi, atunci când alţii se tem să o facă. Iar cel mai folositor instrument în acest sens este menţinerea evidenţei. Totul trebuie notat. Poţi ajunge repede în vârf cu puţin noroc şi cu ajutorul unei păsări excepţionale. Însă pentru a rămâne acolo, ai nevoie de mult mai mult, ai nevoie de o familie de porumbei şi de propriul tău stil de lucru.

Tânărul îşi notase, cu altă ocazie, toate detaliile necesare pentru formarea unei familii de porumbei. Acum era interesat de modul de lucru. Ce îi deosebea pe campioni de restul lumii?

-          Să nu uiţi niciodată că felul tău propriu de a vedea lucrurile, modul tău de a gândi, determină în mare măsură rezultatele porumbeilor tăi în concursuri, îi spuse Sorin. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este acela de a observa proprii porumbeii şi de a acţiona în concordanţă cu cunoştinţele şi experienţa ta. Dacă vei observa doar ceea ce fac alţii, schimbând mereu regulile jocului, atunci vei fi printre învinşi. Să nu încerci să aplici metodele altora, doar de dragul de a le aplica, fără să iei în calcul diferenţele dintre condiţiile porumbeilor din crescătoriile respective şi condiţiile din crescătoria ta. Dacă unele metode sunt general aplicabile, altele, din contră, diferă foarte mult de la o locaţie la alta, de la o familie de porumbei la alta şi aşa mai departe.

-          Dar va trebui totuşi să avem un exemplu de urmat, nu? îl întrebă tânărul.

-          Bineînţeles. Nu trebuie să trecem în cealaltă emisferă şi să spunem că nu există nimic ce putem învăţa de la alţii. Chiar şi cei mai mari campioni au întotdeauna de învăţat. Pe cei care au încetat să mai fie deschişi la nou, să descopere noi secrete, să pună în practică tehnici noi de lucru cu porumbeii, nu o sa îi găseşti în clasamente decât ocazional. Chiar dacă de multe ori vei face şi greşeli, reuşita ta va depinde de rapiditatea cu care vei corecta şi înlătura efectele acestor greşeli. Atunci când copiezi în mod orbeşte un columbofil cu experienţă, s-ar putea să nu sesizezi corecţiile aplicate din mers de acesta, iar greşelile făcute să se transforme în unele mai grave, cu repercusiuni pe termen lung.

-          S-ar putea să mă înşel, dar cred că sunt columbofili care dau sfaturi doar pentru a testa anumite metode pe porumbeii altora, folosindu-i pe post de cobai. Dacă metoda are succes atunci toată lumea este mulţumită. De cele mai multe ori nu se întâmplă aşa, iar începătorului i se impută toată vina, evident.

-          Nu îndrăznesc să merg chiar atât de departe. Dar dacă permitem altora să deţină controlul asupra jocului nostru, cu siguranţă nu vom putea învinge. Este logic, cei care fac regulile jocului vor câştiga întotdeauna. În concluzie, va trebui sa fim mereu atenţi la nevoile propriilor porumbei. Cu alte cuvinte, trebuie să te uiţi mai mult la porumbeii tăi decât la crescătoria vecinului. Pentru că porumbeii tăi sunt cei de la care aştepţi rezultate. Tot ce aparţine de crescătoria ta este în responsabilitatea ta şi, dacă nu eşti mulţumit de rezultate, atunci va fi necesară o schimbare. Am auzit pe foarte puţini columbofili spunând: “Rezultatele mele sunt slabe, din cauză că porumbeii mei sunt slabi”. De obicei, se dă vina pe locaţie, crescătorie sau orice altceva.

-          Ca un ultim sfat, există ceva anume care poate face întradevăr diferenţa în acest sport? îl întrebă tânărul.

Da. Diferenţa o face modul ...........................................

Continuarea doar in cartea "Viata de Porumbel"

Viata de porumbel - XV. Regasirea

Capitolul XV

REGĂSIREA

“Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.”

-          Paulo Coelho

Crescătoria băiatului era aproape gata. La fel şi puişorii, de care Mihăiţă încă nu aflase. Peste câteva zile era ziua sa de naştere, iar Ionel voia să-i facă o surpriză.

O mare parte din cheltuielile cu crescătoria le suportase însuşi Ionel. Insistase să o plătească în totalitate, dar soţii Marinescu nu au fost de acord.

-          Sunt bani obţinuţi din câştigarea acelui pariu, le spusese bărbatul, soţilor Marinescu. Nu aş fi avut cum să câştig pariul, dacă Last Blue nu ar fi fost salvat de voi toamna trecută.

După ce deveniseră vecini renunţaseră, de comun acord, la pronumele de politeţe.

Ionel, Mihăiţă şi noul lor ajutor, vecinul Mircea, îşi savurau împreună desertul după o zi de muncă la crescătoria porumbeilor, moment în care Ionel luă cuvântul:

-          Mai povesteşte-ne o dată, te rog frumos, cum l-ai găsit pe Last Blue în Lublin. Nu sunt sigur că am înţeles toate detaliile poveştii, iar Mircea este extrem de curios.

Bărbatul ştia că nu va reuşi niciodată să înţeleagă povestea, însă spera că, auzind-o din nou, va reuşi măcar să o accepte.

-          Nu mai aveam prea mult timp la dispoziţie, îşi începu băiatul istorisirea. Trebuia să mă grăbesc. Ştiam că porumbelul albastru era pe undeva pe acolo, pe la columbofilii locali, însă nu vorbeam poloneza şi nu aş fi putut să mă înţeleg cu acei oameni.

Amintirile acelei zile îi erau încă vii în memorie. Reuşise să-şi autoinducă starea de transă. Simţise că doar în acea lume de vis va putea identifica poziţia porumbelului albastru.

-          Lăsându-mă purtat de acea lume a viselor, am putut afla unde este porumbelului albastru. Dar mai aveam o problemă, una mare de tot. Trebuia cumva să mă şi pot întoarce din acea lume. Asta a fost mult mai greu.

Îşi amintea de teama ce pusese stăpânire pe el în acel moment. Îi era frică pentru el, îi era frică şi pentru porumbel. Fără ajutorul său, acesta nu putea fi niciodată găsit. Frica a prins contur, avea formă. Era din ce în ce mai densă. Trebuia să scape de ea. Trebuia să uite. A încercat să se concentreze pe ceva cunoscut din lumea reală, dar nu a reuşit. A încercat să-şi amintească de lumea reală… Cuvintele din mintea lui nu mai aveau sens. Ce însemna oare “amintească”, sau “lume”? Erau doar simple noţiuni, fără nicio semnificaţie.

-          Apoi, dintr-odată, într-un colţ al minţii mele, am văzut un punct albastru. Simţeam un regret, o vinovăţie. Conştientizam, de fapt, gândurile porumbelului. Erau gândurile lui sau ................................

...............................continuarea in cartea "Viata de Porumbel".....................................

Last Blue se simţea în sfârşit împlinit.

Îşi amintea de ziua în care intrase în crescătoria străină. A crezut că va reuşi să se integreze în acel loc, însă, în scurt timp, a realizat că este de fapt captiv.

Băiatul îl salvase. A înţeles atunci că nu casa, în curtea căreia găsise o perioadă farfuria cu seminţe şi bolul de apă, îl adusese acolo. Ci băiatul. În preajma sa, se simţea în siguranţă.

A zburat din mâna băiatului în interiorul volierei. Se afla în propria crescătorie. Era din nou în boxa sa. Se întorsese acasă. Iar stăpânul era împreună cu băiatul.

Cum era posibil aşa ceva?

Last Blue trăia cu intensitate acele clipe. Cele două puncte de sprijin care confereau substanţă vieţii sale - crescătoria şi băiatul - erau acum în acelaşi loc.

***

Ionel a intrat în curtea familiei Marinescu, aducând cu el un coş.  S-a strecurat în spatele curţii, acolo unde se afla noua crescătorie, apoi după câteva minute a revenit la uşa din faţa casei.

Încă se gândea la telefonul primit zilele trecute. Se dusese, ca de obicei, în târgul de păsări, dar bătrânelul nu se afla acolo. Ce se întâmplase oare? Persoanele care îl anunţau, de câte ori bătrânul pleca de acasă cu porumbeii, erau oameni de încredere.

În casa familiei Marinescu petrecerea era în toi. Era prima zi de naştere a lui Mihăiţă, cel puţin prima de care îşi putea aminti. Părinţii băiatului şi Mircea împreună cu soţia erau deja acolo.

Ionel a fost întâmpinat cu bucurie de toţi participanţii. Mihăiţă era în culmea fericirii.

-          Unde este soţia dumneavoastră? îl întrebă acesta, văzând că bărbatul este neînsoţit.

-          Maria o să vină un pic mai târziu, îi răspunse Ionel. Aşteaptă pe cineva.

După ce a fost felicitat, Mihăiţă le spuse:

-          Vă mulţumesc tuturor pentru cel mai frumos cadou pe care mi    l-aţi făcut, crescătoria de porumbei. Fără ajutorul unui porumbel aş fi rămas în lumea de vis, iar fără ajutorul vostru, visul meu de a creşte porumbei voiajori ar fi rămas doar un vis. Haideţi să vedeţi cu toţii crescătoria!

Până acum doar el, Mircea şi domnul Ionel intraseră în interiorul crescătoriei, pentru ceilalţi păstraseră surpriza la final. Au pornit cu toţii pe mica alee care ducea în spatele casei. Crescătoria a apărut imediat după colţ. Era perfectă. Ridicată la aproximativ un metru de la sol, aceasta era compusă din patru compartimente, în faţa cărora se afla un hol lung. Toate compartimentele aveau trape de ieşire la partea superioară, acoperişul fiind prevăzut cu două pante de scurgere a apei. La cele două extremităţi, crescătoria se continua cu două voliere de plasă.

-          Pentru ce sunt aceste voliere, îl întrebase Mihăiţă, în timpul lucrului, pe domnul Ionel.

-          Prima, cea din stânga, este pentru porumbeii de reproducţie. Ştiu că ai de gând ca toţi porumbeii tăi să poată zbura liberi afară, dar uneori, în special pe timpul iernii, vei alege să nu îi eliberezi. Din cauza păsărilor de pradă. Cu ajutorul acestei voliere ei vor avea totuşi acces la aer liber.

-          Şi cea de-a doua?

-          Cea de-a doua volieră, din dreapta crescătoriei, este pentru compartimentul de pui. Este recomandat ca aceştia să poată privi afară înainte de a fi eliberaţi pentru prima dată. Se reduc astfel pierderile puilor din timpul primului zbor.

“Nu există bucurie mai mare decât cea venită pe neaşteptate.”

-          Sofocle

Au deschis uşa şi cu toţii au rămas muţi de uimire. Compartimentul de zburători era populat cu porumbei. Mihăiţă s-a uitat rapid la Ionel şi, cu un strigăt de bucurie, a sărit de gâtul acestuia, strângându-l tare la piept. Plângea de fericire.

Într-una din boxele de la nivelul superior se afla Last Blue împreună cu noua lui pereche, o solzată cu care hotărâseră împreună  să-l împerecheze.

-          Nu trebuia să faceţi asta! Ştiţi bine că Last Blue trebuie să zboare în continuare.

-          Sunt sigur că va zbura mult mai bine din crescătoria ta, îi zise bărbatul, vizibil emoţionat. Last Blue îţi aparţine. Deşi nu o să pot înţelege niciodată cum, ştiu sigur că între voi doi există o conexiune specială. La mulţi ani, Mihăiţă!

Poarta s-a deschis şi pe micuţa alee şi-a făcut apariţia doamna Maria, soţia lui Ionel. La braţul ei se afla un bătrân.

Mihăiţă a avut cel de-al doilea şoc din această seară. Însoţitorul doamnei Maria era nimeni altul decât bătrânelul din târgul de păsări.

Viata de porumbel - XIV. Batranelul si porumbeii, de Marius Nicolae

Capitolul XIV

BĂTRÂNELUL ŞI PORUMBEII

“Unii oameni, oricât de bătrâni ar ajunge, nu-şi pierd niciodată frumuseţea. Doar şi-o mută de pe faţă în inimă."

-          Martin Baxbaums

Băiatul îl luă de mână pe domnul Ionel, trăgându-l repede înspre partea din spate a curţii.

-       Trebuie să începem imediat. Soarele e aproape sus pe cer.

Ionel zâmbi către copil, spunându-i cu blândeţe în glas:

-       Astăzi vom lucra un pic mai puţin. Vreau să mergem altundeva mai întâi. Este surpriză, nu întreba! spuse repede Ionel, citind uimirea de pe chipul băiatului.

Ionel primise un telefon în această dimineaţă. De câte ori primea acel telefon devenea agitat.

***

Era prima dată când Mihăiţă ieşea în oraş cu altcineva decât cu membrii familiei. De asemenea, era prima oară când vizita un târg de păsări.

Peste tot în jur erau coşuri cu porumbei şi alte păsări. Mihăiţă era un pic supărat pe acei oameni care înghesuiseră prea multe păsări în coşuri.

Se ţinea strâns de mâna domnului Ionel. Simţea încordarea acestuia. Ceva se întâmplase. Se părea totuşi că acesta avea un scop precis. Se mişca repede printre tarabe, căutând ceva anume.

În sfârşit, s-au oprit în faţa tarabei unui bătrânel, care se afla deja într-o discuţie aprinsă cu trei indivizi. Aceştia din urmă păreau că se pricep la porumbei, după felul în care îi studiau.

-       Nu prea are osatură bună, spuse primul, luând porumbelul în mână şi privindu-l cu atenţie.

-       Cum să nu? zise bătrânelul cu emoţie în glas. Îşi întinse mâinile tremurânde şi apucă pasărea. Uite aici! continuă el, luându-i mâna celuilalt şi punând-o pe pieptul porumbelului. Poţi simţi asta? Sternul este potrivit ca adâncime, oasele furcii sunt bine închise, iar muşchii sunt foarte elastici.

Mihăiţă privea cu atenţie la acest bătrânel. Era printre puţinii vânzători din piaţă care-şi iubea cu adevărat porumbeii. Putea să simtă uşor asta.

Păsările lui erau singurele care nu erau înghesuite. Deşi avea doar doi porumbei la vânzare, bătrânelul îi adusese într-un coş destul de mare. Ar fi putut foarte bine să-i pună într-o cutie mai mică, i-ar fi fost mult mai uşor să-i transporte. Însă bătrânelul preferase să asigure confortul păsărilor, înaintea propriului său confort. A fost trezit din contemplare de vocea stridentă a celui de-al doilea cumpărător:

-       Ia dă-mi-l şi mie să-l văd! se răsti acesta la bătrânel.

A luat în mâini porumbelul, manevrându-l cu bruscheţe, de parcă biata pasăre nu ar fi fost altceva decât un obiect.

-       Nici aripă bună nu prea are, spuse din nou, desfăcând aripa porumbelului.

-       Probabil că nu, replică bătrânelul, însă cu această aripă a reuşit să facă normă la fond, timp de trei ani consecutivi. Şi acesta la fel, continuă el, arătând spre porumbelul din coş.

-       Despre ce norme la fond vorbeşti acolo? întrebă cel de-al treilea, devenit brusc interesat de pasăre. Ai ceva dovezi?

-       Nu am la mine, răspunse bătrânelul, întinzând mâinile tremurânde să ia pasărea.

Adevărul este că nu-şi amintea prea bine, însă era sigur că găsise diplomele prăfuite într-un sertar din casă. Iar cupele din vitrină…

-       Cât ceri pe aceşti doi porumbei? întrebară, aproape într-un glas, toţi cei trei prieteni.

-       O sută de lei amândoi, le răspunse bătrânelul, cu voce stinsă.

-       E mult, foarte mult, zise repede primul. Îţi dăm şaizeci.

S-a întors şi le-a făcut cu ochiul celorlalţi doi. Îşi dăduseră seama de valoarea păsărilor şi încercau acum să-l păcălească pe bătrânel. Dacă unui astfel de porumbel i s-ar fi făcut publicitate pe Internet, în ziua de azi se putea obţine, cu un pic de ajutor din partea prietenilor licitatori, şi de zece ori suma cerută de bătrânel.

-       De ce-i vinzi, dacă sunt aşa de buni?

-       Eu nu mai zbor porumbeii de ceva timp. Mi-am oprit doar câţiva pentru mine. Însă mâncarea e foarte scumpă şi…

-       Probabil nici tratamente nu le faci, nu? Ne băgăm boala în coteţ sigur, se adresă unul dintre cumpărători celorlalţi, nelăsându-l pe bătrânel să-şi termine propoziţia.

-       Despre ce tratamente vorbiţi, domnule? îl întrebă bătrânelul respectuos. Tratamentele sunt pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoşi.

-       Mă laşi! continuă tânărul. Sunt sătul de sfaturile astea cu menţinerea sănătăţii naturale, bla, bla, bla. Porumbeii, dacă nu sunt trataţi periodic cu antibiotice, degeaba. Îţi dăm cincizeci de lei pe amândoi. Trebuie să-i şi tratăm.

-       Este bine aşa, tataie? zise un altul. Zi repede, că ne grăbim!

Bătrânelul îşi făcea propriile calcule în minte. Cincizeci de lei îi ajungeau să-şi hrănească doar o lună, cei douăzeci şi patru de porumbei rămaşi acasă. Nu era o sumă mare, peste o lună va trebui iarăşi să renunţe la alţi doi. Aproape toată pensia o cheltuia pe medicamente şi întreţinere. Spera, doar, să poată rămâne cu destui porumbei înainte să moară. Spera să-şi poată trăi puţinele zile, câte mai avea, printre porumbeii săi. Se gândea să refuze oferta celor trei, însă porumbeii rămaşi acasă erau înfometaţi. Amânase până în ultima clipă vânzarea păsărilor. I se rupea inima la gândul că trebuia să se despartă de ei.

Era gata să accepte, însă, în acel moment, din mulţime se auzi un glas. Pe undeva, i se părea cunoscută acea voce:

-       Îţi dau eu o sută de lei, spuse Ionel.

Instantaneu, cei trei prieteni au sărit ca arşi:

-       Dar cine eşti tu, de ne strici târgul cu omul? Pleacă domnule şi lasă-ne în pace!

Ionel nu voia să rişte izbucnirea unui scandal. Se gândea în primul rând la Mihăiţă. Nu avea voie să-l pună într-o situaţie neplăcută. Însă, dacă s-ar fi uitat în jos la băiat, ar fi văzut că acesta emana de fericire, la auzul propunerii bărbatului.

S-a apropiat şi i-a şoptit ceva la ureche unuia dintre cei trei. Acesta, fără să spună o vorbă, le-a făcut semn celorlalţi şi s-au îndepărtat rapid.

-       Poftiţi banii, îi spuse Ionel, scoţând din buzunar două bancnote de cincizeci de lei.

Bătrânelul s-a uitat la noul cumpărător. Faţa acestuia i se părea cunoscută, dar nu-şi amintea exact de unde.

-       Vă mulţumesc! O să vi-i pun într-o cutie. Nu vreau să se rănească în timpul transportului.

Cu mâinile tremurânde, a scos pe rând cei doi porumbei din coş, sărutându-i pe fiecare în parte, apoi, uitându-se la ei ca pentru ultima oară, i-a băgat încet, cu foarte mare grijă, într-o cutie de carton.

-       Sunt nişte porumbei excepţionali, adăugă bătrânelul. O să vă aducă numai bucurii. Să-i iubiţi şi să aveţi grijă de ei.

-       Cu siguranţă, zise Ionel, luând cutia din mâna bătrânelului. Aveţi toată încrederea că se vor afla pe mâini bune. Pot să vă rog ceva? continuă el.

-       Bineînţeles! zise bătrânelul.

-       Aş vrea să vă conduc acasă, dacă se poate. Sunt cu maşina. Acesta este prietenul meu, Mihăiţă, îl prezentă Ionel, pe băiatul de lângă el.

-       Nu vă deranjaţi! le răspunse bătrânelul. Eu pot merge şi pe jos. Stau foarte aproape, la doar doi kilometri.

Ionel a insistat şi, în cele din urmă, bătrânelul a acceptat invitaţia sa.

Au ajuns la poarta bătrânelului, înainte ca el să le poată spune unde locuieşte. Acesta a coborât, mulţumindu-le încă o dată pentru amabilitatea lor. Citise ceva în privirea acelui băieţel. Simţea o legătură puternică între băiat şi porumbei, simţea că băiatul e la fel ca şi el.

A uitat repede acel gând, acum, în sfârşit, putea să-şi hrănească păsările rămase acasă.

-       În acest moment, eu sunt cel depăşit de situaţie, zise băiatul, când au rămas singuri în maşină. Am o mulţime de întrebări.

-       Ştiu asta. Dar o să înţelegi în câteva momente, îi răspunse Ionel, oprind maşina pe dreapta, imediat ce au ajuns într-o zonă fără prea multe blocuri.

A coborât, a deschis uşa din spate şi a scos cutia în care se aflau cei doi porumbei. A deschis capacul cutiei, eliberându-i.

Băiatul a sărit din maşină şi, privind la cei doi porumbei care zburau direct spre casă, a început să râdă cu putere...

Continuarea in cartea VIATA de PORUMBEL